reziliere contract – necompetenţă materială în raport de valoarea chiriei anuale


INSTANŢA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 17.09.2014 sub nr. 42456/299/2014, reclamanta S.C. G 101 S.R.L. a chemat in judecata pe pârâta S.C. S S.R.L., solicitând instanţei rezilierea la data de 01.03.2014 a contractului de închiriere nr.1607/10.12.2004 pentru lipsa acordului bilateral amiabil şi consensual în ceea ce priveşte obiectul acestuia, respectiv chiria, evacuarea pârâtei din imobilul situat în Bucureşti, …., sector 1, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că  între părţi s-a încheiat contractul de închiriere nr.1607/10.12.2004  pe o durată de 10 ani, iar ulterior, au fost semnate 7 acte adiţionale, din care 4 au relevanţă în cauza de faţă, prin acestea fiind acordate pârâtei o serie de facilităţi cu privire la reducerea cuantumului chiriei, totalul acestor reduceri ridicându-se la suma de 100.832 euro.
A mai precizat reclamanta că la expirarea perioadei de reducere a chiriei, respectiv 31.03.2013, a fost necesară efectuarea de demersuri fie telefonice, fie prin notificări, somaţii către pârâtă pentru a se discuta încheierea unui acord scris cu privire la contractul de închiriere, însă nu s-a concretizat nimic în acest sens, reclamanta fiind „plimbată cu vorba” de la un departament la altul din cadrul societăţii pârâte. Reclamanta a menţionat că în această perioadă, a emis facturi conform unicii înţelegeri dintre părţi, respectiv actul adiţional nr.4/08.09.2008 în valoare de 108.837 lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.942, 943, 945, 948, 962, 964, 969, 984, 1073, 1090, 1411, 1429, 1438 C.civ.
În susţinerea cererii au fost depuse, în copie, înscrisuri, fiind solicitată administrarea probelor cu înscrisuri şi proba testimonială.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, precizând, în esenţă, că reprezentanţii părţilor s-au întâlnit în condiţiile stabilite de reclamantă, însă nu au ajuns la nicio înţelegere cu privire la valoarea chiriei aplicată începând cu data de 01.04.2013 şi până la finalul duratei contractuale.
Întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art.205 NCPC, iar în apărare s-a solicitat proba cu înscrisuri
Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale, instanţa constată următoarele:
Prin cererea de faţă reclamanta a solicitat rezilierea contractului de închiriere nr.1607/10.12.2004 începând cu data de 01.03.2014 pentru lipsa acordului bilateral amiabil şi consensual în ceea ce priveşte obiectul acestuia, respectiv chiria, precum şi evacuarea pârâtei din imobilul situat în Bucureşti, …, sector 1.
În stabilirea competenţei materiale de soluţionare a prezentei cauze, instanţa va avea în vedere prevederile art.101 alin.3 din NCPC, conform cărora “în cererile de aceeaşi natură (legate de executarea unui contract ori a unui alt act juridic), privitoare la contractele de locaţiune, precum şi în cele privitoare la predarea sau restituirea bunului închiriat, valoarea cererii se socoteşte după chiria sau arenda anuală”.
În speţă, prin actul adiţional nr.7 la contractul de închiriere anterior menţionat (fila 18), s-a stabilit un cuantum al chiriei lunare de 30 euro/mp pentru perioada cuprinsă între 01.04.2011-31.03.2013 (precum şi renegocierea chiriei lunare pentru perioada 01.04.2013-01.04.2016, însă având în vedere că părţile sunt în divergenţă cu privire la acest aspect, în sensul majorării sau nu a chiriei la 50 euro/mp, instanţa va avea în vedere valoarea de 30 euro/mp), de unde rezultă că valoarea chiriei lunare este de 4.170 euro (suprafaţa închiriată fiind de 139 mp conform actelor şi susţinerilor părţilor – f.46,54), şi o chirie anuală de 50.040 euro, respectiv 220.746,45 lei (la un curs lei/euro de 4,4114 lei precizat de reclamantă – f.46).
Potrivit art.94 lit.j din NCPC, judecătoriile judecă în primă instanţă orice alte cereri (în afara celor enumerate la lit.a-i) evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, în timp ce tribunalele judecă în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe (art.95 pct.1 din NCPC).
Deşi capătul 2 de cerere are ca obiect evacuare, regăsindu-se printre cererile soluţionate în primă instanţă de către judecătorie, conform art.94 lit.d NCPC, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art.99 alin.2 din NCPC, conform cărora „în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt”.
După cum s-a arătat anterior, prin cererea introductivă s-au formulat două capete de cerere principale, unul dintre ele vizând rezilierea contractului de închiriere nr.1607/10.12.2004, or valoarea acestui petit este de 220.746,45 lei, conform celor învederate anterior.
Ca atare, având în vedere că prezentul litigiu este de natură civilă, iar capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere nr.1607/10.12.2004, depăşeste ca valoare suma de 200.000 lei, instanţa constată că nu are competenţa soluţionării unei astfel de cauze.
Prin urmare, instanţa apreciază ca fiind întemeiată excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, urmând să o admită, faţă de dispozitiile art.95 raportat la art.94 lit.j şi art.101 alin.3 din NCPC, iar în temeiul art.132 alin.3 din NCPC, va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti-Secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE

Admite exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Declina competenta de solutionare a cererii privind pe reclamanta S.C. G 101 S.R.L. cu sediul în ….2 şi pe pârâta S.C. S S.R.L., cu sediul în …, în favoarea Tribunalului Bucuresti-Sectia Civila.
Fara cale de atac.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 29.01.2015.