Revizuire. Înscrisuri noi. Cerinţe legale.


Dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi invocate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, se poate solicita revizuirea hotărârii. în cazul în care înscrisul invocat este o adresă a Registrului Comerţului, pe care partea putea să o solicite în orice moment al judecăţii, ne fiind împiedicată cu nimic să o facă, nu există motiv de revizuire

Secţia Comercială, decizia nr. 893 din 5 martie 1998 (dosar nr. 1374/1997)

Tribunalul a admis acţiunea reclamantei Societatea Comercială “VALDA IMPEX” S.R.L. împotriva pârâtei Societatea Comercială “MULTIMEC” S.A. pentru despăgubiri şi dobânzi.

Apelul declarat de pârâtă a fost admis de Curtea de Apel care a schimbat sentinţa în sensul că a redus cuantumul despăgubirilor.

Recursul declarat de pârâtă a fost admis de Curtea Supremă de Justiţie, a fost casată în parte, hotărârea atacată, în sensul că s-a stabilit un alt cuantum al dobânzii la care recurenta a fost obligată.

Pârâta a introdus cerere de revizuire împotriva acestei decizii, invocând dispoziţiile art. 322 pct. 3 din Codul de procedură, în sensul că “după darea hotărârii” a “aflat” că reclamanta a fost “înregistrată la Camera de Comerţ şi Industrie la data de 5 august 1993”, astfel că “la data încheierii contractului în litigiu” aceasta nu avea “capacitatea juridică de a încheia contracte”.

Motivul de revizuire invocat, nu este întemeiat.

Potrivit art. 322 pct. 5 din “Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere”, printre altele, şi în cazul în care, “după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi invocate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a revizuit hotărârea unei instanţe penale sau administrative pe care ea s-a întemeiat”.

în cauză, revizuienta a înfăţişat ca înscris “doveditor”, un înscris care a fost emis de către Camera de Comerţ şi Industrie prin care se atestă că reclamanta a fost înregistrată ca societate comercială la o anumită dată.

De menţionat, că acest înscris nu a fost reţinut de “partea potrivnică” şi nici n-a putut fi înfăţişat de pârâtă în instanţă la data judecării, dintr-o cauză de forţă majoră care ar fi împiedicat-o s-o facă, deoarece avea oricând posibilitatea să-l solicite, aşa cum de altfel a procedat după judecată, astfel că cerinţele impuse de text nu sunt îndeplinite pentru ca revizuirea hotărârii ataşate să fie admisibilă.

Faţă de cele arătate, cererea de revizuire formulată de pârâta Societatea Comercială “MULTIMEC” S.A. a fost respinsă ca nefondată.