REPREZENTAREA CONVENŢIONALĂ. CONTRACTUL
PRETE-NOM (MANDATUL FĂRĂ REPREZENTARE).
DOVADA SIMULAŢIEI PRIN INTERPUNERE DE
PERSOANĂ. DATA CE INTERESEAZĂ VALIDITATEA
ACTULUI REAL ŞI SECRET ÎN SENS DE OPERAŢIUNE
JURIDICĂ (NEGOTIUM).
Art.1197 Cod civil
Raporturile dintre mandant şi mandatar fiind supuse
regulilor de mandat, în mod corect instanţa de apel a reţinut că
pentru a înlătura aparenţa creată prin actul public, este necesar să
se facă dovada simulaţiei prin actul juridic secret (real) – act scris
sau început de dovadă scrisă (art.1197 Cod civil), fiind aplicabile şi
dispoziţiile art.1198 Cod civil, care permit utilizarea probei cu
martori şi prezumţii dacă a existat o imposibilitate, fie şi morală,
de a-şi procura o dovadă scrisă.
În privinţa validităţii sale, interesează data când a avut
loc convenţia dintre părţi, în sens de operaţiune juridică
(negotium) şi nu data când se redactează înscrisul doveditor, în
sensul de instrumentum, în care s-a consemnat actul real şi secret,
înscrisul doveditor putând fi redactat ulterior datei la care a avut
loc convenţia şi ulterior chiar datei când se încheie cel de-al doilea
contract.
(Decizia civilă nr.494/R din 8 octombrie 2007, pronunţată de
Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauza privind conflicte de
muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie).
Constată că la data de 25.03.2004, reclamantul H.E. a
chemat în judecată pe pârâtul H.J. pentru a se constata dreptul său de
proprietate asupra imobilului înscris în cartea funciară la nr.1410,
comuna S.T., număr topo CC 669/1; 669/2; 768, constând în construcţii
formate dintr-un atelier cu magazie materiale şi cameră pe scară, un
atelier mecanic şi tâmplărie, magazie cereale, pătul, 2 magazii cereale cu
două mori, o rampă, un rezervor carburanţi, sediu ferme, cântar basculă,
fântână, platformă betonată şi platformă tehnologică, construcţii situate
în comuna S.T., judeţul T.; să se dispună radierea dreptului de proprietate
al pârâtului asupra imobilelor mai sus individualizate şi înscrierea
dreptului de proprietate al reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr.1587 din 10.02.2005, pronunţată de
Judecătoria Timişoara, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul
H.E. în contradictoriu cu pârâtul H.J., fiind obligat reclamantul să
plătească pârâtului suma de 6.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut
că la data de 27.02.2002, la sediul A.V.A.B. – AVAB Bucureşti, a avut loc
o licitaţie pentru vânzarea unor active proprietatea S.C.”P.” S.A.
Timişoara.
La această licitaţie s-a înscris un singur participant, respectiv
pârâtul H.J., ca persoană fizică, cetăţean român cu domiciliul în
Germania şi reşedinţa în Timişoara, fiind cel care a adjudecat bunurile
pentru suma totală de 55.130 USD, exclusiv TVA-ul în sumă de
10.474,70 USD sau echivalentul acestuia în lei la cursul BNR la data
plăţii.
După adjudecare, proprietatea pârâtului a fost înscrisă în CF
1410, comuna Sacoşu Turces, asupra construcţiilor evidenţiate sub
număr topo CC 669/1; 669/2; 768, terenul în suprafaţă de 34.470 m.p.
fiind proprietatea statului.
S-a mai reţinut că reclamantul a mandatat pe pârât să
cumpere bunurile, iar la dobândirea de către acesta a dreptului de
proprietate asupra bunurilor licitate, să procedeze la transferul dreptului
din patrimoniul său în patrimoniul reclamantului, aducând în acest fel la
îndeplinire mandatul primit.
Prima instanţă a reţinut în esenţă că, reclamantul nu a făcut
dovada existenţei mandatului secret încheiat cu pârâtul, impus ad
probationem de dispoziţiile art.1191 Cod civil, privind ca neîntemeiată
acţiunea în dovedirea simulaţiei, motiv pentru care instanţa de fond a
respins-o ca atare.
A mai reţinut prima instanţă că, fiind vorba de simulaţie şi
ţinând seama de principiul consacrat de legislaţia civilă română în materia
actelor juridice, în general, potrivit cărora proprietatea aparţine voinţei
reale a părţilor, reclamantul trebuia să facă dovada existenţei actului
juridic secret (real), valabil încheiat, respectiv dovada existenţei unui act
scris sau a unui început de dovadă scrisă ce permite utilizarea probei cu
martori şi prezumţii.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel apelantul-
reclamant H.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru
următoarele motive:
1. Hotărârea este nelegală, sub aspectul respingerii probei
testimoniale ca inadmisibilă, pentru a dovedi contractul de mandat fără
reprezentare dintre părţi. În mod greşit instanţa de fond a considerat că
în speţă, nu sunt incidente disp.art.1198 Cod civil, deoarece din probele
administrate rezultă că între părţi existau relaţii de familie şi raporturi de
prietenie şi de afaceri, consolidate de-a lungul multor ani de parteneriat,
iar procesul verbal al Adunării generale a Asociaţiilor Helptreppenlifte
Gmbh din 08.03.2004, reprezintă un început de dovadă scrisă în sensul
art.1197 cod civil.
2. S-au interpretat şi aplicat greşit disp.art.1175 Cod civil,
1539 şi 1541 cod civil, deoarece mandatul este un contract consensual
care ia naştere prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără a fi supus
vreunei forme speciale, care poate fi dat tacit , dacă din împrejurări de
fapt neîndoielnice rezultă voinţa de a contracta. Din probele administrate
în cauză rezultă că pârâtul a acţionat în baza unui mandat expres conferit
de reclamant, starea de fapt expusă corespunzând situaţiei juridice
cunoscută în literatura de specialitate, sub denumirea de mandat fără
reprezentare, sau convenţie de prete – nom.
Prin decizia nr.427/A/2005 Tribunalul Timiş a declinat
competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Curţii de Apel
Timişoara, care la 01.09.2005, a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o
aceleiaşi instanţe , Tribunalul Timiş, spre competentă soluţionare.
Prin încheierea nr.127/A/27.02.2006, Tribunalul Timiş a
înaintat dosarul Tribunalului Argeş ca urmare a strămutării judecării
cauzei, dispusă prin încheierea nr.10540/13.12.2005 a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie.
Prin decizia civilă nr.746 din 14 noiembrie 2006, pronunţată
de Tribunalul Argeş – Secţia civilă, s-a admis apelul declarat de apelantul-
reclamant H.E. – la Societatea Civilă Profesională „A.”, împotriva
sentinţei civile nr.1587 din 10.02.2005, pronunţată de Judecătoria
Timişoara, intimat-pârât fiind H.J. – la Cabinet Avocat O.S. M..
S-a schimbat sentinţa în sensul că s-a admis în parte acţiunea
modificată.
S-a constatat parţial simulată licitaţia organizată de A.V.A.B.
la 27.02.2002 pentru vânzarea patrimoniului denumit Ferma Sacoşu
Turcesc (fără teren) şi respectiv pentru vânzarea mijloacelor fixe ale
Fermei „G” (fără teren).
S-a constatat că reclamantul este proprietarul activelor mai
sus menţionate (fără teren), astfel cum au fost identificate în anexele I şi
respectiv III la procesul-verbal de licitaţie nr.122/27.02.2002, urmând ca
prezenta să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.
S-a respins capătul de cerere privind înscrierea dreptului de
proprietate în Cartea Funciară.
A fost obligat intimatul-pârât să plătească apelantului-
reclamant 7.525 lei RON cheltuieli de judecată la fond şi apel.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut
următoarele:
Primul motiv de apel este fondat, ca urmare, tribunalul
încuviinţând audierea a patru martori, câte doi pentru fiecare parte.
În speţă, reclamantul invocă convenţia de prete – nom, care
este în realitate o simulaţie prin interpunere de persoane, indiferent dacă
persoana care contractează cu mandatarul ocult, este sau nu părtaş la
simulaţie; în ambele cazuri, actul public consfinţeşte o situaţie juridică
necorespunzătoare realităţii, şi deci este simulat, supus regimului juridic
prev.de art.1175 cod civil.
Şi în această situaţie, raporturile dintre mandant şi mandatar
sunt supuse regulilor de la mandat, şi pentru a înlătura aparenţa creată
prin actul public (dar nereal), este necesar să facă dovada simulaţiei prin
actul juridic secret (real) – act scris sau început de dovadă scrisă (art.1197
Cod civil), fiind aplicabile şi disp.art.1198 Cod civil, care permit
utilizarea probei cu martori şi prezumţii dacă a existat o imposibilitate,
fie şi morală, de a-şi procura o dovadă scrisă.
În speţă, ceea ce trebuie dovedit în condiţiile art.1197 sau
1198 cod civil, este existenţa mandatului dat de reclamant pârâtului, de a
cumpăra în numele lui.
În conformitate cu disp.art.1197 cod civil, pentru a fi în
prezenţa unui început de dovadă scrisă, sunt necesare a fi întrunite
următoarele cerinţe:
1. existenţa unei scripturi, a cărei provenienţă să nu poată fi
pusă la îndoială;
2. scriptura să emane de la partea căreia i se opune; dacă
scrierea emană de la ambele părţi, ea poate fi primită ca un început de
dovadă scrisă;
3. scrierea să facă verosimil faptul pretins; ea nu trebuie să
vizeze în mod nemijlocit faptul pretins ci şi un fapt conex din care se pot
trage concluzii privitoare la existenţa faptului pretins.
Tribunalul apreciază că procesul verbal al adunării din
08.03.2004, întruneşte cele trei condiţii arătate mai sus.
În primul rând, acest proces verbal este un înscris sub
semnătură privată, a cărui provenienţă nu poate fi pusă la îndoială,
respectiv contestată. Într-adevăr, scrierea nu emană numai de la partea
căreia i se opune, adică de la pârât, dar provine de la ambele părţi, câtă
vreme pârâtul a participat la şedinţa respectivă şi a semnat procesul
verbal fără a avea vreo obiecţiune.
Şi cea de-a treia condiţie este îndeplinită, atâta timp cât se
face vorbire despre drepturile asupra terenurilor pe care pârâtul le are în
custodie şi la care nu poate renunţa, nu le poate greva cu sarcini sau
înstrăina, urmând a le transfera apelantului.
Prin urmare, în mod greşit prima instanţă a reţinut că proba
cu martori în completarea acestui început de dovadă scrisă este
inadmisibilă.
Şi cel de-al doilea motiv de apel este fondat.
Contractul de mandat fără reprezentare este actul juridic
prin care mandatarul lucrează pe seama mandantului dar în numele său
personal, fără a-l reprezenta pe mandant. În cazul acestui act juridic,
interpunerea de persoane este reală , deoarece intermediarul dobândeşte
în patrimoniul său dreptul de la terţul contractant şi are obligaţia,
conform contractului de mandat fără reprezentare, să îl transmită apoi
mandantului său, rămas ocult.
Tribunalul apreciind ca început de dovadă scrisă procesul
verbal încheiat la 08.03.2004, reţine că în acea şedinţă, intimatul,
afirmând că transferă drepturile sale asupra terenurilor din Sacosu şi
Banloc şi menţionând că le deţine în custodie pentru apelant, a
recunoscut implicit că în sarcina sa exista obligaţia de a transmite
bunurile dobândite în baza mandatului dat. Mai mult, intimatul însuşi
aminteşte de lista de inventar a licitatorului, pe care urmează, de
asemenea, să o predea apelantului.
Martorii audiaţi în cauză confirmă existenţa actului secret
(mandatul fără reprezentare), încheiat între părţi.
Martorii audiaţi de intimat, au relatat că ştiu de la acesta
despre litigiul de faţă şi nu cunosc nimic personal , prin propriile simţuri
(aşa cum cere legea), despre modul cum a intrat în proprietatea
bunurilor în litigiu pârâtul intimat. Martorul R.J. a arătat că nu ştie cine
era proprietarul construcţiilor din jurul bălţilor şi nici cu ce bani s-au
cumpărat şi că a mers împreună cu ambele părţi să viziteze fermele
Banloc şi Ghiroda.
Declaraţiile celor doi martori propuşi de apelant se
coroborează cu susţinerile intimatului din şedinţa ce a avut loc la
08.03.2004. Astfel, aceştia au arătat că reclamantul avea mai multe
afaceri în domeniul piscicol, pe care dorea să le dezvolte, dovadă fiind şi
faptul că a cumpărat integral societatea SC P. SA , în cadrul procesului de
privatizare, investind acolo sume foarte mari de bani. De asemenea,
apelantul este cel care se interesa personal de situaţia fermelor de
pescuit, el deplasându-se de mai multe ori la sediul societăţii şi discutând
cu directorul acesteia.
Ambii martori au relatat că apelantul dorea să cumpere cele
două ferme piscicole , Sacosu şi Banloc, care urmau să fie scoase la
licitaţie, cunoscând această situaţie personal şi că, neavând o societate
comercială persoană juridică română şi nefiind cetăţean român nu putea
participa la licitaţie.
Intimatul nu a contestat faptul că apelantul era asociat într-o
societate comercială , SC H. SRL , dar avea neînţelegeri financiare grave
cu celălalt asociat, ceea ce făcea imposibilă participarea acestei societăţi
la licitaţie .
Ambii martori au arătat că au fost de faţă la discuţii între
părţi, stabilindu-se că intimatul va participa la licitaţie pentru apelant,
deoarece are dublă cetăţenie şi va cumpăra el imobilele, cu banii
reclamantului, urmând ca ulterior, să-i transfere acestuia dreptul de
proprietate , după înfiinţarea societăţii comerciale ce l-ar fi avut ca
asociat unic.
Chiar intimatul a recunoscut cum arată şi martorii că
apelantul s-a deplasat la Bucureşti şi a asistat la licitaţie. Conform
înscrisurilor de la dosar coroborate cu declaraţiile martorilor, suma
reprezentând TVAS şi impozitele au fost achitate de secretarul personal
al apelantului, cu bani de la acesta.
Martora O. I., a declarat că şi anterior licitaţie, pârâtul nu s-a
interesat personal de ea, ca director, despre cele două ferme, numai
reclamantul făcând acest lucru.
De altfel, acesta a şi reparat toate clădirile de la Sacosu şi o
parte din cele de la Banloc iar angajaţii săi exercită posesia bunurilor
celor două ferme.
În raport de aceste considerente, tribunalul apreciază că în
speţă se regăseşte coexistenţa celor două acte juridice , cel public
(încheiat între intimat şi AVAB) şi actul secret ( mandatul fără
reprezentare dintre părţi). Din probele administrate reiese cu certitudine
acordul simulatoriu, implicit, care presupune că , mandatarul ocult
(intimatul) acţionează în nume propriu , dar pe seama mandantului său
(apelantul).
Cum apelantul nu este cetăţean român, acesta nu poate
dobândi prin acte între vii, dreptul de proprietate asupra terenurilor,
conform art.44 din Constituţie în redactarea anterioară modificării şi
republicării.
Ca şi mandatar, intimatul este obligat să-i predea apelantului
tot ce a primit în executarea mandatului. Cum a refuzat să facă acest
lucru de bună voie, tribunalul apreciază parţial simulată licitaţia
organizată de AVAB la 27.02.2002, respectiv numai cu privire la activul
Fermei Sacosu Turcesc şi mijloacele fixe ale Fermei Ghiroda , în ambele
situaţii fără teren, pentru considerentul sus arătat.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art.1174 şi 1175 Cod civil, ca
efect al simulaţiei între părţi, contractul de mandat fără reprezentare are
valoarea unui antecontract, astfel că va constata că reclamantul este
proprietarul activelor celor două ferme piscicole, Sacosu Turcesc şi
Ghiroda, fără teren , prezenta hotărâre urmând a ţine loc de act de
vânzare cumpărare.
În conformitate cu disp.art.3 şi 47 din Legea 7/1996,
înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, se face de către
Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în baza cererii
formulate , la care se ataşează actele doveditoare, documentaţia cadastrală
şi orice alte înscrisuri cerute de lege.
Prin urmare, o astfel de cerere adresată instanţei de judecată,
cu atât mai mult cu cât hotărârea judecătorească ce ţine loc de act de
vânzare cumpărare nu este irevocabilă, apare ca inadmisibilă.
Pentru aceste considerente, instanţa de apel a pronunţat
soluţia expusă mai sus.
Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs ambele părţi,
respectiv recurentul-reclamant H.E., cât şi recurentul-pârât H.J..
Prin recursul său, recurentul-reclamant H.E. a criticat decizia
civilă pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă,
arătând că hotărârea este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a
dispoziţiilor art.33-34 şi art.3 şi art.47 din Legea nr.7/1996, precum şi a
celor ale art.17 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se susţine că în mod
nelegal s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind înscrierea
dreptului său de proprietate în cartea funciară pe considerentul că o
asemenea cerere este de competenţa Oficiului de Cadastru şi Publicitate
Imobiliară.
Potrivit dispoziţiilor art.33 alin.(1) din Legea nr.7/1996, dacă
cuprinsul cărţii funciare nu corespunde în privinţa înscrierii, cu situaţia
juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia.
Dispoziţiile art.34 pct.(3) şi (4) din aceeaşi lege, stipulează că
orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea
funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a
constatat că nu mai sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a dreptului
înscris ori că înscrierea din cartea funciară nu este în concordanţă cu
înscris ori că înscrierea din cartea funciară nu este în concordanţă cu
situaţia reală actuală a imobilului.
Recurentul-reclamant, faţă de aceste dispoziţii legale,
consideră că acţiunea introductivă modificată privind înscrierea în cartea
funciară a dreptului său de proprietate asupra construcţiilor, fermelor
piscicole Sacoşu Turcesc şi Ghiroda, este o veritabilă cerere accesorie de
rectificare a cărţii funciare, iar potrivit art.17 Cod procedură civilă
„cererile accesorii sunt în căderea instanţei competente să judece cererea
principală”.
Constatându-se că licitaţia organizată de A.V.A.B. în data de
27.02.2002 este simulată parţial cu privire la activul Fermei Sacoşu
Turces şi mijloacele fixe ale Fermei Ghiroda şi că reclamantul este
titularul dreptului de proprietate asupra acestor active, fără teren, nu mai
sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a dreptului de proprietate pentru
pârâtul H.J., asupra construcţiilor, iar înscrierea din cartea funciară nu
mai este în concordanţă cu situaţia reală actuală a lor.
Se mai arată că Tribunalul Argeş trebuia să admită în totalitate
apelul, să schimbe sentinţa civilă în sensul admiterii în totalitate a acţiunii
introductive modificate, inclusiv cererea accesorie de rectificare a cărţii
funciare, chiar dacă hotărârea judecătorească pronunţată în cauză nu este
irevocabilă, deoarece rezolvarea acţiunii accesorii de rectificare a cărţii
funciare este independentă de împrejurarea că hotărârea judecătorească
este ori nu irevocabilă.
Mai mult, hotărârea putea deveni irevocabilă prin
neexercitarea de către părţi a căii de atac, iar pe de altă parte, potrivit
art.377 pct.1 Cod procedură civilă, hotărârea este definitivă şi de aceea, în
baza art.29 lit.b din Legea nr.7/1996, recurentul-reclamant era îndrituit la
înscrierea provizorie a dreptului său de proprietate asupra construcţiilor
ce fac obiectul litigiului de faţă.
Se solicită admiterea recursului declarat împotriva deciziei
civile nr.747/14.11.2006, pronunţată de Tribunalul Argeş, cu cheltuieli de
judecată.
Prin recursul său, recurentul-pârât H.J. critică aceeaşi decizie
civilă pentru motivele prevăzute de art.304 pct.7 şi 9 Cod procedură
civilă.
1 – În cadrul primului motiv de recurs se arată că instanţa de
apel a preluat în totalitate susţinerile apelantului-reclamant din recursul
său (recalificat ulterior ca fiind apel), fără să supună aceste susţineri unei
analize utile şi pertinente raportată strict la speţa dedusă judecăţii.
Se pretinde o expunere „stufoasă” privitoare la mandatul fără
reprezentare care ar fi existat între pârât şi reclamant, cel de prete-nom,
făcute de către reclamant cu rea credinţă, sancţionate de prevederile
art.723 şi art.1081 pct.1 lit.a Cod procedură civilă.
Se mai arată că, apelantul-reclamant a invocat şi argumentat
forţat existenţa mandatului fără reprezentare, a profitat de traduceri
incorecte ale unor termeni din limba germană, a impus audierea unor
martori direct interesaţi şi dependenţi financiar de reclamant (avocat,
consilier juridic), a depus declaraţii pe proprie răspundere ale unor foşti
martori angajaţi (U.S. – f.27, 28, avocat G.H. – f.26).
Instanţa de apel a însuşit în considerentele hotărârii fără nici o
cenzură motivele de apel, motive care în esenţă sunt total străine de
pricina dedusă judecăţii.
Dacă se analizează obiectiv materialul probator administrat în
cauză de către instanţa de fond (f.99-100, 101), corelarea acestora
demonstrează că nu se poate reţine existenţa unei simulaţii prin
interpunere de persoane, a mandatului fără reprezentare sau a convenţiei
de prete-nom.
În continuare, recurentul-pârât arată că nu au fost analizate
atent înscrisurile prezentate în traducere legalizată din limba germană,
întrucât procesul-verbal al Adunării Generale a Asociaţilor H.GmbH
Germania din 08.03.2004, se referă la terenuri, fără nici o legătură cu
Ferma Sacoşu Turcesc.
Nu s-au analizat declaraţiile celor doi martori audiaţi la
Judecătoria Timişoara, ambii vorbind de afacerile părţilor în legătură cu
lifturile (f.101 dosar nr.4279/2004), fără a face vreo referire la vreo
convenţie sau simulaţie intervenită între pârât şi reclamant.
Recurentul-pârât apreciază că, faţă de cele de mai sus, sunt
total străine de natura pricinii considerentele hotărârii pronunţate.
2 – În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe
dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, prin care se susţine că
instanţa de apel a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, dată cu
aplicarea greşită a legiui, recurentul-pârât H.J. susţine următoarele:
a) procesul-verbal al Adunării Generale a Asociaţilor H.
GmbH Germania din 08.03.2004, aşa cum este redactat, se impunea a fi
prezentat în traducere legalizată integrală, ci nu doar a unor extrase
trunchiate, el nu reprezintă un început de dovadă scrisă, astfel încât
administrarea probei testimoniale era inadmisibilă.
Acest proces-verbal sus-menţionat priveşte cu totul alte
probleme decât activul Fermei Sacoşu Turcesc, priveşte o societate
germană ce se ocupă cu fabricarea lifturilor pentru handicapaţi, el nu se
referă la Ferma Sacoşul Turcesc şi nu reprezintă un început de dovadă
scrisă, astfel cum este definit de art.1197 alin.2 Cod civil.
Deşi face dovada participării pârâtului la această adunare, în
calitate de asociat, nu cuprinde nici o menţiune în legătură cu existenţa
vreunui acord între părţi cu privire la dobândirea dreptului de proprietate
asupra bunurilor în litigiu, iar declaraţia pârâtului în sensul că „sunt de
acord să cedez terenurile” nu poate conduce la stabilirea unei legături
între obiectul discuţiilor purtate în data de 08.03.2004 şi obiectul material
al acţiunii de faţă, nici la caracterul simulat al participării sale la
cumpărarea bunurilor în nume propriu care să permită completarea cu
declaraţii de martori.
Reclamantul trebuia să facă dovada existenţei actului juridic
secret (real), valabil încheiat, respectiv dovada existenţei unui act scris sau
a unui început de dovadă scrisă, ce permite utilizarea probei cu martori,
acţiunea în dovedirea simulaţiei fiind neîntemeiată.
Reclamantul nu a făcut dovada existenţei contractului secret
încheiat cu recurentul-pârât impus ad probationem de dispoziţiile
art.1191 Cod civil, fiind astfel inadmisibilă proba cu martori, nefiind
incidente dispoziţiile art.1198 Cod civil.
Reclamantul a fost prezent la Bucureşti şi putea astfel să
liciteze personal la 27.02.2002, nu trebuia să înfiinţeze vreo societate
comercială la care ulterior să transfere activul adjudecat, pentru că avea în
România societate comercială deja înfiinţată, aşa cum rezulta din
înscrisurile depuse la dosar.
Instanţa făcând aplicarea dispoziţiilor art.1198, ale art.1175,
1539 şi 1541 Cod civil, a aplicat în mod greşit legea, aceste texte de lege
nefiind incidente în cauză.
Se susţine că în acest fel i-a fost încălcat recurentului-pârât
dreptul de proprietate garantat de Constituţia României, de art.480 şi
următoarele Cod civil, de tratatele la care România a aderat, prin
pronunţarea unei hotărâri legale.
b) N-a fost depus jurământul de către traducătorul autorizat
care a realizat traducerea din limba germană, ceea ce atrage consecinţele
legale de rigoare.
Se solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.
La data de 07.05.2007 (f.96-102), recurentul-pârât H.E. a
formulat „Precizări” la recursul declarat împotriva deciziei civile
nr.746/14.11.2006 pronunţată de Tribunalul Argeş, pe care le-a dezvoltat
potrivit celor trei motive de recurs din recursul iniţial, după cum
urmează:
La primul motiv de recurs se precizează că decizia instanţei
de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art.304 pct.9
Cod procedură civilă).
Se critică faptul că procesul-verbal din 08.03.2004 a fost
însuşit şi calificat cu uşurinţă de către instanţa de apel, drept început de
dovadă scrisă.
Procesul-verbal menţionat cuprinde discuţiile purtate în
Adunarea Generală a Asociaţilor H., consemnate în limba germană,
societatea având ca obiect vânzarea de lifturi. S-a făcut referire la
custodia unor terenuri, care însă nu s-au cumpărat la licitaţie, ci s-au
cumpărat construcţii şi alte bunuri mobile.
Pentru a exista simulaţia prin interpunere de persoane, în
cadrul contractului de mandat fără reprezentare, este obligatorie existenţa
unui act secret ce trebuia să fie încheiat înainte sau concomitent cu actul
public. Nu s-a întocmit un act secret, situaţie în care procesul-verbal
AGA din 08.03.2004 ar putea fi singurul început de dovadă de act secret
scris (art.1175 şi 1197 Cod civil), fiind însă întocmit la peste 2 ani de la
existenţa actului public (27.02.2002).
Instanţa de apel a pus bază pe declaraţiile unor martori
interesaţi sau care au relaţii de subordonare totală cu reclamantul, aşa
cum s-a arătat iniţial la primul motiv de recurs (G.H., O.I.), fără a analiza
obiectivitatea martorilor.
În recurs (calificat apoi apel), reclamantul nu a făcut referire
la vreo convenţie sau simulaţie (f.3 a recursului).
Din corelarea logică a probelor nu se poate reţine existenţa
unei simulaţii prin interpunere de persoane şi nici a contractului de
mandat fără reprezentare.
Nu există o simulaţie, ambele contracte corespund voinţei
reale a părţilor, aşa cum exista această voinţă la momentul încheierii
fiecăruia dintre cele două contracte (cel public şi respectiv cel secret
încheiat după primul).
Se precizează că cel de-al doilea motiv de recurs, se
întemeiază pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după care,
se arată că:
La licitaţia din 27.02.2002, pârâtul a cumpărat Fermele Sacoşu
Turcesc, Banloc şi Ghiroda (mijloace fixe), toate acestea fără terenuri.
În procesul-verbal al Adunării Generale din 08.03.2004 s-a
menţionat transferul drepturilor asupra unor terenuri, dar cedările de
terenuri privesc cu totul alte aspecte faţă de proces.
Instanţa de apel a reţinut că în procesul-verbal din 08.03.2004
s-a făcut referire la Fermele Sacoşu şi Banloc, iar în dispozitiv a admis
acţiunea pentru Fermele Sacoşu şi Ghiroda, fără altă motivare.
Rezultă implicit că pârâtul a licitat în nume propriu Ferma
Banloc, de unde rezultă prezumţia puternică şi determinantă că şi
celelalte două ferme le-a licitat în nume propriu.
Nu există nici o menţiune în legătură cu existenţa vreunui
acord între părţi cu privire la dobândirea dreptului de proprietate asupra
bunurilor în litigiu, iar declaraţia pârâtului din cuprinsul actului, potrivit
căreia este de acord să cedeze terenurile, nu poate stabili nici o legătură
între obiectul discuţiilor din 08.03.2004 şi obiectul material al acţiunii de
faţă şi nu poate confirma caracterul simulat al participării pârâtului.
Se pretinde că instanţa de apel a judecat cu totul altceva decât
a cerut reclamantul în acţiunea sa.
Prin admiterea acţiunii în declararea simulaţiei, instanţa
trebuia să constate simulat actul public, adică procesul-verbal din
27.02.2002 şi valabil actul secret ce ar fi trebuit încheiat între părţi înainte
sau concomitent cu licitaţia.
Instanţa de apel nu a definit acţiunea (în declararea simulaţiei)
şi nu a expus considerentele pentru care a apreciat parţial simulată
licitaţia.
Instanţa de apel a transformat acţiunea în realizare formulată
de către reclamant într-o acţiune în constatare bazată pe dispoziţiile
art.111 Cod procedură civilă şi a „constatat că reclamantul este
proprietarul activelor mai sus menţionate (fără teren), astfel cum au fost
identificate în Anexele I şi III la procesul-verbal de licitaţie
nr.122/27.02.2002, urmând ca prezenta să ţină loc de act de vânzare-
cumpărare”.
Instanţa nu putea să constate că pârâtul este proprietarul
bunurilor pentru ca apoi să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de
vânzare-cumpărare, întrucât vânzarea bunurilor a avut loc prin licitaţie de
către A.V.A.B. către pârât, acesta din urmă având doar obligaţia de a le
preda.
Când obligaţiile nu sunt executate de către mandatarul ocult,
mandantul poate intenta o acţiune în declararea simulaţiei pentru a se
înlătura aparenţa creată prin actul public în condiţiile art.1175 Cod civil,
fiind aplicabile dispoziţiile art.1198 Cod civil, care permit utilizarea
probei cu martori şi prezumţii.
Procesul nu a fost legat în mod obligatoriu cu toate părţile
participante la încheierea contractelor invocate în acţiune, în concret nu a
fost citată Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, simulaţia
putându-se declara numai în contradictoriu cu aceasta, care a participat la
încheierea actului public (licitaţia din 27.02.2002).
Reclamantul putea să participe personal la licitaţie, s-a aflat la
locul licitaţiei şi avea înfiinţată o societate comercială în România.
Se pretinde încălcarea dispoziţiilor art.1191, 1175, 1539, 1541,
1197 şi 1198 Cod civil.
În privinţa celui de al treilea motiv de recurs, recurentul-pârât
precizează că se bazează tot pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură
civilă şi nu necesită lămuriri sau precizări suplimentare.
În principal se solicită admiterea recursului şi modificarea
deciziei pronunţată de instanţa de apel, în sensul respingerii apelului
declarat de reclamant, iar în subsidiar se cere admiterea recursului,
casarea deciziei tribunalului cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului,
întrucât instanţa s-a pronunţat cu privire la aspecte care nu au fost
cuprinse în acţiune, fiind necesară totodată completarea probelor pentru
lămurirea adevăratelor raporturi juridice dintre părţi, martorii audiaţi fiind
subiectivi în relatările făcute, aflându-se în relaţii de subordonare cu
reclamantul, impunându-se administrarea de noi probe.
Întrucât instanţa a soluţionat altceva faţă de ce s-a cerut,
rezultă implicit că nu a soluţionat fondul procesului, în raport cu obiectul
acţiunii.
Ambele recursuri au fost privite ca nefondate pentru
următoarele considerente:
În privinţa recursului declarat de recurentul-reclamant H.E.,
Curtea reţine că unica critică în sensul nelegalităţii hotărârii instanţei de
apel prin neadmiterea în totalitate a acţiunii introductive urmare
respingerii capătului de cerere privind înscrierea dreptului de proprietate
în cartea funciară, nu se verifică.
Atât prin acţiunea introductivă (f.1 dosar fond), cât şi prin
modificarea de acţiune, recurentul-reclamant a solicitat înscrierea
dreptului de proprietate asupra imobilelor situate în extravilanul comunei
dreptului de proprietate asupra imobilelor situate în extravilanul comunei
Sacoşu Turcesc, compus din construcţiile indicate expres în acest capăt
de cerere (f.28 dosar fond).
Prin urmare, instanţa de judecată nu a fost investită cu cerere
accesorie de rectificare a cărţii funciare, astfel cum susţine recurentul-
reclamant în motivele de recurs (f.78, rândul 7 – dosar recurs).
Or, criticile formulate în prezentul recurs de către recurentul-
reclamant sunt întemeiate în drept pe dispoziţiile art.33 alin.1, art.34
pct.3 şi 4 din Legea nr.7/1996, care statuează situaţiile în care se poate
cere rectificarea cuprinsului cărţii funciare.
De aceea, în mod corect instanţa de apel a reţinut că în
conformitate cu dispoziţiile art.3 şi 47 din Legea nr.7/1996, înscrierea
dreptului de proprietate în cartea funciară se face de către Oficiul
Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară în baza cererii formulată
de către cel interesat, la care se ataşează actele doveditoare, documentaţia
cadastrală şi orice alte înscrisuri cerute de lege.
Mai mult, prin dispoziţiile art.34 din Legea nr.7/1996 se arată
că „Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrisurilor în cartea
funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a
constatat că nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului
situaţia reală actuală a imobilului”.
Corect instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei
civile recurate că o astfel de cerere adresată instanţei de judecată atâta
timp cât hotărârea judecătorească nu este irevocabilă, apare ca
inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile art.31 din Legea
nr.7/1996, în sensul că „Înscrierea provizorie în cartea funciară se face în
cazul dobândirii unor drepturi afectate de condiţia suspensivă sau dacă
hotărârea judecătorească pe care se întemeiază nu este definitivă şi
irevocabilă”, au fost abrogate prin titlul XII, art.I, pct.39 din Legea
nr.247/2005, acestea fiind înlocuite prin dispoziţiile art.34, amintite mai
sus, ceea ce justifică respingerea cererii ca inadmisibilă.
Dispoziţiile art.17 Cod procedură civilă, potrivit cărora
„Cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competentă să
judece cererea principală”, nu se pot aplica decât sub condiţia respectării
regulilor de competenţă generală.
Este obligaţia instanţei competente să judece cererea
principală de a-şi verifica competenţa şi cu privire la cererea accesorie,
incidentală sau conexă.
Atâta timp cât cererea de înscriere în cartea funciară a
Sacoşu Turcesc, formulată de reclamant, este de competenţa Oficiului de
Cadastru şi Publicitate Imobiliară – organ al administraţiei chemat să
rezolve o asemenea cerere, în mod corect cererea a fost respinsă. Cert
este însă faptul ca potrivit art. 3l6 combinat cu art.298 şi art.294 Cod
procedură civilă,în recurs nu se poate schimba calitatea părţilor,cauza sau
obiectul cererii de chemare in judecată şi nici nu se pot face alte cereri
noi.
Faţă de aceste considerente, recursul formulat de recurentul-
reclamant H.E., este nefondat.
Şi recursul formulat de recurentul-pârât H.J.a fost apreciat ca
nefondat pentru considerentele ce urmează:
Înainte de a trece la analiza motivelor de recurs formulate de
către acest recurent, Curtea în baza art.137 Cod procedură civilă se va
pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură care fac de prisos, în
totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Excepţia privind insuficienta timbrare a recursului formulat
de recurentul-pârât H.J., ridicată de recurentul-reclamant prin apărător în
şedinţa publică din 01.10.2007, în sensul nedovedirii achitării taxei de
timbru în cuantum de 2.514 lei, care ar atrage anularea acestuia, nu se
verifică.
Este de observat că între data acordării cuvântului asupra
recursurilor (01.10.2007) şi data pronunţării soluţiei (08.10.2007), la data
de 04.10.2007, recurentul-pârât H.J. a depus copie certificată a chitanţei
seria AA nr.68767/21.03.2007, prin care se dovedeşte că s-a achitat de
către acesta taxă judiciară de timbru în sumă de 2.514 lei, pentru dosarul
nr.2323/109/2006 (f.210 dosar recurs), care coincide în cuantum cu cea
pusă în vedere de câtre instanţă recurentului-pârât, prin apărător, în
şedinţa publică din 4 iunie 2007 (f.186 – dosar recurs).
În consecinţă, cum recurentul-pârât s-a conformat obligaţiei
de plată a taxei de timbru întocmai celei puse în vedere de către instanţă,
excepţia insuficienţei timbrării a recursului de faţă este neîntemeiată,
urmând a fi respinsă, atâta timp cât nu se impune aplicarea dispoziţiilor
art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.
Se verifică însă, în parte, excepţia de nulitate absolută a
motivelor de recurs cuprinse în „Precizări” la recursul iniţial declarat de
recurentul-pârât H.J., excepţie ridicată de apărătorul recurentului-
reclamant H.E., întemeiată în drept pe dispoziţiile art.3021 alin.1 lit.c Cod
procedură civilă.
Într-adevăr, dispoziţiile art.3021 alin.1 lit.c Cod procedură
civilă, sancţionează cu nulitate, necuprinderea în cererea de recurs a
motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor,
sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu
separat.
Art.303 (1) Cod procedură civilă arată că „Recursul se va
motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs”,
iar prin alineatul 2 se precizează că „Termenul pentru depunerea
motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a
făcut mai înainte”.
În sfârşit, art.301 Cod procedură civilă statuează că
„Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă
legea nu dispune altfel…”
Cercetând înscrisul de la filele 80-83 dosar recurs, Curtea
constată că recurentul-pârât H.J., a motivat recursul prin însăşi cererea de
recurs, criticând hotărârea recurată pentru trei motive întemeiate în drept
pe dispoziţiile art.304 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă.
Nu sunt prezente în dosar alte înscrisuri prin care motivele de
recurs să fie precizate printr-un memoriu separat, care oricum trebuia
făcut înăuntrul termenului de recurs.
Potrivit dovezii de la fila 73 dosar apel, hotărârea civilă
recurată nr.746/14.11.2006, pronunţată de Tribunalul Argeş, a fost
comunicată recurentului-pârât H.J.la Cabinet Avocat O.S.M., la data de
15.02.2007, când a început să curgă termenul de recurs pentru această
parte, care potrivit art.101 (1) Cod procedură civilă expira în data de
03.03.2007 (sâmbătă).
Având în vedere că dispoziţiile art.101 (5) Cod procedură
civilă şi faptul că termenul din 03.03.2007, precum şi cel din data de
04.03.2007 se sfârşeşte când serviciul este suspendat, acesta s-a prelungit
până la sfârşitul primei zile de lucru următoare, ultima zi de depunere a
motivelor de recurs fiind cea care corespunde datei de 05.03.2007.
Prin urmare, numai motivele de recurs cuprinse în înscrisurile
de la filele 80-83 sunt formulate în termen, iar în situaţia în care
„Precizările” la recursul declarat împotriva deciziei civile
nr.746/14.11.2006 pronunţată de Tribunalul Argeş, vor excede acestora,
în baza art.3021 (1) lit.c Cod procedură civilă vor fi constatate nule, de
vreme ce respectivele „Precizări” s-au depus direct în instanţă la data de
07.05.2007, deci cu mult peste termenul legal de recurs (f.96-102 dosar
recurs).
Trecând la compararea motivelor de recurs cu „Precizările” la
recurs făcute de recurentul-pârât H.J., se constată următoarele:
În primul rând, în „Precizările” la recurs, cele trei motive de
recurs sunt întemeiate în drept pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod
procedură civilă, eliminându-se astfel critica ce constituie obiectul
primului motiv de recurs din recursul iniţial, întemeiată în drept pe
dispoziţiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă „prin care s-a pretins că
există motive total străine de natura pricinii în hotărârea recurată”.
Oricum, chiar rămânând la unica încadrare în drept a celor
trei motive de recurs expuse în „Precizările” la recursul iniţial, se constată
că în cadrul acestora apar critici noi de nelegalitate a hotărârii recurate,
privitoare la:
– critica referitoare la faptul că instanţa de apel a judecat cu
totul altceva decât a cerut reclamantul în acţiunea sa (pagina 99 recurs);
– critica în sensul că, instanţa de apel a transformat acţiunea în
realizare formulată de către reclamant, într-o acţiune în constatare bazată
pe dispoziţiile art.111 Cod procedură civilă (pagina 100 recurs);
– critica în sensul că procesul ce constituie obiectul dosarului
de faţă nu a fost legată în mod obligatoriu cu toate părţile participante la
încheierea contractelor invocate în acţiune şi anume, în concret, nu a fost
citată Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (actuala
Autoritate pentru Valorificarea Activelor Statului – A.V.A.S.).
Cum dezvoltarea lor nu face posibilă încadrarea într-unul din
motivele iniţiale din recurs, nefiind totodată nici motive de ordine
publică care să poată fi invocate din oficiu de instanţa de recurs, cu
obligaţia să le pună în dezbaterea părţilor (art.306 Cod procedură civilă),
se constată că ele sunt motive noi de recurs care nu se regăsesc în
conţinutul motivelor iniţiale de recurs, fiind lovite de nulitate potrivit
art.3021 (1) lit.c Cod procedură civilă, făcând de prisos cercetarea
acestora de către instanţă.
Trecând la analiza motivelor de recurs formulate în termen
legal, s-a constat că acestea sunt nefondate, astfel:
1. Nu se verifică critica întemeiată în drept pe dispoziţiile
art.304 pct.7 Cod pr.civilă, întrucât considerentele hotărârii pronunţate
de instanţa de apel nu sunt străine de natura pricinii.
Aceasta întrucât instanţa de apel prin considerentele sale a
constatat că în speţă se regăseşte coexistenţa celor două acte juridice, cel
public (încheiat între intimatul H.J. şi A.V.A.B) şi altul secret (mandatul
fără reprezentare între părţi) şi a apreciat că din probele administrate
reiese cu certitudine acordul simulatoriu, care presupune că, mandatarul
ocult (intimatul) a acţionat în nume propriu, dar pe seama mandantului
său (apelantul).
Or, prin modificarea de acţiune, reclamantul H.E., în
motivarea acesteia a pretins că pârâtul H.J., a acţionat ca mandatar al său
atunci când a achiziţionat la licitaţie bunurile deduse judecăţii, urmând ca
ulterior să transfere dreptul de proprietate, această stare de fapt
constituind situaţia juridică cunoscută în literatura de specialitate sub
denumirea de mandatul fără reprezentare sau convenţia de prete-nom
(f.29 dosar fond).
Motivarea hotărârii instanţei de fond este clară, precisă, ea nu
se rezumă la înşiruire de fapte şi argumente, ci se referă la probele
administrate în cauză, fiind în concordanţă cu acestea, răspunzând în fapt
şi în drept la toate pretenţiile formulate de către părţi.
De aceea, hotărârea instanţei de apel nu cuprinde
considerente străine pricinii de faţă, aşa cum se pretinde prin acest motiv
de recurs.
Instanţa de apel, prin considerentele hotărârii, urmăreşte
dacă în speţă este dovedită existenţa mandatului dat de reclamant
pârâtului de a cumpăra în numele lui, mai întâi dacă sunt întrunite
cerinţele dispoziţiilor art.1197 Cod civil, după care apreciază că procesul
verbal al adunării generale din 8 martie 2004, întruneşte cele trei condiţii
ale acestui text de lege şi că acest documente este un început de dovadă
scrisă, ceea ce face posibilă administrarea probei cu martori în
completarea acestuia (f.71 dosar apel).
Valorificând apoi probele testimoniale, instanţa de apel a
apreciat că în speţă se regăseşte coexistenţa a două acte juridice: cel
public (încheiat între intimat şi AVAB) şi actul secret (mandatul fără
reprezentare între părţi-fila 71 verso, 72 dosar apel).
Cum din considerentele de mai sus rezultă cu prisosinţă că
hotărârea tribunalului nu cuprinde considerente străine de natura pricinii,
acest motiv este nefondat.
Întrucât, totuşi, în primul motiv din recursul iniţial al
pârâtului se critică analiza necorespunzătoare de către instanţa de apel a
înscrisurilor prezentate în traducere legalizată din limba germană, mai
precis a procesului verbal al Adunării Generale a Asociaţilor H.T.
GMBH Germania din 08.03.2004 şi că din materialul probator nu se
poate reţine incidenţa unei simulaţii prin interpunere de persoane, critici
reluate în primul şi cel de-al doilea motiv de recurs din precizările
ulterioare, vor fi analizate şi se va răspunde prin considerente comune,
după cum urmează.
Convenţia prete-nom este o simulaţie prin interpunere de
persoane indiferent că persoana care contractează cu mandatarul ocult
este sau nu părtaş la simulaţie, în ambele cazuri actul public consfinţeşte
o situaţie juridică necorespunzătoare realităţii, şi deci este simulat, supus
regimului juridic prevăzut de art.1175 Cod civil.
Raporturile dintre mandant şi mandatar fiind supuse regulilor
de mandat, în mod corect instanţa de apel a reţinut că pentru a înlătura
aparenţa creată prin actul public, este necesar să se facă dovada simulaţiei
prin actul juridic secret (real) – act scris sau început de dovadă scrisă
(art.1197 Cod civil), fiind aplicabile şi dispoziţiile art.1198 Cod civil, care
permit utilizarea probei cu martori şi prezumţii dacă a existat o
imposibilitate, fie şi morală, de a-şi procura o dovadă scrisă.
Simulaţia este o operaţie juridică care implică încheierea a
două contracte.
Primul contract, numit contraînscris, reprezintă voinţa reală a
părţilor în care sunt precizate adevărate raporturi juridice pe care părţile
înţeleg să le stabilească, dar îl ţin secret.
Acest prim contract, numit real şi secret, trebuie să fie
anterior sau concomitent faţă de cel de-al doilea contract.
În privinţa validităţii sale, interesează data când a avut loc
convenţia dintre părţi, în sens de operaţiune juridică (negotium) şi nu
data când se redactează înscrisul doveditor, în sensul de instrumentum, în
care s-a consemnat actul real şi secret, înscrisul doveditor putând fi
redactat ulterior datei la care a avut loc convenţia şi ulterior chiar datei
când se încheie cel de-al doilea contract.
În mod concret instanţa de apel a apreciat că procesul verbal
al adunării generale din 08.03.2007 întruneşte cerinţele la care se referă
dispoziţiile art.1197 Cod civil, fiind un înscris sub semnătură privată, a
cărei provenienţă nu poate fi pusă la îndoială.
Totodată, acest înscris face verosimil faptul pretins, întrucât
la dosar există traducerea integrală a procesului verbal al Adunării
Generale a Asociaţilor Societăţii H.T. GMBH Germania din data de
08.03.2004, realizată de S. E. K., traducător autorizat, în cuprinsul
căruia, respectiva pagină 4, pct.A, alin.1 este consemnată precizarea
„Dl.H. transferă drepturile sale asupra terenurilor din Sacoş şi
Banloc…deţinute în custodie pentru dl.H., împreună cu inventarul
conform listei de inventar a licitatorului”, ceea ce dovedeşte o legătură
între conţinutul discuţiilor din data de 08.03.2004 şi obiectul material al
acţiunii de faţă (f.24 dosar apel).
Aşadar, acest început de dovadă scrisă nu se referă numai la
terenuri cum eronat se susţine de către recurentul-pârât prin motivele de
recurs, ci cuprinde obligaţia de transfer a pârâtului către reclamant a
inventarului conform listei de inventar a licitaţiei.
Fiind stabilite corect aceste chestiuni de drept, bine instanţa
de apel a trecut la admiterea şi administrarea probei testimoniale,
aplicând dispoziţiile legale ce constituie sediul materiei, respectiv
dispoziţiile art.1175, 1198, 1539 şi 1541 Cod civil, fiind în prezenţa unei
simulaţii prin interpunere de persoană.
Martorii au fost audiaţi după depunerea jurământului potrivit
art.193 (1) Cod pr.civilă, iar în cazul în care nu spun adevărul săvârşesc
infracţiunea de mărturie mincinoasă, părţile interesate având posibilitatea
să formuleze plângere penală împotriva lor, în situaţia în care ar aprecia
că unul/unii din martori a/au denaturat adevărul în relatările făcute.
Nici cel de-al treilea motiv de recurs nu se verifică.
Nedepunerea jurământului de către traducătorul autorizat
care a realizat traducerea din limba germană cu prilejul audierii
martorului G.H.s-a datorat împrejurării că dispoziţiile art.206 Cod
pr.civilă, care impuneau obligativitatea depunerii jurământului de către
experţi, aplicabile şi traducătorilor prin efectul normei de trimitere de la
art.142(1) Cod pr.civilă, reintroduse prin art.I, pct.67 din OUG
nr.138/2005, au fost abrogate prin art.I pct.31 din Legea nr.219/2005.
Cum Legea nr.219/2005 a fost publicată în Monitorul Oficial
nr.609/14.07.2005, deci înainte ca traducătorul autorizat să realizeze
traducerea din limba germană cu prilejul audierii martorului G.H. (31
octombrie 2006 – fila 50 – dosar apel), depunerea jurământului
traducătorului autorizat S.A.R., nu mai era impusă de lege.
Având în vedere că ambele recursuri declarate de părţi au fost
respinse ca nefondate, s-au compensat şi cheltuielile de judecată avansate
în recurs de către acestea.
Faţă de aceste considerente, în baza art.312(1) Cod pr.civilă, au fost
respinse ambele recursuri, ca neîntemeiate.