Afişarea cererii introductive, promovată de unul dintre creditori, la uşa instantei, în condiţiile prevăzute de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, republicată, şi notificarea deschiderii procedurii către oficiul registrului comerţului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, potrivit art. 32 din lege, asigură existenţei pe rol a procedurii şi opozabilitatea acesteia şi împotriva creditorului a cărui creanţă nu a fost indicată în lista întocmită de debitor, în conformitate cu art. 26 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ.
într-o atare situaţie nu se justifică notificarea respectivului creditor de către lichidatorul judiciar pentru precizarea termenului limită de înregistrare a creanţei potrivit art. 87, şi nici de către judecătorul-sindic, ca urmare a deschiderii procedurii, ori citarea sa în timpul soluţionării pricinii.
Tardivitatea depunerii declaraţiei de creanţă, în acest caz, nu se apreciază în raport cu data înregistrării tabelului definitiv al tuturor obligaţiilor, ci în raport de prevederile art. 86 sau ale art. 96 şi 97 din Legea nr. 64/1995, republicată, referitoare la angajarea unui expert pentru întocmirea informaţiilor neprezentate de debitor, respectiv înregistrarea tabelului preliminar şi notificarea termenului pentru soluţionarea contestaţiei împotriva creanţei, formulată de un alt creditor.
Declaraţia de creanţă depusă cu nerespectarea acestor dispoziţii legale este tardivă.
(Decizia nr. 993 din 25 iunie 2002 — Secţia a Vl-a comercială)
Prin cererea înregistrată la 30.01.2002 la Tribunalul Bucureşti- Secţia comercială, creditoarea A.N.R.S. a solicitat admiterea prioritară la masa credală a creanţei invocate împotriva debitoarei.
Prin Sentinţa civilă nr. 480 din 06.03.2001, pronunţată în Dosarul nr. 2846/1999, judecătorul-sindic a dispus înregistrarea creanţei conform prevederilor art. 111 din Legea nr. 64/1995, republicată.
Pentru a pronunţa această sentinţă civilă s-a reţinut că, în cauză, o altă creditoare a contestat creanţa pretinsă de A.N.R.S., invocând tardivitatea declarării acesteia.
împotriva acestei sentinţe civile, creditoarea A.N.R.S. a declarat recurs.
Prin motivele de recurs formulate s-a arătat, în esenţă, că respectiva creanţă este asimilată cheltuielilor efectuate cu conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, care se satisfac cu prioritate faţă de toţi creditorii. Prin urmare, înscrierea sa cu prioritate este prevăzută într-o lege specială, Legea nr. 82/1992, neintrând sub incidenţa prevederilor art. 108 din Legea nr. 64/1995, republicată.
Recurenta a mai susţinut că nu a avut cunoştinţă de existenţa pe rolul instanţei a procedurii falimentului debitoarei până când lichidatorul judiciar a depus la sediul instituţiei raportul nr. 2 întocmit în cauză, şi, în raport cu întocmirea tabelului definitiv al obligaţiilor debitoarei, nu a primit nici o citaţie, nu a fost convocată de judecătorul-sindic sau notificată de lichidator, fiind astfel în imposibilitate de a-şi formula contestaţiile şi lipsită de dreptul la apărare, iar creditorii au aprobat planul de distribuire în lipsa şi în dauna sa.
Curtea a constatat că recursul formulat este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Din cuprinsul raportului de activitate şi al actelor anexate, depuse la dosar de către lichidatorul judiciar desemnat în cauză, rezultă că, în perioada octombrie -decembrie 2001, acesta a verificat documentele debitoarei, angajând un expert contabil, în condiţiile art. 86 din Legea nr. 64/1995, republicată, pentru identificarea tuturor creditorilor debitoarei şi a notificat creditorii descoperiţi în vederea depunerii declarării de creanţă, conform art. 87 alin. (1) din legea menţionată, precizând totodată termenul limită stabilit în acest sens.
Ulterior, ia 17.01.2002, lichidatorul judiciar a depus tabelul preliminar cuprinzând obligaţiile creditorului întocmit potrivit art. 96 din legea menţionată şi, în condiţiile în care nici una dintre creanţele din acest tabel nu au fost contestate, la 31.01.2002 s-a depus la dosar şi s-a afişat la uşa instanţei tabelul cuprinzând toate obligaţiile debitorului (definitiv), aşa cum prevede art. 98 din aceeaşi lege.
Recurenta a depus declaraţie de creanţă în cauză, în mod tardiv, la 31.01.2002, ulterior termenului limită de depunere stabilit în mod corespunzător de către lichidatorul judiciar şi afişării tabelului preliminar, iar potrivit art. 111 din Legea nr. 64/1995, republicată, creditorii ale căror creanţe au fost prezentate tardiv vor lua parte la distribuire numai din sumele rămase eventual după plata creanţelor înregistrate în termen, sens în care judecătorul-sindic a şi dispus înregistrarea creanţei în cauză.
în condiţiile în care recurenta nu a fost indicată în lista creditorilor, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, nu a figurat în contabilitatea debitoarei în calitate de creditor, astfel cum s-a precizat în raportul de activitate nr. 3 al lichidatorului judiciar, iar creditoarea însăşi nu depusese încă o declaraţie de creanţă la dosar, în cauză, nu se justifică faţă de aceasta notificarea de către lichidator, convocarea de către judecătorul-sindic sau citarea.
Recurenta trebuia să aibă cunoştinţă despre existenţa creanţei proprii împotriva debitoarei, constatată încă din 09.05.2001 prin Procesul-verbal nr. 1107, şi să formuleze în cauză declaraţie de creanţă, în condiţiile în care publicitatea, în ceea ce priveşte existenţa pe rol a procedurii împotriva debitoarei, se face potrivit legii speciale în materie şi prin afişarea cererii introductive la uşa instanţei, precum şi prin efectuarea menţiunilor esenţiale despre desfăşurarea procedurii la registrul comerţului, iar această publicitate este opozabilă şi unui creditor în numele statului.
Astfel, tardivitatea depunerii declaraţiei de creanţă nu se apreciază în raport cu data înregistrării tabelului definitiv, ci în raport cu prevederile art. 87 sau cel mult art. 96 şi 97 din Legea nr. 64/1995, republicată.
Pe de altă parte, susţinerea recurentei în sensul că prioritatea creanţei sale este prevăzută printr-o lege specială (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 133/1999 privind completarea Legii nr. 82/1992), neintrând sub incidenţa art. 108 din Legea nr. 64/1995, republicată, nu este în măsură să înlăture aplicarea prevederilor art. 111 din această lege, cu privire la declaraţia de creanţă înregistrată tardiv.
Prin urmare, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins recursul formulat ca nefondat.
