Potrivit prevederilor art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, de la data deschiderii procedurii, nici o dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele garantate.
în noţiunea de “altă cheltuială” trebuie incluse şi penalităţile de întârziere, potrivit scopului final urmărit de legiuitor.
(Decizia nr. 1001 din 26 iunie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 563 din 19.03.2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a admis contestaţia formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei S.C. “I.” S.R.L., în contradictoriu cu creditoarea Primăria Municipiului Bucureşti, şi a dispus înscrierea creanţei acesteia în tabelul final al tuturor obligaţiilor debitoarei numai până la nivelul sumei de 392.970.549 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că declaraţia de creanţă a Primăriei Municipiului Bucureşti este numai în parte întemeiată, întrucât în cauză nu au fost respectate dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, depăşindu-se termenul de 20.02.2001, dată de la care s-a deschis procedura de reorganizare şi lichidare judiciară a debitoarei, astfel că la creanţă se pot adăuga penalităţi de întârziere doar până la data menţionată, penalităţile calculate după data arătată neputând fi luate în considerare.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea Primăria Municipiului Bucureşti, care a susţinut că dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, se aplică doar la dobândă sau cheltuială, şi nicidecum la penalizări de întârziere care au un regim juridic diferit şi care, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996, curg nelimitat până la momentul achitării integrale.
Curtea, examinând recursul, a reţinut că, potrivit art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată, nici o dobândă sau cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele garantate, de la data deschiderii procedurii, textul invocat acoperind şi instituţia juridică a penalităţilor de întârziere, fiind inclusă în noţiunea de orice “altă cheltuială” prin interpretarea teleologică a dispoziţiilor citate, astfel că, în înţelesul Legii nr. 64/1995, republicată, dobânzii îi pot fi asociate penalităţile de întârziere.
Cât priveşte invocarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 11/1996, Curtea a constatat că legea aplicabilă în speţă este legea specială, Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, iar potrivit dispoziţiilor art. 128 din lege, dispoziţiile acesteia se completează, în măsura compatibilităţii lor, numai cu cele ale Codului de procedură civilă şi ale Codului civil, în consecinţă recursul formulat a fost respins ca nefondat.
NOTĂ:
în sensul celor reţinute prin hotărârea instanţei de recurs, au fost aduse completări textului de lege (art. 37) prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002.
