Reprezentarea în instanţă a consiliului local. Lipsa calităţii de reprezentant a primarului şi a consilierilor care au semnat recursul, în lipsa unei hotărâri de consiliu care să le confere acest drept. Primari, primării


Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 1/2008 Tribunalul Neamţ a dispus sancţionarea Primarului comunei Păstrăveni, O. I., cu o amendă civilă egală cu 20% din salariul brut pe economie pe zi de întârziere până la executarea sentinţei civile nr. 95/2007. Prin H.C.L. nr. 5/2010 Consiliul Local al comunei Păstrăveni a hotărât ca amenda în sumă de 19.548 lei stabilită în sarcina primarului să fie suportată din bugetul local al comunei. Pentru aceasta s-a invocat art. 21 din Legea nr. 215/2001.

Instanţa a reţinut că textul legal invocat se referă la despăgubirile pe care trebuie să le primească unitatea administrativ teritorială în urma hotărârilor judecătoreşti, ori în speţă persoana sancţionată este primarul O. I. Astfel, acesta a fost sancţionat cu amendă civilă până la îndeplinirea obligaţiei instituite prin sentinţa civilă nr. 95/2007, sentinţă prin care s-a dispus ca pârâţii Primarul comunei Păstrăveni şi Consiliul Local al comunei Păstrăveni să îndeplinească procedura privind vânzarea spaţiilor medicale inclusiv cu privire la Cabinetul medical nr. 2 Păstrăveni şi Punct Sanitar Rădeni, conform dispoziţiilor Legii nr. 236/2006.

Primarul intră în categoria aleşilor locali, care potrivit Legii nr. 393/2004, răspund administrativ, civil sau penal, pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin. În speţă, s-a aplicat, în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004, o sancţiune pecuniară pentru atitudinea culpabilă a autorităţii publice, de refuz al executării unei hotărâri pronunţate în administrativ, respectiv pentru fapte săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce îi revin potrivit Legii nr. 236/2006 raportat la Legea nr. 215/2001.

În acest context s-a reţinut ca fiind nelegală dispoziţia din H.C.L. nr. 5/2010 cu privire la suportarea din bugetul local a amenzii civile stabilite prin sentinţa civilă nr. 216/2009 pronunţată de Tribunalul Neamţ, în cauză operând răspunderea personală a persoanei vizate în titlul executoriu.

Pentru aceste motive, s-a admis acţiunea şi s-a dispus anularea parţială a H.C.L. nr. 5/2010 în sensul arătat mai sus.

Împotriva acestei sentinţe s-au declarat două recursuri: primul – declarat de O. I., în calitate de reprezentant legal al Consiliului Local al comunei Păstrăveni şi al doilea – declarat de Consiliul Local Păstrăveni şi semnat de C. C., în calitate de preşedinte de şedinţă, alături de alţi 7 consilieri.

Faţă de dispoziţiile art. 306 alin. (2), raportat la art. 137 Cod procedură civilă, curtea, din oficiu, a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant pentru ambele recursuri, precum şi excepţia lipsei de interes a recursurilor.

Având în vedere dispoziţiile art. 137 Cod procedură civilă, precum şi caracterul şi efectele excepţiilor invocate, se impune a fi analizată cu prioritate problema reprezentării Consiliului Local Păstrăveni în cele două recursuri declarate.

Sub acest aspect, se reţin următoarele:

Potrivit art. 23 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, consiliile locale sunt definite ca autorităţi ale administraţiei publice locale, care rezolvă treburile publice din comune.

Secţiunea a treia din Legea nr. 215/2001 reglementează modul de funcţionare a consiliilor locale, stabilind, în esenţă, modalitatea de convocare şi de desfăşurare a şedinţelor consiliului, procedura de votare, procedura de elaborare a hotărârilor, ca acte care reflectă activitatea şi deciziile consilierilor.

Potrivit legii, consiliul local este autoritate deliberativă, activitatea sa concretizându-se în hotărâri, adoptate în forma şi cu respectarea condiţiilor strict prevăzute de lege.

Dacă în ceea ce priveşte calitatea procesuală a consiliului local discuţiile din doctrina juridică se cantonează pe calitatea de titular de drepturi şi obligaţii ce revine, de regulă persoanei juridice (respectiv comuna) şi nu autorităţilor administraţiei publice locale, în ceea ce priveşte reprezentarea acestor autorităţi în faţa instanţei de judecată, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 şi ale art. 793 din O.G. nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale.

Din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că, în situaţia în care consiliul local figurează ca parte într-un litigiu, este necesar ca organul deliberativ să-şi exercite drepturile procesuale în aceeaşi manieră în care îşi desfăşoară activitatea sa de autoritate publică locală.

Aceasta înseamnă că pentru promovarea recursului de faţă era necesar ca în şedinţă, convocată şi desfăşurată în conformitate cu prevederile art. 39-44 din Legea nr. 215/2001, consiliul local să discute şi să voteze o hotărâre prin care să stabilească necesitatea promovării recursului şi să împuternicească o persoană în acest sens (persoană angajată, conform art. 791 şi 793 din O.G. nr. 35/2002 sau apărător ales).

Promovarea recursului de către primarul comunei, în numele consiliului local, fără o împuternicire în acest sens, are drept consecinţă reţinerea lipsei calităţii de reprezentant a primarului O.I. pentru Consiliul Local al comunei Păstrăveni.

Excepţia este întemeiată, cu atât mai mult cu cât, deşi acest recurs poartă ştampila Primăriei comunei Păstrăveni, recurentul O. I. nu menţionează calitatea sa de primar, ci se limitează să îşi aroge calitatea de reprezentant al consiliului local, fără nici o dovadă în acest sens.

Aceeaşi excepţie, a lipsei calităţii de reprezentant, se constată a fi incidentă şi în recursul promovat de Consiliul Local Păstrăveni, prin preşedinte de şedinţă C.C., alături de care semnează alţi 7 consilieri locali.

Acest recurs a fost redactat la data de 01.10.2010 şi depus la instanţă la data de 06.10.2010, în condiţiile în care Hotărârea nr. 26/2010, prin care domnul C. C. a fost ales preşedinte de şedinţă pentru o perioadă de 3 luni a fost adoptată la data de 04.10.2010, ulterior redactării şi semnării cererii de recurs.

Pe de altă parte, chiar dacă recursul a fost semnat de 7 consilieri locali, manifestarea lor de voinţă în acest sens nu poate produce efecte juridice, fiind lovită de nulitate, pentru încălcarea condiţiilor imperative ale Legii nr. 215/2001 referitoare la condiţiile şi procedura de adoptare a actelor consiliului local (secţiunea a 3-a din lege).

Consiliul local, ca autoritate publică locală, cu caracter deliberativ, funcţionează în şedinţe şi adoptă hotărâri, iar orice altă acţiune a consilierilor locali, în afara acestui cadru legal, este lipsită de efecte juridice.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la dispoziţiile art. 137 Cod procedură civilă şi dispoziţiile Legii nr. 215/2001, instanţa a respins ambele recursuri, pentru lipsa calităţii de reprezentant al consiliului local.