Decizia civ. nr. 1439/12.04.2011 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea înregistrată sub nr. 6847/12/12010 reclamanta S.C. E S.R.L. a formulat in contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Galaţi contestaţie împotriva deciziei nr. 159/2.06.2010 prin care aceasta a soluţionat contestaţia depusa împotriva deciziei de impunere nr. 329/2010 si a raportului de inspecţie fiscală nr. 5455/30.03.2010; a solicitat şi suspendarea titlului executoriu nr. 52453/7.05.2010.
Motivându-şi în fapt contestaţia, a arătat că principalul motiv de nemulţumire îl constituie menţinerea penalităţilor aferente TVA în suma de 177.226 lei, în condiţiile în care a formulat contestaţie împotriva deciziei prin care au fost stabilite, iar inspectorul fiscal a soluţionat-o parţial. A apreciat total greşită soluţia pronunţata în contestaţie, prin care s-a dispus reluarea controlului ca urmare a înscrisurilor nou depuse.
Suma de 177.226 lei reţinută ca TVA fără drept de deducere reprezintă in realitate TVA aferent achiziţiei unei construcţii de la S.C. N S.R.L., conform facturii fiscale nr. 1002205/31.03.2008 în valoare de 1.110.000 lei. Dreptul de deducere nu a fost acordat invocându-se pct. 38 din H.G. nr. 44/2004.
A solicitat anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei, a deciziei de impunere si a raportului de inspecţie fiscală.
Prin sentinţa nr. 3976/7.12.2010 Tribunalul Galaţi a admis excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă şi în consecinţă a respins ca acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că atâta vreme cât reclamanta a primit răspuns favorabil contestaţiei ce a formulat-o în faţa jurisdicţiei fiscale, nu mai justifică interes în a promova acţiunea de faţă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC E SRL Galaţi criticile sale vizând greşita admitere a excepţiei şi în consecinţă a respingerii acţiunii sale.
În dezvoltarea motivelor de recurs aceasta a susţinut că în mod greşit a reţinut prima instanţă că organul fiscal de jurisdicţie a soluţionat favorabil contestaţia sa, atâta vreme cât doar o parte din cele solicitate au primit un răspuns favorabil. În realitate, nici acesta şi nici instanţa nu s-au pronunţat cu privire la majorările de întârziere, care au fost în mod nejustificat menţinute. Această împrejurare rezultă atât din cuprinsul deciziei nr. 159/2.06.2010 cât şi din Certificatul de atestare fiscală nr. 140024/6.12.2010, care menţionează că reclamanta datorează suma de 41620 lei cu titlu de majorări de întârziere.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, Curtea a constatat că sunt fondate criticile formulate, astfel încât se impune reformarea hotărârii recurate.
Printr-o incorectă şi insuficientă apreciere a materialului probator administrat în cauză, Tribunalul a pronunţat o soluţie nelegală şi netemeinică a cărei reformare se impune. Nestabilind adevăratele raporturi juridice dintre părţi, instanţa a dat o incorecta dezlegare pricinii.
Criticile formulate sunt fondate pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, din actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţa a apreciat că reclamanta nu ar avea interes, limitându-se doar la suma calculată cu titlu de TVA, nu şi la accesoriile acesteia. Dacă decizia de impunere a fost desfiinţată pentru TVA, ea a fost menţinută în continuare pentru accesorii. Or, tribunalul nu a observat că în privinţa acestui capăt de cerere, reclamanta avea un interes legitim şi actual, în funcţie de care instanţa trebuia să se pronunţe. Omiţând să observe această împrejurare, Tribunalul a dat o soluţie pe cale de excepţie fără a se pronunţa în privinţa unui capăt de cerere pe fond, pe care l-a omis din greşeală.
Cum o asemenea omisiune nu poate fi în nici-un chip îndreptată decât printr-o soluţie de fond, Curtea a admis recursul declarat de reclamantă şi în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, a casat hotărârea recurată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare de către aceeaşi instanţă.
