Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa constată următoarele:
Din înscrisul depus la filele 6 – 7 în dosar, reiese că la data de 23.05.1997 s-a încheiat între reclamantă, în calitate de cumpărător, şi pârâţi în calitate de vânzători, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1381 de BNP M.V. având ca obiect dreptul de proprietate asupra garajului în suprafaţă de 16,66 m.p. situat în Bucureşti, str. S.H., nr. 2, sector 1, reprezentând o cotă indiviză de 3,74% din imobil. Prin acest contract reclamanta şi-a asumat obligaţia de a achita preţul vânzării – respectiv suma de 3600 RON (36.000.000 lei vechi – ROL), obligaţie stinsă prin plată chiar la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, astfel cum reiese din conţinutul acestui înscris, aspect confirmat de către pârâţii chemaţi în judecată, astfel cum a rezultat din poziţia procesuală adoptată.
Conform prevederilor contractuale, vânzătorii au garantat cumpărătorul împotriva oricărei evicţiuni totale sau parţiale, conform art. 1337 C.civil 1864.
Prin sentinţa civilă nr. 1902/19.12.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă reclamanta din prezenta cauză a fost obligată să lase, în deplină proprietate şi posesie, numitului B.V., garajul în suprafaţă de 16,66 m.p. şi terenul de sub construcţie situat în Bucureşti, sector 1, str. S.H., nr. 2. Această sentinţă a devenit definitivă la data de 2.03.2010 prin respingerea apelului şi irevocabilă la data de 23.01.2012, prin respingerea recursului.
Conform art. 1337 din vechiul cod civil – aplicabil în cauză având în vedere data naşterii raportului juridic dudus judecăţii conform principiului tempus regit actum – vânzatorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare, a răspunde către cumpărător de evicţiunea totală sau parţiala a lucrului vândut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect şi care n-ar fi declarate la facerea contractului.
În doctrina juridică, termenul de evicţiune este definit ca pierderea proprietăţii lucrului (în total sau în parte) sau tulburarea cumpărătorului în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate.
Instanţa reţine că, în cazul de faţă, s-a produs evicţiunea totală a cumpărătorului, acesta fiind obligat printr-o hotărâre irevocabilă să lase în deplină proprietate şi posesie unui terţ lucrul cumpărat, pierzându-se astfel dreptul său de proprietate ce a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare.
Se reţine că rezoluţiunea este sancţiunea ce intervine în cazul constatării evicţiunii totale prin fapta unui terţ. Rezoluţiunea este sanctiunea specifică in cazul neexecutarii culpabile a obligatiilor contractuale de catre una dintre partile unui contract sinalagmatic cu executare uno ictu, conform art. 1020 şi art. 1021 Cod Civil. Instituţia juridică a rezoluţiunii are caracterul unei sancţiuni ce intervine în ipoteza în care una din părţile contractului sinalagmatic nu îşi execută în mod culpabil obligaţiile asumate faţă de cocontractant, consecinţa acestei sancţiuni constând în incetarea în mod retroactiv a efectelor contractului.
În cazul de faţă s-a probat că obligaţia vânzătorilor de a garanta contra evicţiunii – atât din fapta lor personală cât şi din fapta unui terţ – nu a fost respectată, astfel încât instanţa va admite primul capăt al cererii principale şi va dispune rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1381/23.05.1997 autentificat de BNP M.V.
Dat fiind caracterul sancţiunii civile a rezoluţiunii care îşi produce efectele retroactiv instanţa va admite şi capătul subsidiar de cerere principală şi va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul obligării pârâţilor la restituirea către reclamantă a preţului actualizat cu indicele de inflaţie în sumă totală de 19.354,32 lei. Sub acest aspect, instanţa reţine că nu a fost contestat de către pârâţi, pe parcursul judecăţii, calculul actualizării preţului de 3600 lei pentru perioada 1997 – 2012 redat de reclamantă chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii S. G.F.D. în contradictoriu cu chematul în garanţie M.B. PRIN PRIMARUL GENERAL, dat fiind soluţia pronunţată de instanţă la termenul de judecată de la 5.09.2014 asupra excepţiei invocată de acest chemat în garanţie prin întâmpinare, aceasta va fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
În temeiul art. 453 alin. 1 NCPC, constatând culpa procesuală a pârâţilor care au căzut în pretenţii, va admite cererea reclamantei de obligare a acestora la cheltuieli de judecată şi va dispune obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 2572,72 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru de 1072,72 lei şi onorariul avocaţial de 1500 lei. Sub acest aspect, instanţa va limita suma solicitată cu titlu de onorariu avocaţial de către reprezentantul reclamantei de la suma de 8485,07 lei la cuantumul de 1500 lei, ţinând cont de complexitatea cauzei deduse judecaţii, de activitatea efectiv prestată de avocat, de numărul termenelor de judecată acordate în cauză, de probatoriul efectiv administrat în cauză, precum şi de valoare debitului pretins.
Din înscrisul depus la filele 6 – 7 în dosar, reiese că la data de 23.05.1997 s-a încheiat între reclamantă, în calitate de cumpărător, şi pârâţi în calitate de vânzători, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1381 de BNP M.V. având ca obiect dreptul de proprietate asupra garajului în suprafaţă de 16,66 m.p. situat în Bucureşti, str. S.H., nr. 2, sector 1, reprezentând o cotă indiviză de 3,74% din imobil. Prin acest contract reclamanta şi-a asumat obligaţia de a achita preţul vânzării – respectiv suma de 3600 RON (36.000.000 lei vechi – ROL), obligaţie stinsă prin plată chiar la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, astfel cum reiese din conţinutul acestui înscris, aspect confirmat de către pârâţii chemaţi în judecată, astfel cum a rezultat din poziţia procesuală adoptată.
Conform prevederilor contractuale, vânzătorii au garantat cumpărătorul împotriva oricărei evicţiuni totale sau parţiale, conform art. 1337 C.civil 1864.
Prin sentinţa civilă nr. 1902/19.12.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă reclamanta din prezenta cauză a fost obligată să lase, în deplină proprietate şi posesie, numitului B.V., garajul în suprafaţă de 16,66 m.p. şi terenul de sub construcţie situat în Bucureşti, sector 1, str. S.H., nr. 2. Această sentinţă a devenit definitivă la data de 2.03.2010 prin respingerea apelului şi irevocabilă la data de 23.01.2012, prin respingerea recursului.
Conform art. 1337 din vechiul cod civil – aplicabil în cauză având în vedere data naşterii raportului juridic dudus judecăţii conform principiului tempus regit actum – vânzatorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare, a răspunde către cumpărător de evicţiunea totală sau parţiala a lucrului vândut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect şi care n-ar fi declarate la facerea contractului.
În doctrina juridică, termenul de evicţiune este definit ca pierderea proprietăţii lucrului (în total sau în parte) sau tulburarea cumpărătorului în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate.
Instanţa reţine că, în cazul de faţă, s-a produs evicţiunea totală a cumpărătorului, acesta fiind obligat printr-o hotărâre irevocabilă să lase în deplină proprietate şi posesie unui terţ lucrul cumpărat, pierzându-se astfel dreptul său de proprietate ce a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare.
Se reţine că rezoluţiunea este sancţiunea ce intervine în cazul constatării evicţiunii totale prin fapta unui terţ. Rezoluţiunea este sanctiunea specifică in cazul neexecutarii culpabile a obligatiilor contractuale de catre una dintre partile unui contract sinalagmatic cu executare uno ictu, conform art. 1020 şi art. 1021 Cod Civil. Instituţia juridică a rezoluţiunii are caracterul unei sancţiuni ce intervine în ipoteza în care una din părţile contractului sinalagmatic nu îşi execută în mod culpabil obligaţiile asumate faţă de cocontractant, consecinţa acestei sancţiuni constând în incetarea în mod retroactiv a efectelor contractului.
În cazul de faţă s-a probat că obligaţia vânzătorilor de a garanta contra evicţiunii – atât din fapta lor personală cât şi din fapta unui terţ – nu a fost respectată, astfel încât instanţa va admite primul capăt al cererii principale şi va dispune rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1381/23.05.1997 autentificat de BNP M.V.
Dat fiind caracterul sancţiunii civile a rezoluţiunii care îşi produce efectele retroactiv instanţa va admite şi capătul subsidiar de cerere principală şi va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul obligării pârâţilor la restituirea către reclamantă a preţului actualizat cu indicele de inflaţie în sumă totală de 19.354,32 lei. Sub acest aspect, instanţa reţine că nu a fost contestat de către pârâţi, pe parcursul judecăţii, calculul actualizării preţului de 3600 lei pentru perioada 1997 – 2012 redat de reclamantă chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii S. G.F.D. în contradictoriu cu chematul în garanţie M.B. PRIN PRIMARUL GENERAL, dat fiind soluţia pronunţată de instanţă la termenul de judecată de la 5.09.2014 asupra excepţiei invocată de acest chemat în garanţie prin întâmpinare, aceasta va fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
În temeiul art. 453 alin. 1 NCPC, constatând culpa procesuală a pârâţilor care au căzut în pretenţii, va admite cererea reclamantei de obligare a acestora la cheltuieli de judecată şi va dispune obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 2572,72 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru de 1072,72 lei şi onorariul avocaţial de 1500 lei. Sub acest aspect, instanţa va limita suma solicitată cu titlu de onorariu avocaţial de către reprezentantul reclamantei de la suma de 8485,07 lei la cuantumul de 1500 lei, ţinând cont de complexitatea cauzei deduse judecaţii, de activitatea efectiv prestată de avocat, de numărul termenelor de judecată acordate în cauză, de probatoriul efectiv administrat în cauză, precum şi de valoare debitului pretins.
