Prin cererea înregistrată pe rolul J.S.B. sub nr. 22.083/301/2011 la data de 16.06.2011, reclamanta X a chemat în judecată pe pârâtul Y, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 17.222,68 lei, cu titlu contravaloare despăgubire achitată de reclamantă în calitate de asigurător către societatea bancară pentru paguba produsă acesteia de către pârât în urma neachitării ratelor restante datorate în baza contractului de credit; obligarea pârâtului la plata către reclamantă a dobânzii legale în cuantum de 4.309,33 lei calculată de la data de 25.06.2008 şi până la 25.06.2011 şi în continuare până la data plăţii efective de către pârât a sumei datorate; obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că la data de 26.01.2007 pârâtul Y a încheiat cu reclamanta X un contract de credit, în baza căruia pârâtul a beneficiat de acordarea de către bancă a unui plafon de descoperit de cont, în condiţiile în care drepturile salariale ale împrumutatului erau virate în contul unui card de debit cu descoperit de cont, pârâtul nerespectând obligaţiile contractuale asumate faţă de societatea bancară, nealimentând contul de card.
A mai arătat că reclamanta a trimis pârâtului o notificare, prin care i-a adus la cunoştinţă acestuia faptul că a fost retras plafonul de descoperit de cont acordat, în această situaţie pârâtului îi revenea obligaţia de a restitui atât suma utilizată din plafonul de descoperit de cont, cât şi dobânzile şi comisioanele aferente.
A mai arătat că, deşi a convocat pârâtul la conciliere directă, aşa cum reiese din convocarea la conciliere directă din 05.02.2010, acesta nu s-a prezentat în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă şi nici nu a înţeles să achite până în prezent debitul .
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 136/1995; art. 11 pct. 1 şi 12, art. 274 C.pr.civilă; O.G. nr. 9/2000 privind dobânda legală rap. la art. 1084 Cod civil.
Cererea a fost legal timbrata cu 1.500,11 lei taxa timbru conform art.2 lit.d din Legea 146/1997 republicata si 5 lei timbru judiciar conform art.3 alin.2 din O.G.32/1995.
La data de 13.01.2011 pârâtul a depus la dosar cerere prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a J.S.B. si excepţia necompetenţei teritoriale precum şi întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nelegală şi neîntemeinică.
În motivarea intampinarii a arătat că pretenţiile reclamantei sunt nejustificate, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 2512, 2513 şi 2517 din Codul civil invocă împlinirea termenului general de prescripţie de 3 ani, întreruperea acestui termen nefăcându-se prin nici un act de punere în întârziere conform art. 2537 pct. 4 Cod civil, arătând că notificarea BCR Sucursala Mehedinţi din 21.03.2008 se referă la un alt contract nr. 25189/2007.
A mai arătat că reclamanta şi-a angajat răspunderea şi a efectuat plata privind despăgubirile conform contractului în cuantum de 17.222,68 lei către societatea bancară, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 pct. 3 din contractul de asigurare în sensul îndeplinirii cumulative a condiţiilor stabilite prin Norma de creditare nr. 12/2004 şi Procedura nr. 38/2004 privind acordarea de credite sub forma descoperitului de cont de maxim 6(şase) salarii nete prin intermediul cardului de debit.
De asemenea, contractul de credit nr. 151/26.01.2007 anexat la acţiune de către reclamant este incomplet şi nu cuprinde secţiunea II- aprobarea de către bancă a acordării plafonului descoperit de cont acordat prin intermediul cardului de debit precum şi secţiunea III – clauze contractuale privind acordarea descoperitului de cont prin intermediul cardului de debit.
Prin sentinţa civilă nr. 1033/19.01.2012 pronunţată de J.S.B. în dosar nr. 22.083/301/2011a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârât şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea J.O.
Prin contractul de credit nr.151 din 26 ianuarie 2007 incheiat intre reclamantă si parat, acesta din urma a solicitat si i s-a aprobat plafonul de descoperit de cont acordat prin intermediul cardului de debit la nivelul sumei de 16.200 lei, inregistrand ca urmare a nealimentarii contului de card un descoperit de cont restant de 16.194,55 lei la care se adauga dobanda penalizatoare in cuantum de 461,98 lei si dobanda de lichidare in cuantum de 507,90 lei.
Urmare a acestei stari de fapt create, in conditiile existentei contractului de asigurare incheiat intre societatea de asigurare privind asigurarea recuperarii contravalorii creditului acordat in cazul in care debitorii bancii nu ar fi achitat contravaloarea creditului(ratelor scadente) si sumelor accesorii, Banca in calitate de imprumutator s-a adresat reclamantei, in calitate de asigurator si aceasta din urma a platit despagubirile pentru creditul acordat paratului si neachitat de acesta, despagubiri in valoare de 17.222,68 lei cu OP nr. 5032/25.06.2008.
Potrivit art.137 alin.1 C.pr.civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată urmând să fie respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit art.6 alin.4 Noul Cod civil prescriptiile, decaderile si uzucapiunile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi sunt in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit.
Avand in vedere ca suma de 17.222,68 lei reprezentand despagubiri, a fost platita de Banca asiguratorului prin OP nr. 5032 la data de 25.06.2008, de la aceasta data incepand sa curga termenul de prescriptie, data fiind implinirea termenului de prescriptie si fata de promovarea cererii de chemare in judecata, 16 iunie 2011, data sesizarii J.S.B., se apreciaza, in raport de dispozitiile tranzitorii privind aplicarea in timp a legii civile, instituite de dispozitiile Noului Cod civila, ca in cauza sunt incidente dispozitiile Decretului Lege nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva si nu dsipozitiile Noului Cod civil cum in mod gresit invoca paratul in intampinare.
Astfel, potrivit art. 1 din Decretul-lege 167/1958 dreptul la acţiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar conform art. 3 din acelasi act normativ termenul prescripţiei este de 3 ani, termen care, potrivit art.7 începe să curgă de la data cînd se naşte dreptul la acţiune.
Cum reclamanta a efectuat plata privind despagubirile pentru creditul acordat paratului si neachitat de acesta la data de 25 iunie 2008 prin OP nr. 5032, de la aceasta data nascandu-se dreptul la actiune al reclamantei fundamentat pe dispozitiile art.22 din Legea 136/1995 privind regresul asiguratorului si cum cererea de chemare in judecata a fost promovata la data de 16 iunie 2011, se apreciaza ca termenul general de prescriptie extinctiva nu s-a implinit.
Ba mai mult, instanta constata ca in interiorul acestui termen, Banca a efectuat acte de punere in intarziere a paratului ce echivaleaza cu acte de intrerupere a termenului de prescriptie, notificandu-l in sensul de a plati descoperitul de cont, inclusiv prin procedura concilierii directe instituita de disp.art.7201 C.proc.civila , considerente pentru care si sub acest aspect dreptul la actiune al reclamantei nu s-a prescris.
De asemenea se apreciaza ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile art.3 alin.2 din Decretul-lege 167/1958 acestea privind termenul de prescriptie de 2 ani in materie de asigurare, aplicabile efectiv in raporturile dintre asigurat si asigurator si nicidecum regresului asiguratorului instituit de disp.art. 22 din Legea 136/1995.
Pe fondul cauzei, se apreciaza cererea de chemare intemeiata, urmand sa fie admisa, pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos:
Potrivit art. 7201 C. proc. civilă in procesele si cererile in materie comerciala evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare in judecata, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directa cu cealaltă parte. In acest scop, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea.
Aşadar, în aceasta materie, legiuitorul a condiţionat promovarea cererii de chemare în judecata de parcurgerea unei proceduri prealabile, procedura prealabila care asa cum recunoaste si aparatorul reclamantei nu a fost parcursa in cauza, neexistentand de altfel la dosar nici un inscris doveditor in acest sens.
Potrivit art.109 alin.2 C.proc.civila, astfel cum a fost modificat prin art.I pct.10 din Legea 202/2010 sesizarea instantei se poate face numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabile, daca legea prevede in mod expres aceasta.Dovada indeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare in judecata.
Conform alin.2 al aceluiasi text de lege, astfel cum a fost modificat prin art.I pct.10 din Legea 202/2010 neindeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocata decat de catre parat prin intampinare, sub sanctiunea decaderii.
Din interpretarea textelor de lege sus-mentionate, instanta apreciaza ca exceptia de prematuritate este o exceptie de fond, peremptorie, relativa, putand fi invocata doar de catre parat prin intampinare si pana la prima zi de infatisare, atunci cand dreptul din raportul juridic dedus judecatii este afectat de un termen sau de o conditie suspensiva care nu s-au implinit pana la ridicarea exceptiei.
Instanţa va avea în vedere disp. art. 223 din Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, conform cărora dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite, prezenta acţiune fiind înregistrată pe rolul J.S.B. la data de 16.06.2010.
Potrivit art.3 pct.11 din Codul comercial, in vigoare la data introducerii cererii, se includ în faptele obiective de comerţ operaţiunile de bancă, iar disp. art.4 din Codul comercial instituie o prezumţie de comercialitate pentru toate obligaţiile comerciantului, prezumţie „sui generis” care nu poate fi răsturnată prin orice dovadă contrară, ci doar în două situaţii de excepţie, expres şi limitativ prevăzute de Codul comercial, respectiv: natura juridică civilă a obligaţiilor şi necomercialitatea rezultată din însuşi actul săvârşit de comerciant, ipoteze care nu se regăsesc în speţă, iar potrivit art. 56 din Codul comercial, contractul de credit, chiar dacă are caracter de faptă de comerţ numai pentru societate, este supus legii comerciale pentru toţi contractanţii.
Se retine ca prin prin decizia nr. 23 din 19 martie 2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie intr-un recurs în interesul legii, aplicabila prin analogie in speta dedusa judecatii, s-a statuat ca actiunea in regres a asiguratorului impotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este comerciala iar nu civila, iar fata de decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 pronuntata intr-un recurs în interesul legii prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) şi art. 2821 alin. 1 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare, litigiul dedus judecatii este unul de natura comerciala, evaluabil in bani.
Asadar, în litigiile în materie comercială evaluabile în bani, reclamantul nu poate să sesizeze instanţa decât dacă face dovada concilierii cu pârâtul sau dovada că de la data convocării pârâtului în vederea concilierii au trecut 30 de zile, fără ca acesta să dea curs convocării. Rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului şi a punctului de vedere al fiecărei părţi (art. 7201 alin. 4 Cod procedura civila).
Chiar şi prin modificările aduse de legea nr. 71/2011, procedura prealabilă a concilierii este obligatorie în procesele şi cererile dintre profesionişti evaluabile în bani şi derivate din raporturi contractuale.
In scopul aratat la alin. 1, reclamantul va convoca partea adversa, comunicandu-i in scris pretentiile sale si temeiul lor legal, precum si toate actele doveditoare pe care se sprijina acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandata cu dovada de primire, prin telegrama, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face si prin inmanarea inscrisurilor sub semnatura de primire (art. 7201 alin. 2 Cod procedura civila).
Din materialul probator administrat, instanta retine ca, in cauza, s-a facut dovada respectarii cerintelor impuse de dispozitiile art. 7201 si urm. Cod procedura civila, in conditiile in care reclamanta a convocat paratul la conciliere directa cu confirmare de primire(filele 11-12 dosar Jud.Sect.3 Bucuresti), paratul nedand curs acestei notificari.
Potrivit art.998 C.civil orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara, iar conform art.999 C.civil omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa.
Textele de lege sus-mentionate instituie principiiile raspunderii civile delictuale, care pentru a fi angajata se cer a fi intrunite cumulativ patru conditii, si anume: existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul, constand in intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat.
Asa cum s-a retinut mai sus, urmare a incheierii contractului de credit intre reclamantă si parat, acestuia din urma i s-a aprobat plafonul de descoperit de cont acordat prin intermediul cardului de debit la nivelul sumei de 16.200 lei, iar in contextul nealimentarii contului de card, in conditiile existentei contractului de asigurare incheiat intre reclamantă si societatea de asigurare privind asigurarea recuperarii contravalorii creditului acordat in cazul in care debitorii bancii nu ar fi achitat contravaloarea creditului si sumelor accesorii, Banca in calitate de imprumutator s-a adresat reclamantei, in calitate de asigurator si aceasta din urma a platit despagubirile pentru creditul acordat paratului si neachitat de acesta, conform OP nr. 5032/25.06.2008, regresandu-se pentru suma platita impotriva paratului.
Prin probatoriul administrat in cauza, reclamanta a dovedit existenta faptei ilicite, constand in nealimentarea contului de card si implicita a neplatii creditului, a vinovatiei paratului in producerera faptei ilicite, constand in intentia directa a acestuia de a nu plati in conditiile in care cunostea de existenta contractului, a prejudiciului produs reprezentat de sumele neachitate, cat si a raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu.
Potrivit art.22 din Legea 136/1995 in limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, şi împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, conform art.54.
Din interpretarea acestui text de lege se constata ca pe langa indeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale, pentru a putea fi promovata actiunea in regres a asiguratorului, trebuie indeplinite cumulativ si conditiile privind plata indemnizatiei de asigurare si existenta actiunii in raspundere apartinad asiguratului ca titular al creantei de despagubire, contra tertilor debitori ai obligatiei de reparare a prejudiciilor.
Intrucat la data producerii evenimentului asigurat intre Banca in calitate de imprumutator-asigurat si reclamanta in calitate de asigurator era incheiat contractul de asigurare privind asigurarea recuperarii contravalorii creditului acordat in cazul in care debitorii bancii nu ar fi achitat contravaloarea creditului, in mod justificat reclamanta a platit asiguratului contravaloarea daunei produse ca urmare a faptei ilicite a paratului.
In ceea ce priveste cuantumul prejudiciului, acesta este reprezentat de contravaloarea descoperitului de cont in cuantum de 16.194,55 lei la care se adauga dobanda penalizatoare in cuantum de 461,98 lei si dobanda de lichidare in cuantum de 507,90 lei, cuantum pe care paratul nu a inteles sa il conteste.
Nu poate fi primita apararea paratului referitoare la aspectul ca intre acesta si reclamantă nu s-a incheiat vreun contract de credit in conditiile in care pe contractul de credit exista cererea formulata de parat pentru acordarea plafonului de descoperit de cont acordat prin intermediul cardului de debit, semnatura acestuia privind insusirea clauzelor contractuale precum si ştampila si semnatura imputernicitului angajatorului paratului si aprobarea de catre Banca a plafonului de descoperit de cont acordat prin intermediul cardului de debit in limita sumei de 16.200 lei.
Pe de alta parte, nici apararea referitoare la aspectul ca paratul a fost notificat in baza contractului nr….. si nu in baza contractului de credit nu poate fi de asemenea primita, din adresa nr.8266 R/11.06.2012 constatandu-se ca de fapt contractele reprezinta unul si acelasi contract, primul numar fiind dat din registrul sucursalei cel de-al doilea numar fiind dat automat de sistem in momentul cand a fost introdus in sistemul de creditare, fiind evident ca intre parti s-a incheiat un singur contract avand ca obiect acordarea plafonului de descoperit de cont acordat prin intermediul cardului de debit.
De asemenea neintemeiata este si apararea privind aspectul ca au fost incalcate conditiile stabilite prin Norma de creditare nr.12/2004 si Procedura nr.38/2004 referitoare la acordarea plafonului de descoperit de cont prin intermediul cardului de debit peste limita a sase salarii nete, in conditiile in care, examinandu-se cererea paratului de acordare a acestui instrument de creditare, ce face parte integranta din contractul nr.151/26 ianuarie 2007 se constata ca salariul net lunar al acestuia, recunoscut si de catre angajatorul paratului este de 2.789 lei, un calcul simplu ducand la concluzia ca nivelul aprobat si acordat in cuantum de 16.200 lei se incadreaza in aceasta limita.
Totodata, desi paratul a invocat aspectul ca, contractul incheiat intre acesta si Banca este lovit de nulitate absoluta pentru motivele invocate in intampinare, din examinarea acestuia nefiind constatata o cauza care sa justifice anularea acestuia sau constatarea nulitatii sale, contractul fiind semnat pe fiecare pagina de consilierul Retail al bancii, semnat personal de parat, purtand stampila precum si semnatura imputernicitului angajatorului paratului si aprobarea de catre Banca a plafonului de descoperit de cont acordat prin intermediul cardului de debit in limita sumei de 16.200 lei.
Referitor la incalcarea dispozitiilor Legii 193/2000 privind clauzele abuzive, se constată că prin acest act normativ astfel cum a fost modificat de Directiva 93/13/CEE clauzele abuzive au fost definite ca fiind acele clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul şi care prin ele însele sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Potrivit art. 4 din Legea 193/2000 clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Ca atare, se constată, raportat la aceste dispoziţii legale, că în contractul încheiat între reclamantă şi pârât nu a fost inserată vreo clauză care să nu fie negociată direct cu acesta din urmă şi nici vreuna care să creeze în detrimentul pârâtului şi contrar cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, clauzele inserate in contract fiind aduse la cunostinta imprumutatului si insusite de acesta prin cererea de acordare a acestui instrument de creditare.
Fata de aceste considerente, constatand ca in cauza sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale si implicit ale regresului asiguratorului, instanta va admite actiunea, il va obliga pe parat la plata sumei de 17.222,68 lei reprezentând contravaloare despăgubire plătită cu O.P. nr. 5032/25.06.2008 precum şi dobânda legală calculată de la data de 25.06.2008, data plăţii, până la data plăţii efective.
In raport de solutia adoptata, constatand culpa procesuala a paratului si vazand disp.art.274 C.proc.civila, il va obliga pe acesta la plata sumei de 2.149,36 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru, timbru judiciar şi onorariu avocat redus la 1.000 lei în condiţiile art. 274 alin. 3 C.proc. civilă.
Potrivit acestui text de lege, s-a dat posibilitatea instantelor de judecata sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, ori de câte ori constata ca sunt nepotrivit de mici sau de mari fata de valoarea pricinii sau de munca îndeplinita, text de lege menit sa împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa fireasca, aceea de a permite justitiabilului sa beneficieze de o asistenta judiciara calificata pe parcursul procesului.
În aprecierea cuantumului onorariului, instanta trebuie sa aiba în vedere atât valoarea pricinii cât si proportionalitatea onorariului cu volumul de munca presupus de pregatirea apararii în cauza, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Prin aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ. instanta nu intervine în contractul de asistenta juridica dintre avocat si client, care se mentine în integralitate, (drept urmare, clientul va plati avocatului onorariul cuvenit), ci doar apreciaza în ce masura onorariul stabilit
de partea care a avut câstig de cauza trebuie suportat de partea adversa, tinând seama de natura si complexitatea prestatiei avocatului acestuia.
În realitate, dispoziţiile legii privind organizarea şi exercitarea profesie de avocat menţionate consacră principiul obligativităţii respectării contractului de asistenţă judiciară şi sunt aplicabile exclusiv părţilor contractante.
Onorariul a fost stabilit inter partes conform art.132 din Statutul profesiei de avocat, ţinând seama de elementele prevăzute în alin. 3 al textului menţionat, care sunt: timpul şi volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului primit sau activităţii solicitate de client; natura, noutatea şi dificultatea cazului; importanţa intereselor în cauză; împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această împrejurarea poate fi constatată de client fără investigaţii suplimentare; notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experienţa, reputaţia şi specializarea avocatului; conlucrarea cu experţi sau specialişti impusă de natura, obiectul, complexitatea şi dificultatea cazului; avantajele şi rezultatele obţinute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat; situaţia financiară a clientului; constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acţioneze pentru a asigura servicii legale performante.
Tinând seama de elementele prevazute de alin. 3 al art. 274 C.pr.civ. si anume: activitatea concreta prestata de avocatul pârâtei si limitele mandatului acordat conform împuternicirii existente la dosar, dar si valoarea pricinii, instanta retine ca acesta nu a desfasurat un volum mare de munca pentru executarea mandatului primit de natura sa justifice onorariul perceput în cuantum de 1.868,98 lei pe care l-a apreciat ca nejustificat de mare în raport cu activitatea desfasurata, avand in vedere ca prezenta cauza in fata J.S.B. a fost solutionata pe exceptia necompetentei teritoriale a instantei si ca in fata J.O. reprezentantul reclamantei nu s-a prezentat la nici un termen de judecata.
În solutionarea petitului privind acordarea cheltuielilor de judecata se are in vedere şi decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 a Curţii Constituţionale publicata in Monitorul Oficial nr.848 din 20 septembrie 2005, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
Totodată, practica în această materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului statuează în sensul că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere şi alţii împotriva României, Raicu împotriva României).
În raport de aceste considerente a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârât, a fost admisă acţiunea şi obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 17.222,68 lei reprezentând contravaloare despăgubire plătită cu O.P. nr. 5032/25.06.2008 precum şi dobânda legală calculată de la data de 25.06.2008, data plăţii, până la data plăţii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocat redus la 1.000 lei în condiţiile art. 274 alin. 3 C.proc. civilă.
Sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursul formulat de pârât ca nefondat.
