Potrivit dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 64/1995, republicată, administratorul/lichidatorul poate introduce la tribunal acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
(Decizia nr. 1684 din 3 decembrie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 909 din 24 mai 2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială a admis cererea formulată de reclamanta S.C. “R.” S.A. împotriva pârâtei S.C. “M.” S.R.L. şi, în consecinţă, a anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat de părţi autentificat sub nr. 1024 din 31.05.1999, dispunându-se repunerea părţilor în situaţia anterioară.
în motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut că încheierea contractului de vânzare-cumpărare a avut loc după deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, fiind evidentă atât intenţia părţilor implicate, cât şi prejudiciul creat.
Tribunalul a mai reţinut că atâta timp cât, potrivit art. 44 din Legea nr. 64/1995, republicată, sunt anulabile actele încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu atât mai mult sunt anulabile actele încheiate după deschiderea procedurii.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, pârâta S.C. “M.” S.R.L., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei alocate şi trimiterea cauzei în vederea judecării pe fond la Tribunalul Olt.
în motivarea recursului, recurenta a invocat următoarele:
1) Hotărârea atacată s-a dat cu încălcarea competenţei teritoriale exclusive a altei instanţe, în sensul că, potrivit art. 13 alin. 1 din Codul de procedură civilă, acţiunea în anularea unui contract de vânzare-cumpărare a unui bun imobil se face numai la instanţa în circumscripţia căreia se află nemişcătoarele, reclamanta având obligaţia să introducă cererea la Tribunalul Olt (imobilul fiind situat în localitatea Crina, judeţul Olt), motiv prevăzut de art. 304 pct. 3 din Codul de procedură civilă.
în mod eronat s-a reţinut de către instanţa de fond că pârâta S.C. “M.” S.R.L. are calitatea procesuală de “debitoare” şi astfel a făcut aplicaţiunea regulilor de competenţă materială prevăzute de art. 6 din Legea nr. 64/1995, republicată.
2) Sentinţa atacată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, instanţa nepronunţându-se asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Recurenta a arătat că prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada existenţei fraudei, instanţa de fond făcând aplicarea unei prezumţii legale de fraudă, pronunţând sentinţa atacată numai pe baza dovezii că asociatul unic al cumpărătorului era în acelaşi timp şi acţionar minoritar al vânzătorului.
3) Instanţa de fond nu s-a pronunţat în nici un mod asupra apărării pârâtei, în sensul că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 64/1995, republicată, transferul bunului având loc în cursul desfăşurării normale a activităţii debitorului.
Examinând recursul declarat, Curtea a constatat că acesta este fondat numai în ceea ce priveşte criticile invocate în subsidiar, neputând fi reţinute criticile invocate în baza art. 304 pct. 3 din Codul de procedură civilă.
Astfel, în cauză fiind vorba despre o acţiune formulată de lichidator în baza art. 44 din Legea nr. 64/1995, republicată, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare, competenţa de soluţionare aparţine judecătorului-sindic, conform art. 10 lit. e) din Legea 64/1995, republicată.
Prin urmare, nefiind o acţiune formulată pe calea dreptului comun, nu sunt incidente dispoziţiile art. 13 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care prevede o competenţă teritorială exclusivă.
Ca atare, în mod corect, cauza a fost soluţionată în fond de judecătorul-sindic, în baza procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată.
Recursul este fondat însă, cu privire la criticile invocate în subsidiar, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 44 din Legea nr. 64/1995, republicată, temei de drept reţinut de instanţa de fond (judecătorul-sindic), “administratorul/lichidatorul poate introduce la tribunal acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii”.
în cauză judecătorul-sindic a reţinut existenţa fraudei în condiţiile în care nu s-au administrat toate probele, respectiv în condiţiile în care nu s-a depus o expertiză contabilă.
O asemenea probă era necesară pentru a se stabili valoarea bunului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare pentru care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute, respectiv valoarea acestuia la momentul încheierii contractului, şi anume preţul de circulaţie al imobilului.
Soluţionarea cauzei în aceste condiţii echivalează practic cu o soluţionare fără a se intra în cercetarea fondului, situaţie în care, în baza art. 312 alin. 1 şi 4 din şi art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se impune admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instantă, respectiv Tribunalul Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială.
