Scrisoarea de garanţie bancară pentru bună execuţie are o existenţă juridică de sine stătătoare, autonomă şi independentă de soarta raportului juridic principal (contractul încheiat între părţi pentru a cărei execuţie a fost emisă scrisoarea de garanţie).
Având în vedere efectele juridice ale scrisorii de garanţie, garantul bancar, la cererea beneficiarului, este obligat să plătească necondiţionat suma la care s-a obligat, refuzul băncii fiind justificat doar în cazul unei cereri abuzive sau care a încălcat ordinea publică.
Data la care beneficiarul solicită executarea garanţiei de către garant este momentul naşterii dreptului la regres al băncii împotriva ordonatorului.
(Decizia nr. 1451 din 4 noiembrie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 10737 din 21.12.2001, Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. “U.” S.A. împotriva pârâtei Banca X, având ca obiect plata sumei de 1.793.153,10 USD, ca neîntemeiată.
S-a reţinut că prin acţiune reclamanta a solicitat suma de 2.591.169,44 franci elveţieni, echivalentul a 1.793.153,10 USD, reţinută din contul său, fără temei legal de către bancă.
Reclamanta a arătat că la 22.09.1997, pârâta a debitat contul său cu suma de 14,1 milioane franci elveţieni, ca urmare a preluării acestei sume din contul băncii de către banca elveţiană, în baza sentinţei definitive pronunţate de instanţele elveţiene în procesul dintre Banca Y, care a fost radiată din la 21.10.1999 şi ale cărei drepturi şi obligaţii au fost dobândite de Banca X, şi firma “A.” Ltd Pakistan.
Procesul derulat între cele două părţi a avut ca obiect refuzul băncii de a executa Scrisoarea de garanţie nr. 1/1153/1982.
Reclamanta a contestat, începând cu 25.09.1997, prin Adresa nr. 44576, fiecare operaţiune de debitare a contului său, din lipsa unui titlu legal, dar pârâta a reţinut din contul său, în perioada 22.09.1997- 20.07.1999, suma totală de 1.793.153,10 USD.
Pârâta a indicat drept temei legal al debitării contului reclamantei, cu Adresa nr. 13226 din 30.08.1999, Convenţia de lucru nr. 201632 din 1.06.1995.
La pct. 1.2 al Convenţiei de lucru nr. 201632/1995, părţile au inclus în plafonul de lucru toate angajamentele deja asumate, aflate în evidenţele băncii, mai puţin Scrisoarea de garanţie de bună execuţie nr. 1/1153/1982, scrisoare care face obiectul cauzei de faţă. Această convenţie este ulterior modificată.
Convenţia de lucru nr. 201632/1995, aşa cum rezultă din denumire şi preambul, este cadrul general de lucru şi nu poate constitui un titlu pentru a se debita contul reclamantei.
Instanţa de fond a reţinut că în speţă nu sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 din Codul civil, în sarcina pârâtei.
S-a reţinut, de asemenea, că dreptul de regres al băncii s-a născut în momentul debitării propriilor conturi aflate la băncile din Elveţia, şi anume anul 1997, şi că titlul legal pentru reţinerile efectuate este Convenţia de lucru nr. 201632/1995.
împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. “U.” S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin criticile formulate, recurenta susţine, în esenţă, următoarele:
Instanţa nu a motivat sentinţa recurată, iar motivarea în drept este greşită, ceea ce echivalează cu o nemotivare. Recurenta mai susţine că instanţa de fond a dat o interpretare greşită naturii juridice a scrisorii de garanţie, reţinând că banca nu putea proceda la debitarea conturilor reclamantei înainte de a plăti ea însăşi beneficiarului scrisorii de garanţie, astfel că nu este prescris dreptul de regres al băncii.
Momentul naşterii dreptului la acţiune în regres este dat de termenii cuprinşi în cererea reclamantei MS/CG/2.3 din 13.02.1982 pentru emiterea scrisorii de garanţie bancară şi termenii scrisorii de garanţie bancară.
O altă critică adusă sentinţei este cea potrivit căreia instanţa a interpretat greşit actele juridice deduse judecăţii.
Această critică vizează interpretarea greşită dată de instanţă Convenţiei de lucru nr. 201632/1995, privind stabilirea plafonului de lucru, prin care se consideră că Scrisoarea de garanţie bancară nr. 1/1153/1982 este cuprinsă în aceasta.
Se susţine că la art. 1.2 al convenţiei s-a prevăzut expres “mai puţin Scrisoarea de garanţie bancară nr. 1/1153/1982”.
Recurenta arată că nici din punct de vedere legal nu putea fi inclusă scrisoarea de garanţie bancară în această convenţie, deoarece aceasta expirase la data cererii de executare.
Plafonul de lucru este un element scriptic, aşa cum este denumit în titlu, şi este un instrument de lucru care stabileşte limita în care banca va emite scrisori de garanţie bancară, fiind stabilit pentru lucrări curente şi viitoare, el neputând fi considerat titlu.
Se susţine că instanţa a dat o interpretare greşită raportului juridic existent între părţi, raport juridic care naşte drepturi şi obligaţii între părţi şi stabileşte momentul naşterii acestor drepturi şi obligaţii.
Recurenta mai susţine că, în mod greşit, instanţa a apreciat că dreptul de regres al băncii s-a născut în momentul debitării propriilor fonduri aflate la băncile din Elveţia, şi anume anul 1997, având în vedere că drepturile şi obligaţiile părţilor se nasc în perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie bancară.
în subsidiar, arată că banca nu a depus dovezi privind data plăţii, extrase de cont bancar cu dată certă din care să rezulte momentul efectuării plăţii.
Instanţa a făcut o aplicare greşită a legii, întrucât, deşi s-au invocat în nenumărate rânduri dispoziţiile legale ce au guvernat la timpul respectiv scrisoarea de garanţie bancară, ele nu au fost luate în considerare.
Recursul este fondat şi a fost admis, în baza art. 312 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele considerente:
La 11.05.1981, recurenta a semnat cu “A.” Ltd un contract ce avea ca obiect construirea unei fabrici de ciment “la cheie” în Pakistan, în valoare de 66 milioane USD.
Prin Cererea MS/CG/2.3 din 13.02.1982, recurenta a solicitat emiterea unei scrisori de garanţie bancară necondiţionată pentru bună execuţie, în favoarea firmei “A.” Ltd, pentru garantarea executării contractului de livrare “la cheie” a fabricii de ciment.
Termenii scrisorii sunt fără nici un echivoc, deoarece scrisoarea de garanţie prevede următoarele:
“La cererea S.C. “U.” S.A. (contractorul), Banca X (garantul) deschide, prin prezenta, garanţia noastră de execuţie necondiţionată şi irevocabilă pentru suma de 6.600.000 USD”.
Termenul iniţial de valabilitate a garanţiei a fost 10.02.1985, prelungit până la 2.08.1987.
La 28.06.1987, beneficiarul garanţiei a cerut Băncii Y fie să prelungească valabilitatea scrisorii de garanţie, fie executarea ei.
întrucât garanţia nu a mai fost prelungită, s-a cerut executarea scrisorii.
Intimata a refuzat executarea scrisorii de garanţie, angajându-se într-un proces în faţa instanţelor elveţiene, finalizat în anul 1987 prin obligarea sa la plata sumei de 14,1 milioane franci elveţieni către beneficiarul scrisorii “A.” Ltd.
Faţă de această situaţie, intimata s-a îndreptat împotriva recurentei pentru a-şi recupera sumele pe care a fost obligată să le plătească beneficiarului scrisorii de garanţie.
începând cu 22.09.1997, a început să reţină din contul recurentei-reclamante diferite sume, astfel că, în perioada 22.09.1997 – 20.07.1999, suma totală reţinută a fost de 2.591.169,44 franci elveţieni, echivalentul a 1.793.153,10 USD.
Instanţa de fond în mod greşit a stabilit data plăţii făcute de bancă către firma “A.” Ltd, înlăturându-se în acest fel răspunderea civilă delictuală a băncii, şi nu a reţinut caracterul incert al creanţei, având în vedere valoarea garanţiei şi suma solicitată de bancă în septembrie 1997, care este de 10.000.000 USD.
în mod greşit s-a considerat Convenţia de lucru nr. 201632/1995 ca fiind titlu, cu toate că aceasta a fost încheiată pentru stabilirea plafonului de lucru de 20.000.000 USD pentru lucrări curente şi viitoare, fără legătură cu scrisoarea de garanţie bancară.
Considerând că recurenta şi-a dat acordul de a asigura regresul automat al băncii asupra conturilor sale în temeiul art. 6.2 din convenţie, instanţa nu a ţinut cont de condiţiile cerute de art. 6.1 din aceeaşi convenţie, şi anume:
“Clientul ia notă de faptul că Banca Y va efectua prompt, la scadenţă şi în condiţiile angajamentelor de plată, luate conform prezentei convenţii, plăţile pe care şi le asumă, plata neputând fi întârziată din orice alte motive, exceptând condiţiile angajamentului de plată”.
Chiar dacă s-ar aprecia că scrisoarea de garanţie face parte din convenţie, nu poate fi reţinută concluzia in stanţei că recurent a şi-a dat acordul pentru regresul automat al băncii asupra conturilor sale, pentru că acest acord prevăzut în convenţie se referă la obligaţia băncii de a efectua prompt, la scadenţă şi în condiţiile angajamentelor asumate, plăţile la care s-a obligat.
Banca nu a efectuat plata imediat către beneficiarul garanţiei, la cererea acestuia, cum s-a obligat, fapt pentru care nu există obligaţia corelativă de la pct. 6.2 în sarcina recurentei, de a asigura regresul automat asupra conturilor sale.
S-a considerat greşit că dreptul la acţiune în regres al băncii nu este prescris, fără a se avea în vedere momentul naşterii dreptului la acţiune în regres al băncii care nu poate fi decât în perioada de valabilitate a garanţiei.
Scrisoarea de garanţie bancară necondiţionată pentru bună execuţie are o existenţă juridică de sine stătătoare autonomă şi independentă de soarta raportului juridic principal (contractul încheiat între părţi pentru a cărui execuţie a fost emisă scrisoarea de garanţie.)
Având în vedere efectele juridice ale scrisorii de garanţie, garantul bancar, la cererea beneficiarului, era obligat să plătească necondiţionat suma la care s-a obligat, refuzul băncii fiind justificat doar în cazul unei cereri abuzive sau care a încălcat ordinea publică, excepţii ce trebuiau dovedite.
Data la care beneficiarul solicită executarea garanţiei de către garant este momentul naşterii dreptului la regres al băncii împotriva ordonatorului.
Termenul de valabilitate este precizat în textul scrisorii de garanţie, de regulă printr-o dată calendaristică certă până la care garanţia este un angajament de plată ferm şi irevocabil.
Ca să poată fi luată în considerare, orice cerere de trebuie să ajungă la banca emitentă (garantă) înainte sau cel mai târziu la data de expirare menţionată în textul garanţiei, deoarece valabilitatea garanţiilor expiră la sediul băncii garante.
în concluzie, drepturile şi obligaţiile părţilor indicate în scrisoarea de garanţie bancară se nasc în perioada termenului de valabilitate a scrisorii de garanţie bancară, deoarece aceasta încetează să mai aibă efecte prin expirare.
în speţă, este de necontestat că, la data de 24.07.1987, s-a cerut executarea scrisorii de garanţie bancară de către beneficiarul garanţiei. La acea dată s-a născut şi dreptul băncii de a pretinde ordonatorului suma prevăzută în scrisoarea de garanţie bancară.
La data derulării operaţiunilor juridice dintre părţi, era în vigoare Ordinul comun al Ministerului Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale şi al Băncii Y nr. 330/3802 din 21.09.1984, potrivit căruia “deoarece garanţia emisă de către Banca Y este de tip necondiţionat, nici un fel de amânări sau justificări faţă de banca străină corespondentă nu sunt posibile, aceasta având dreptul deplin să ceară executarea garanţiei, iar Banca Y având obligaţia, de la care nu se poate sustrage, de a executa această cerere”.
Este evident că faţă de reglementările legale, în vigoare la data executării garanţiei, banca avea dreptul şi obligaţia debitării cu contravaloarea în lei a contului S.C. “U.” S.A.
Rezultă că, la data solicitării executării scrisorii de garanţie, exista şi cadrul legal care obliga banca să se regreseze împotriva S.C. “U.” S.A., şi acordul S.C. “U.” S.A., dat prin cererea prin care a cerut emiterea Scrisorii de garanţie bancară MS/CG/2.3 din 13.02.1982, cu respectarea condiţiilor prevăzute în Circulara comună a Ministerului Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internationale şi a Băncii Y nr. 23/1956/6136 din 4.10.1980.
Curtea apreciază că din actele dosarului nu a rezultat nici un impediment legal care ar fi împiedicat banca să debiteze conturile ordonatorului.
Referitor la sumele solicitate prin acţiune, este de reţinut faptul că în cererea iniţială s-a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 1.793.153,10 USD, din care recurenta a făcut dovezi numai cu privire la suma de 1.133.154 USD, întrucât procesul în care a fost implicată banca în faţa instanţelor judecătoreşti elveţiene nu se datorează culpei recurentei, care nu a iniţiat acest proces şi, ca atare, prejudiciile pretinse de bancă nu îi sunt imputabile.
în consecinţă, instanţa a admis recursul, a modificat în tot sentinţa recurată şi, pe fond, va admite în parte acţiunea reclamantei S.C. “U.” S.A. împotriva pârâtei Banca X, care va fi obligată la plata sumei de 1.133.153 USD, plătibili în lei la data efectuării plăţii.
