Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, “înregistrarea menţiunilor se poate face la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul înregistrării.”
Faţă de aceste dispoziţii legale este neîntemeiată acţiunea adresată direct instanţei de judecată pentru a fi obligat oficiul registrului comerţului să înregistreze cesiunea părţilor sociale, câtă vreme nu s-a făcut o cerere de menţiuni către registrul comerţului.
în această situaţie nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1077 din Codul civil, potrivit cărora “Nefiind îndeplinită obligaţia de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.”
(Decizia nr. 633 din 23 aprilie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 126 din 11.02.2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti- Secţia comercială, în Dosarul nr. 10676/2001, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de A.C. împotriva pârâţilor P.M. şi Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti.
împotriva acestei sentinţe, A.C. a formulat recurs, criticând-o pe motive de netemeinicie şi nelegalitate, arătând, în esenţă, că:
– în mod greşit prima instanţă a reţinut aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, republicată, întrucât aceste dispoziţii creează pentru cel care se adresează Oficiului Registrului Comerţului Bucureşti o facultate şi nu o obligaţie, legea condiţionând, numai în cazuri expres şi limitativ prevăzute, accesul direct la organele judecătoreşti;
– instanţa a reţinut eronat şi aspectul cu privire la temerea reclamantului în legătură cu posibilele prejudicii, întrucât pe parcursul soluţionării litigiului s-a dovedit că aceste temeri au fost depăşite de realitate;
– nu s-a reţinut nici temeiul juridic al acţiunii, respectiv dispoziţiile art. 1077 din Codul civil, care reprezintă dreptul comun în cazul unei obligaţii de a face neexecutate de debitorul ei.
Recurentul a solicitat în final admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei civile atacate şi pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Recursul a fost respins ca nefondat, pe considerentele ce urmează.
Obiectul cererii recurentului-reclamant l-a format solicitarea acestuia ca instanţa să-i oblige pe pârâţii P.M. şi Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti să efectueze înregistrările menţiunilor referitoare la modificarea contractului de societate al S.C. “A.” S.R.L., modificări consfinţite prin actul adiţional autentificat, şi autorizarea îndeplinirii formalităţilor de înregistrare pe cheltuiala sa.
A arătat că S.C. “A.” S.R.L. s-a înfiinţat în anul 1992, A.C. având calitatea de unic asociat, iar la 08.10.2001 A.C. a cesionat toate părţile sociale pârâtului P.M., căruia i-a predat şi toate documentele, ştampilele, registrele, cecurile societăţii etc., dar acesta nu a făcut menţiunile necesare la registrul comerţului.
Curtea reţine că, potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, care prevede că “înregistrarea menţiunilor se poate face la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult de 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul înregistrării”, nimic nu-l împiedica pe recurent să procedeze astfel.
Recurentul se adresează cu acţiune direct instanţei de judecată, posibilitate de care ar fi putut utiliza numai în situaţia în care ar fi refuzat efectuarea înregistrărilor solicitate.
Nici celelalte motive de recurs nu pot fi reţinute, cesiunea operând de la încheierea actului de cesiune, cu toate efectele juridice pe care le presupune, înscrierea menţiunilor în registrul comerţului având rol de publicitate.
