Procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, republicată, este o formă de silită, şi anume executarea silită colectivă.
în aceste condiţii, în cadrul ei sunt admisibile doar cererile specifice fazei executării silite a procesului civil sau cele menţionate expres de actul normativ special, şi nu cele care se referă la faza judecăţii.
Aşa fiind, cum dispoziţiile legii speciale în materie, respectiv Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu fac referire expresă la admisibilitatea cererilor de chemare în garanţie, în cadrul procedurii de executare silită colectivă, rezultă că o atare cerere este inadmisibilă.
(Decizia nr. 1504 din 20 noiembrie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin cererea înregistrată sub nr. 1129 din 24.04.2002 la Tribunalul Ialomiţa, creditoarea Banca X, bancă în faliment, prin lichidatorii S.C. “R.” S.A. şi S.C. “R.E.” S.A., a solicitat deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată, împotriva debitoarei S.C. “A.” S.R.L., pentru recuperarea unei creanţe în sumă de 4.028.752.923 lei.
La data de 7.06.2002, debitoarea a formulat cerere de chemare în garanţie a debitoarei sale S.C. “O.” S.A., aflată în lichidare judiciară, pentru recuperarea unei creanţe în sumă de 7 miliarde lei.
Prin încheierea din 21.06.2002 a judecătorului-sindic din cadrul Tribunalului Ialomiţa, cererea de chemare în garanţie a fost respinsă, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a avut în vedere susţinerile părţilor, probele administrate în cauză şi dispoziţiile legale în materie.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, debitoarea S.C. “A.” S.R.L., considerând-o netemeinică şi nelegală.
în motivarea recursului, debitoarea a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât dispoziţiile art. 60 – 63 din sunt compatibile cu cele ale Legii nr. 64/1995, republicată.
Astfel, scopul legii speciale este acela de a asigura plata pasivului debitorului care, în speţă, se poate stinge prin chemarea în garanţie a S.C. “O.” S.A.
între S.C. “A.” S.R.L. şi S.C. “O.” S.A. au existat raporturi juridice, bazate pe Convenţia de credit nr. 4759 din 27.02.1998, Contractul de asociere în participaţiune nr. 800 din 19.05.1998 şi actul adiţional la acesta, Ordinul de plată nr. 1 din ‘9.07.1998, prin care S.C. “A.” S.R.L. a plătit o rată pentru S.C. “O.” S.A., către Banca X, şi a efectuat investiţii în sumă de 975.000.000 lei la Moara 23 August din judeţul Constanţa.
Totalul creanţei S.C. “Â.” S.R.L. faţă de S.C. “O.” S.A. este de aproximativ 7 miliarde lei, faţă de 4.028.752.923 lei din cererea de declanşare a falimentului său.
în susţinerea recursului nu s-au solicitat şi nici administrat probe noi, iar cererea, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, a fost timbrată cu o taxă de timbru de 150.000 lei şi timbru judiciar de 5.000 lei. Recursul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarelor, în raport cu motivele de recurs invocate şi dispoziţiile legale în materie, Curtea constată că procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, republicată, este o formă de executare silită, respectiv cea colectivă.
în aceste condiţii, Curtea constată că sunt admisibile doar cererile specifice fazei executării silite a procesului civil, şi nu cele care se referă la faza judecăţii.
în speţă, Curtea constată că dispoziţiile legii speciale în materie, şi anume ale Legii nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu fac referire expresă la admisibilitatea cererilor de chemare în garanţie, în cadrul acestei proceduri.
Drept urmare, având în vedere că şi debitoarea, la care recurenta are o creanţă în sumă de aproximativ 7 miliarde lei, se află în lichidare judiciară, singura posibilitate legală pentru recuperarea acesteia este doar de a se înscrie la masa credală a acesteia cu această sumă, şi nu chemarea în garanţie.
în consecinţă, Curtea constată că judecătorul-sindic a reţinut o situaţie de fapt corectă în cauză şi a făcut o interpretare şi aplicare legală a dispoziţiilor în materie, specifice speţei, astfel că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că încheierea atacată este temeinică şi legală şi urmează a fi menţinută, iar recursul va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă.
