Calitatea de reprezentant se justifică prin făcută prin înscris sub semnătură legalizată, în conformitate cu dispoziţiile art. 68 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată.
Semnarea cererii de către mandatar, în lipsa unei împuterniciri legale de a exercita acţiunea în numele părţii, nu îndeplineşte condiţiile de regularitate prevăzute de art. 83 din Codul de procedură civilă.
Autorizaţia de funcţionare pe teritoriul României a reprezentanţei unei societăţi străine, emisă de autorităţile statului român, nu are regimul unui mandat, de vreme ce nu emană de la mandant.
(Decizia nr. 211 din 14 februarie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia comercială la data de 20.10.1999 sub nr. 369/1999, “R.” S.A.R.L. cu sediul în Beirut, Liban, prin reprezentanţa din România, reprezentată prin doamna S.P., a chemat în judecată pe S.C. “N.” S.R.L., solicitând declanşarea procedurii de lichidare judiciară.
în susţinerea cererii, reclamanta a arătat că, prin Sentinţa civilă nr. 2538/1996, rămasă definitivă prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 205/1997, pârâta a fost obligată la plata sumei de 348.578.844 lei, contravaloare marfă.
A fost suspendată procedura în cauză în temeiul art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă, iar prin Sentinţa civilă nr. 1066 din 14.02.2001 s-a constatat perimată cererea creditoarei.
împotriva Sentinţei nr. 1066 din 14.02.2001, “R.” S.A.R.L. a formulat recurs. Recursul a fost admis prin Decizia nr. 187/R din 09.05.2001 a Curţii de Apel Bucureşti, care a casat Decizia Tribunalului Bucureşti nr. 1066 din 14.02.2001, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Prin Sentinţa civilă nr. 6681 din 21.09.2001, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de debitoarea S.C. “N.” S.R.L., şi a desemnat lichidator judiciar.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a reţinut că Ministerul Industriei şi Comerţului a autorizat funcţionarea reprezentanţei creditoarei, prin autorizaţiile nr. 38/5/1995, nr. 38/7/1998 şi nr. 38/8/1999.
S-a mai reţinut că reprezentanţa are ca obiect de activitate sprijinirea activităţii de comerţ exterior a firmei libaneze, prin acţiuni de promovare şi urmărire a derulării contractelor încheiate cu partenerii din România pentru diferite produse admise de legislaţia română.
Tribunalul Bucureşti a conchis că, prin înscrierea sintagmei “promovare şi urmărire a derulării contractelor” în obiectul de activitate al reprezentanţei, s-au stipulat de fapt condiţiile mandatului prevăzut de art. 1533 din Codul civil, iar “urmărirea” derulării contractelor presupune şi exercitarea executării silite prevăzute de Legea nr. 64/1995, republicată.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs S.C. “N.” S.R.L., criticile vizând netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei atacate.
în esenţă, recurenta a susţinut că instanţa de fond în mod nelegal a interpretat că autorizaţiile eliberate de Ministerul Industriei şi Comerţului ar constitui un mandat special pentru promovarea acţiunii în justiţie de către reprezentanţa creditoarei, iar reprezentarea în instanţă nu poate fi în acest caz reglementată de art. 67 şi 68 din Codul de procedură civilă.
Un mandat special pentru promovarea acţiunii în justiţie şi pentru reprezentarea în instanţă, materializat printr-o procură emisă de societatea creditoare şi legalizată, nu a existat niciodată în mâna reprezentanţei.
Interpretarea dată de instanţa fondului, în sensul că sintagma “promovarea şi urmărirea derulării contractelor”, cuprinsă în obiectul de activitate, ar cuprinde şi dreptul de silită, este greşită, întrucât sintagma se referă la activităţi comerciale de promovare şi urmărire a derulării contractelor, şi nicidecum la dreptul de a promova acţiuni în justiţie şi de a solicita în numele creditorului executarea silită.
Art. 24 din Legea nr. 64/1995 permite debitorului, C.C.I.R. şi creditorilor să solicite deschiderea procedurii, însă semnarea cererii de directorul unei reprezentanţe nu poate îndeplini condiţia legală prevăzută în art. 25 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, republicată: “Cererile societăţilor comerciale vor fi semnate de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitate de a le reprezenta”.
Recursul s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 din Codul de procedură civilă.
Intimata-creditoare, atât în întâmpinarea depusă la motivele de recurs, cât şi în concluziile orale, a susţinut că, în afară de mandatul general dat prin aprobarea Ministerului Comerţului Exterior, are şi mandatul special prin care a fost împuternicită de a promova acţiuni împotriva debitoarei în vederea încasării contravalorii facturilor neplătite.
Atât mandatul general, cât şi mandatul special îi conferă dreptul de a promova inclusiv acţiuni, în temeiul Legii nr. 64/1995, republicată.
Curtea a constatat că recursul este fondat.
în susţinerea calităţii sale de mandatar al societăţii creditoare “R.” S.A.R.L. cu sediul în Liban, reprezentanţa din România, prin persoana doamnei S.P., a depus la dosarul cauzei un număr de trei autorizaţii de funcţionare în România a firmei pentru anii 1996, 1998 şi 1999.
înscrisurile depuse reprezintă acte emise de autorităţile statului român prin care se autorizează funcţionarea în România, pe o perioadă limitată de timp, a reprezentanţei firmei “R.” S.A.R.L., purtând aceeaşi denumire şi cu obiect de activitate strict determinat.
Autorizaţiile de funcţionare nu au regimul mandatului, fie el chiar general, în primul rând pentru că autorizaţia nu emană de la mandant.
La data la care s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale de către pârâtă, respectiv la data judecării cauzei, în Dosarul nr. 5720/2001 (după casare), reclamanta nu a prezentat autorizaţia de funcţionare nici pe anul în curs (anul 2001), cel puţin sub aspectul semnăturilor autorizate.
în aceste condiţii s-a apreciat că prin lipsa autorizaţiei de funcţionare a reprezentanţei pentru anul 2001 nu s-a dovedit nici dreptul de a fi reprezentată în instanţă societatea “R.” S.A.R.L.
Cât priveşte susţinerea reclamantei privind existenţa unui mandat special, Curtea a constatat că împuternicirea prezentată în copie xerox este din 11.08.1995 şi a fost dată doamnei S.P. de societatea din Beirut fără menţionarea vreunui nume de reprezentant legal, fără legalizare de semnătură de către un şi cu atât mai puţin o superlegalizare, în conformitate cu dispoziţiile art. 162 din Legea nr. 105/1992, şi nu îmbracă haina legală cerută de lege pentru un mandat special, în sensul art. 1535 din Codul civil.
O altă procură prezentată este dată în 15.04.1998 de preşedintele societăţii “R.” S.A.R.L. Beirut şi reprezintă un mandat general prin care este delegată doamna S.P. cu atribuţiile valabile pentru România (strict limitate pe cinci puncte):
contracte societăţi, semnare acte de vânzare-cumpărare, întreprindere de măsuri pe lângă autorităţile române, închidere şi deschidere de conturi bancare.
Nici această procură nu poate fi calificată drept mandat special în accepţiunea legiuitorului pentru formularea de acte în justiţie în numele şi pe seama societăţii.
Potrivit art. 82 din Codul de procedură civilă, orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie făcută în scris şi să cuprindă arătarea instanţei, numele, domiciliul, obiectul cererii şi semnătura petentului. Când cererea este făcută prin mandatar, art. 83 din acelaşi cod prevede că se va alătura procura, în original sau în copie legalizată. Semnarea cererii de către mandatar, în lipsa unei împuterniciri legale de a se exercita acţiunea în numele părţii, nu îndeplineşte condiţiile de regularitate prevăzute de art. 83 din Codul de procedură civilă.
în aceste condiţii şi cu aceste considerente, Curtea a admis recursul în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, a modificat în tot sentinţa atacată, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a petentei, cu consecinţa respingerii acţiunii de declanşare a procedurii reorganizării judiciare a S.C. “N.” S.R.L., ca fiind formulată de o persoană fără calitate.
