Potrivit art. 405 din şi art. 6 şi 7 din Decretul nr. 167/1958, dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executoriu se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului de a cere executarea silită.
După împlinirea termenului de prescripţie orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie.
Faptul că, înăuntrul termenului de 3 ani, creditoarea a solicitat, prin intermediul executorilor judecătoreşti, punerea în silită a titlului său, îndeplinind astfel un act începător de executare, nu are ca efect întreruperea cursului prescripţiei, în condiţiile în care executarea pornită s-a perimat.
Dispoziţiile art. 4052 din Codul de procedură civilă, care reglementează cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei executării silite, sunt de strictă interpretare şi nu permit o altă concluzie.
(Decizia nr. 683 din 26 aprilie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 74 din 18.01.2002, pronunţată în Dosarul nr. 6170/2001, Tribunalul Bucureşti – Secţia a Vll-a comercială a admis excepţia prescripţiei dreptului creditoarei de a solicita executarea silită şi, în consecinţă, a respins ca prescrisă cererea formulată de S.C. “A.” S.R.L., prin care s-a solicitat deschiderea procedurii reglementate prin Legea nr. 64/1995, republicată, împotriva debitoarei S.C. “U.” S.R.L. în vederea recuperării creanţei în valoare de 49.582.858 lei, stabilită prin Sentinţa civilă nr. 2038 din 15.05.1998 a aceleiaşi instanţe, precum şi a dobânzii legale în cuantum de 53.013.301 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 405 din Codul de procedură civilă şi ale art. 6 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, constatând că, la data înregistrării cererii introductive – 5.07.2001, era împlinit termenul generai de 3 ani în cadrul căruia se putea cere executarea silită, faţă de data de 15.05.1998 când a fost pronunţată sentinţa civilă pe care s-a întemeiat creanţa, respectiv Sentinţa civilă nr. 2098/1998 a Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială.
S-a relevat totodată că nu s-a dovedit de către creditoare întreruperea termenului de prescripţie, prin înscrisurile anexate cauzei, care nu poartă viza de primire a instituţiilor cărora le-au fost adresate, respectiv Biroul Executorilor Judecătoreşti şi Tribunalul Bucureşti.
împotriva sentinţei a declarat recurs creditoarea S.C. “A.” S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 8, 9 şi 10 din Codul de procedură civilă, criticile formulate vizând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii atacate.
în esenţă, recurenta a susţinut că se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât, după rămânerea definitivă a Sentinţei civile nr. 2098 din 15.05.1998, urmată de învestirea cu formulă executorie, prin Cererea nr. 141 din 15.09.1998, a solicitat trecerea la executarea silită, formându-se Dosarul de executare nr. 1178/1998 al Tribunalului Bucureşti, fiind astfel întrerupt termenul general de prescripţie de 3 ani.
în opinia recurentei, acelaşi efect al întreruperii executării silite îl are şi cererea nouă de executare, nr. 353 din 8.05.2001, adresată Tribunalului Bucureşti, după ce consilierului juridic al creditoarei i s-a comunicat, ca urmare a deplasării efectuate prin Delegaţia nr. 251 din 27.03.2001, că executarea silită s-a perimat.
Recurenta a învederat că, prin respectiva petiţie, a adresat o nouă cerere de executare silită, cerere care însă i-a fost restituită cu indicaţia de a se adresa unuia din executorii judecătoreşti constituiţi în cabinete individuale sau colective potrivit Legii nr. 188/2000.
Recurenta a mai arătat că aceeaşi consecinţă constând în întreruperea termenului general de executare de 3 ani o are şi promovarea Cererii nr. 603 din 30.06.2001, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 64/1995, care formează obiectul prezentului litigiu, această acţiune, cât şi cererile de executare silită evocate, ştergând prescripţia începută anterior, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 16 lit. b) şi c) din Decretul nr. 167/1958.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază calea de atac promovată, Curtea de Apel Bucureşti constată netemeinicia criticilor formulate.
în mod justificat cu ocazia primei judecăţi instanţa a analizat dacă acţiunea introductivă a fost formulată în cadrul termenului general înăuntrul căruia se putea solicita executarea silită, procedura instituită prin dispoziţiile Legii nr. 64/1995 urmărind plata pasivului debitorului, în încetare de plăţi, fie prin reorganizarea întreprinderii şi a activităţii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui, până la acoperirea pasivului, fie prin faliment.
Chiar dacă dreptul de a cere executarea silită a sentinţei civile invocate de reclamantă în susţinerea creanţei, nr. 2098 din 15.05.1998, a început a curge de la data împlinirii termenului în cadrul căruia această hotărâre putea fi apelată, respectiv 16.06.1998 (data evocată prin concluzii scrise înaintate cu Adresa nr. 111 din 13.12.2001 şi prin motivele de recurs), cererea introductivă având ca obiect declanşarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, înaintată prin intermediul organelor poştei la data de 3.07.2001 şi înregistrată pe rolul primei instanţe la 5.07.2001, a fost promovată cu depăşirea termenului general de 3 ani instituit prin art. 405 alin. 1 şi respectiv art. 6 din Decretul nr. 167/1958, în cadrul căruia se putea cere executarea silită.
în aceste condiţii, acţiunea introductivă care a format obiectul pricinii nu putea avea ca efect întreruperea termenului de prescripţie, conform art. 16 alin. 2 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, termenul fiind împlinit.
O asemenea consecinţă nu a avut nici executarea silită care a format obiectul Dosarului nr. 1178/1998 al executorilor judecătoreşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, atât timp cât cererea de executare a fost perimată, situaţie comunicată reprezentantului creditoarei, astfel cum se menţionează prin motivele de recurs, încă din luna martie 2001, şi atestată prin Adresa Tribunalului Bucureşti nr. 1490 din 17.05.2001.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. ultim din Decretul nr. 167/1958, prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de executare s-a perimat, neavând relevanţă juridică adresele comunicate în perioada 1998- 2001 în cadrul dosarului de executare, soluţia perimării, care operează de drept, nefiind contestată de creditor prin introducerea unei contestaţii la executare pe acest aspect.
Adresa nr. 353 din 8.05.2001, evocată de creditoarea-reclamantă tot în susţinerea întreruperii termenului de prescripţie a executării silite, nu poate produce o atare consecinţă, ea neconstituind o nouă cerere de executare silită astfel cum susţine recurenta, din cuprinsul său rezultând că a avut rolul “repunerii pe rol şi clarificării Dosarului de executare nr. 1178/1998”, petiţie căreia nu i s-a dat curs, fiind restituită de către organele de executare.
De altfel, această ultimă adresă a fost înaintată după perimarea Dosarului de executare nr. 1178/1998, instanţa de executare invitând partea să se prezinte pentru ridicarea titlului executoriu original.
Pentru considerentele expuse, recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
