Dispoziţiile instituite prin art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, condiţionează deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului de existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, care nu a fost plătită din cauza încetării plăţilor de către debitor de peste 30 de zile.
împrejurarea că societatea debitoare a achitat o sumă modică din creanţă, precum şi plăţile efectuate către terţi creditori nu constituie probe concludente, care să întrunească elementele excepţiilor enunţate prin alin. (2) al aceluiaşi text de lege, nefiind de natură a dovedi faptul că debitoarea nu se află în încetare de plăţi.
(Decizia nr. 974 din 21 iunie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 135, pronunţată la 22.01.2002, în Dosarul nr. 4836/RJF/2001, Tribunalul Teleorman, prin judecător-sindic, a respins ca nefondată contestaţia debitoarei S.C. “A.” S.A. şi a deschis procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, punând în vedere acesteia ca în 10 zile de la comunicarea sentinţei să depună la dosar actele prevăzute de art. 26 din legea menţionată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul-sindic a reţinut că datoria debitoarei este de natură comercială şi constituie o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, fiind constatată prin procesul-verbal de control din 08.11.2001 care nu a fost contestat şi, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 11/1996, constituie titlu executoriu.
Neonorarea plăţii creanţei nu a avut la bază opunerea de către debitoare a unor excepţii întemeiate, care să se constituie într-un refuz de plată conform art. 29 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, republicată. Potrivit ordinelor de plată depuse la dosar, debitoarea nu a achitat decât o parte redusă din debit, fără a avea însă posibilitatea plăţii integrale, aflându-se în fapt în încetare de plăţi.
împotriva acestei sentinţe civile, debitoarea a declarat recurs, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii contestaţiei şi respingerii cererii introductive a creditorului.
Prin motivele de recurs formulate s-a arătat, în baza art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă, că judecătorul-sindic a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat interesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, deşi debitoarea a depus la dosar mai multe ordine de plată, dovedind efectuarea unor plăţi către creditoare în ultimele 30 de zile, instanţa a interpretat greşit prevederile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, republicată, prin care refuzul unor plăţi, în baza unor excepţii considerate, cu bună-credinţă, întemeiate, nu constituie o dovadă de încetare a plăţilor.
Analizând actele şi lucrările dosarului cauzei, Curtea a reţinut că debitoarea şi-a motivat contestaţia formulată în baza art. 31 alin. (3) din Legea nr. 64/1995, republicată, în sensul că se află într-un simplu refuz al unor plăţi, în baza unei excepţii întemeiate, constând în lipsa temporară de lichidităţi, şi a depus la dosar ordinul de plată prin care a făcut dovada achitării unor sume în contul creanţelor către creditoarea în cauză şi către terţi creditori.
Din cuprinsul actelor contabile depuse la dosar a rezultat însă că debitoarea se află în încetare de plăţi în sensul art. 1 din Legea nr. 64/1995, republicată, iar lipsa disponibilităţilor băneşti nu este doar temporară, ci s-a accentuat pe parcursul anului 2001 şi, prin urmare, nu constituie una dintre excepţiile la care se referă art. 29 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, republicată.
Faptul că debitoarea a făcut dovada plăţii unor sume în contul creanţei către terţi creditori nu are relevanţă pentru că, potrivit art. 29 alin. (1) din legea menţionată, procedura în scopul prevăzut de art. 2 din aceeaşi lege se poate deschide şi doar pentru o creanţă, în speţă, a creditorului care a formulat cererea introductivă.
De asemenea, nu prezintă relevanţă nici plata unei părţi minore din cuantumul creanţei respective şi aceasta după introducerea cererii introductive şi a contestaţiei, deoarece, în contextul aceluiaşi art. 29 alin. (1), creanţa poate fi nu numai determinată, dar şi determinabilă, iar în măsura în care nu este achitată integral se justifică în continuare deschiderea procedurii dacă, totodată, se probează şi starea de (încetare a plăţilor), astfel cum s-a dovedit în cauză.
în consecinţă, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.
