Pentru ca fapta să constituie infracţiune, se cere ca scopul refuzului nejustificat să fie acela al împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, iar pentru ca fapta să constituie contravenţie, se cere ca scopul refuzului nejustificat să fie acela al împiedicării stabilirii stării de fapt fiscale.
Art. 4 din Legea nr. 241/2005
Art. 219 alin. 1 lit. c din Codul de procedură fiscală.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş la data de x sub nr. xxx PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TÂRGU MUREŞ a declarat apel împotriva sentinţei penale nr. xxx pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş.
În motivarea apelului procurorul susţine că în mod greşit a reţinut prima instanţă că fapta inculpatului ar constitui contravenţie şi nu infracţiune. Raportat la urmarea imediată a infracţiunii, constând în producerea stării de pericol datorată imposibilităţii verificării respectării de către inculpat a obligaţiilor fiscale, la reaua credinţă cu care a acţionat acesta şi la modalitatea concretă în care a fost săvârşită fapta, procurorul solicită condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 din vechiul C. pen şi art. 5 alin. 1 C. pen.
S-a asigurat asistenţa juridică prin apărător ales.
Inculpatul nu a dorit să facă noi declaraţii în faţa instanţei de apel.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța de control reţine următoarea situaţie de fapt:
Prin sentinţa penală nr. 1526/17.12.2015 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş, s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 396 alin. 1 şi 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedurã penalã, a fost achitat inculpatul XX, sub aspectul sãvârşirii infracţiunii de refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie, faptă prev. şi ped. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din anul 1968 şi art. 5 alin. 1 Cod penal.
În temeiul art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rãmâs în sarcina acestuia.
S-a luat act că a fost asistat şi de avocat ales.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul XX a avut calitatea de unic asociat şi administrator al S.C. X S.R.L., cu sediul social în xxx, societate cu obiect principal de activitate „comerţ cu ridicata al echipamentelor şi furniturilor de fierărie pentru instalaţii sanitare şi de încălzire”.
La data de 08.04.2013, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş s-a înregistrat sesizarea penală formulată de A.N.A.F. – Administraţia Finanţelor Publice Tg. Mureş – Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Juridice prin care s-a arătat că reprezentantul legal al S.C. X S.R.L. nu a răspuns solicitărilor organelor de executare silită de a prezenta documentele financiar-contabile ale unităţii în vederea stabilirii stării de fapt fiscale, deşi au fost transmise două notificări în acest sens.
Somarea s-a efectuat în cadrul acţiunii de recuperare a obligaţiilor fiscale restante neachitate bugetului general consolidat al statului, în sumă de 67.405 lei, la data de 02.04.2013. Aceasta viza prezentarea, în termen de trei zile de la primirea notificărilor, a următoarelor documente: ultima balanţă de verificare, lista mijloacelor fixe, extras C.F. în cazul bunurilor imobile, cărţi de identitate autovehicule, declaraţie cu privire la situaţia conturilor bancare deschise de unitate, situaţia analitică a conturilor 4111 – clienţi ( copie după facturile neîncasate) şi 461 – debitori diverşi, copie a actului de identitate a administratorului şi ştampila unităţii, actele adiţionale privind modificarea statutului societăţii.
Din actele înaintate de organele fiscale, cât şi din declaraţiile martorei XX şi ale inculpatului, a rezultat că acesta, în calitate de administrator al S.C. X S.R.L. Tg-Mureş, a luat la cunoştinţă despre notificările înregistrate la Administraţia Finanţelor Publice Tg-Mureş sub nr. 258470/14.12.2012 ( preluată/ primită prin poştă cu confirmare în data de 27.12.2012) şi, respectiv nr. 277879/21.02.2013 ( preluată/primită prin poştă cu confirmare, în data de 27.02.2013). Inculpatul nu a prezentat documentele solicitate, fiind contactat și telefonic de către organele de executare silită din cadrul A.F.P. Târgu Mureş.
În data de 26.03.2013 organele de executare silită din cadrul A.F.P. Ts-Mureş, Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Juridice, s-au deplasat la sediul S.C. X S.R.L., dar inculpatul nu a fost găsit, fiind întocmită „nota de constatare” nr. 278550/26.03.2013.
Conform listingului furnizat din bazele de date ale ONRC privind SC X SRL, la data de 01.11.2013 a fost numit lichidator judiciar XX IPURL, cu puteri depline în conducerea activităţii societăţii.
Situaţia de fapt descrisă mai sus a reieşit din coroborarea tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală, obţinute prin următoarele mijloace de probă: nota nr. 278936/03.04.2013 întocmită de executorul fiscal, somaţiile nr. 258470/14.12.2012 şi nr. 277879/21.02.2013 însoţite de confirmările de primire, notă de constatare din 26.03.2013, adresele A.J.F.P. Mureş din 04.09.2013, 20.09.2013 şi din26.01.2015, fişa sintetică plătitor X S.R.L.,fişe de identificare pentru autovehicule XX şi XX, documente/ acte contabile X S.R.L. ( carte de identitate administrator, extrase cont, situaţie clienţi, balanţă de verificare), informaţii O.N.R.C. Mureş, alte verificări privind pe inculpat/bunuri deţinute, declaraţii martor XX, declaraţii suspect/inculpat XX.
Raportând starea de fapt anterior reţinutã la dispoziţiile legale aplicabile, instanţa a constatat că fapta reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare și recunoscută de către acesta în faţa instanţei de judecată, nu era prevăzută de legea penală, fiind incriminată ca și contravenție, potrivit dispozițiilor art. 219 alin. 1 lit. c din Codul de procedură fiscală –OG nr. 92/2003.
Infracțiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005 este o infracțiune conexă infracțiunii de evaziune fiscală, iar obiectul juridic special al acesteia este reprezentat de relațiile sociale privind asigurarea condițiilor normale de realizare a verificărilor financiare, fiscale sau vamale.
Pentru a fi în prezenţa acestei infracţiuni trebuie ca persoana să fi fost somată de organele competente să prezinte anumite documentele legale sau bunuri din patrimoniu, iar în somaţie trebuie să fi fost prevăzut un termen în care să fie prezentate aceste documente sau bunuri. În lipsa unei prevederi exprese, termenul de 15 zile prevăzut în norma de incriminare începe să curgă de la data expirării termenului prevăzut în somaţie. De asemenea, refuzul trebuie să aibă ca scop împiedicarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale.
Urmarea imediată a acestei infracțiuni constă în producerea unei stări de pericol datorită imposibilității verificării respectării de către contribuabili a obligațiilor financiare, fiscale sau vamale față de stat, verificări efectuate de organele de control abilitate care au ca principal scop depistarea eventualelor fraude fiscale.
Din analiza prezentată, a rezultat că pentru reținerea acestei infracțiuni era necesar a se stabili cu prioritate dacă solicitarea organului competent de prezentare a unor documente a avut drept scop efectuarea unei verificări fiscale, financiare sau vamale în sensul cerut de lege.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut faptul că art. 2 lit. g din Legea nr. 241/2005 defineşte noţiunea de organe competente din textul incriminator ca fiind „organele care au atribuţii de efectuare a verificărilor financiare, fiscale sau vamale, potrivit legii, precum şi organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare”, iar conform art. 138 din OG nr. 92/2003, în exercitarea atribuţiilor ce le revenea, pentru aplicarea procedurilor de executare silită, executorii fiscali, ca organ fiscal făcând parte din unităţile şi compartimentele de specialitate subordonate A.N.A.F., cum era cazul de faţă, pot, printre altele, să solicite şi să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a debitorului.
În cazul inculpatului XX solicitarea A.N.A.F. – Administraţia Finanţelor Publice Tg. Mureş – Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Juridice de prezentare a documentelor financiar-contabile s-a făcut în cadrul acțiunii de recuperare a obligațiilor fiscale restante neachitate bugetului general consolidat al statului, fiind vorba despre o creanță fiscală certă, lichidă și exigibilă. Contrar susținerilor acuzei, solicitarea a avut drept scop efectuarea unei constatări în interes fiscal, respectiv identificarea unei modalități practice de executare silită, aspect care rezultă şi din actul de sesizare a organelor de urmărire penală, respectiv adresa nr. 278936/03.04.2013 (fila nr. 14 d.u.p.) și nu pentru efectuarea unei verificări fiscale, în sensul cerut de lege, respectiv control efectuat de către organele abilitate pentru stabilirea unei stări fiscale reale, care să urmărească depistarea eventualelor fraude fiscale.
Organele fiscale care administrează creanțele fiscale, denumite organe de executare silită, sunt abilitate, conform art. 136 alin. 2 din Codul de procedură fiscală să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită. Aceasta este efectuată de organul de executare competent, prin intermediul executorilor fiscali, care, în exercitarea atribuțiilor pot într-adevăr să solicite și să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a debitorului, însă această activitate nu atribuie acestor organe un rol de control, în sensul efectuării unei verificări fiscale, ci doar a unor constatări în interes fiscal.
Refuzul debitorului de a prezenta la solicitarea executorilor fiscali anumite documente, în procedura de executare silită a unei creanţe fiscale este incriminat ca şi contravenţie, conform art. 219 alin. 1 lit. c din Codul de procedură fiscală, fapta fiind comisă în afara limitelor de incriminare conţinute de art. 4 din Legea nr. 241/2005.
De asemenea, reaua-credință a administratorului societății care nu achită o creanță fiscală certă poate atrage și răspunderea fiscală solidară a acestuia, organele fiscale ale statului având posibilitatea de a demara procedura de executare silită, conform Ordinului ANAF nr. 127/2014. A admite că o astfel de conduită s-ar încadra în dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 241/2005 ar însemna extinderea obiectului special al acestei infracţiuni şi cu privire la relaţiile sociale care ocrotesc buna desfăşurare a procedurii de executare silită a unei creanţe fiscale certe, ceea ce nu este posibil. Sancţiunea unei astfel de conduite este de altă natură, conform celor prezentate anterior şi nicidecum una penală.
Examinând apelul promovat, din prisma dispoziţiilor art. 417 şi urm. C. pr. pen, instanţa de control judiciar îl găseşte nefondat, pentru următoarele considerente.
Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută – pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal – hotărârea instanţei de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluţia la care s-a oprit prima instanţă, respectiv la achitarea inculpatului.
Pentru a face o asemenea apreciere, instanţa de control judiciar, consideră că din conţinutul materialului probator administrat, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că cele reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare şi recunoscute de acesta în faţa instanţei, nu constituie infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, ci situaţia de fapt este incriminată ca şi contravenţie, potrivit disp. art. 219 alin. 1 lit. c C. pr. fisc – O.G. nr. 92/2003.
Este adevărat că atât infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, cât şi contravenţia prev. de art. 219 alin. 1 lit. c C. pr. fisc – O.G. nr. 92/2003, presupun un refuz nejustificat din partea subiectului activ de a prezenta documentele solicite de către organele fiscale.
Ceea ce diferenţiază însă, este scopul refuzului nejustificat.
Pentru ca fapta să constituie infracţiune, se cere ca scopul refuzului nejustificat să fie acela al împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, iar pentru ca fapta să constituie contravenţie, se cere ca scopul refuzului nejustificat să fie acela al împiedicării stabilirii stării de fapt fiscale.
Situaţia premisă este aceea de a i se solicita subiectului activ să prezinte organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie şi abia în urma unei astfel de solicitări se poate constata refuzul nejustificat.
Or, inculpatului din prezenta cauză nu i s-a solicitat să prezinte organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul verificărilor financiare, fiscale sau vamale, ci, prin cele două notificări i s-a solicitat să prezinte anumite documente, în conformitate cu art. 56 din OG nr. 93/2002, adică în vederea stabilirii stării de fapt fiscale.
Aceasta rezultă mai presus de orice dubiu, din însăşi conţinutul celor două notificări (filele 20 şi 23 dos. urm. pen), prin care inculpatul a fost informat că pentru recuperarea obligaţiilor fiscale a fost demarată procedura de executare silită, în cadrul căreia (“Drept urmare…”) i s-a solicitat să prezinte documentele contabile, în conformitate cu prevederile art. 56 din OG nr. 92/2003, respectiv pentru stabilirea stării de fapt fiscale şi nicidecum în scopul verificărilor financiare, fiscale sau vamale.
Aşadar, câtă vreme nu i s-a solicitat inculpatului să prezinte documentele pentru verificări financiare, fiscale sau vamale, ci i-au fost solicitate în baza art. 56 din OG nr. 92/2003, respectiv pentru stabilirea stării de fapt fiscale, nu-i poate fi reţinut nici refuzul nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.
De altfel, chiar în ultimul alineat ale celor două notificări, i se aduce la cunoştinţa inculpatului că “Neprezentarea, în condiţiile de mai sus, constituie contravenţie conform art. 219 alin. 1 lit. c din OG nr. 92/2003 … sancţionată cu amendă conform art. 219 alin. 2 lit. a din acelaşi act normativ”.
În lipsa unei solicitări din partea organelor fiscale, ca situaţie premisă, inculpatului nu-i poate fi reţinut refuzul nejustificat de a prezenta documentele legale şi bunurile din patrimoniu, astfel încât fapta acestuia nu este prevăzută de lege, soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă fiind una temeinică şi legală.
Faţă de cele reţinute, urmează ca, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen, să respingem ca nefondat apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TÂRGU MUREŞ împotriva sentinţei penale nr. 1526/17.12.2015 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş.
În temeiul art. 421 pct. 1 teza finală C. pr. pen, vom menţine hotărârea atacată.
În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Art. 4 din Legea nr. 241/2005
Art. 219 alin. 1 lit. c din Codul de procedură fiscală.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş la data de x sub nr. xxx PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TÂRGU MUREŞ a declarat apel împotriva sentinţei penale nr. xxx pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş.
În motivarea apelului procurorul susţine că în mod greşit a reţinut prima instanţă că fapta inculpatului ar constitui contravenţie şi nu infracţiune. Raportat la urmarea imediată a infracţiunii, constând în producerea stării de pericol datorată imposibilităţii verificării respectării de către inculpat a obligaţiilor fiscale, la reaua credinţă cu care a acţionat acesta şi la modalitatea concretă în care a fost săvârşită fapta, procurorul solicită condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 din vechiul C. pen şi art. 5 alin. 1 C. pen.
S-a asigurat asistenţa juridică prin apărător ales.
Inculpatul nu a dorit să facă noi declaraţii în faţa instanţei de apel.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța de control reţine următoarea situaţie de fapt:
Prin sentinţa penală nr. 1526/17.12.2015 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş, s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 396 alin. 1 şi 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedurã penalã, a fost achitat inculpatul XX, sub aspectul sãvârşirii infracţiunii de refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie, faptă prev. şi ped. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din anul 1968 şi art. 5 alin. 1 Cod penal.
În temeiul art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rãmâs în sarcina acestuia.
S-a luat act că a fost asistat şi de avocat ales.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul XX a avut calitatea de unic asociat şi administrator al S.C. X S.R.L., cu sediul social în xxx, societate cu obiect principal de activitate „comerţ cu ridicata al echipamentelor şi furniturilor de fierărie pentru instalaţii sanitare şi de încălzire”.
La data de 08.04.2013, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş s-a înregistrat sesizarea penală formulată de A.N.A.F. – Administraţia Finanţelor Publice Tg. Mureş – Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Juridice prin care s-a arătat că reprezentantul legal al S.C. X S.R.L. nu a răspuns solicitărilor organelor de executare silită de a prezenta documentele financiar-contabile ale unităţii în vederea stabilirii stării de fapt fiscale, deşi au fost transmise două notificări în acest sens.
Somarea s-a efectuat în cadrul acţiunii de recuperare a obligaţiilor fiscale restante neachitate bugetului general consolidat al statului, în sumă de 67.405 lei, la data de 02.04.2013. Aceasta viza prezentarea, în termen de trei zile de la primirea notificărilor, a următoarelor documente: ultima balanţă de verificare, lista mijloacelor fixe, extras C.F. în cazul bunurilor imobile, cărţi de identitate autovehicule, declaraţie cu privire la situaţia conturilor bancare deschise de unitate, situaţia analitică a conturilor 4111 – clienţi ( copie după facturile neîncasate) şi 461 – debitori diverşi, copie a actului de identitate a administratorului şi ştampila unităţii, actele adiţionale privind modificarea statutului societăţii.
Din actele înaintate de organele fiscale, cât şi din declaraţiile martorei XX şi ale inculpatului, a rezultat că acesta, în calitate de administrator al S.C. X S.R.L. Tg-Mureş, a luat la cunoştinţă despre notificările înregistrate la Administraţia Finanţelor Publice Tg-Mureş sub nr. 258470/14.12.2012 ( preluată/ primită prin poştă cu confirmare în data de 27.12.2012) şi, respectiv nr. 277879/21.02.2013 ( preluată/primită prin poştă cu confirmare, în data de 27.02.2013). Inculpatul nu a prezentat documentele solicitate, fiind contactat și telefonic de către organele de executare silită din cadrul A.F.P. Târgu Mureş.
În data de 26.03.2013 organele de executare silită din cadrul A.F.P. Ts-Mureş, Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Juridice, s-au deplasat la sediul S.C. X S.R.L., dar inculpatul nu a fost găsit, fiind întocmită „nota de constatare” nr. 278550/26.03.2013.
Conform listingului furnizat din bazele de date ale ONRC privind SC X SRL, la data de 01.11.2013 a fost numit lichidator judiciar XX IPURL, cu puteri depline în conducerea activităţii societăţii.
Situaţia de fapt descrisă mai sus a reieşit din coroborarea tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală, obţinute prin următoarele mijloace de probă: nota nr. 278936/03.04.2013 întocmită de executorul fiscal, somaţiile nr. 258470/14.12.2012 şi nr. 277879/21.02.2013 însoţite de confirmările de primire, notă de constatare din 26.03.2013, adresele A.J.F.P. Mureş din 04.09.2013, 20.09.2013 şi din26.01.2015, fişa sintetică plătitor X S.R.L.,fişe de identificare pentru autovehicule XX şi XX, documente/ acte contabile X S.R.L. ( carte de identitate administrator, extrase cont, situaţie clienţi, balanţă de verificare), informaţii O.N.R.C. Mureş, alte verificări privind pe inculpat/bunuri deţinute, declaraţii martor XX, declaraţii suspect/inculpat XX.
Raportând starea de fapt anterior reţinutã la dispoziţiile legale aplicabile, instanţa a constatat că fapta reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare și recunoscută de către acesta în faţa instanţei de judecată, nu era prevăzută de legea penală, fiind incriminată ca și contravenție, potrivit dispozițiilor art. 219 alin. 1 lit. c din Codul de procedură fiscală –OG nr. 92/2003.
Infracțiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005 este o infracțiune conexă infracțiunii de evaziune fiscală, iar obiectul juridic special al acesteia este reprezentat de relațiile sociale privind asigurarea condițiilor normale de realizare a verificărilor financiare, fiscale sau vamale.
Pentru a fi în prezenţa acestei infracţiuni trebuie ca persoana să fi fost somată de organele competente să prezinte anumite documentele legale sau bunuri din patrimoniu, iar în somaţie trebuie să fi fost prevăzut un termen în care să fie prezentate aceste documente sau bunuri. În lipsa unei prevederi exprese, termenul de 15 zile prevăzut în norma de incriminare începe să curgă de la data expirării termenului prevăzut în somaţie. De asemenea, refuzul trebuie să aibă ca scop împiedicarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale.
Urmarea imediată a acestei infracțiuni constă în producerea unei stări de pericol datorită imposibilității verificării respectării de către contribuabili a obligațiilor financiare, fiscale sau vamale față de stat, verificări efectuate de organele de control abilitate care au ca principal scop depistarea eventualelor fraude fiscale.
Din analiza prezentată, a rezultat că pentru reținerea acestei infracțiuni era necesar a se stabili cu prioritate dacă solicitarea organului competent de prezentare a unor documente a avut drept scop efectuarea unei verificări fiscale, financiare sau vamale în sensul cerut de lege.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut faptul că art. 2 lit. g din Legea nr. 241/2005 defineşte noţiunea de organe competente din textul incriminator ca fiind „organele care au atribuţii de efectuare a verificărilor financiare, fiscale sau vamale, potrivit legii, precum şi organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare”, iar conform art. 138 din OG nr. 92/2003, în exercitarea atribuţiilor ce le revenea, pentru aplicarea procedurilor de executare silită, executorii fiscali, ca organ fiscal făcând parte din unităţile şi compartimentele de specialitate subordonate A.N.A.F., cum era cazul de faţă, pot, printre altele, să solicite şi să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a debitorului.
În cazul inculpatului XX solicitarea A.N.A.F. – Administraţia Finanţelor Publice Tg. Mureş – Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Juridice de prezentare a documentelor financiar-contabile s-a făcut în cadrul acțiunii de recuperare a obligațiilor fiscale restante neachitate bugetului general consolidat al statului, fiind vorba despre o creanță fiscală certă, lichidă și exigibilă. Contrar susținerilor acuzei, solicitarea a avut drept scop efectuarea unei constatări în interes fiscal, respectiv identificarea unei modalități practice de executare silită, aspect care rezultă şi din actul de sesizare a organelor de urmărire penală, respectiv adresa nr. 278936/03.04.2013 (fila nr. 14 d.u.p.) și nu pentru efectuarea unei verificări fiscale, în sensul cerut de lege, respectiv control efectuat de către organele abilitate pentru stabilirea unei stări fiscale reale, care să urmărească depistarea eventualelor fraude fiscale.
Organele fiscale care administrează creanțele fiscale, denumite organe de executare silită, sunt abilitate, conform art. 136 alin. 2 din Codul de procedură fiscală să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită. Aceasta este efectuată de organul de executare competent, prin intermediul executorilor fiscali, care, în exercitarea atribuțiilor pot într-adevăr să solicite și să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a debitorului, însă această activitate nu atribuie acestor organe un rol de control, în sensul efectuării unei verificări fiscale, ci doar a unor constatări în interes fiscal.
Refuzul debitorului de a prezenta la solicitarea executorilor fiscali anumite documente, în procedura de executare silită a unei creanţe fiscale este incriminat ca şi contravenţie, conform art. 219 alin. 1 lit. c din Codul de procedură fiscală, fapta fiind comisă în afara limitelor de incriminare conţinute de art. 4 din Legea nr. 241/2005.
De asemenea, reaua-credință a administratorului societății care nu achită o creanță fiscală certă poate atrage și răspunderea fiscală solidară a acestuia, organele fiscale ale statului având posibilitatea de a demara procedura de executare silită, conform Ordinului ANAF nr. 127/2014. A admite că o astfel de conduită s-ar încadra în dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 241/2005 ar însemna extinderea obiectului special al acestei infracţiuni şi cu privire la relaţiile sociale care ocrotesc buna desfăşurare a procedurii de executare silită a unei creanţe fiscale certe, ceea ce nu este posibil. Sancţiunea unei astfel de conduite este de altă natură, conform celor prezentate anterior şi nicidecum una penală.
Examinând apelul promovat, din prisma dispoziţiilor art. 417 şi urm. C. pr. pen, instanţa de control judiciar îl găseşte nefondat, pentru următoarele considerente.
Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută – pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal – hotărârea instanţei de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluţia la care s-a oprit prima instanţă, respectiv la achitarea inculpatului.
Pentru a face o asemenea apreciere, instanţa de control judiciar, consideră că din conţinutul materialului probator administrat, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că cele reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare şi recunoscute de acesta în faţa instanţei, nu constituie infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, ci situaţia de fapt este incriminată ca şi contravenţie, potrivit disp. art. 219 alin. 1 lit. c C. pr. fisc – O.G. nr. 92/2003.
Este adevărat că atât infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, cât şi contravenţia prev. de art. 219 alin. 1 lit. c C. pr. fisc – O.G. nr. 92/2003, presupun un refuz nejustificat din partea subiectului activ de a prezenta documentele solicite de către organele fiscale.
Ceea ce diferenţiază însă, este scopul refuzului nejustificat.
Pentru ca fapta să constituie infracţiune, se cere ca scopul refuzului nejustificat să fie acela al împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, iar pentru ca fapta să constituie contravenţie, se cere ca scopul refuzului nejustificat să fie acela al împiedicării stabilirii stării de fapt fiscale.
Situaţia premisă este aceea de a i se solicita subiectului activ să prezinte organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie şi abia în urma unei astfel de solicitări se poate constata refuzul nejustificat.
Or, inculpatului din prezenta cauză nu i s-a solicitat să prezinte organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul verificărilor financiare, fiscale sau vamale, ci, prin cele două notificări i s-a solicitat să prezinte anumite documente, în conformitate cu art. 56 din OG nr. 93/2002, adică în vederea stabilirii stării de fapt fiscale.
Aceasta rezultă mai presus de orice dubiu, din însăşi conţinutul celor două notificări (filele 20 şi 23 dos. urm. pen), prin care inculpatul a fost informat că pentru recuperarea obligaţiilor fiscale a fost demarată procedura de executare silită, în cadrul căreia (“Drept urmare…”) i s-a solicitat să prezinte documentele contabile, în conformitate cu prevederile art. 56 din OG nr. 92/2003, respectiv pentru stabilirea stării de fapt fiscale şi nicidecum în scopul verificărilor financiare, fiscale sau vamale.
Aşadar, câtă vreme nu i s-a solicitat inculpatului să prezinte documentele pentru verificări financiare, fiscale sau vamale, ci i-au fost solicitate în baza art. 56 din OG nr. 92/2003, respectiv pentru stabilirea stării de fapt fiscale, nu-i poate fi reţinut nici refuzul nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.
De altfel, chiar în ultimul alineat ale celor două notificări, i se aduce la cunoştinţa inculpatului că “Neprezentarea, în condiţiile de mai sus, constituie contravenţie conform art. 219 alin. 1 lit. c din OG nr. 92/2003 … sancţionată cu amendă conform art. 219 alin. 2 lit. a din acelaşi act normativ”.
În lipsa unei solicitări din partea organelor fiscale, ca situaţie premisă, inculpatului nu-i poate fi reţinut refuzul nejustificat de a prezenta documentele legale şi bunurile din patrimoniu, astfel încât fapta acestuia nu este prevăzută de lege, soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă fiind una temeinică şi legală.
Faţă de cele reţinute, urmează ca, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen, să respingem ca nefondat apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TÂRGU MUREŞ împotriva sentinţei penale nr. 1526/17.12.2015 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş.
În temeiul art. 421 pct. 1 teza finală C. pr. pen, vom menţine hotărârea atacată.
În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
