REGULATOR DE COMPETENŢĂ. DETERMINAREA COMPETENŢEI DUPĂ VALOAREA OBIECTULUI CERERII ARĂTATĂ ÎN CAPĂTUL PRINCIPAL DE CERERE, FĂRĂ A FI AVUTE ÎN VEDERE ACCESORIILE PRETENŢIEI PRINCIPALE.
Potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. 1 din Codul de procedură civilă, competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, relevanţă prezentând totodată dispoziţia înscrisă în alineatul 2 al articolului, conform căreia, pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, iar în speţă valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal este de 10.000 EURO, prin urmare, în funcţie de această valoare trebuie a se determina competenţa, şi nu în funcţie de valoarea penalităţilor, capătul de cerere privind penalităţile fiind un accesoriu al pretenţiei principale.
Textul art. 99 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu-şi găseşte incidenţa în speţă, întrucât instanţa nu a fost sesizată cu judecarea a mai multor capete principale de cerere, ci a unui capăt principal şi respectiv a unor cereri accesorii, pentru calificarea acţiunii trebuind văzut care este capătul de cerere a cărui soluţie nu depinde de soluţia dată altui capăt de cerere, iar în speţă este evident că cererea având ca obiect penalităţile are caracter accesoriu, rezolvarea acesteia depinzând de soluţia dată cererii principale.
– Art. 98 alin. 1 şi 2 din Noul Cod de procedură civilă
– Art. 99 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă
– Art. 106 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă
Curtea de Apel Oradea, Secţia I-a civilă
SENTINŢA CIVILĂ NR. 31/2015 din 28.05.2015 (dosar nr. 6378/271/2015)
Prin sentinţa civilă nr. 55/C din data de 27.03.2015, pronunţată de Tribunalul B., în dosar nr. 5089/111/2014, s-a admis acţiunea formulată de petentul S. I. M., cu domiciliul în O., str. A., nr. 3, jud. B, în contradictoriu cu intimata S. Z. N., cu domiciliul în O., str. A., nr. 3, jud. B.
S-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului B. privind soluţionarea prezentului litigiu, şi în consecinţă:
S-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei O.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul B. a avut în vedere următoarele considerente:
Conform art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, tribunalul fiind, astfel, instanţa de fond de drept comun.
Art. 94 pct. 1 NOUL COD PROCEDURĂ CIVILĂ enumeră limitativ cererile care sunt în competenţa de soluţionare a judecătoriei, acestea constituind excepţii de la art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă.
În şedinţa publică din 27.03.2015 la solicitarea instanţei, reprezentanta reclamantei a indicat valoarea obiectului litigiului în cuantum de 10.000 euro.
În speţă trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 98 NOUL COD PROCEDURĂ CIVILĂ alin. 1 care prevede că „Competenta se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere.”, ori în speţă valoarea capătului principal de cerere este de 10.000 euro.
Prin urmare, faţă de aceste aspecte, tribunalul a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială privind soluţionarea litigiului de faţă şi având în vedere că ne aflăm în prezenta unei acţiuni evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei, ori potrivit art.94 pct. 1 lit. j) Noul Cod procedură civilă judecătoriile judecă în primă instanţă cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei ori astfel cum s-a arătat, valoarea obiectului acţiunii este sub această sumă, în baza disp. art. 132, 133 Noul Cod procedură civilă s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei O.
Prin sentinţa civilă nr. 4712 din data de 12 mai 2015, pronunţată de Judecătoria O., în dosar nr. 6378/271/2015, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei O., invocată de reclamanţi şi în consecinţă:
S-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii V. I., B. S., S. D.-I.-C., toţi cu domiciliul de comunicare ales in mun. O., str. A. R., jud. B., în contradictoriu cu paratul F. S. G. cu domiciliul în O., str. O., jud. B. şi domiciliu procedural ales în O., str. A, L, jud. B, în favoarea Tribunalului B.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria O. şi Tribunalul B.
S-a dispus sesizarea Curţii de Apel Oradea în vederea emiterii regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria O. a avut în vedere următoarele considerente:
Conform art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, tribunalul fiind, astfel, instanţa de fond de drept comun.
Art. 94 pct. 1 NOUL COD PROCEDURĂ CIVILĂ enumeră limitativ cererile care sunt în competenţa de soluţionare a judecătoriei, acestea constituind excepţii de la art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă. Potrivit art. 94 pct. 1 lit. j) Cod procedură civilă judecătoriile judecă în primă instanţă orice cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv.”
În şedinţa publică din 12.05.2015 la solicitarea instanţei, reprezentanta reclamanţilor şi reclamanţii însăşi au indicat valoarea actuală a terenurilor ce fac obiectul litigiului ca fiind peste 200.000 lei, aproape de 100.000 Euro, aspect recunoscut şi de pârât, care a arătat că recunoaşte că au o valoare actuală de peste 100.000 Euro.
Potrivit art. 98 alin.1 şi 3 Cod procedură civilă competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, şi după înscrisurile prezentate şi explicaţiile date de părţi.
Trebuie avute în vedere şi prevederile art. 99 Cod procedură civilă care reglementează cazul mai multor capete principale de cerere. Astfel, când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte. Per a contrario, când petitele au aceeaşi cauză, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea tuturor capetelor de cerere cumulat.
Mai mult decât atât, alineatul 2 concretizează şi mai mult modul de stabilire a competenţei, prevăzând că în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.
Instanţa a apreciat că în litigiul dedus judecăţii toate petitele au aceeaşi cauză, dată de punerea în executare a promisiunii de vânzare cumpărare 1920/02.10.2008. Întrucât valoarea actualizată a imobilelor din litigiu, şi implicit a contractului de promisiune de vânzare cumpărare 1920/02.10.2008 este de peste 200.000 lei, făcând aplicarea prevederilor art.99 alin.1 Cod procedură civilă, rezultă că în speţă competenţa este determinată de cumulul valorii tuturor petitelor.
Pe de altă parte, petitele deduse judecăţii au o strânsă legătură între ele, în funcţie de poziţia subiectivă a părţilor şi modul de executare a antecontractului, astfel încât prin aplicarea art. 99 dar alin. 2 Cod procedură civilă în speţă competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea petitului ce atrage competenţa instanţei mai înalte în grad, respectiv petitul III privind clauza penală în valoare de 100.000 Euro.
Întrucât atât valoarea cumulată a petitelor supuse analizei instanţei, cât şi valoarea cea mai mare a unuia este peste 200.000 lei, instanţa a declinat competenţa în favoarea Tribunalului B., întrucât în speţă nu suntem în prezenţa unui caz de competenţă alternativă, ci una absolută.
Fata de aceste considerente, instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei O., invocată de reclamanţi şi a declinat în favoarea Tribunalului B. competenţa de soluţionare a cererii.
Dat fiind că Tribunalul B. şi Judecătoria O. şi-au declinat reciproc competenţa, în baza art. 133 pct.2 Cod procedură civilă, instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul B. şi Judecătoria O. şi a sesizat instanţa superioară comună, respectiv Curtea de Apel Oradea în vederea emiterii regulatorului de competenţă.
Examinând conflictul negativ de competenţă, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanţii au sesizat instanţa cu mai multe capete de cerere având următorul obiect: pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare cumpărare privind imobilele ce au format obiectul promisiunii de vânzare cumpărare încheiată la data de 02.10.2008, a se dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilelor în favoarea reclamanţilor şi respectiv obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 Euro cu titlu de penalităţi convenţionale, stabilite prin promisiunea de vânzare cumpărare menţionată.
În cererea introductivă de instanţă s-a reliefat că preţul imobilelor inserat în actul de vânzare cumpărare, 10.000 EURO – echivalentul în lei al sumei de 37.348 lei la cursul BNR de 3,73480 lei / 1 Euro din data de 02.10.2008 – a fost achitat la data semnării actului, solicitându-se a se constata îndeplinirea tuturor condiţiilor legale pentru pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract autentic de vânzare – cumpărare. S-a solicitat totodată a se constata ca fiind îndeplinite toate condiţiile privind validitatea clauzei penale şi, în consecinţă, obligarea pârâtului la plata penalităţilor convenţionale în sumă de 100.000 Euro în favoarea reclamanţilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. 1 din Codul de procedură civilă, competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, relevanţă prezentând totodată şi dispoziţia înscrisă în alineatul 2 al articolului conform căreia, pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum dobânzile, penalităţile, etc.
În speţă, valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal este de 10.000 Euro, prin urmare, în funcţie de această valoare trebuie a se determina competenţa, şi nu în funcţie de valoarea penalităţilor, capătul de cerere privind penalităţile fiind un accesoriu al pretenţiei principale.
Textul art. 99 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu-şi găseşte incidenţa în speţă, întrucât instanţa nu a fost sesizată cu judecarea a mai multor capete principale de cerere, ci a unui capăt principal de cerere şi respectiv a unor cereri accesorii. Pentru calificarea acţiunii trebuie văzut care este capătul de cerere a cărui soluţie nu depinde de soluţia dată altui capăt de cerere, iar în speţă este evident că cererea având ca obiect penalităţile are caracter accesoriu, rezolvarea acesteia depinzând de soluţia dată cererii principale.
Pe de altă parte, nu prezintă importanţă valoarea actualizată a imobilelor, deoarece textul art. 106 alin. 1 din Codul de procedură civilă stabileşte că instanţa legal investită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţă după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect.
Faţă de considerentele ce preced, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură civilă, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei O.
