Potrivit dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 31/1990, republicată, în cazul unor neregularităţi constatate după înmatriculare, societatea este obligată să ia măsuri pentru înlăturarea lor, în cel mult 8 zile de la data constatării acestor neregularităţi.
Dacă societatea nu se conformează, orice persoană interesată poate cere tribunalului să oblige organele societăţii, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii, să înlăture neregularităţile.
Dreptul la acţiunea de regularizare se prescrie prin trecerea unui termen de un an de la data înmatriculării societăţii.
(Decizia nr. 1580 din 27 noiembrie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin cererea înregistrată sub numărul 1313 din 17.01.2002 la Tribunalul Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială, reclamanta S.C. “L.” S.R.L. Ie-a chemat în judecată pe pârâtele S.C. “H.N.” S.A. şi S.C. “H. 2000” S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligate să înlăture, de îndată, neregularităţile constatate după înmatriculare, respectiv privind aportul în natură la capital, preluat prin divizare, sub sancţiunea daunelor cominatorii de 10.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, iar în caz de refuz, să se constate nulitatea pârâtei S.C. “H. 2000” S.A., cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 4099 din 20.03.2002, a Tribunalului Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială, s-a admis excepţia prescripţiei, invocată de pârâte, şi s-a respins cererea, ca atare.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta S.C. “L.” S.R.L., considerând-o netemeinică şi nelegală.
în motivarea recursului, reclamanta a arătat că, la instanţa de fond, a precizat că cel de-al doilea capăt de cerere nu poate fi consecinţa refuzului pârâtelor de a se conforma unei obligaţii legale, iar cele două capete de cerere au temeiuri juridice distincte, respectiv cel de-al doilea se întemeiază pe dispoziţiile art. 56 lit. g) din Legea nr. 31/1990, republicată, fiind o consecinţă legală a necompletării capitalului subscris de la limita celui vărsat până la limita celui subscris, în termenul legal, inclusiv al celui convenţional (din actul constitutiv), de 1 an de zile.
în acest din urmă caz sancţiunea este constatarea nulităţii societăţii comerciale pârâte, în timp ce primul capăt de cerere nu se poate sancţiona, ci doar îndrepta printr-o astfel de regularizare.
în susţinerea recursului nu s-au solicitat probe noi, iar cererea a fost timbrată cu o taxă de timbru de 150.000 lei şi timbru judiciar de 1.500 lei. Recursul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarelor, în raport cu motivele de recurs invocate şi dispoziţiile legale în materie, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 48 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, dreptul la acţiunea în regularizare se prescrie prin trecerea unui termen de 1 an de la data înmatriculării societăţii.
în speţă, Curtea constată că, potrivit încheierii nr. 183/SC din 12.01.2000 a judecătorului delegat de Tribunalul Bucureşti la Oficiul Registrului Comerţului al Municipiului Bucureşti, s-a autorizat constituirea şi s-a dispus înmatricularea în a S.C. “H. 2000” S.A., care provine din divizarea S.C. “H.N.” S.A., la această dată.
întrucât încheierea nu a fost atacată cu recurs, a devenit irevocabilă la data de
29.01.2000, la expirarea termenului de promovare a acestei căi de atac, operaţiunea înmatriculării efectuându-se în această lună, după cum rezultă din certificatul de la C.C.I.R. nr. 107834 din 9.04.2002.
în aceste condiţii, acţiunea în regularizare se putea introduce până la data de
29.01.2001, însă reclamanta a formulat acţiunea în regularizare la data de
17.01.2002, depăşindu-se termenul de 1 an prevăzut de art. 48 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată.
De asemenea, Curtea constată că, din modul de redactare a acţiunii, cel de-al doilea capăt de cerere apare accesoriu al primului, astfel că, fiind culpa reclamantei, nu o poate invoca pentru câştigarea unui drept, potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. final din Codul de procedură civilă.
în situaţia în care reclamanta consideră că cel de-al doilea capăt de cerere nu este accesoriu, are calea unei acţiuni separate, pentru radierea societăţii comerciale respective din registrul comerţului, şi nu de constatare a nulităţii acesteia, cum greşit l-a menţionat în cererea de chemare în judecată.
în consecinţă, Curtea constată că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă în cauză şi a făcut o interpretare şi aplicare legală a dispoziţiilor în materie, specifice speţei şi menţionate mai sus, astfel că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este temeinică şi legală şi urmează a fi menţinută, iar recursul va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă.
