Respingere acţiune în răspundere civilă pentru malpraxis – art. 643 din Legea nr. 95/2006. Pentru a putea fi antrenată răspunderea pârâtei în temeiul art. 998-999 Cod civ, trebuie ca reclamantul să dovedească şi existenţa raportului de cauzalitate între intervenţia chirurgicală a pârâtei şi rezultatul negativ, insa, datorita unor intervenţii chirurgicale ale altor medici, raportul de cauzalitate între intervenţia pârâtei şi pierderea vederii de către reclamant nu există. Procedura de stabilire a cazurilor de malpraxis nu impiedica liberul acces la justitie, iar pacientii nemultumiti de modul de exercitare ar actului medical pot sesiza, pe langa Colegiul Medicilor sau Comisia de malprazis şi instantele civile .
Persoanele care au fost prejudiciate printr-un act de malpraxis medical se pot adresa instanţelor civile de judecată, după parcurgerea procedurii stabilirii cazului de malpraxis in termen de 3 ani de la data prejudiciului. Alin.2 din art. 673 din Legea nr.95/2006 constituie o garanţie legală a liberului acces la justiţie, potrivit dreptului comun. Reclamantul putea să sesizeze direct Comisia de Malpraxis, în conformitate cu prevederile art. 668 din legea nr. 95/2006, instituţie care avea autoritatea şi competenta necesara pentru a decide daca intervenţia chirurgicala efectuata de pârâtă a fost sau nu un caz de malpraxis, însă a ales să sesizeze instanţa de judecată pentru a-şi soluţiona situaţia,astfel că obligaţia sa era de a dovedi cele susţinute în acţiune şi a solicita probe de specialitate (expertiza medicală fiind cea mai relevantă în speţă), din care instanţa să-şi poată forma convingerea că susţinerile sale sunt corecte.
Judecătoria Bistriţa – Secţia Civilă – Sentinţa Civilă nr. 257/2012
Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus, reclamantul T I solicitat instanţei obligarea pârâţilor CEM şi SPITALUL JUD. la plata sumei de 20.000 lei reprezentând daune materiale şi renta lunară în raport de capacitatea de muncă pierdută, precum şi daune morale de 20.000 lei ; cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că la data de 16.04.2008 s-a internat la Spitalul Jud secţia oftalmologie cu diagnosticul cataractă la ochiul drept. Pe data de 17.04.2008 a fost operat de către dr. CEM şi pe data de 30.04.2008 externat. Urmare a operaţiei au intervenit complicaţii astfel că a fost internat la Spitalul M , ocazie cu care i s-a comunicat că datorită culpei profesionale a medicului care l-a operat, şi-a pierdut vederea complet la ochiul drept. Mai arată că a luat legătura cu mediul CE care i-a spus că îl are pe conştiinţă, şi că dacă avea un aparat performant nu s-ar fi întâmplat aşa ceva.
În drept nu a invocat nici un temei legal.
În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 5), a solicitat încuviinţarea probei testimoniale şi efectuarea expertizei medico-legale.
Legal citată, pârâta CEM, a depus Întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, ca fiind neîntemeiată; în temeiul an. 60-63 Cod proc civ, să dispună împrocesuarea şi asigurătorului pârâtei S.C. AU SA., cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că acţiunea reclamantului este neîntemeiată, susţinerile acestuia fiind nefondate, şi se impune respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiata, pentru lipsa culpei pârâtei în pierderea vederii de către reclamant şi pentru lipsa raportului de cauzalitate intre intervenţia efectuată de aceasta şi rezultatul pe care reclamantul susţine că l-a suferit în urma intervenţiei efectuată de aceasta.
Astfel, arată că reclamantul a fost internat în Spitalul Jud Secţia de oftalmologie, în data de 16 04.2008, iar diagnosticul stabilit corect de pârâtă a fost cel de cataractă complicată la ochiul drept, decolorarea negului optic, care poate cauza orbire. Totodată, pacientul prezenta şi multiple alte diagnostice colaterale privind aparatul cardiovascular, după cum rezultă din Decizia asupra capacităţii de munca nr. 196/03 04.2003- ateroscleroză generalizată, ischemie, By pass axilo-axilar, stare post atac cerebral vascular ischemică. Mai arată că i-a efectuat o intervenţie chirurgicala de extracţie de cristalin prin phacoemulsifiere parţială. Având în vedere aderentele anterioare şi posterioare (atât la iris cât şi la corpul vitros) ale cristalinului, datorită acestor aderenţe, a trebuit să efectueze extracţia mecanică a resturilor cristaline după secţionarea aderentelor vitreene (vitrectomie). La sfârşitul operaţiei, pârâta a constatat, conform epicrizei, cornee transparentă lucioasă, pupilă rotundă centrală, camera anterioara prezenta, refăcuta cu ser fiziologic şi bula de aer, conform protocolului operator.
Postoperatoriu, a constatat un edem corneean care poate avea multiple cauze, independente de actul chirurgical, cauze care pot fi variate în funcţie de individualitatea fiecărui organism, şi de posibile complicaţii ale patologiei reclamantului: ateroscleroza generalizata, stare post AVC Ischemice, ş.a.m.d. în asemenea situaţii – de existenta a edemului cornean – lentila oculara se pune per secundam, după liniştirea ochiului. Deoarece, la controlul efectuat la aproximativ doua săptămâni după operaţie a constatat mici formaţiuni dense, posibil aderente la corpul vitros ( aceste formaţiuni pot apărea în anumite situaţii, fie în primele zile postoperatoriu, fie ulterior, chiar şi intr-o perioada de timp de până la 1 -2 luni după operaţie), dar care ar fi putut masca o posibila dezlipire de retină, i-a recomandat efectuarea unei ecografii oculare, într-un alt spital oftalmologic, deoarece Spitalul jud, nu are ecograf de uz oftalmologic urmând sa revină cu rezultatele ecografului, iar în funcţie de acest rezultat să stabilească tratamentul în continuare, până la cedarea completă a edemului corneean, perioadă variabila în funcţie de individualitatea fiecărui organism, pentru a i se putea implanta lentila intraoculară (cristalinul artificial). Din acel moment, reclamantul a plecat la Spitalul MCB, unde a constatat la un control ulterior, că reclamantul suferise o altă intervenţie chirurgicala la acel spital .
A menţionat că şi după această intervenţie chirurgicala, reclamantul ar mai fi suferit şi alte intervenţii chirurgicale, însă nu ştie în ce alte unităţi spitaliceşti şi ce alte intervenţii i s-au mai făcut.
A mai precizat că, potrivit scrisorii medicale depusă de reclamant în probaţiune, i-a prescris şi tratament medicamentos ( conform scrisorii medicale ) pentru liniştirea ochiului, tratament pe care trebuia să îl facă până la efectuarea ecografiei, iar după ce vedea rezultatul acelei ecografii, urma să stabilească în continuare terapia ce trebuia urmată.
Din punct de vedere medical, susţine că intervenţia sa a fost corectă, iar pacientul ar fi trebuit să urmeze prescripţiile sale medicale, să se prezinte la spital pentru a-şi efectua controlul solicitat, iar ulterior să revină la pârâtă, care era doctorul său curant, pentru a decide ce trebuie făcut în continuare. Cu toate acestea însă, reclamantul a mers la un alt spital, unde a mai suferit o alta intervenţie chirurgicala, cu toate că încă mai prezenta edem de cornee.
Vizavi de cele arătate, pârâta a solicitat instanţei să constate că nu poate fi reţinută în sarcina sa nicio culpa, deoarece ea a stabilit un diagnostic corect, a efectuat corect intervenţia chirurgicala şi i-a aplicat reclamantului tratamentul medicamentos corect. Mai mult, după cum rezulta din actele pe care le depune în probaţiune, l-a informat pe reclamant despre intervenţia chirurgicala, consecinţele acesteia, tratamentul aplicat, şi riscul operaţiei, informându-l şi despre îngrijirea şi tratamentul ce care trebuia să îl urmeze în perioada postoperatorie. Ori faţă de dispoziţiile art. 649 din legea nr. 95/2006, aceasta obligaţie legala care îi revenea şi-a îndeplinit-o corect şi complet, astfel încât în sarcina sa nu poate fi reţinută nicio culpa în actul medical, motiv pentru care arată că nu sunt aplicabile, în speţa dispoziţiile art. 998-999 Cod civ.
In concluzie, arată că, pentru a putea fi antrenata răspunderea sa, în temeiul art. 998-999 Cod civ, trebuie ca reclamantul să dovedească şi existenţa raportului de cauzalitate între intervenţia chirurgicală a pârâtei şi rezultatul negativ, insa, datorita unor intervenţii chirurgicale ale altor medici, precum si, probabil, faptei reclamantului de a nu respecta indicaţiile terapeutice de tratament şi îngrijiri astfel cum i le-a indicat acestuia, raportul de cauzalitate intre intervenţia sa şi pierderea vederii de către reclamant nu există. Mai mult, în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile în materia răspunderii medicului pentru actul medical pe care îl efectuează – art. 643 din legea nr. 95/2006- persoanele implicate în actul medical vor răspunde proporţional cu gradul de vinovăţie ai acestora.
Nu în ultimul rând, arată că, reclamantul trebuia să sesizeze direct Comisia de Malpraxis, în conformitate cu prevederile art. 668 din legea nr. 95/2006, care era singura instituţie care avea autoritatea şi competenta necesara pentru a decide daca intervenţia chirurgicala efectuata de pârâtă a fost sau nu un caz de malpraxis.
Mai mult, în conformitate cu dispoziţiile legale în materie – art. 653 şi 654 din legea nr. 95/2006, chiar dacă pacientul ar fi revenit, după operaţia la Bucureşti, la pârâtă ca medic curant al său, avea dreptul să îl refuze, având în vedere intervenţia unui alt doctor, efectuată ulterior.
În ceea ce priveşte petitul de obligare a pârâtei la plata unei rente lunare în raport de capacitatea de muncă pierdută, din decizia de pensionare a reclamantului, învederează că acesta s-a pensionat pe motive de invaliditate înainte de intervenţia făcută de pârâtă, iar cauza invalidităţii reclamantului a fost alta decât pierderea vederii.
In drept, s-au invocat prevederile art. 998,999 Cod civ, art. 643, 649, 653,654 din Legea nr. 95/2006.
În probaţiune s-au anexat înscrisuri .
Legal citat, pârâtul Spitalul Jud, a depus Întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii,ca fiind nelegală şi netemeinică.
În motivare arată că funcţionează ca spital public în baza dispoziţiilor Titlului VII art.165 şi următoarele din Legea nr.95/2006 Privind Reforma în domeniul Sănătăţii, a Autorizaţiei Sanitare de Funcţionare nr.180 din 15.04.2011 a Ministerului Sănătăţii Publice.
Reclamantul a fost internat în Secţia Oftalmologie în perioada 16.04.2008-30.04.2008,fiind diagnosticat, investigat şi tratat conform Foii de Observaţie 13591/2008, fiindu-i eliberată Scrisoarea medicala în data de 07.05.2008, cu recomandarea de a se prezenta pentru implant după 2 săptămâni.
După externare, reclamantul s-a adresat la mai multe unităţi spitaliceşti, astfel că pârâtul nu are o concluzie a stării sale de sănătate dar nici a cauzelor care au generat starea pe care o invocă.
Titlul VX al Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, reglementează răspunderea civila a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sănătate şi farmaceutice, malpraxisul fiind definit în art.642 al legii, ca fiind eroarea profesionala săvârşita în exercitarea actului medical sau medico farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civila a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale în anumite condiţii aşa cum sunt enumerate în art.644 din lege.
Astfel, arată că unităţile sanitare publice sau private în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudicii în activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament în situaţia în care acestea sunt consecinţa infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului în care se dovedeşte o cauza externa ce nu poate fi controlata de instituţie; a efectelor cunoscute ale dispozitivelor şi aparaturii medicale folosite în mod abuziv, fără a fi reparate; folosirea materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase şi sanitare, după expirarea perioadei de garanţie, sau a termenului de valabilitate a acestora, după caz; acceptării de echipamente şi dispozitive medicale, materiale sanitare, substanţe de la furnizori, fără asigurarea prevăzuta de lege.
Pârâtul susţine că a respectat aceste norme legale stabilite, astfel că, situaţia prezentata de reclamant nu se datorează încălcării unor astfel de norme.
Mai mult în cazul răspunderii civile delictuale reglementate de art.998-999 şi art.1000 din C. civil ce reglementează răspunderea comitentului pentru faptele prepusului, antrenarea răspunderii obiective implică prezenţa a trei condiţii generale: prejudiciul, acţiunea lucrului şi legătura de cauzalitate între fapta lucrului şi prejudiciu.
În speţă, arată că nu este stabilit un raport de cauzalitate între tratamentul aplicat şi cauza care a generat starea de sănătate a reclamantului.
A învederat că Spitalul Jud are încheiată poliţa de asigurare nr. 2007287 din 20.07.2010 privitoare la Asigurarea de răspundere civila a unităţilor sanitare cu SC AFB, asigurare obligatorie prevăzuta de lege.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Reclamantul a fost internat în Secţia Oftalmologie a Spitalului jud, în perioada 16.04.2008-30.04.2008, fiind diagnosticat cu cataractă complicată la ochiul drept şi decolorarea nervului optic, investigat, operat şi tratat de către pârâta CEM, medic primar oftalmolog, conform Foii de Observaţie nr. 13591/2008 (filele 13-23), fiindu-i eliberată Scrisoarea medicală în data de 07.05.2008 (fila 5 din dosar), cu recomandarea de a se prezenta pentru implant per secundam, după 2 săptămâni.
Trebuie precizat că reclamantul se pensionase din motive medicale , înainte de a fi internat şi operat, aşa cum reiese din Decizia asupra capacităţii de muncă nr. 196/3.04.2008 (fila 11), având diagnosticul clinic de ateroscleroză generalizată ACO la ambele membre inferioare, cu diagnosticul funcţional de By pass axilo-axilar şi aorto-femural şi deficienţă globală accentuată.
Din acest istoric al bolnavului instanţa reţine că aparatul său cardiovascular era slăbit şi că avusese un atac cerebral vascular, astfel că operaţia de cataractă nu era prea uşoară, iar după efectuarea ei pârâta constatând că îi apăruse un edem corneean, posibil datorită istoricului său medical şi complicaţiilor patologice, i-a recomandat reclamantului să se întoarcă după două săptămâni pentru a i se monta lentila oculară , adică abia după ce ochiul urma să se liniştească.
Reclamantul a revenit la spital conform recomandărilor pârâtei, însă atunci, potrivit înscrisului de la fila 19 (cu recomandări la externare, din 30.04.2008 şi 05.05.2008) s-a constatat că îi apăruseră mici formaţiuni dense, posibil aderente la corpul vitros ( aceste formaţiuni pot apărea în anumite situaţii, fie în primele zile postoperatoriu, fie ulterior, chiar şi intr-o perioada de timp de până la 1 -2 luni după operaţie), dar care ar fi putut masca o posibila dezlipire de retină, i-a recomandat efectuarea unei ecografii oculare, într-un alt spital oftalmologic, deoarece Spitalul jud nu are ecograf de uz oftalmologic urmând sa revină cu rezultatele ecografului, iar în funcţie de acest rezultat să stabilească tratamentul în continuare.
Totodată reclamantul, în calitate de pacient, a semnat înscrisul din data de 16.04.2008, referitor la consimţământul său necesar anterior efectuării operaţiei, prin care se arată: „Declar acceptul de efectuare a manoperei de chirurgie cataractă- OD, fiind informat despre riscurile incidentelor şi accidentelor, previzibile şi imprevizibile legate de efectuarea şi consecinţele acesteia.Consimt să-mi asum riscuri fără pretenţii din partea medicului şi a instituţiei unde sunt internat”, iar pe acelaşi înscris s-au consemnat şi recomandările la externare, ale pârâtei, mai sus descrise.
După externare, reclamantul s-a adresat la mai multe unităţi spitaliceşti, deşi ar fi trebuit să urmeze prescripţiile medicale ale medicului său curant, acesta trebuind să decidă ce trebuie făcut în continuare. Cu toate acestea însă, reclamantul a mers la un alt spital, unde a mai suferit o altă intervenţie chirurgicală, ignorând recomandările pârâtei.
Aşa cum rezultă din actele medicale aflate la dosar, nefiind dovezi contrare depuse de reclamant, se prezumă că pârâta a stabilit un diagnostic corect,că a efectuat corect intervenţia chirurgicala şi i-a aplicat reclamantului tratamentul medicamentos necesar. Mai mult, l-a informat pe reclamant despre intervenţia chirurgicala, consecinţele acesteia, tratamentul aplicat, şi riscul operaţiei, informându-l şi despre îngrijirea şi tratamentul ce care trebuia să îl urmeze în perioada postoperatorie. Ori faţă de dispoziţiile art. 649 din legea nr. 95/2006, aceasta obligaţie legală care îi revenea şi-a îndeplinit-o corect şi complet, astfel încât în sarcina sa nu poate fi reţinută nicio culpa în actul medical, nefiind aplicabile în speţă dispoziţiile art. 998-999 Cod civ.
Pentru a putea fi antrenată răspunderea pârâtei în temeiul art. 998-999 Cod civ, trebuie ca reclamantul să dovedească şi existenţa raportului de cauzalitate între intervenţia chirurgicală a pârâtei şi rezultatul negativ, insa, datorita unor intervenţii chirurgicale ale altor medici, raportul de cauzalitate între intervenţia pârâtei şi pierderea vederii de către reclamant nu există.
Instanţa în virtutea rolului să activ , prevăzut de disp. art. 129 C.pr.civ. a pus în discuţie reclamantului cererea sa de probaţiune, consemnată şi în acţiunea introductivă, respectiv de a se efectua în cauză o expertiză medicală de specialitate, pentru a se putea corela toate investigaţiile, tratamentele şi intervenţiile chirurgicale de care a beneficiat reclamantul şi a se constata cauzele datorită cărora reclamantul şi-a pierdut vederea la ochiul drept, însă acesta a refuzat efectuarea unei asemenea expertize, considerând că actele medicale depuse la dosar reprezintă o probă concludentă şi suficientă pentru ca instanţa să dea o hotărâre, în sensul solicitat de el .
De asemenea, deşi iniţial reclamantul a cerut instanţei să ia act de faptul că renunţă la judecată faţă de pârâţii CEM şi faţă de pârâtul Spitalul Jud, după redeschiderea dezbaterilor nu a mai renunţat la judecată faţă de pârâţii menţionaţi, ci a solicitat instanţei ca în situaţia în care se va stabili o culpă a medicului pe care l-a chemat în judecată să fie obligate societăţile de asigurare să-i achite despăgubirile materiale şi morale cerute prin acţiune.
Este real că art. 656 din Legea nr. 95/2006 are in vedere obligativitatea incheierii de catre personalul medical a unei polite de asigurare in caz de raspundere civila profesionala pentru prejudiciile cauzate prin acte medicale, aceasta polita de asigurare fiind o conditie obligatorie la angajare, iar asiguratorul ofera despagubiri pentru prejudiciile pe care asiguratorul le-a cauzat si este obligat la a le acoperi cu titlul de dezdaunare si cheltuieli de judecata ale persoanei prejudiciate de catre parsonalul medical culpabil, însă în speţă nefiind stabilită vreo culpa medicală, raportul juridic nu poate fi legat nici între pârâtă şi asiguratorii acesteia SC A SA şi respectiv SC BTA SA pentru valorificarea despăgubirilor materiale şi morale care ar fi putut rezulta ,nefiind antrenată răspunderea civilă delictuală prev. de art. 998-999 din Codul civil, dar nici asigurarea comitentului pentru fapta prepusului prevăzută de art. 1000 din acelaşi cod.
În prezent, normele de deontologie medicala sunt cuprinse in Codul de deontologie medicala din anul 2005, care in art. 3 consacra sanatatea omului ca fiind telul suprem al actului medical, obligatia medicului constand in a apara sanatatea fizica si mentala a omului, in a usura suferintele, in a respecta viata si demnitatea persoanei umane, fara discriminari in functie de varsta, sex, rasa, etnie, religie, nationalitate, conditie sociala, ideologie politica sau din orice alt motiv, in timp de pace, precum si in timp de razboi. Codul de deontologie medicala din anul 2005 respecta, in forma actuala, normele internationale in materie de deontologie medicala cuprinse in Declaratia de la Geneva emisa in 1948 dupa Codul de la Nurnberg (1947) si amendata de catre Asociatia Mondiala Medicala si in Codul International al Eticii Medicale.
Incalcarea unei norme deontologice, fara a produce vreun prejudiciu pacientului, poate atrage raspunderea disciplinara a medicului, insa in situatia in care conduita culpabila a medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine raspunderea civila delictuala pentru malpraxis.
Pentru angajarea raspunderii juridice trebuie sa existe cumulativ o conduita ilicita, un prejudiciu, legatura de cauzalitate intre conduita culpabila si rezultatul vatamator, vinovatie din partea personalului medical si sa nu existe imprejurari sau cauze care inlatura raspunderea juridica.
In doctrina se face distinctia intre culpa comisiva:manifestata in cadrul unei actiuni inadecvate prin imprudenta, nepricepere sau stangacie, culpa omisiva manifestata in cadrul unei inactiuni prin neexecutarea unei actiuni necesare, culpa “in eligendo” constand in alegerea gresita a unor proceduri medicale ori in delegarea unei persoane necompetente si culpa “in vigilando” constand in nesolicitarea unui ajutor, prin neinformare etc.Pentru o mai buna stabilire a formei de vinovatiei este foarte important a se face distinctia intre fapta comisa prin eroare si fapta comisa din greseala. Eroarea este determinata de situatii ca evolutia complicata a unei boli ori simptomatologia atipica, situatii in care orice medic ar fi procedat in aceeasi maniera. Greseala presupune nerespectarea unor norme de comportament profesional pe care un medic cu aceeasi capacitate profesionala, in aceleasi conditii, le-ar fi respectat. Spre deosebire de greseala, eroarea apare in ciuda bunei-credinte si a constiinciozitatii medicului.
Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament.
Legea sus citată reglementeaza in art. 643 limitarea raspunderii civile, in sensul ca toate persoanele implicate in actul medical defectuos vor raspunde proportional cu gradul de vinovatie al fiecareia, iar alineatul 2 al acestui text de lege consacra cauzele care inlatura raspunderea civila pentru malpraxis, respectiv faptul ca personalul medical nu este raspunzator pentru prejudiciile produse in exercitarea profesiunii in situatia in care acestea se datoreaza conditiilor de lucru, dotarii insuficiente cu echipament, infectiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicatiilor si riscurilor in general acceptate ale metodelor de investigatie si tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare si in cazul in care actioneaza cu buna-credinta in situatii de urgenta, cu respectarea competentei acordate.
Alaturi de personalul medical angajat, raspund si unitatile sanitare, in calitate de furnizori de servicii medicale, pentru prejudiciile produse pacientilor ca urmare a serviciilor prestate, generate de viciile ascunse ale echipamentelor medicale, ale substantelor medicamentoase si ale materialelor sanitare ori generate de furnizarea necorespunzatoare a utilitatilor. In activitatea sa, medicul trebuie sa aiba in vedere si sa evalueze si cele mai mici riscuri, actionand cu mare prudenta. In acest sens, in Legea nr. 95/2006 a fost introdus la Titlul XV si capitolul III – “Acordul pacientului informat”, care statueaza obligativitatea obtinerii acordului scris al pacientului ce urmeaza a fi supus la metode de preventie, diagnostic si tratament cu potential de risc, dupa o prealabila informare a pacientului cu privire la diagnosticul, natura si scopul tratamentului, la riscurile si consecintele tratamentului propus, la alternativele viabile de tratament, la riscurile si consecintele lor, la prognosticul bolii fara aplicarea tratamentului.
Pentru stabilirea cazurilor de raspundere civila a personalului medical in baza art. 668 din Legea nr. 95/2006, la nivelul fiecarei autoritati publice judetene sau a municipiului Bucuresti se constituie o comisie de monitorizare ce este competenta pentru cazurile de malpraxis, ce trebuie sesizata de catre o persoana pagubita printr-un act medical, ori de catre mostenitorii sai, in caz de deces. Din lista judeteana a expertilor prin tragere la sorti se desemneaza un expert sau un grup de experti, in caz de o mai mare complexitate, pentru a efectua un raport asupra cazului. Acestia au obligatia ca in maxim 30 de zile sa inainteze un raport comisiei, aceasta urmand ca in maxim 3 luni de la sesizare sa adopte o decizie asupra cazului, prin care aceasta comisie stabileste daca este sau nu un caz de malpraxis in cauza si comunica aceasta decizie in termen de 5 zile calendaristice tuturor persoanelor implicate. Persoanele nemultumite de decizia data de comisie pot face contestatie in termen de 15 zile de la dat comunicarii deciziei.
Potrivit art. 637 alin.2 din Legea nr. 95/2006 persoanele ce au fost prejudiciate printr-un act de malpraxis medical se pot adresa instantelor civile de judecata, dupa parcurgerea procedurii stabilirii cazului de malpraxis in termen de 3 ani de la data prejudiciului. Art. 673 din Legea 95/2006 a fost atacat la Curtea Constitutionala de un grup de 37 de senatori ca fiind neconstitutional, sustinanduse ca acest text de lege contravine prevederilor art. 126 alin. 6 din Constitutie, ce se refera la controlul judecatoresc al actelor administrative. Curtea Constitutioanala, prin decizia nr.298/2006 a respins exceptia de neconstitutionalitate a Legii prin reforma in domeniul Sanatatii, motivand ca acest text de lege nu reglementeaza compententa instantelor de drept comun si nici competenta instantelor de contencios administrativ, ci prevede dreptul de a contesta orice decizie a comisiei la instantele de judecata. De asemenea, alin.2 din art. 673 din lege constituie o garantie legala a liberului acces la justitie, potrivit dreptului comun. S-a mai constat ca prin lege nu s-a reglementat o jurisdictie special administrativa, ci doar s-a infintat o comisie de monitorizare si competanta profesionala pentru cazurile de malpraxis, care nu desfasoara o activitate jurisdictionala, ci doar una de control si expertiza profesionala.
Prin urmare putem trage concluzia ca procedura de stabilire a cazurilor de malpraxis nu impiedica liberul acces la justitie, iar pacientii nemultumiti de modul de exercitare ar actului medical pot sesiza, pe langa Colegiul Medicilor sau Comisia de malprazis, si instantele civile .
Instanţa nu neagă faptul că reclamantul şi-a pierdut vederea la ochiul drept şi că probabil pentru ameliorarea stării sale de sănătate va trebui să suporte şi alte tratamente, eventual intervenţii chirurgicale costisitoare,însă din actele medicale nu se poate deduce că pârâta a săvârşit o faptă ilicită şi mai ales că prejudiciul produs asupra reclamantului se datorează faptei acesteia, dar nici cuantumul despăgubirilor materiale solicitate de reclamant nu poate fi stabilit de instanţă înafara unei cuantificări de specialitate ce se putea realiza doar cu ocazia efectuării unei expertize medicale.
Mai mult, în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile în materia răspunderii medicului pentru actul medical pe care îl efectuează, respectiv art. 643 din legea nr. 95/2006, persoanele implicate în actul medical vor răspunde proporţional cu gradul de vinovăţie ai acestora.
Reclamantul putea să sesizeze direct Comisia de Malpraxis, în conformitate cu prevederile art. 668 din legea nr. 95/2006, instituţie care avea autoritatea şi competenta necesara pentru a decide daca intervenţia chirurgicala efectuata de pârâtă a fost sau nu un caz de malpraxis, însă a ales să sesizeze instanţa de judecată pentru a-şi soluţiona situaţia, dar în acest caz obligaţia sa era de a dovedi cele susţinute în acţiune şi a solicita probe de specialitate (expertiza medicală fiind cea mai relevantă în speţă), din care instanţa să-şi poată forma convingerea că susţinerile sale sunt corecte.
În ceea ce priveşte petitul de obligare a pârâtei la plata unei rente lunare în raport de capacitatea de muncă pierdută, din decizia de pensionare a reclamantului, instanţa reţine că acesta s-a pensionat pe motive de invaliditate înainte de intervenţia făcută de pârâtă, iar cauza invalidităţii reclamantului a fost alta decât pierderea vederii.
Potrivit reglementărilor în materie, respectiv Titlul VX al Legii 95/2006, unităţile sanitare publice sau private în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudicii în activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament în situaţia în care acestea sunt consecinţa infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului în care se dovedeşte o cauza externa ce nu poate fi controlata de instituţie; a efectelor cunoscute ale dispozitivelor şi aparaturii medicale folosite în mod abuziv, fără a fi reparate; folosirea materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase şi sanitare, după expirarea perioadei de garanţie, sau a termenului de valabilitate a acestora, după caz; acceptării de echipamente şi dispozitive medicale, materiale sanitare, substanţe de la furnizori, fără asigurarea prevăzuta de lege. Ori în speţă, reclamantul nu a dovedit niciuna din situaţiile enumerate, capabile să antreneze răspunderea civilă a pârâtei Spitalul Judeţean Bistriţa – Năsăud.
Având în vedere cele mai sus reţinute, instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamant, soluţie faţă de care nu s-au acordat nici cheltuielile de judecată solicitate de acesta.
