Prin sentinţa nr. 2077 din 06 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul X, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al oraşului Y, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul X.
În motivare, recurentul reclamant a susţinut că instanţa de judecată nu a analizat cauza în întregimea ei, deşi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de dovedeşte în mod imperativ obligarea pârâtului Consiliul Local Y, la plata daunelor cauzate prin nepunerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti.
A mai susţinut că sentinţa pronunţată de instanţa de fond cuprinde motive contradictorii.
Instanţa de fond recunoscând calitatea de consilier local a recurentului reclamant pe perioada cât intimatul pârât Consiliul Local Y nu a dorit să pună în aplicare prevederile sentinţei nr. 4440/18.07.2013, dar prin pronunţarea sentinţei recurate din prezentul dosar îi răpeşte practic acestuia drepturile ce derivă din calitatea recunoscută chiar de către instanţă.
A mai susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit normele legale, în raport de prevederile art. 488 pct. 8 Cod Procedură Civilă
A reţinut astfel, prima instanţa, ca sentinţa nr. 4440/18.07.2013 a Tribunalului Mehedinţi prin care s-a dispus suspendarea hotărârii nr. 41/29.04.2013 a Consiliului Local al oraşului Y până la pronunţarea instanţei de fond în dosarul nr. 6746/101/2013, nu reprezintă titlu executoriu…(fila 3 ante-penultimul alineat), deşi în mod clar legiuitorul arată în cuprinsul articolului menţionat mai sus un fapt vădit contrar ce nu poate lăsa loc de interpretări.
Intimatul Consiliul Local Y a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, prima instanţa pronunţând o hotărâre legală şi temeinică.
Analizând criticile formulate de recurentul reclamant, în raport de dispoziţiile legale incidente, Curtea a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Cererea reclamantului de obligare a paratului Consiliul Local Y la plata de daune în cuantum de 200 lei/zi de întârziere ca urmare a faptului ca a executat sentinţa nr. 4440/18.07.2013, executorie de drept, pronunţată de Tribunalul Mehedinti-Sectia Contencios Administrativ şi Fiscal, abia la data de 02.10.2013, cu 77 de zile întârziere, a fost întemeiată conform precizării la acţiune aflate la filele 9- 10 din dosarul de fond pe prevederile art. 18, al 5 şi 6, respectiv art. 24, al 2 din Legea 554/2004.
Prima instanţa a respins în mod corect acţiunea reclamantului, reţinând ca nu sunt îndeplinite condiţiile legale stipulate de prevederile anterior menţionate .
Aşadar, prin sentinţa nr. 4440/18.07.2013 a Tribunalului Mehedinţi pronunţată în dosarul nr. 7516/101/2013 s-a dispus suspendarea executării Hotărârii nr. 41/29.04.2013 a Consiliului Local Y până la pronunţarea instanţei de fond în dosarul nr. 6746/101/2013, sentinţă ce a rămas definitiva prin constatarea ca nul a recursului prin decizia nr. 13084/03.10.2013 a Curţii de Apel Craiova .
Reclamantul a solicitat, la data de 25.07.2013, punerea în executare a acestei sentinţe, executorii de drept conform art. 14, al 4 din Legea 554/2004, insa abia prin adresa nr. 6370/01.10.2013 emisă de Primăria oraşului Y s-a comunicat reclamantului că în şedinţa Consiliului Local al oraşului Y din data de 30.09.2013, prin hotărârea nr. 86/2013 au fost puse în executare dispoziţiile din sentinţa nr. 4440/18.07.2013 a Tribunalului Mehedinţi.
Art. 18, al 4, lit. b şi c din Legea 554/2004 nu este aplicabil în speţă, întrucât obiect al acţiunii în contencios administrativ nu este un contract administrativ, prin sentinţa nr. 4440/18.07.2013 a Tribunalului Mehedinţi pronunţată în dosarul nr. 7516/101/2013 dispunându-se suspendarea executării Hotărârii nr. 41/29.04.2013 a Consiliului Local Y până la pronunţarea instanţei de fond în dosarul nr. 6746/101/2013.
Nici prevederile art. 18, al 1 din acelaşi act normativ nu sunt aplicabile în cauza. Astfel, prevederile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 instituie un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, în cadrul căruia controlul exercitat de instanţa de contencios administrativ nu se limitează la aspectele formale ale raportului juridic dedus judecăţii.
Într-adevăr, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanţa, soluţionând acţiunea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, un act administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o operaţiune administrativă.
Potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa poate hotărî asupra despăgubirilor pentru daunele materiale cauzate de actul administrativ atacat numai în măsura în care acesta este anulat în tot sau în parte.
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 18 alin. (3), în corelaţie cu normele cuprinse în art. 8 din Lege, ce reglementează obiectul acţiunii judiciare, rezultă că instanţa poate acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral sau material numai în cazul acţiunilor în contencios subiectiv, deoarece acţiunile întemeiate pe încălcarea unui interes legitim public pot avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autorităţii pârâte să emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operaţiune administrativă.
Penalităţile pe fiecare zi de întârziere prevăzute de art. 18 alin. (5) pentru soluţiile prevăzute la alin. (1) şi la alin. (4) lit. b) şi c) au fost concepute ca un mijloc de constrângere la adresa autorităţii publice pârâte şi în acelaşi timp ca o garanţie pentru persoana vătămată că îşi va vedea restabilit dreptul sau interesul legitim vătămat, printr-un mecanism distinct de acela al despăgubirilor pentru întârzierea în executarea hotărârii, acordate în cadrul procedurii speciale de executare prevăzute de art. 24 din Lege. În acelaşi scop, în art. 18 alin. (6) s-a prevăzut că, la cererea părţii interesate, instanţa poate stabili, prin dispozitiv, un termen de executare, sub sancţiunea amenzii prevăzute la art. 24 alin. (2), în cazul în care termenul nu este respectat.
Aşadar, potrivit art. 8, al 1 din Legea 554/2004 la care face trimitere art. 18, al 1 din Lege, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Fata de aceste prevederi legale, în mod corect prima instanţa a reţinut că în speţă nu sunt incidente prevederile art. 18 alin. 5,6 din Legea nr. 554/2004 invocate de reclamant deoarece prin sentinţa nr. 4440/18.07.2013 a Tribunalului Mehedinţi nu s-a dispus anularea , în tot sau în parte, a vreunui act administrativ , nu a fost obligată autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă,nu s-a dispus cu privire la vreun contract administrativ.
Pentru aceleaşi considerente, nici condiţiile art. 24, al 1 , 2 şi 3 din Legea 554/2004 nu sunt întrunite în cauza. Astfel, conform acestor prevederi legale dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. In cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege. La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate, instanţa de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 905 din Codul de procedură civilă.
În acest context, se retine ca legiuitorul a stabilit că executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au instituit în sarcina autorităţilor publice anumite obligaţii de „a face” trebuie să fie realizată într-un anumit termen, fie cel precizat în cuprinsul hotărârii, potrivit art. 18 alin. (6) din Lege, fie, în lipsa acestuia, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabilă a acesteia.
Curtea a reţinut ca procedura specială prevăzută de art. 24 din Legea 554/2004 este aplicabilă atunci când prin dispozitivul hotărârii judecătoreşti se instituie o obligaţie care presupune o anumită acţiune a autorităţii publice obligate – aceea de a emite un act administrativ sau de a efectua o operaţiune administrativă.
Or, sentinţa a cărei neexecutare în termen o invocă partea nu cuprinde o obligaţie care să se încadreze în prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispunând doar suspendarea executării Hotărârii nr. 41/29.04.2013 a Consiliului Local Y până la pronunţarea instanţei de fond în dosarul nr. 6746/101/2013.
Rezultă din dispoziţiile legale citate, care au caracter special şi deci sunt de strictă interpretare, că aplicabilitatea acestora se rezumă la ipotezele expres prevăzute de textele legale în discuţie, şi anume: când prin hotărârea judecătorească, irevocabilă s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ, respectiv a fost obligată o autoritate publică: a) să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ; b) să elibereze un alt înscris; c) să efectueze anumite operaţiuni administrative.
Pentru toate aceste motive, în mod corect a reţinut prima instanţa, referitor la aplicabilitatea art. 24 alin. 2 din legea nr. 554/2004, că sentinţa nr. 4440/18.07.2013 a Tribunalului Mehedinţi prin care s-a dispus suspendarea executării hotărârii nr. 41/29.04.2013 a Consiliului Local al oraşului Y până la pronunţarea instanţei de fond în dosarul nr. 6746/101/2013, nu reprezintă titlul executoriu pe care legiuitorul l-a avut în vedere, acţiunea reclamantului fiind corect respinsa.
Ca atare, sunt nefondate criticile recurentului în sensul ca prima instanţa nu a analizat cauza în întregimea sa, termenul în care paratul a executat sentinţa nr. 4440/ 18.07.2013 a Tribunalului Mehedinţi nefiind unul rezonabil, dat fiind faptul ca, aşa cum s-a arătat, prin aceasta hotărâre judecătoreasca nu s-a dispus în sensul prevăzut de art. 8, al 1, art. 18 şi 24 din Legea 554/2004.
Adevărat fiind ca penalităţile prevăzute de art. 18 şi amenda prevăzută de art. 24 din Legea 554/2004 sunt concepute ca un mijloc de constrângere la adresa autorităţii publice parate şi o garanţie pentru persoana vătămată, insa aceste prevederi legale devin aplicabile doar în situaţia în care s-a dispus anularea, în tot sau în parte, a vreunui act administrativ, a fost obligată autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă ori s-a dispus cu privire la vreun contract administrativ, ceea ce, după cum s-a arătat, nu este cazul sentinţei nr. 4440/2013 a Tribunalului Mehedinti.
Aşadar, sentinţa atacata nu cuprinde nici motive contradictorii şi a fost data şi cu interpretarea şi aplicarea corecta a dispoziţiilor legale invocate de reclamant, contrar susţinerilor acestora.
Prima instanţa a reţinut, aşadar, ca sentinţa nr. 4440/18.07.2013 a Tribunalului Mehedinți nu dispune în sensul menţionat de art. 18 şi 24 din Legea 554/2004, iar nu ca nu ar fi titlu executoriu în sensul art. 14, al 4 din Legea 554/2004.
Pentru toate aceste motive, în baza art. 496 Noul Cod de procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat.
Sancţiune pentru neexecutate hotărâre în materia contenciosului administrativ. Aplicabilitatea mijloacelor de constrângere a debitorului prevăzute de art. 18 şi 24 din Legea 554/2000.
Penalităţile prevăzute de art. 18 şi amenda prevăzută de art. 24 din Legea 554/2004 sunt concepute ca un mijloc de constrângere la adresa autorităţii publice pârâte şi ca o garanţie pentru persoana vătămată, însă aceste prevederi legale devin aplicabile doar în situaţia în care s-a dispus anularea, în tot sau în parte, a vreunui act administrativ, a fost obligată autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă ori s-a dispus cu privire la vreun contract administrativ, ceea ce nu este cazul unei sentinţe prin care s-a dispus suspendarea executării unei hotărâri de consiliu local, pusă în executare cu întârziere
