Răspunderea reglementată de dispoziţiile art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicată, nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului.
Răspunderea administratorului este una personală ce intervine în condiţiile generale ale răspunderii delictuale care reies din dispoziţiile art. 998 – 999 din Codul civil şi numai atunci când prin săvârşirea faptelor prevăzute de art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicată, s-a ajuns la starea de a societăţii.
(Decizia nr. 1444 din 14 noiembrie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a Vll-a comercială la data de 08.03.2000, sub nr. 2008, creditoarea S.C. “C.” S.A. a solicitat declanşarea procedurii reorganizării şi lichidării judiciare împotriva debjtoarei S.C. “O.” S.R.L.
în fapt, creditoarea a arătat că prin Sentinţa civilă nr. 1812 din 05.04.1999 a Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială, debitoarea a fost obligată să-i plătească suma de 36.137.864 lei reprezentând contravaloare servicii şi cheltuieli de judecată.
De asemenea, a arătat că debitoarea nici până în prezent nu a achitat suma datorată, deşi s-a încercat recuperarea creanţei pe calea executării silite, apreciind că debitoarea este în încetare de plăţi.
Prin aceeaşi cerere s-a solicitat ca o parte din pasivul societăţii să fie suportat de către administratorul P.E., care a contribuit la ajungerea societăţii în stare de încetare de plăţi, în temeiul art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicată.
Prin Sentinţa civilă nr. 593 din 25.03.2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia a Vll-a comercială a închis procedura de reorganizare împotriva debitoarei S.C. “O.” S.R.L., a dispus notificarea închiderii procedurii conform art. 121 din lege, a dispus dizolvarea şi radierea societăţii debitoare şi comunicarea sentinţei la Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a respins cererile creditorilor, întemeiate pe dispoziţiile art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicată, ca nefondate.
Pentru a se pronunţa astfel judecătorul-sindic a reţinut din raportul lichidatorului că debitoarea nu are bunuri ce pot fi lichidate, întrunindu-se astfel condiţiile dispoziţiilor art. 118 din Legea nr. 64/1995, republicată, pentru închiderea procedurii.
Cu privire la răspunderea administratorului, judecătorul-sindic a apreciat că din raportul lichidatorului nu reiese că ar fi existat deficienţe în ţinerea contabilităţii, iar din actele dosarului nu reiese că administratorul ar fi săvârşit vreuna din faptele prevăzute de art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicată.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 6, criticile vizând greşita aplicare a legii şi fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
în esenţă, recurenta a arătat că în mod eronat instanţa a reţinut că administratorul debitoarei nu a săvârşit faptele prevăzute la art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicată, deoarece din analiza situaţiei fiscale a reieşit că aceasta nu a depus începând cu luna mai 2001 deconturile de TVA, declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, precum şi bilanţul sau declaraţiile de inactivitate pe anul 2001.
Pentru aceste motive apreciază recurenta că faptele administratorului se încadrează în prevederile art. 124 lit. d) din Legea nr. 64/1995, republicată, prin aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 82/1991, republicată, şi art. 73 coroborat cu art. 196 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Analizând recursul declarat în raport de actele şi lucrările cauzei, Curtea a constatat că este nefondat.
Răspunderea reglementată de art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicată, nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului. Această răspundere este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârşirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de încetare a plăţilor de către societate.
Natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 – 999 din Codul civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate, culpa), condiţii care capătă, în această situaţie, unele conotaţii speciale.
Faptele enumerate în dispoziţiile art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicată, respectiv greşeala de gestiune (în sens larg), trebuie să fi contribuit la insuficienţa activului.
Prin urmare, trebuie să se probeze că administratorul, prin fapta sa culpabilă, a contribuit la aducerea societăţii în stare de insolvenţă.
Răspunderea pentru insuficienţa activului trebuie angajată doar dacă prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă (greşeală de gestiune) a administratorului.
Recurenta susţine aplicarea dispoziţiilor art. 124 lit. d) din Legea nr. 64/1995, republicată, deoarece din luna mai 2001 administratorul nu a mai îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau cu privire la depunerea bilanţului pe anul 2001, deconturile de TVA şi declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat.
Motivul de recurs nu poate fi primit cel puţin din două considerente:
Nedepunerea actelor despre care face vorbire recurenta nu echivalează cu sensul dat de legiuitor sintagmei “nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea”.
Neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea nr. 82/1991, republicată, şi orice alte acţiuni legate strict de contabilitatea societăţii, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvenţă, de insuficienţă a activului, aşa cum s-a arătat în precedent.
Apoi, şi dacă nedepunerea actelor arătate de recurentă ar echivala pur şi simplu cu neţinerea contabilităţii conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că fapta nedepunerii bilanţului pe anul 2001, a şi a declaraţiilor privind obligaţiile de plată la bugetul statului a dus la starea de insolvenţă a debitoarei.
Cât despre culpa administratorului cu privire la nedepunerea actelor arătate de recurentă, nu poate fi reţinută pe acest aspect, pe considerentul că prin încheierea de şedinţă din 05.03.2001 s-a ridicat dreptul debitoarei de a-şi mai conduce activitatea, desemnându-se un lichidator, astfel că nu este culpa administratorului că nu s-au depus aceste documente sau că în această perioadă (după luna mai 2001) şi-a administrat defectuos societatea, aşa cum susţine intimata-creditoare S.C. “P III” S.R.L. în întâmpinarea depusă la recurs, deoarece, începând cu 05.03.2001, lichidatorul avea atribuţiile conferite de lege în conducerea societăţii.
Pe considerentul că răspunderea civilă a administratorului este o răspundere delictuală, apreciem că exonerarea de răspundere este circumscrisă şi la fapta unui terţ pentru care administratorul nu este ţinut a răspunde, astfel că, nefiind dovedită culpa administratorului, nu se poate atrage nici răspunderea sa, în conformitate cu art. 124 lit. d) din Legea nr. 64/1995, republicată.
în aceste condiţii şi cu aceste considerente, Curtea a apreciat recursul nefondat şi, în baza art. 312 din Codul de procedură civilă, l-a respins.
