In conformitate cu prevederile art. 316 din Codul de procedură civilă, dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în capitolul privind recursul.
Ca atare, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 294 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care statuează că în apel, şi deci şi în recurs, nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face cereri noi.
Aşa fiind, este inadmisibilă solicitarea de schimbare a obiectului cererii de chemare în judecată din obligaţia “de a da”, în obligaţia “de a face”.
(Decizia nr. 1513 din 20 noiembrie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin cererea înregistrata sub nr. 2114 din 28.01.2002 la Tribunalul Bucureşti -Secţia a Vl-a comercială, reclamanta A.P.A.P.S. a chemat-o în judecată pe pârâta
S.C. “L.” S.A., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 14.690.295 lei, datorată în conformitate cu clauza 8.7. pct. c din Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 734 din 26.10.1998, şi la daune cominatorii de 300.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, în executarea obligaţiei, de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa în cauză.
Prin Sentinţa civilă nr. 8566 din 20.06.2002 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială, acţiunea a fost respinsă, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere susţinerile părţilor şi probele administrate în cauză.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta A.P.A.P.S., considerând-o netemeinică şi nelegală.
în motivarea recursului, reclamanta a arătat că, în fapt, a încheiat cu pârâta Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 734 din 26.10.1998, prin care a convenit vânzarea pachetului său de acţiuni, reprezentând 69,96% din capitalul social al S.C. “C.” S.A.
Prin clauza 3.1. a contractului s-a prevăzut obligaţia vânzătorului de a transfera cumpărătorului dreptul de proprietate asupra acţiunilor vândute la data plăţii preţului, respectiv la data de 25.01.1999.
De la această dată, cumpărătoarea, respectiv S.C. “L.” S.A., putea fi trasă la răspundere pentru neîndeplinirea obligaţiei sale de “a face”, respectiv de a determina S.C. “C.” S.A., în calitatea sa de acţionar majoritar, să-şi plătească datoriile pe care le are faţă de reclamantă.
Această obligaţie de “a face” este inserată în cuprinsul clauzei 8.7. pct. c din Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 734 din 26.10.1998.
în virtutea principiului de drept “pacta sunt servanda”, părţile sunt obligate să respecte clauzele contractuale, astfel cum le-au stabilit, potrivit acordului de voinţă.
Având în vedere cele menţionate mai sus, cât şi probatoriul administrat în cauză, cumpărătorul S.C. “L.” S.A., în calitatea sa de acţionar majoritar la societatea privatizată S.C. “C.” S.A., nu a depus diligenţa pentru a îndeplini obligaţia sa de “a face”, respectiv de a determina S.C. “C.” S.A. să-şi plătească datoriile pe care le are faţă de reclamantă.
La dosarul cauzei nu există nici un înscris din care să reiasă faptul că în prima şedinţă a adunării generale a acţionarilor, după privatizarea S.C. “C.” S.A., acţionarul majoritar S.C. “L.” S.A. a propus adunării plata de către S.C. “C.” S.A. a datoriilor către F.P.S./A.P.A.P.S., sau că ar fi solicitat consiliului de administraţie al societăţii privatizate ori organelor executive ale acesteia să plătească datoriile societăţii către reclamantă.
în final, reclamanta a arătat că, în virtutea calităţii sale de acţionar majoritar al S.C. “C.” S.A., pârâta putea să propună, să urmărească sau să determine societatea privatizată să-şi plătească datoriile către F.P.S./A.P.A.P.S.
în susţinerea recursului nu s-au solicitat probe noi, iar cererea, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, nu a fost timbrată, reclamanta fiind scutită de plata taxelor de timbru, potrivit dispoziţiilor legale în materie, în vigoare.
Recursul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarelor în raport cu motivele de recurs invocate şi dispoziţiile legale în materie, Curtea constată că obiectul acţiunii introductive îl constituie o obligaţie de “a da”.
Potrivit dispoziţiilor art. 294 alin. 1, cu referire la cele ale art. 316 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că în recurs nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
în speţă, Curtea constată că reclamanta a încercat în recurs să schimbe obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv din obligaţia de “a da”, în obligaţia de “a face”, ceea ce, potrivit dispoziţiilor legale menţionate mai sus, este inadmisibil.
De asemenea, Curtea constată că este culpa reclamantei că şi-a formulat greşit obiectul cererii de chemare în judecată la instanţa de fond şi, fiind culpa sa, nu o poate invoca pentru câştigarea unui drept, conform art. 108 alin. final din Codul de procedură civilă.
în consecinţă, Curtea constată că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă în cauză şi a făcut o interpretare şi aplicare legală a clauzelor contractuale şi dispoziţiilor în materie, specifice speţei, astfel că motivele de recurs invocate sunt, în totalitate, neîntemeiate.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este temeinică şi legală şi urmează a fi menţinută, iar recursul va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă.
