– art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă
Motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă constituie practic o aplicare a principiului disponibilităţii, dar, în acelaşi timp reprezintă şi o aplicare a principiului consacrat de art. 129 alin. final Cod procedură civilă, conform căruia, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Decizia nr. 15 din data de 11 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Administrativ şi Fiscal
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 2872,2/105/2009, revizuenta SC B.K. SRL a solicit revizuirea deciziei nr. 1397 din data de 21 septembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti.
În motivarea cererii au fost invocate dispoziţiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă şi s-a apreciat că instanţa de recurs a acordat mai mult decât s-a cerut (pluspetita), întrucât prin Raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 02.02.2009, organele de inspecţie fiscală au sancţionat societatea pentru înregistrarea în a Contractului de prestări servicii nr. 488/19.04.2005 cu E. T. LTD, la „Cheltuieli deductibile”. Pe cale de consecinţă, conform concluziilor raportului de inspecţie fiscală încheiat la 02.02.2009, societatea ar fi trebuit să plătească un impozit pe de 16%.
Prin sentinţa nr. 173/30.03.2010, Tribunalul Prahova a stabilit că revizuenta nu datorează această sumă (16%), dar instanţa de control judiciar a stabilit această sumă de plată, în sarcina societăţii, deşi aceasta înregistrase contractul de prestări servicii nr. 488/19.04.2005 şi plătise un impozit în valoare de 5% cu titlu de impozit pe venit. Acest impozit, de 5%, devine incorect calculat şi virat către bugetul de stat, în momentul admiterii recursului, care stabileşte obligarea revizuentei la plata unui impozit pe venit de 21% (16%+5% – plătit iniţial). Cu alte cuvinte, A. F.P. a Municipiului P. a solicitat plata unui impozit pe venit de 16%, iar instanţa de recurs a dispus obligarea la plata unui impozit pe venit de 21%.
Prin decizia nr.15 pronunţată în data de 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondată cererea de revizuire a deciziei nr.1397 pronunţată în data de 21 septembrie 2010 de Curtea de Apel Ploieşti, formulată de revizuenta SC B.K. SRL în contradictoriu cu intimata D.G.F.P. Prahova.
Pentru a hotărî Curtea a reţinut că prin se reglementează în Titlul V – Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322 – 328), calea extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Cu privire la cazul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, s-a constatat că revizuentul s-a limitat, în cuprinsul cererii, la indicarea generică a acestuia fără a lămuri care dintre cele trei ipoteze conţinute de text şi-ar găsi aplicabilitatea în cauză, iar argumentele aduse în susţinere vizează chestiuni ce ţin de stabilirea situaţiei de fapt, care oricum nu reprezintă atributul instanţei de recurs.
Deşi revizuentul a invocat ipoteza prevăzută de pct. 2 din art. 322 Cod procedură civilă respectiv „instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”, în esenţă, susţinerile din cererea de revizuire reprezintă critici referitoare la modul în care instanţa de judecată a interpretat materialul probator administrat în cauză, precum şi la modul în care s-a făcut interpretarea şi aplicarea normelor juridice incidente în speţă.
Motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă constituie practic o aplicare a principiului disponibilităţii, dar, în acelaşi timp reprezintă şi o aplicare a principiului consacrat de art. 129 alin. final Cod procedură civilă, conform căruia, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. În aplicarea riguroasă a art. 129 alin. final Cod procedură civilă, instanţa are obligaţia de a judeca toate pretenţiile deduse judecăţii cu respectarea cadrului procesual fixat de părţi.
Prin decizia nr. 1397 din data de 21 septembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti s-a admis recursul formulat de pârâta D.G.F.P. Prahova împotriva sentinţei nr. 173 pronunţată în data de 30 martie 2010 de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanta SC B.K. SRL, s-a modificat în tot sentinţa şi pe fond s-a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut în esenţă că impozitul pe profit suplimentar şi penalităţile aferente precum şi TVA au fost corect calculate de recurentă, înlăturând toate susţinerile intimatei-reclamante, apreciind ca neîntemeiată acţiunea acesteia.
Având în vedere soluţia instanţei de recurs nu se poate susţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă.
Considerentele pe care s-a întemeiat hotărârea sunt numai argumentele care au determinat convingerea instanţei asupra adevărului şi justeţii soluţiei pronunţate.
Prin prisma acestor considerente, analizând motivele de recurs formulate de pârâtă, pentru a se putea stabili în concret ce anume s-a solicitat prin recursul pe care aceasta l-a promovat, instanţa de revizuire a reţinut că recurenta a cerut, prin recursul pe care l-a formulat, să se admită recursul să se modifice în tot sentinţa recurată şi pe fond să se respingă cererea formulată de reclamanta – revizuentă.
Faţă de cele precizate Curtea a reţinut că în speţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, dat fiind faptul că din analiza actelor şi lucrărilor dosarului a rezultat o corectă rezolvare a cererilor formulate de părţi, în limita cadrului procesual cu care a fost învestită instanţa.
