Recurs. tranzacţie. temeiul legal al desfiinţării hotărărilor pronunţate anterior.


RECURS. TRANZACŢIE. TEMEIUL LEGAL AL

DESFIINŢĂRII HOTĂRĂRILOR PRONUNŢATE

ANTERIOR.

Contractul de tranzacţie reglementat de dispoziţiile

art.1704 şi urm. din Codul civil, prin care părţile din cauză se

înţeleg să termine recursul, potrivit art.271 Cod procedură 

civilă, dă posibilitatea instanţei să ia act de învoiala părţilor şi

să pronunţe o hotărâre care să consfinţească această învoială. Ca

urmare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, se va admite

recursul, cu consecinţa modificării deciziei şi sentinţei pronunţate

anterior, în sensul consfinţirii tranzacţiei încheiate între părţi,

care va alcătui dispozitivul hotărârii.

(Decizia civilă nr.521/R din 27 octombrie

2004 a Curţii de Apel Piteşti).

Prin sentinţa civilă nr.1332 din 29 octombrie 2002, Judecătoria

Costeşti a admis în parte atât acţiunea reclamantului M.I., cât şi cererile

reconvenţionale formulate de pârâţii T.G. şi T.P. şi a dispus sistarea stării de

indiviziune a părţilor, prin atribuirea loturilor conform raportului de expertiză

tehnică efectuat în cauză de expert.

Sentinţa a fost apelată atât de reclamant, cât şi de către pârâţi şi

criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Ambele apeluri au fost respinse ca nefondate de Tribunalul Argeş

prin decizia civilă nr.1297 din 11 septembrie 2003.

Pârâţii au formulat în termen legal recurs împotriva deciziei

adoptate de instanţa de apel, invocând încălcarea dreptului la apărare şi greşita

omologare a expertizei topografice, care este incorectă întrucât cuprinde

greşeli de calcul, dar şi de amplasare în spaţiu a clădirilor existente.

Cu ocazia susţinerii recursului, părţile au depus un înscris intitulat

„tranzacţie” şi au solicitat ca instanţa să sisteze starea de indiviziune prin

consfinţirea tranzacţiei.

Contractul de tranzacţie reglementat de dispoziţiile art.1704  şi

urm. din Codul civil, prin care părţile din cauză se înţeleg să termine recursul,

potrivit art.271 Cod procedură civilă, dă posibilitatea instanţei să ia act de

învoiala părţilor şi să pronunţe o hotărâre care să consfinţească această

învoială.

Ca urmare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, se va admite

recursul cu consecinţa modificării deciziei şi sentinţei pronunţate anterior, în

sensul consfinţirii tranzacţiei încheiate între părţi, care va alcătui dispozitivul

hotărârii.

N.A.: Deşi art.304 Cod procedură civilă nu cuprinde o dispoziţie

care să permită desfiinţarea hotărârilor adoptate în fond şi în apel, în cazul

încheierii unei tranzacţii, totuşi stingerea litigiului prin învoiala părţilor este

recunoscută şi în faza procesuală a recursului în baza principiului

disponibilităţii.

În practica de casare a altor instanţe, a fost împărtăşit punctul de vedere

conform căruia, hotărârile pronunţate în fond şi în apel nu pot fi menţinute în

situaţia stingerii litigiului prin învoiala părţilor şi, în consecinţă, s-a dispus

anularea lor, aplicându-se prin analogie  dispoziţiile art.247 alin.5 Cod

procedură civilă care, nefiind potrivnice judecăţii în recurs, îşi găsesc

aplicabilitatea potrivit art.316 Cod procedură civilă.