2. Revendicare imobil preluat abuziv. Buna credinţă a subdobânditorului
Drept civil
Art. 480 C. civ., Decretul 92/50; art.1 Protocol 1 Convenţia
Europeana a Drepturilor Omului, Legea nr. 10/2001
Diminuarea vechilor atingeri este benefica si necesara, insa se retine ca aceasta nu trebuie sa creeze noi prejudicii disproporţionate sub forma suportării de catre persoanele care si-au dobândit bunurile cu buna credinţa a ponderii responsabilităţii statului care a confiscat in trecut aceste bunuri.
Curtea de Apel Bacău – Secţia civilă, minori şi familie,
conflicte de muncă şi asigurări sociale
Decizia civilă nr. 97 din 14 octombrie 2009
Prin sentinţa civilă nr. 1150 din 10.12.2008, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 6/110/2004, s-a dispus:
– admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtele: Consiliul Local Bacău, SC T. SA –Bacău şi Primăria Municipiului Bacău şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamanta Ş. I. M. în contradictoriu cu aceste pârâte ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
– respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii ca nefondată.
– admiterea în parte a acţiunii în revendicare, cum a fost precizată, formulată de reclamanta S. I. M. în contradictoriu cu pârâta –reclamantă Asociaţia de Caritate „B” Bacău şi pârâţii M. A., M. A., M. E. şi M. M. cu consecinţa obligării pârâtei – reclamante Asociaţia de Caritate „B” şi a pârâţilor persoane fizice să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul din Bacău str.., nr…, compus din casă şi teren în suprafaţă de 482,5 mp – astfel cum a fost individualizat în schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit de expert A. G.
– admiterea cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta – reclamantă Asociaţia de Caritate „B” Bacău în contradictoriu cu pârâţii C. E., M. D. şi C. C., cu consecinţa obligării pârâţilor menţionaţi să plătească pârâtei-reclamante suma de 339.480 lei cu titlu de preţ actualizat.
– admiterea cererii reconvenţionale formulată de pârâta – reclamantă în contradictoriu cu reclamanta Ş. I. M. cu consecinţa obligării reclamantei pârâte să plătească pârâtei – reclamante suma de 131.065 lei cu titlu de contravaloare îmbunătăţiri.
– instituirea unui drept de retenţie în favoarea pârâtei – reclamante pentru imobilul din Bacău str.. nr., până la plata contravalorii îmbunătăţirilor de către reclamantă.
– respingerea ca prematur formulat a capătului de cerere din acţiunea principală precizată privind evacuarea pârâţilor Asociaţia de Caritate „B”, M. A., M. A., M. E. şi M. M.
Au fost obligaţi pârâţii C. E., M. D. şi C. C. la plata sumei de 7000 lei cheltuieli de judecată către pârâta reclamantă Asociaţia de Caritate „B”.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial cu nr. 17499/1998 pe rolul Judecătoriei Bacău reclamanta Ş. I. M. a chemat în judecată pârâţii Consiliul Local Bacău, Primăria Bacău, SC Termloc SA Bacău solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâţii să restituie în natură imobilul din Bacău, strada O., nr. (fost O. nr. şi O.), compus din construcţie şi terenul aferent care a fost naţionalizat de autorităţile comuniste de la unchiul său, defunctul I. M.
Ulterior, la cererea reclamantei au fost introduşi în cauză pârâţii C. E., C. C., M. D., Asociaţia Creştină de Caritate şi Ajutor B., M. M., M. A., M. A. şi M. E., solicitându-se evacuarea din imobil a ultimilor cinci pârâţi.
Pârâta Asociaţia Creştină de Caritate şi Ajutor B. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate la imobilul în litigiu, instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului în litigiu. Aceeaşi pârâtă a formulat şi cerere de chemare în garanţie pentru evicţiune faţă de pârâţii C. E., C. C., M. D. solicitând obligarea acestora la plata preţului actualizat în cazul admiterii acţiunii principale
Prin sentinţa civilă nr. 5029/28.06.2000 a Judecătoriei Bacău s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, faţă de valoarea rezultată la expertiza imobilului.
Prin sentinţa civilă nr. 345 din 18.09.2001 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 8264/2000 a fost respinsă acţiunea în revendicare pe motiv că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său, soluţia fiind menţinută prin decizia civilă nr. 11 din 13 martie 2002 a Curţii de Apel Bacău.
Prin decizia civilă nr. 1514 din 25 februarie 2004 a ÎCCJ a fost admis recursul reclamantei, au fost casate hotărârile anterioare şi a fost trimisă cauza spre rejudecare în vederea efectuării uni nou raport de expertiză tehnică pentru identificarea imobilului.
În rejudecare cauza a fost înregistrată cu nr. 6/110/2004.
La termenul din data de 27.10.2004 reclamanta a adus precizări la acţiune. S-a arătat că imobilul a fost preluat prin decretul de naţionalizare nr. 92/1950, însă acesta a fost greşit aplicat deoarece unchiul său, defunctul I. M., nu făcea parte din categoria persoanelor vizate de acel act normativ, preluarea făcându-se fără titlu, statul român nu a dobândit un drept de proprietate valabil.
Cu privire la contractele de vânzare cumpărare s-a arătat că prima vânzare s-a făcut în 1973 către C. C., aceasta fiind lovită de nulitate absolută şi s-a solicitat constatarea nulităţii actelor de vânzare succesivă.
Prin încheierea din 16.02.2005 s-a dispus disjungerea capetelor de cerere privind anularea contractelor de vânzare cumpărare şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii disjunse către Judecătoria Bacău.
În cauză au fost întocmite două rapoarte de expertiză contabilă judiciară şi un raport de expertiză tehnică construcţii prin care a fost stabilită suma actualizată a preţului de achiziţie a imobilului de Asociaţia Creştină de Caritate şi Ajutor B. şi valoarea actualizată a îmbunătăţirilor aduse acesteia.
A fost efectuat şi un raport de expertiză tehnică topo-cadastru prin care a fost identificat imobilul în litigiu.
Procedând la analiza întregului probatoriu administrat în cauză instanţa a reţinut următoarele:
După cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5522/17.10.1933 autorul reclamantei, defunctul M. I. a dobândit în proprietate imobilul din Bacău, strada O., fost nr… bis, compus din casă şi teren în suprafaţă de 780 mp.
Potrivit procesului verbal întocmit la 22.04.1950 autorităţile comuniste au preluat imobilul de la M. I. în aplicarea decretului de naţionalizare nr. 92/1950. Această deposedare a fost abuzivă chiar şi după decretul de naţionalizare menţionat emis de autorităţile statului totalitar comunist întrucât autorul reclamantei era medic, categorie exceptată de la aplicarea respectivului act normativ. Prin urmare, imobilul a fost preluat fără titlu, statul nedobândind un drept de proprietate asupra acestuia în condiţiile legii, împrejurare care deschide reclamantei calea revendicării în condiţiile dreptului comun, faţă de dispoziţiile legii 112/1995 şi HG 11/1997.
După cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 1793 din 27.05.1002 reclamanta este unica moştenitoare a soţilor M. I. şi M. În acest sens sunt nejustificate apărările pârâţilor, intitulate impropriu excepţia neacceptării în termen a moştenirii.
Ulterior, prin contractul din 18.10.1973 imobilul a fost vândut de către stat lui C. Petru, ai cărui moştenitori sunt pârâţii C. E., C. C., M. D. Aceştia din urmă au înstrăinat imobilul către pârâta Asociaţia Creştină de Caritate şi Ajutor B. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 13134 din 11.08.1997.
În prezent în imobil se află sediul acestei pârâte şi locuiesc pârâţii M. M., M. A., M. A. şi M. E.
Potrivit raportului de expertiză întocmit de expert A. G. imobilul în litigiu a fost identificat în Bacău, strada O. nr. fiind unul şi acelaşi cu cel de la nr… bis din anul 1933, de-a lungul anilor numărul acestui imobil suferind mai multe modificări. Acelaşi expert a concluzionat că în prezent construcţia şi terenul în suprafaţă de 482,52 mp sunt ocupaţi de pârâta Asociaţia Creştină de Caritate şi Ajutor B., iar restul suprafeţei de teren este ocupată de către numitul B. I., proprietarul de la nr..
După cum rezultă din raportul suplimentar de expertiză contabilă judiciară suma reactualizată la data de 31 iulie 2008 reprezentând preţul de achiziţie al imobilului plătit pârâţilor C. E., C. C., M. D. este de 339.480 lei.
După cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de expert B. C. valoarea totală a îmbunătăţirilor făcute de pârâta Asociaţia Creştină de Caritate şi Ajutor B. după achiziţionarea imobilului este de 131.065 lei.
Faţă de situaţia de fapt mai sus reţinută privind actualii posesori ai imobilului s-a constatat întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Consiliul Local Bacău, SC Termloc şi Primăria mun. Bacău astfel că a fost respinsă acţiunea în contradictoriu cu acestea ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâţii C. E., C. C., M. D. în raport de prevederile legii 10/2001, s-a observat că acţiunea a fost formulată înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ, iar reclamanta nu a renunţat la judecată şi nici nu a solicitat suspendarea potrivit art. 46 din legea 10/2001; faptul că reclamanta a formulat cu privire la imobilul solicitat şi notificare în baza legii 10/2001 nu reprezintă o împrejurare de natură să atragă inadmisibilitatea prezentei acţiuni întemeiată pe dreptul comun, dimpotrivă, în situaţia în care prezenta cauză ar fi soluţionată în mod nefavorabil pentru reclamantă cu consecinţa nerestituirii în natură a imobilului pentru care a făcut dovada dreptului de proprietate, aceasta ar putea obţine despăgubiri în baza legii 10/2001.
Procedând la compararea titlurilor deţinute de către reclamantă şi pârâta Asociaţia Creştină de Caritate şi Ajutor B. instanţa a apreciat că, în mod indubitabil, titlul autorului reclamantei este preferabil, acesta dobândind proprietatea prin cumpărare consemnată în actul autentic de vânzare cumpărare din 1933.
În schimb pârâta a dobândit imobilul de la persoane care, la rândul său au cumpărat de la un neproprietar, respectiv Statul Român, astfel cum s-a arătat în considerentele anterioare.
Referitor la apărarea pârâtei care a invocat buna credinţă la momentul achiziţiei conflictul dintre dreptul de proprietate asupra unui imobil şi aparenţa de drept care justifică buna credinţă, s-a apreciat că nu poate fi tranşat în favoarea aparenţei decât în situaţii de excepţie, când adevăratul proprietar a dat dovadă de neglijenţă faţă de propriul bun sau când el însuşi creează aparenţa dreptului pentru neproprietar. În speţă nu întâlnim aceste situaţii de excepţie, iar din context nu trebuie omisă realitatea istorică de notorietate de până în anul 1990 care nu a permis reclamantei revendicarea imobilului.
A fost admisă prin urmare acţiunea principală astfel cum aceasta a fost ulterior precizată şi a fost obligată pârâta Asociaţia Creştină de Caritate şi Ajutor B. precum şi ceilalţi pârâţi care locuiesc în imobil să lase reclamantei în proprietate şi liniştită posesie imobilul construcţie şi partea de teren ocupată de aceştia, astfel după cum a fost identificată în raportul de expertiză întocmit de expert A.
În drept s-a făcut aplicabilitatea prevederile art. 480 C.civ.
Faţă de împrejurarea că a fost admisă acţiunea în revendicare faţă de Asociaţia Creştină de Caritate şi Ajutor B., iar în contractul de vânzare cumpărare din 11.08.1997 pârâţii C. E., C. C., M. D. s-au obligat faţă de aceasta să garanteze pentru evicţiune, a fost admisă şi cererea de chemare în garanţie şi au fost obligaţi pârâţii menţionaţi la plata despăgubirilor reprezentând preţul de achiziţie al imobilului.
În drept s-au aplicat prevederile art. 1337, 1341 C.civ.
Tot ca o consecinţă a admiterii acţiunii principale, având în vedere că după achiziţie pârâta Asociaţia Creştină de Caritate şi Ajutor B. a efectuat lucrări noi la imobil, care au sporit valoarea acestuia, s-a admis şi cererea reconvenţională şi a fost obligată reclamanta la plata contravalorii acestora către această pârâtă, astfel cum au fost stabilite prin raportul de expertiză întocmit de expert B. A fost instituit şi un drept de retenţie în favoarea pârâtei Asociaţia Creştină de Caritate şi Ajutor B. până la plata acestor îmbunătăţiri iar faţă de cele mai sus stabilite a fost respinsă ca prematură cererea de evacuare, aceasta putând a fi reiterată după încetarea dreptului de retenţie.
Împotriva sentinţei civile mai sus menţionată au declarat în termen legal apel:
1. Pârâţii Asociaţia de Caritate B., M. A., M. A., M. E. şi M. M. care au criticat hotărârea (fl. 3-4, 40-41) invocând următoarele:
– instanţa de fond nu a ţinut seama că sunt subdobânditori de bună credinţă, nu au avut cunoştinţă de o eventuală nevalabilitate a titlului autorilor din moment ce au efectuat demersuri pentru întocmirea legală a actelor de vânzare cumpărare la Notariat; astfel, greşit li s-a înlăturat apărarea întemeiată pe principiul „error communis facit jus” în condiţiile în care erau îndeplinite toate cele trei condiţii privind existenţa unor erori invincibile, a bunei credinţe a subdobânditorului şi a caracterului oneros al actului încheiat.; mai mult, nu s-a administrat de către reclamantă nici o probă care să răstoarne prezumţia bunei lor credinţe.
– greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în revendicare în condiţiile în care reclamanta a uzat în paralel atât de acţiunea în revendicare pe dreptul comun cât şi de procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001. Ori s-ar ajunge ca în aceeaşi cauză, funcţie de procedura urmată să se dea soluţii diferite – astfel, în cadrul procedurii speciale, beneficiind de protecţia legii în calitate de dobânditori de bună credinţă, nu s-ar admite restituirea în natură -, în timp ce pe dreptul comun, prin înlăturarea bunei credinţe, s-ar putea da o soluţie contrară.
– greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Consiliului Local Bacău, a S.C. Termloc şi a Primăriei Bacău, deşi exista cerere de chemare în garanţie din partea pârâţilor C.
– lipsa calităţii lor procesual pasive în acţiunea în revendicare faţă de faptul că acţiunea introductivă nu a fost formulată şi în contradictoriu cu ei, iar în precizarea la acţiune s-a solicitat introducerea lor în cauză numai pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare.
– neacordarea tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
2. Pârâţii – chemaţi în garanţie: C. E., C. C. şi M. D. au invocat în susţinerea apelului că:
– instanţa de fond a omis a se pronunţa asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Ş. I. M..
– nu s-a motivat soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în revendicare pe care pârâţii au invocat-o la 16.03.2005 şi susţinută la 27.04.2005, fapt ce atrage nulitatea încheierii din 27.04.2005 conform art. 105 alin.2 teza I C.pr. civ.;
– instanţa nu a precizat ce s-a întâmplat cu cele două capete de cerere – chemarea în garanţie pentru evicţiune formulată de pârâţi împotriva SC Termloc SA şi cererea reconvenţională -, disjunse şi declinate la Judecătoria Bacău, astfel încât instanţele de control judiciar nu au posibilitatea de a analiza corect istoricul cadrului procesual;
– nu s-au respectat limitele de casare impuse de Decizia nr. 1514/25.02.2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că deşi s-a dispus efectuarea unei noi expertize topo, instanţa nu i-a pus în vedere expertului să ţină seama de actele din dosare şi de situaţia din teren, respectiv deşi trebuiau verificări suplimentare prin compararea planurilor de situaţie pentru stabilirea evoluţiei numerotării imobilelor pe str. O., instanţa nu a făcut aceste demersuri;
– greşit a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare pe dreptul comun în condiţiile în care reclamanta a înţeles a se prevala de dispoziţiile Legii nr.10/2001;
– instanţa de fond nu putea admite acţiunea în revendicare în contradictoriu cu pârâţii Asociaţia de Caritate B. Bacău şi pârâţii M. A., M. A., M. E. şi M. M., întrucât aceştia au fost chemaţi în judecată pentru anulare vânzare cumpărare şi evacuare, nu şi pentru revendicare;
– în motivarea acţiunii în revendicare, instanţa trebuia să compare titlurile deţinute de părţi; ori nu s-a motivat nimic în legătură cu titlul reclamantei, ci doar al autorului său, astfel încât hotărârea în revendicare, fiind nemotivată, este nulă;
– instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv 482,5 mp deşi Asociaţia de Caritate B. Bacău a dobândit în proprietate doar 435 mp, iar pârâţii M. A., M. A., M. E. şi M. M. nu sunt proprietari ai imobilului din Bacău, str. O. nr..;
– în condiţiile înlăturării bunei credinţe a terţilor cumpărători la data achiziţiei şi faţă de faptul că aceştia au cumpărat de la un non dominus, în temeiul art. 1895 C. civil, sunt dobânditori prin uzucapiunea de 10 ani ai dreptului de superficie asupra imobilului din Bacău, str. O. nr…, drept constând în proprietatea asupra construcţiilor şi folosinţa asupra terenului aferent.
Legal citată personal şi prin mandatar, intimata reclamantă nu s-a prezentat personal, ci a fost reprezentată de apărător; nu a formulat întâmpinare şi nici alte cereri; concluziile formulate au fost de respingere a apelurilor ca nefondate.
Analizând sentinţa civilă sub aspectul motivelor de apel invocate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi în temeiul art. 295 Cod pr. civilă, Curtea de Apel reţine următoarele:
În ceea ce priveşte critica vizând respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local, SC Termloc SA Bacău, aceasta nu poate fi primită din moment ce reclamanta nu au făcut nici o dovadă a unei identităţi între aceştia şi cel obligat la raportul juridic dedus judecăţii, respectiv nu s-a dovedit că aceştia ocupă în vreun mod imobilul revendicat; faptul că pârâtul S.C. „Termloc” Bacău (nu şi ceilalţi aşa cum susţin apelanţii Asociaţia de Caritate B., M. A., M. A., M. E. şi M. M.) a fost chemat în garanţie de către pârâţii C. E., C. C. şi M. D. (fl. 322 d. 17499/1998 al Judecătoriei Bacău), nu prezintă relevanţă în argumentarea imposibilităţii respingerii acţiunii faţă de acesta pe lipsa calităţii procesual pasive întrucât: respectiva chemare în garanţie a fost disjunsă şi declinată la Judecătoria Bacău la 14.06.2006, deci nu mai constituia obiectul investirii instanţei de fond, şi, totodată, un astfel de motiv nu putea fi susţinut cu succes decât de către partea ce avea interes în soluţionarea chemării în garanţie, ori aceşti apelanţi nu justifică un astfel de interes.
Sub aspectul inadmisibilităţii acţiunii în revendicare (susţinută nuanţat de toţi apelanţii), se constată că în mod legal şi temeinic a fost rezolvată la fond în sensul respingerii; astfel, faptul că după promovarea acţiunii de revendicare de faţă a apărut Legea 10/2001, nu putea justifica admiterea excepţiei având în vedere că dispoziţiile art. 47 din legea specială nu impuneau titularilor unor asemenea cereri a renunţa la acţiunile deja aflate în curs, ci lăsau la latitudinea lor ce cale înţelegeau să urmeze şi care să o suspende; de altfel, în acelaşi sens este şi întreaga practică a ÎCCJ atât în decizii de speţă, cât şi în recurs în interesul legii (Ex.: Dec. 1177/17.02.2005, Dec. 33/9.06.2008).
De asemenea, nemotivarea soluţiei de respingere a inadmisibilităţii acţiunii pentru nedovedirea calităţii reclamantei de proprietară a imobilului revendicat din 27.04.2005, nu se sancţionează cu nulitatea absolută – aşa cum s-a susţinut -, ci eventual cu cea relativă prevăzută de art. 105 alin.2 teza I C.pr. civ. (text invocat de altfel şi de apelanţii C. şi M.), iar pentru incidenţa sa ar fi trebuit invocată şi dovedită vătămarea suferită; ceea ce nu a survenit în cauză, deci nu va fi reţinută.
Referitor la critica privind omisiunea de a se preciza ce s-a întâmplat cu două capete de cerere – având ca obiect chemarea în garanţie pentru evicţiune formulată de pârâţii C. şi M. contra Termloc -, trebuie reţinut că aceasta nu poate constitui motiv de reformare din moment ce din dosar rezultă că prin încheierea din 14.06.2006 a Tribunalului Bacău (vol. II dosar 5213/2003) acestea au fost disjunse de acţiunea principală şi au fost trimise spre a fi judecate la Judecătoria Bacău – instanţa competentă din punct de vedere material, iar măsura respectivă a fost menţinută prin Decizia nr. 1063/02.10.2006 a Curţii de Apel Bacău (dosar 283/32/2006); prin urmare, şi această critică apare ca nefondată.
S-a mai susţinut şi faptul că prima instanţă nu a respectat limitele de casare impuse de decizia nr. 1514/25.02.2004 a Î.C.C.J., motiv ce apare, de asemenea, ca nefondat.
Astfel, în rejudecarea cauzei (dosar 5213/2004), prima instanţă a dispus efectuarea unor noi expertize – contabilă, construcţii şi topo cadastrală -, iar pentru cea din urmă s-au stabilit obiective cu respectarea limitelor de casare ale hotărârii; de altfel, nici una din părţi nu a criticat aceste obiective şi nici nu s-au solicitat alte probatorii din moment ce prin raportul de expertiză A – fila… dosar fond vol. II – s-au explicat toate aspectele nelămurite iniţial (respectiv faptul că imobilul în litigiu a fost identificat în prezent în Bacău, str. O. nr. 54-56, fiind unul şi acelaşi cu cel de la nr. 40 bis vândut lui F. M. în aprilie 1993 – fl. 222 d. Tribunal Bacău nr. 5213/2004 -, apoi lui I. M. în octombrie 1933 – fl. 62 d. 17499/1998 al Judecătoriei Bacău -, ce figura la finanţe sub nr. 54 – fl. 47 d. CSJ 5948/2002 – şi naţionalizat sub nr. 52 – fl. 4 d. 17499/1998 al Judecătoriei Bacău, dar care apare în evidenţele deţinătorului Termloc sub nr. 54 – fl. 43-45 d. CSJ 5948/2002); faptul că nu s-a făcut oficial o renumerotare a imobilelor nu poate fi imputat reclamantei, aceasta dovedind cu schiţe – fl. 44-45 d. CSJ 5948/2002 – care sunt identice cu schiţa pârâţilor C. – fl. 300 d. 17499/1998 al Judecătoriei Bacău -, martori şi toate înscrisurile depuse că imobilul este acelaşi (şi uşor identificabil fiind singurul de pe stada O. cu un perete comun cu un alt imobil). Mai mult şi după naţionalizare imobilul a figurat în continuare la nr. 54 – vezi contractul din 1973 de cumpărare, titlul de proprietate nr. 6/30.12.1974, certif. de moştenitor nr. 423/29.04.1986 şi Ordinul 133/1996 (fl. 295-299 d. 17499/1998 al Judecătoriei Bacău). Expertul s-a raportat la toate aceste probatorii, concluzionând cu convingere că imobilul autorului reclamantei în prezent este ocupat de pârâta Asociaţia Creştină de Caritate B. în virtutea contractului de vânzare din 1997 – fl. 301 d. 17499/1998 al Judecătoriei Bacău în următoarele limite: construcţia şi terenul în suprafaţă de 482,52 mp; restul terenului fiind ocupat de o altă persoană, proprietarul de la nr. 56.
Sub aspectul nepronunţării exprese asupra calităţii procesual active a reclamantei, premergător unei soluţii pe fondul cauzei, se constată că într-adevăr nu s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 137 C.pr. civ., în sensul că nu s-a pronunţat mai întâi pe excepţia ce fusese unită cu fondul; însă acest fapt nu are natură prejudiciabilă pentru nici una din părţi, din moment ce prin admiterea motivată a acţiunii se deduce că excepţia a fost respinsă implicit;
Calitatea de pârâţi a persoanelor fizice M. A., M. A., M. E. şi M. M. în revendicare nu prezintă relevanţă în acest moment din moment ce faţă de aceştia acţiunea nu a fost admisă; deci nu au interes să formuleze critici pentru o soluţie ce nu-i vizează.
Apărarea pârâţilor C. E., C. C. şi M. D., privind dobândirea dreptului de superficie prin uzucapiunea de 10 ani asupra imobilului în litigiu – invocată pentru prima dată în apel -, nu va fi însuşită de prezenta instanţă întrucât nici nu s-a argumentat în fapt şi nici dovedit sub aspectul condiţiilor cumulative impuse de textul invocat; a fost invocat doar în subsidiar dacă se va respinge apărarea bunei credinţe; mai mult, nu se poate vorbi de un just titlu în accepţiunea legii din moment ce autorul comun al tuturor părţilor este I. M., indiferent dacă modalitatea în care statul a preluat de la acesta imobilul a fost sau nu abuzivă (căci un titlu a existat şi pentru stat – Decretul 92/50).
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel reţine că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5522/17.10.1933 autorul reclamantei, defunctul M. I. a dobândit în proprietate imobilul din Bacău, strada O., fost nr. 40 bis, compus din casă şi teren în suprafaţă de 780 mp.
Potrivit procesului verbal întocmit la 22.04.1950 autorităţile comuniste au preluat imobilul de la M. I. în aplicarea decretului de naţionalizare nr. 92/1950.
Din certificatul de moştenitor nr. 1793 din 27.05.2002 rezultă că reclamanta este unica moştenitoare a soţilor M.; prin moştenire i s-a transmis acesteia nu numai calitatea de succesor pentru bunurile aflate în patrimoniul defuncţilor şi eventual menţionate în certificat, ci şi dreptul de valorifica toate drepturile defuncţilor în obţinerea altora, cum e cel dedus judecăţii, de a i se recunoaşte şi respecta dreptul de proprietate asupra unui imobil naţionalizat (a se vedea şi practica constantă în materie – Dec. nr. 2702/3.07.2002 a fostei C.S.J.), justificându-şi astfel calitatea procesuală activă în raportul de drept dedus judecăţii.
Ulterior, prin contractul din 18.10.1973 imobilul construcţie a fost vândut de către stat lui C. P., ai cărui moştenitori sunt pârâţii C. E., C. C., M. D. Terenul a fost primit în folosinţă prin titlul de proprietate nr. 6/1974 (pentru 335 m.p.) şi în proprietate prin Ordinul 133/1996 (pentru 435 m.p.).
Aceştia au înstrăinat imobilul – casă şi 435 m.p. teren – către pârâta Asociaţia Creştină de Caritate şi Ajutor B. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 13134 din 11.08.1997, aceasta utilizându-l ca sediu până în prezent; sub aspectul întinderii suprafeţei de teren ocupate de Asociaţie, din expertiza A. G., reiese că aceasta este de 482,52 mp, iar restul suprafeţei fiind ocupată de către numitul B. I., proprietarul de la nr. 56.
Invocând că deposedarea autorului său a fost abuzivă, întrucât nu erau întrunite chiar condiţiile actului de naţionalizare sub aspectul categoriei sociale vizate de acesta, M. I. fiind medic şi deci exceptat de la aplicarea respectivului act normativ, reclamanta a promovat acţiune în revendicare conform art. 480 C.civil.
De menţionat că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii 112/1995 şi ale HG 11/1997, aşa cum a reţinut prima instanţă, întrucât imobilul nu a făcut obiectul înstrăinării în temeiul respectivului act normativ şi nici nu se afla în proprietatea statului la 22.12.1989.
Având în vedere că atât reclamanta, cât şi toţi apelanţii pârâţi au invocat titluri de proprietate asupra imobilului, trebuia să se analizeze în ce măsură sunt aplicabile regulile clasice ale comparării titlurilor – specifică situaţiei în care titlurile invocate proveneau de la autori diferiţi şi nu aveau nici o legătură între ele -, ori cele speciale ale consolidării transmiterii dreptului de proprietate în patrimoniul subdobânditorului.
Cum în cauză titlurile invocate erau, în succesiunea lor, într-o strânsă legătură, bazată mai întâi pe existenţa unui autor comun – dr. M. I. – care a transmis derivat proprietatea terenului, trebuiau aplicate cele din urmă reguli menţionate, şi nu cele clasice (aşa cum a făcut prima instanţă).
În acest mod s-ar fi constatat că nu poate fi anihilat pe calea comparării titlurilor (ca simplă ipoteză de probaţiune a revendicării) dreptul consolidat al subdobânditorului, ca efect al esenţei contractului de vânzare-cumpărare, al principiilor erorii comune şi bunei credinţe, al protecţiei titlului prin art. 1 al Primului Protocol la Convenţia Europeană şi al dispoziţiilor imperative ale art. 35 din Legea 18/1991 (forma iniţială);
Astfel, dreptul de proprietate al pârâţilor C. şi M. este protejat atât de faptul că nu s-a constatat pe cale judiciară constituirea sa în condiţii de nelegalitate de ordine publică, cât şi de validarea sa printr-o lege specială postrevoluţie – art. 35 alin.2 din Legea 18/1991 conform căruia terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităţilor, atribuite, potrivit legii, în folosinţă veşnică sau în folosinţă pe durata existenţei construcţiei în vederea construirii de locuinţe proprietate personală, sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuinţe trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuinţelor în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporţional cu cota deţinută din construcţie. De asemenea, nu sunt omisibile nici tendinţele din literatura juridică şi din practica instanţei supreme ce au reţinut că în condiţiile în care art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu a fost declarat neconstituţional, iar acţiunea în revendicare imobiliară se află în curs de judecată în primă instanţă, în faza de rejudecare după casare cu trimitere sau în instanţa de apel, pârâtul cumpărător de bună credinţă al imobilului poate opune cu succes această apărare, întemeiată pe dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, avându-se în vedere dispoziţiile art. 47 din această lege (art. 46 după republicare), cât şi împrejurarea că actul juridic încheiat în condiţiile art. 46 alin. (2) (denumit art. 45 după republicare) interesează normele referitoare ia organizarea proprietăţii şi a drepturilor reale care, unanim sunt considerate de ordine publică.
În consecinţă, fiind vorba de regimul viitor al unui drept de proprietate care a format obiectul unei convenţii, el va fi guvernat de legea nouă, lucru cu atât mai evident, cu cât situaţia juridică creată prin convenţia de înstrăinare prevăzută de dispoziţiile legale mai sus invocate, se constituie pe planul efectelor sale viitoare în facta futura.
Mai mult, Curtea Constituţională, prin decizia nr. 191 din 25 iunie 2002 publicată în Monitorul Oficial nr. 567 din 1 august 2002, a statuat că dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (art. 45 după republicare), nu încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, singurul element novator adus de textul legal constituindu-l consacrarea in terminis, pe cale legală, a principiului ocrotirii bunei credinţe, într-un domeniu particular, dar de interes social major, acela al regimului juridic al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Consacrarea unei astfel de soluţii legislative a fost impusă legiuitorului şi de împrejurarea că, în această materie eroarea comună cu privire la concordanţa dintre aparenţă şi realitate şi-a avut suportul în cadrul legislativ în vigoare la acel moment, care confirma, cu forţa unei prezumţii juris et de jure, că proprietarul aparent, statul, era adevăratul proprietar (Dec. 5676/2005 a Î.C.C.J.).
De asemenea şi titlul Asociaţiei B. este ocrotit nu numai de principiul bunei credinţe astfel cum s-a consacrat în jurisprudenţa ÎCCJ (Dec. 4623/2002, Dec. 5133/2005, Dec. 3855/2004), ci şi de jurisprudenţa C.E.D.O. ce a statuat că titlul de proprietate al subdobânditorului de bună credinţă neinvalidat în dreptul intern printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, este protejat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. S-a acceptat că diminuarea vechilor atingeri este benefică şi necesară, însă s-a reţinut că aceasta nu trebuie să creeze noi prejudicii disproporţionate sub forma suportării de către persoanele care şi-au dobândit bunurile cu bună credinţă a ponderii responsabilităţii statului care a confiscat în trecut aceste bunuri (în acest sens cauza Pincova şi Pine contra Republica Cehă nr. 365/1997, CEDH 2002 – VIII; cauza Raicu contra România, hot. Din 19 octombrie 2006).
Şi nu în ultimul rând, impunerea tuturor dobânditorilor succesivi ai imobilului a parcurge tot felul de etape judiciare şi extrajudiciare pentru recuperarea despăgubirilor ce li se cuveneau pentru repunerea efectivă în situaţia anterioară, fără un minim de garanţie a realizării efective, constituie o sarcină disproporţionată faţă de aceştia, în raport de scopul urmărit (restabilirea dreptului reclamantei). Şi aceasta cu atât mai mult cu cât, dreptul reclamantei poate încă să fie cu mult mai eficient valorificat şi realizat pe calea procedurii speciale reparatorii instituite de Legea 10/2001 (şi astfel nu se mai poate invoca încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 – cauza Stoian şi alţii contra României, nr. 57001/2000 din 21 iulie 2005; Păduraru contra României, nr. 63252/2000, 1 decembrie 2005, Porteanu contra României, nr. 4596/03 din 16 februarie 2006), cu protejarea şi a securităţii raporturilor juridice.
În contextul celor expuse, Curtea de Apel a apreciat ca acţiunea în revendicare apare ca nefiind fondată, motiv pentru care se impunea respingerea sa; drept urmare, cererea de chemare în garanţie şi cererea reconvenţională nu se mai justifică a fi admise, fiind direct condiţionate de soluţionarea revendicării si in temeiul art. 296 C. pr. civ. S-au admis apelurile.
