Despăgubiri cuvenite persoanelor păgubite prin vătămare corporală ori deces. Angajarea răspunderii civile. Societate de asigurare. Răspundere.
1.Răspunderea civilă contractuală a asigurătorului pentru plata despăgubirilor cuvenite persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces ori prin avarierea sau distrugerea de bunuri are un caracter prioritar în raport cu răspunderea civilă delictuală a celui asigurat în temeiul unui contract de asigurare, iar în cazul în care se pune problema stabilirii despăgubirilor pe calea unei hotărâri judecătoreşti, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse cu autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, şi numai în subsidiar şi în mod excepţional, dacă întinderea răspunderii asigurătorului determinată în conformitate cu clauzele contractului de asigurare şi cu normele speciale care stabilesc limita maximă a despăgubirilor excede nivelului despăgubirilor stabilite de instanţă, poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a asiguratului pentru diferenţa dinte limita maximă a despăgubirilor de asigurare stabilită prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi nivelul despăgubirilor determinat de instanţă.
(Trib. Bucureşti, secţia I penală, decizia nr. 950/A/23.11.2006, definitivă)
Prin sentinţa penală nr.1403/20.06.2006 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr.16394/301/2005 s-au dispus următoarele:
În baza art. 184 alin. (2), (4) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.M. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, termen stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. În baza art.359 C. pr. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art.83 C. pen..
În baza art.14 şi art.346 C. pr. pen., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2283,14 RON cu titlu de despăgubiri civile către această parte civilă, sumă la care se adaugă dobânda legală prev. de art.5 din OG nr.9/2000 de la rămânerea definitivă a sentinţei penale şi până la achitarea integrală a debitului.
În baza art.14 şi art. 346 C. pr. pen., văzând şi disp. art. 998, 999 Cod civil, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.T.A. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1072,40 RON şi la plata echivalentului în RON a sumei de 1872,19 euro la cursul oficial al BNR din ziua efectuării plăţii cu titlu de daune materiale către partea civilă şi la plata sumei de 25.000 RON cu titlu de daune morale către aceeaşi partea civilă. În baza art.1 91 alin. (1) C. pr. pen., a fost obligat inculpatul la 500 RON cheltuieli judiciare către stat. S-a stabilit că hotărârea este opozabilă asigurătorului de răspundere civilă
delictuală SC ASIROM SA.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în ziua de 28.07.2004, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia cu nr.B-80-ELB, dinspre benzile I şi II către banda a III-a şi a IV-a a B-dului I.C. Brătianu, în sensul de deplasare dinspre Piaţa Uniri spre Piaţa Universităţii, în dreptul scuarului corespunzător străzii Sf. Gheorghe, inculpatul S.M., fără a acorda prioritate de trecere autovehiculelor ce aveau acest drept, a acroşat motocicleta marca BMW cu nr.B-12-TAB condusă de partea vătămată B.T.A., în urma impactului producându-i-se părţii vătămate leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un nr. total de circa 150 de zile de îngrijiri medicale. Prima instanţă a mai reţinut că, situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost pe deplin dovedite de mijloacele de probă administrate în cauză.
Astfel, pe parcursul urmăririi penale, cu ocazia audierii inculpatului, acesta a precizat că în ziua respectivă, a condus autoturismul marca Dacia pe Bulevardul I.C. Brătianu şi s-a încadrat pe banda a II-a, deoarece dorea să efectueze viraj stânga la intersecţia cu strada Doamnei, iar anterior s-a deplasat pe Bulevardul George Coposu şi la magazinul Unirea a făcut dreapta, încadrându-se pe banda a II-a a Bulevardului I.C.Brătianu. După ce a trecut de strada Sf. Gheorghe, din spate a mai precizat inculpatul, i-a apărut un motociclist care 1-a depăşit prin partea stângă, pe contrasens şi datorită faptului că din faţă veneau alte maşini, acesta a dorit să reintre pe sensul de mers, dar s-a lovit de maşina sa, mai precis de aripa stângă faţă. S-a mai reţinut că depoziţiile inculpatului sunt infirmate de celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
În declaraţiile sale, partea vătămată a precizat că a condus motocicleta cu nr. B-12-TAB, pe Bulevardul I.C. Brătianu dinspre Piaţa Unirii spre Piaţa Universităţii pe banda a IV-a şi în momentul în care a ajuns în dreptul staţiei Sf. Gheorghe, a observat taxiul condus de inculpat ce dorea să se încadreze prin dreptul scuarului, pe banda III-IV. Tot partea vătămată a mai precizat că, după ce inculpatul s-a încadrat pe banda a II-a, acesta a schimbat direcţia de mers către banda a IV-a, fără a se asigura sau a semnaliza această intenţie şi în această situaţie partea vătămată a fost nevoit să pătrundă pe contrasens, însă a fost lovit de aripa stângă faţă a autoturismului condus de inculpat. De asemenea, instanţa de fond a reţinut că declaraţiile părţii vătămate se coroborează şi cu declaraţiile martorei Ş.I. care a precizat cu ocazia audierii sale că, la data respectivă se afla în taxiul condus de către inculpat, iar în momentul când a ajuns la capătul tramvaiului de pe strada Sf. Gheorghe, inculpatul a intrat cu maşina în Bd. I.C.Brătianu şi, după ce a trecut de primele două benzi, s-a încadrat pe banda a IV-a, moment în care a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de partea vătămată. Totodată, martora a mai precizat că, la data respectivă nu a trecut cu taxiul prin zona magazinului Unirea, aşa cum susţine inculpatul. Pentru stabilirea exactă a condiţiilor producerii accidentului, în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a fost efectuată o expertiză tehnică auto (filele 24-34), care a concluzionat că accidentul s-a produs pe banda a IV-a a B-dului I.C. Brătianu, pe sensul de deplasare dinspre Piaţa Uniri spre Piaţa Universităţii, în dreptul scuarului corespunzător străzii Sf. Gheorghe, stabilindu-se că inculpatul s-a deplasat cu autoturismul dinspre benzile I şi II către banda a III-a şi a IV-a, fără să acorde prioritate de trecere vehiculelor ce aveau acest drept, printre care şi motocicleta condusă de partea vătămată, astfel că accidentul rutier s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului care putea evita coliziunea dacă s-ar fi asigurat în mod corespunzător la executarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers prin viraj dreapta, acordând prioritate de trecere motocicletei condusă de partea vătămată.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei inculpatului s-a reţinut că în drept, aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen..
La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret al faptei relevat de modul de săvârşire al acesteia, precum şi de persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, dar care nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii pe parcursul urmăririi penale. Pentru aceste considerente, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina sa în prezenta cauză la pedeapsa închisorii în cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa de fond în baza art. 14 şi art. 346 C. pr. pen., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă şi a obligat inculpatul la plata sumei de 2283,14 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă, sumă la care se adaugă dobânda legală prev. de art. 5 din OG nr.9/2000 de la rămânerea definitivă a sentinţei penale şi până la achitarea integrală a debitului. Întrucât partea vătămată a făcut dovada cheltuielilor pentru refacerea sănătăţii, instanţa de fond, în baza art. 14 şi art. 346 C. pr. pen., văzând şi disp. art. 998, 999 Cod civil, a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.T.A. şi a obligat inculpatul la plata sumei de 1072,40 RON şi la plata echivalentului în RON a sumei de 1872,19 euro la cursul oficial al BNR din ziua efectuării plăţii cu titlu de daune materiale către partea civilă.
În privinţa prejudiciului moral suferit de partea civilă, prima instanţă a apreciat că existenţa acestuia rezultă din însăşi săvârşirea faptei, suferinţele pricinuite părţii vătămate prin fapta inculpatului fiind de natură a justifica acordarea daunelor morale, partea vătămată necesitând pentru vindecarea leziunilor produse circa 150 de zile de îngrijiri medicale, conform completării la raportul de expertiză medico-legală şi prezentând „deficienţă locomotorie medie, având capacitatea de muncă pierdută cel puţin pe jumătate, încadrându-se în gradul III de invaliditate pe o perioadă de 6 luni, după care se va proceda la reaprecierea capacităţii de muncă” astfel încât în baza art.14 C. pr. pen. şi art. 346 C. pr. pen., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.T.A. şi a obligat inculpatul la plata sumei de 1072,40 RON şi la plata echivalentului în RON a sumei de 1872,19 euro la cursul oficial al BNR din ziua efectuării plăţii cu titlu de daune materiale către partea civilă şi la plata sumei de 25.000 RON cu titlu de daune morale către aceeaşi partea civilă.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel partea civilă B.T.A. şi asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA.
Apelantul parte civilă B.T.A. a criticat hotărârea apelată sub două aspecte şi anume: 1) în mod greşit instanţa de fond nu a obligat alături de inculpat la plata daunelor morale şi materiale către partea civilă şi societatea de asigurare, în condiţiile în care prin decizia nr. 1/28.03.2005 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se reţine că răspunderea civilă delictuală a inculpatului coexistă cu răspunderea contractuală a asigurătorului, iar această decizie se completează cu disp. art.54 alin.2 şi art.55 din Legea nr.136/1995 (în forma de după modificările aduse prin OUG nr.61/30.06.2005), conform cărora, în toate situaţiile, pentru prejudiciile suferite de persoana vătămată prin producerea unui accident de autovehicule se angajează răspunderea societăţii de asigurare şi numai în mod excepţional, dacă întinderea răspunderii asigurătorului, determinată prin contractul de asigurare, nu ar fi de natură să acopere în întregime prejudiciul, ar fi posibil ca pentru pagubele neacoperite să fie angajată şi răspunderea asiguratului, în condiţiile răspunderii civile delictuale; 2) cuantumul daunelor morale stabilit prin sentinţa apelată este prea mic faţă de faptul că partea vătămată a suferit două intervenţii chirurgicale, durata totală a îngrijirilor medicale fiind de 150 de zile, iar părţii vătămate nu i-a fost îndepărtată tija din picior, capacitatea sa de muncă fiind redusă (se încadrează în gradul 3 de invaliditate pentru o perioadă de 6 luni); totodată se arată că partea civilă nu mai poate practica sportul în condiţiile în care are piciorul scurtat cu 1,5 mm, iar acest lucru se reflectă şi în starea sa psihică.
În considerarea acestor motive de apel s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea parţială a sentinţei apelate şi pe fond să se dispună obligarea societăţii de asigurare la plata daunelor morale şi materiale în cuantumul solicitat (920.000.000 lei).
Asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA. a susţinut că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este netemeinică şi nelegală pentru aceea că s-a acordat părţii civile B.T.A. mai mult decât a solicitat în condiţiile în care acesta a cerut obligarea inculpatului la plata sumei , 80.000.000 lei daune materiale, iar instanţa i-a acordat 1072,40 lei + 1872,19 euro, fiind binecunoscut că moneda în care se face plata în România este leul iar nu euro. S-a mai arătat că pentru a justifica suma acordată cu titlu de despăgubiri, instanţa de fond a luat în considerare şi contravaloarea expertizei tehnice auto efectuată pentru partea civilă, iară a ţine seama că motocicleta condusă de partea civilă aparţine SC G. SRL şi că aceasta era singura îndreptăţită să solicite aceste despăgubiri. În plus, se apreciază de către apelantul asigurător că daunele morale au fost stabilite într-un cuantum prea mare, solicitându-se micşorarea acestora.
Examinând sentinţa penală apelată, atât sub aspectul motivelor de apel invocate în cauză, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi drept ale cauzei, conform art.371 alin.2 C. pr. pen., Tribunalul a reţinut că sub aspectul laturii penale a cauzei instanţa de fond a dat dovadă de rol activ în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei pe bază de probe, efectuând o cercetare judecătorească completă menită să garanteze aflarea adevărului judiciar.
Pe de altă parte se constată că la soluţionarea fondului cauzei instanţa de fond a realizat o evaluare riguroasă şi obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, fiind respectate prevederile art.62 şi 63 C. pr. pen.
Procedând la o nouă examinare a materialului probator strâns în cauză, din analiza coroborată a declaraţiilor pârtii vătămate, cu declaraţiile martorei Ş.I. şi cu concluziile raportului de expertiză tehnică auto întocmit în faza de urmărire penală, Tribunalul a reţinut, întocmai ca şi instanţa de fond că fapta inculpatului S.M., constând în aceea că în ziua de 28.07.2004, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare B-80-ELB , dinspre benzile I şi II, către banda a IlI-a şi a IV-a a B-dului I.C. Brătianu, în sensul de deplasare dinspre Piaţa unirii spre Piaţa Universităţii în dreptul scuarului corespunzător străzii Sf. Gheorghe, fără a acorda prioritate de trecere vehiculelor ce aveau acest drept, a acroşat motocicleta marca BMW cu nr.B.12-TAB condusă de partea vătămată B.T.A., în urma impactului producându-i-se părţii vătămate leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr total de circa 150 de zile de îngrijiri medicale, este pe deplin dovedită, angajând răspunderea penală a acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (2), (4) C. pen..
Chiar dacă prin declaraţiile date în cursul urmăririi penale inculpatul a prezentat situaţia de fapt de o manieră menită să inducă ideea lipsei sale de vinovăţie în producerea accidentului rutier soldat cu vătămarea integrităţii corporale a părţii vătămate, Tribunalul a constatat că susţinerile sale sunt fără dubiu infirmate de probele de vinovăţie existente în cauză şi anume de declaraţiile părţii vătămate, coroborate cu declaraţiile martorei Ş.I. şi cu concluziile raportului de expertiză tehnică auto, toate acestea relevând culpa exclusivă a inculpatului în producerea evenimentului rutier.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei la care a fost condamnat inculpatul s-a constatat că instanţa de fond a realizat o judicioasă apreciere asupra criteriilor de individualizare judiciară prev. de art. 72 C. pen., cuantumul pedepsei fiind în mod corespunzător determinat în raport de gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, de circumstanţele reale ale săvârşirii acesteia, de urmările produse şi de circumstanţele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, dar a manifestat o atitudine oscilantă în cursul procesului penal sub aspectul vinovăţiei sale. De asemenea, referitor la individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei, s-a constatat corectă aprecierea instanţei de fond că scopul preventiv şi educativ al pedepsei la care a fost condamnat inculpatul poate fi atins şi fără privarea acestuia de libertate, în cauză fiind cumulativ îndeplinite condiţiile impuse de prevederile art.81 C. pen. pentru a se putea acorda beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Tribunalul a reţinut că în persoana inculpatului S.M. sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie conform art. 998-999 C. civ, în sensul că acesta acţionând cu forma de vinovăţie a culpei cu prevedere, nerespectând dispoziţiile legale referitoare la asigurarea temeinică în momentul executării manevrei de schimbare a direcţiei de mers prin viraj stânga şi la acordarea de prioritate de trecere vehiculelor ce aveau acest drept, a săvârşit o faptă civilă delictuală constând în vătămarea integrităţii corporale a părţii vătămată B.T.A., care conducea motocicleta marca BMW cu nr.B-12-TAB implicată în coliziunea provocată din culpa exclusivă a inculpatului, această faptă a pricinuit părţii vătămate atât un prejudiciu material constând în efectuarea de cheltuieli necesare pentru refacerea stării de sănătate, cât şi un prejudiciu moral, constând în suferinţele fizice şi disconfortul psihic generate de gravitatea traumatismelor suferite şi de pierderea temporară şi parţială a capacităţii de muncă, iar între aceste prejudicii şi fapta civilă delictuală imputabilă inculpatului există o strânsă legătură de cauzalitate.
Se constată totodată că la momentul producerii accidentului rutier soldat cu vătămarea corporală a părţii vătămate, inculpatul era angajatul societăţii comerciale SC Taxi Club SA, în calitate de conducător auto iar în condiţiile art.51 din Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România (în varianta de reglementare în vigoare la acea dată – 28.07.2004) era asigurat de răspundere civilă delictuală în baza contractului de asigurare încheiat cu privire la autovehiculul condus de acesta (Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare B-80-CLB) între asiguratul SC A.L. şi asigurătorul SC A.R.A. SA., SC T.C.SA având calitatea de utilizator al autovehiculului sus menţionat.
Dintr-o abordare sistematică a dispoziţiilor capitolului 3 al Legii nr.136/1995 referitor la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule (art.48-58), în varianta de reglementare modificată prin adoptarea OUG nr.61/2005 aprobată prin Legea nr.283/2005 se deduce că răspunderea civilă contractuală a asigurătorului pentru plata despăgubirilor cuvenite persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, ori prin avarierea sau distrugerea de bunuri, are un caracter prioritar în raport cu răspunderea civilă delictuală a celui asigurat de răspundere civilă în temeiul unui contract de asigurare, în sensul că atunci când, în lipsa unei convenţii între asigurat, asigurător şi persoana păgubită, se pune problema stabilirii despăgubirilor pe calea unei hotărâri judecătoreşti, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România, se exercită direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acesteia şi numai în subsidiar şi în mod excepţional, dacă întinderea răspunderii asigurătorului determinată în conformitate cu clauzele contractului de asigurare şi cu normele speciale care stabilesc conform art.53 din lege, limita maximă a despăgubirilor de asigurare excede nivelului despăgubirilor stabilite de instanţă ca fiind dovedite şi cuvenite, poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a asiguratului pentru diferenţa dintre limita maximă a despăgubirilor de asigurare stabilită prin Ordin al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi nivelul despăgubirilor în concret determinat de instanţă. De altfel şi în reglementarea Legii nr. 136/1995, anterioară modificării survenite prin adoptarea OUG nr.61/2005 adoptată prin Legea nr.283/2005, răspunderea contractuală a asigurătorului, în limitele obligaţiei acestuia, putea fi angajată în mod direct, la solicitarea celui păgubit prin fapta delictuală a asiguratului, pentru plata despăgubirilor cuvenite pentru repararea pagubelor pricinuite prin accidente de autovehicule, răspunderea sa coexistând cu răspunderea civilă delictuală a asiguratului, latitudinea de a alege cu privire la angajarea unuia sau altuia dintre cele două tipuri de răspundere civilă aparţinând persoanei păgubite în conformitate cu prevederile art.57 din lege (în prezent abrogat). O atare interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 136/1995 în reglementarea anterioară adoptării OUG nr.61/1005 a fost dată de instanţa supremă prin decizia nr.1/28.03.2005 pronunţată ca urmare a unui recurs în interesul legii promovat cu privire la aplicarea şi interpretarea art.57 din Legea nr. 136/1995.
În contextul interpretării de mai sus, dată dispoziţiilor capitolului 3 din Legea nr. 13 6/1995 în actuala reglementare care sunt deopotrivă aplicabile în condiţiile art.14 alin. (3) C. pr. pen. şi în cazul stabilirii despăgubirilor pe calea acţiunii civile exercitată în cadrul procesului penal, iar pe de altă parte luând în considerare faptul că partea civilă B.T.A. cu prilejul constituirii ca parte civilă în procesul penal a înţeles să îşi exercite drepturile având ca obiect repararea pagubelor suferite prin vătămarea integrităţii sale corporale şi împotriva asigurătorului de răspundere civilă delictuală SC A.R.A. SA., care a fost citat şi a participat în procesul penal formulându-şi apărările corespunzătoare cu privire la natura şi cuantumul despăgubirilor cuvenite părţii civile, Tribunalul a apreciat că cel dintâi motiv de apel formulat de apelantul parte civilă B.T.A. vizând obligarea societăţii de asigurare la plata despăgubirilor materiale şi a daunelor morale, este întemeiat.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art.379 alin. (2) lit. a) C. pr. pen., Tribunalul a admis apelul declarat de partea civilă B.T.A. împotriva sentinţei penale nr.1403/20.06.2006 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, a desfiinţat-o în parte şi în fond rejudecând latura civilă a procesului penal, în temeiul art.14 şi 346 C. pr. pen. a admis în parte acţiunea civilă exercitată împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie SC A.R.A. SA., pe care l-a obligat să plătească părţii civile despăgubirile materiale şi daunele morale în cuantumul stabilit de către însăşi instanţa de fond.
Cu privire la acest din urmă aspect şi care formează atât obiectul celei de-ai doilea motiv de apel al părţii civile cât şi obiectul apelului declarat de asigurătorul de răspundere civilă, se constată că toate criticile vizând greşita cuantificare a despăgubirilor materiale şi a daunelor morale de către instanţa de fond sunt nejustificate şi nu impun reformarea sentinţei apelate în această privinţă.
Astfel, referitor la cuantumul daunelor morale asupra căruia s-a orientat prima instanţă, a-a apreciat că la stabilirea acestuia a fost avut în vedere principiul reparaţiei echitabile şi proporţionale, suma de 2500 RON fiind potrivită pentru acoperirea prejudiciului moral încercat de victimă prin traumele fizice şi disconfortul psihic suferit urmare a vătămării integrităţii sale corporale şi a pierderii temporare şi parţiale a capacităţii sale de muncă şi de a duce o viaţă normală. Aceleaşi argumente sunt pertinente şi pentru a justifica aprecierea ca nefondată a criticii apelantului asigurător vizând cuantumul exagerat de mare al daunelor morale acordate părţii civile.
În privinţa despăgubirilor materiale, în pofida susţinerilor apelantului asigurător de răspundere civilă, s-a constatat că suma de 1072,40 RON şi echivalentul în lei al sumei de 1872/19 euro (la cursul oficial al BNR), sume calculate în mod corect de către instanţa de fond pe baza înscrisurilor doveditoare depuse la dosar de către partea civilă se încadrează cu succes în limita a 8000 RON (80.000.000 ROL) cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă cu titlu de despăgubiri materiale, nepunându-se nicicum probleme de a se fi acordat cu acest titlu o sumă mai mare decât s-a cerut, adică să se fi realizat un plus petita.
Pe de altă parte, faptul că la calculul despăgubirilor materiale a fost avută în vedere şi contravaloarea onorariului pentru expertiza tehnică-auto efectuată în cursul urmăririi penale în cuantum de 300 RON nu constituie în nici un caz vreo greşeală din partea instanţei de fond, având în vedere faptul că potrivit chitanţei anexată în copie la fila 66 dosar fond, plata onorariului de expertiză către Biroul local de expertize prin virament la CEC s-a efectuat chiar de către partea civilă B.T.A., împrejurarea că motocicleta condusă de către acesta din urmă în momentul producerii accidentului rutier aparţine SC GREENCON SRL neavând nici o relevanţă cu privire la plata şi pretinderea onorariului de expertiză în condiţiile în care expertiza tehnică auto a avut ca obiect dinamica producerii accidentului, constituind o probă necesară pentru elucidarea condiţiilor producerii accidentului rutier. Cum însă răspunderea civilă contractuală a asigurătorului de răspundere civilă nu poate fi angajată concomitent cu răspunderea civilă delictuală a asiguratului decât în anumite condiţii speciale, iar în cazul de faţă cuantumul însumat al despăgubirilor materiale şi al daunelor morale stabilite în favoarea părţii civile nu depăşeşte limita maximă a despăgubirilor de asigurare stabilită ia nivelul anului 2004 (anul producerii evenimentului rutier ce constituie cazul asigurat) în conformitate cu art.53 din Legea nr.136/1995 coroborat cu art.10 alin. (l) şi (2) din Ordinul nr.3113/03.12.2003 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru punerea în aplicare a Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube aduse terţilor prin accidente de autovehicule (de la 1.000.000 lei până la maximum 2.000.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor păgubite, în caz de avariere ori de distrugere a bunurilor, pentru pagube materiale directe şi indirecte de peste 1.000.000 lei şi respectiv până la 700.000.000 lei pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 3.500.000 000 lei, indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial) şi aceasta chiar dacă la totalul sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri civile în favoarea victimei B.T.A. se adăugă suma de 181.000.000 lei suportată de către asigurător pentru efectuarea reparaţiilor la motocicleta marca BMW cu nr. B-12-TAB avariate în accident, rezultă că inculpatul S.M. nu mai trebuie obligat la plata nici unei despăgubiri către partea civilă, acţiunea civilă a acestuia din urmă exercitată împotriva inculpatului apărând ca fiind rămasă fără obiect. În temeiul art.379 alin. (l) pct. l lit. b) C. pr. pen., apelul declarat de asigurătorul de răspundere civilă delictuală SC A.R.A. SA. a fost respins ca nefondat.
