Adoptarea unei hotărâri de către adunarea generală a asociaţilor, de natură a prejudicia interesele societăţii şi a contribui la ajungerea acesteia în încetare de plăţi, nu exonerează de răspundere pe administrator, în condiţiile în care hotărârea a fost adoptată prin votul decisiv al acestuia în calitate de asociat, după care, în calitate dublă de asociat şi administrator, a hotărât introducerea cererii de declanşare a procedurii reorganizării judiciare şi falimentului pentru societate.
(Decizia nr. 1736 din 13 decembrie 2002 — Secţia a V-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 965/F din 23.09.2002, Tribunalul Ialomiţa, prin judecător-sindic, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta-creditoare Banca X şi a dispus ca pârâtul S.M. să suporte suma de 1.839.221.224 lei, reprezentând o parte din pasivul S.C. “W.” S.R.L., aflată în încetare de plăţi.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reţinut că la cererea asociaţilor S.M. şi S.V. a fost declanşată procedura de faliment pentru societatea S.C. “W.” S.R.L., cauza aflându-se pe rol.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în dosarul de faliment, în activitatea de administrare a S.C. “W.” S.R.L. s-au înregistrat erori săvârşite de către S.M., care a deţinut calitatea de administrator al societăţii în perioada 1.01.1998 – 9.11.2000.
Astfel, pârâtul a ridicat, cu titlu de avansuri pentru marfă şi cheltuieli personale, sume mari pe care le-a justificat parţial cu documente, avansurile neutilizate fiind depuse la casieria unităţii ulterior, în diferite perioade, fiind ţinute la dispoziţia pârâtului mai mult timp, ceea ce a făcut ca la data de 31.12.1999 aceste avansuri ridicate şi nejustificate să fie în sumă de 1.092.476.046 lei, în timp ce societatea înregistra restanţe mari faţă de creditorii săi.
De asemenea, s-a reţinut în culpa pârâtului şi faptul că acesta a plătit asociatului B.M., la retragerea acestuia din societate, suma de 1.140.000.000 lei cu titlu de părţi sociale, precum şi cotă-parte din activul societăţii, în plus cu 1.099.835.194 lei decât i se cuvenea acestuia, fapte ce au contribuit la intrarea societăţii în încetare de plăţi, sumele fiind folosite în beneficiul altei persoane şi în detrimentul creditorilor, caz reglementat de art. 124 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1995, republicată.
Instanţa de fond a respins apărarea pârâtului în sensul că plăţile către fostul asociat au fost hotărâte de către adunarea generală a asociaţilor, el nefiind decât un executant al acestei hotărâri, motivat de faptul că o hotărâre nelegală nu trebuie pusă în executare, iar fapta pârâtului de a plăti fostului asociat cota-parte din activul societăţii, şi nu din activul net, a dus la mărirea nereală a pasivului societăţii şi la intrarea acesteia în încetare de plăţi, caz prevăzut de art. 124 alin. (1) lit. e)din Legea nr. 64/1995, republicată.
S-a mai reţinut în sarcina pârâtului că a înregistrat în plăţi sub formă de avansuri nejustificate în sumă de 724.886.030 lei, efectuate în temeiul Contractului de asociere în participaţiune nr. 4/1999, deşi obiectivul acestui contract nu a fost finalizat.
în legătură cu plata acestei sume s-a constatat că la aceeaşi dată s-au întocmit două rânduri de dispoziţii de plată pentru persoane diferite, respectiv partenerul din contractul de asociere şi pârât, scopul plăţii fiind, de asemenea, diferit, faptă sancţionată de art. 124 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 64/1995, republicată, neputând fi reţinută apărarea pârâtului, în sensul că sumele ar putea fi recuperate pe calea unei acţiuni în justiţie, deoarece acest mod defectuos de a administra o societate, plătind obligaţii inexistente, a contribuit la starea de a acesteia.
S-a mai constatat că pârâta nu a depus şi nu a înregistrat în suma de 14.500.000 lei, plătită de M.S., conform Contractului de comodat nr. 1/2000.
Toate aceste constatări au fost reanalizate şi confirmate de expertiza depusă în cauză la cererea pârâtului, expertul concluzionând că faptele reţinute în sarcina acestuia sunt de natura celor reglementate de art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicată, şi au avut drept efect intrarea S.C. “W.” S.R.L. în încetare de plăţi, existând o legătură de cauzalitate între faptele pârâtului şi starea de faliment a societăţii.
Astfel fiind, pârâtul a fost obligat la plata către reclamanta-creditoare a sumei de 1.839.221.224 lei, parte din pasivul societăţii şi reprezentând 1.099.835.194 lei sumă achitată necuvenit fostului asociat B.M., 724.886.030 lei avansuri nejustificate virate în baza contractului de asociere şi 14.500.000 lei sumă nedepusă şi nejustificată în contabilitate, primită potrivit contractului de comodat.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul S.M., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială, sub nr. 2011 din 7.11.2002.
în motivarea recursului s-a susţinut de către recurent că în mod greşit instanţa de fond a reţinut culpa sa în executarea hotărârii adunării generale a asociaţilor de plată a sumei de 1.140.000.000 lei către fostul asociat care s-a retras din societate, răspunderea revenind tuturor membrilor adunării generale sau persoanelor care au prezentat adunării generale o expertiză ireală ce a determinat adoptarea hotărârii respective.
De asemenea, pentru plata sumei de 724.886.030 lei, se face vinovat constructorul, care nu a finalizat construcţia, pârâtul nefăcând altceva decât să achite avansul pentru procurarea de materiale.
S-a mai susţinut că restituirea părţilor sociale, conform hotărârii adunării generale a asociaţilor, nu se încadrează în dispoziţiile art. 124 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 64/1995, republicată.
în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 din Codul de procedură civilă.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, raportat şi la motivele de recurs invocate, constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs invocat şi reglementat de art. 304 pct. 7 din nu se regăseşte în speţă, judecătorul-sindic motivându-şi atât în fapt, cât şi în drept hotărârea luată, motivele fiind circumscrise fondului cauzei, hotărârea instanţei de fond întemeindu-se pe dovezile administrate, inclusiv la cererea pârâtului, astfel încât nici motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă nu se regăseşte în speţă.
în privinţa celorlalte motive de recurs invocate, reglementate de art. 304 pct. 8 şi 9 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că nici acestea nu sunt fondate, instanţa de fond interpretând corect actul juridic dedus judecăţii şi făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale.
Astfel, art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicată, prevede că judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul societăţii ajunsă în stare de insolvenţă să fie suportată de membrii organelor de conducere – administratori, directori etc. ceea ce înseamnă că răspunderea acestora se limitează la prejudiciul cauzat de persoane cu atribuţii de conducere sau de control, prin fapta proprie sau prin contribuţia proprie la fapta comună.
Antrenarea răspunderii administratorului S.M. în prezenta cauză a presupus îndeplinirea următoarelor condiţii: prejudicierea creditorilor; faptele sale să se încadreze în cazurile prevăzute de lege; existenţa raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi culpa pârâtului. Aceste condiţii au fost constatate şi reţinute ca atare de către judecătorul-sindic pe baza probatoriilor administrate.
în ceea ce priveşte prejudiciul cauzat creditorilor, acesta este fără echivoc, dovada stând în imposibilitatea încasării creanţelor scadente din cauza ajungerii societăţii debitoare S.C. “W.” S.R.L. în încetare de plăţi.
Simpla stare de încetare de plăţi constituie un prejudiciu pentru creditorii sociali, în speţă pentru creditoarea-intimată Banca X.
în ceea ce priveşte faptele săvârşite de către recurentul-pârât S.M., respectiv efectuarea de plăţi în sumă de 1.140.000.000 lei în folosul unei terţe persoane, în speţă a fostului asociat B.M., în detrimentul celorlalţi creditori ai societăţii, dubla înregistrare în contabilitate a unor avansuri nejustificate în sumă de 724.886.030 lei, prin întocmirea a două rânduri de dispoziţii de plată pentru persoane diferite şi pentru scopuri diferite, nedepunerea şi neînregistrarea în contabilitate a sumei de 14.500.000 lei, plătită de M.S. în temeiul contractului de comodat, ca şi ridicarea nejustificată de avansuri pentru marfă, precum şi sume pentru cheltuieli personale, fapte necontestate de altfel de către recurent, ele sunt indubitabil, după cum rezultă şi din concluziile celor două expertize contabile efectuate (în dosarul de faliment şi la prezenta cauză), de natură a cauza starea de insolvenţă a societăţii debitoare, de a determina intrarea acesteia în încetare de plăţi.
Referitor la culpa recurentului la săvârşirea faptelor menţionate, aceasta a fost dovedită, apărările sale fiind neîntemeiate.
Astfel, potrivit raportului de expertiză contabilă, suma de plată cuvenită fostului asociat B.M. era de 41.164.806 lei, fiind constituită din contravaloarea părţilor sociale şi cota de 10% din activul net diminuat cu impozitul pe profit, recurentul efectuând însă în folosul acestei persoane plăţi în sumă de 1.140.000.000 lei, sub pretextul că a executat o hotărâre a adunării generale a asociaţilor.
Numai că această hotărâre “executată” a fost luată în proporţie de 50% tot de către recurent, care este şi asociat al societăţii debitoare, în cote egale cu S.V.
Şi tot în calitate de asociat şi de administrator, după efectuarea acestei plăţi, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 şi ale Legii nr. 82/1991, recurentul a hotărât, în acelaşi an, 2000, că se impune ca societatea să fie declarată falită, sens în care a formulat şi cererea ce face obiectul Dosarului nr. 1804/IS/2000, aflat pe rol la Tribunalul Ialomiţa.
Şi apoi, hotărârea adunării generale a asociaţilor era în sensul de a i se plăti fostului asociat anumite sume de bani, dar nu cu prioritate şi în detrimentul celorlalţi creditori şi inducând societăţii starea de încetare de plăţi.
Nici susţinerea recurentului în sensul că suma de 724.886.030 lei o datorează constructorul, care nu a executat lucrările, nu este întemeiată, suma respectivă fiind plătită de recurent nu constructorului, ci lui S.D., care nu a prezentat nici un act justificativ din partea constructorului, chitanţele eliberate nefiind edificatorii asupra modului în care au fost folosiţi banii sau ce destinaţie au avut.
Iar, în ceea ce priveşte neînregistrarea în contabilitate a sumei de 14.500.000 lei, plătită de S.M. în temeiul contractului de comodat, recurentul nu a contestat nici fapta, nici culpa în săvârşirea acesteia.
