Legea nr. 31/1990, republicată – art. 61, art. 62
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată – art. 141
Codul de procedură civilă – art. 132, art. 294, art. 316
Codul civil – art. 998, art. 999
Petentul opozant trebuie să facă dovada prejudiciului, a faptei ilicite şi a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, efectul admiterii opoziţiei constând în obligarea societăţii sau a asociaţilor la repararea prejudiciului cauzat prin hotărârea de modificare a actului constitutiv. Dacă prin opoziţie s-a solicitat obligarea numai a societăţii debitoare la repararea prejudiciului cauzat, iar acest prejudiciu ar fi putut fi recuperat prin emiterea unui titlu fiscal şi executarea silită a acestuia, fără intervenţia instanţei, opoziţia apare ca fiind lipsită de interes.
Potrivit art. 132 din Codul de procedură civilă, modificarea acţiunii se poate face numai la instanţa de fond, şi numai până la prima zi de înfăţişare, dispoziţiile art. 294 din acelaşi cod stabilind, de asemenea, că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, şi nici nu se pot face cereri noi, aceste prevederi fiind pe deplin aplicabile şi la judecarea recursului, potrivit art. 316 din Codul de procedură civilă.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială,
Decizia civilă nr. 1182 din 31 mai 2011, dr. C.B.N.
Prin sentinţa comercială nr. 360/P.I./C.C. din 1 februarie 2011 pronunţată în dosarul nr. 7475/30/2010 Tribunalul Timiş a respins opoziţia formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice T. împotriva hotărârii adunării generale a asociaţilor nr. 2/10.08.2010 a S.C. V. S.R.L. Jimbolia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs instituţia oponentă, solicitând modificarea ei în tot, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtei intimate S.C. V. S.R.L. Jimbolia sau a asociaţilor acesteia la repararea prejudiciului cauzat bugetului general consolidat în sumă de 60.358 lei.
Prin decizia civilă nr. 1182 din 31 mai 2011 pronunţată în dosarul nr. 6237.2/30/2007 Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de oponenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice T împotriva sentinţei comerciale nr. 360/P.I./C.C. din 1 februarie 2011 a Tribunalului Timiş, reţinând că în speţă nu este incident motivul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 din Codul de procedură civilă, hotărârea primei instanţe, prin care s-a respins opoziţia formulată de instituţia creditoare împotriva hotărârii adunării generale a asociaţilor nr. 2/10.08.2010 a S.C. V. S.R.L. Jimbolia referitoare la cesiunea părţilor sociale şi, implicit, la modificarea actului constitutiv al societăţii intimate, nefiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, cum fără temei susţine recurenta.
Într-adevăr, potrivit art. 61 şi 62 din Legea societăţilor comerciale, creditorii sociali şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaţilor privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat, prevederile art. 57 fiind aplicabile în mod corespunzător (acest din urmă text statuează că nulitatea nu poate fi declarată în cazul în care cauza ei, invocată în cererea de anulare, a fost înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond la tribunal). Opoziţia se face în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii asociaţilor sau a actului adiţional modificator în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, dacă Legea nr. 31/1990, republicată, nu prevede un alt termen. Ea se depune la oficiul registrului comerţului care, în termen de 3 zile de la data depunerii, o va menţiona în registru şi o va înainta instanţei judecătoreşti competente. Opoziţia se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor, hotărârea pronunţată asupra opoziţiei fiind supusă numai recursului.
În mod corect a reţinut prima instanţă că, astfel cum este reglementată în prezent opoziţia, aceasta este o veritabilă acţiune în răspundere civilă delictuală, menită a permite repararea prejudiciului cauzat printr-o hotărâre a asociaţilor sau o decizie a lichidatorilor, după caz. În consecinţă, pentru a-i putea fi considerată admisibilă opoziţia, petentul (opozant) trebuie să facă dovada prejudiciului, a faptei ilicite (în acest caz specific, hotărârea asociaţilor sau decizia lichidatorului atacată) şi a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. Efectul admiterii opoziţiei constă în obligarea societăţii sau a asociaţilor la repararea prejudiciului cauzat prin hotărârea de modificare a actului constitutiv.
Dacă prejudiciul este cauzat prin hotărârea adunării generale a acţionarilor, cel prejudiciat poate introduce şi acţiune în constatarea nulităţii absolute a acestei hotărâri. În această situaţie, proba prejudiciului nu mai este necesară, fiind suficiente dovada încălcării normelor legale imperative prin luarea hotărârii atacate şi a interesului legal proteguit. Dacă, din varii motive, paguba invocată nu poate fi reparată în modalitatea specială a opoziţiei, victima poate formula şi o acţiune de drept comun de acoperire a prejudiciului, în baza art. 998-999 din Codul civil. Dacă opoziţia a fost respinsă, pe motiv că nu sunt întrunite condiţiile acoperirii prejudiciului, se poate invoca autoritatea de lucru judecat în acţiunea de drept comun. În caz contrar, autoritatea de lucru judecat este exclusă.
Fără a mai verifica dacă criticile recurentei cu privire la greşita apreciere a judecătorului fondului asupra întrunirii tuturor elementelor răspunderii civile delictuale sunt sau nu întemeiate, Curtea constată că recursul oponentei nu poate fi primit, întrucât instituţia creditoare, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost ea precizată prin notele depuse în data de 30 noiembrie 2010, a solicitat obligarea doar a pârâtei intimate S.C. V. S.R.L. Jimbolia la repararea prejudiciului pretins cauzat în valoare de 23.602 lei. Asta, după ce prin cererea de opoziţia a solicitat obligarea „societăţii sau a asociaţilor acesteia” la acoperirea pagubei produse.
Este adevărat că prin petiţia de recurs instituţia oponentă a cerut, din nou, obligarea intimatei „S.C. V. S.R.L. Jimbolia sau a asociaţilor acesteia la repararea prejudiciului cauzat bugetului general consolidat în sumă de 60.358 lei”, însă o asemenea modificare a pretenţiilor în calea de atac (atât prin majorarea câtimii cererii de la 23.602 lei la 60.358 lei, cât şi prin chemarea în judecată, în calitate de pârât, a altor persoane, respectiv a asociaţilor societăţii debitoare) nu poate produce consecinţe juridice, motivat de faptul că dispoziţiile art. 294 din stabilesc fără dubiu că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, şi nici nu se pot face cereri noi, aceste prevederi fiind pe deplin aplicabile şi la judecarea recursului, potrivit art. 316 din acelaşi cod.
Acţiunea judiciară reprezintă mijlocul prin care titularul dreptului subiectiv cere instanţei realizarea acelui drept, recunoaşterea lui sau încetarea piedicilor în exercitarea acestuia. Conceptul de „cerere nouă” folosit de art. 294 alin. (1) se raportează cu necesitate la introducerea unei noi pretenţii de către părţi în faza judecăţii în apel sau în recurs, pretenţie ce nu a format obiect al judecăţii în primă instanţă, această soluţie decurgând din funcţia fundamentală a instanţei de control judiciar, anume aceea de a examina regularitatea hotărârii primei instanţe cu privire la pretenţiile ce au fost deduse în faţa acesteia, prin conţinutul conceptului de „cereri noi” în apel sau în recurs înţelegându-se toate acele acte de procedură care au natura unei cereri de chemare în judecată. Conotaţia conceptului de „cerere nouă” este aceea de a desemna „ideea de schimbare de acţiune”. Prin urmare, modificarea pretenţiilor în recurs, în sensul obligării („sau a”) asociaţilor (care, de altfel, nici nu au fost indicaţi, neştiindu-se dacă oponenta se referă la foştii sau la actualii asociaţi) la acoperirea prejudiciului pretins cauzat bugetului de stat, cerere care nu a fost formulată şi susţinută în primă instanţă, judecătorul fondului nefiind învestit cu o asemenea acţiune, astfel cum s-a arătat mai sus, este inadmisibilă, o astfel de modificare a obiectului cererii neputând forma obiect de judecată pentru prima dată în recurs.
În ceea ce priveşte obligarea societăţii comerciale la repararea prejudiciului recursul nu este fondat, întrucât instituţia creditoare nu are niciun interes să obţină o hotărâre judecătorească prin care persoana juridică debitoare să fie obligată la plata sumelor datorate bugetului general consolidat al statului, recurenta putând, ea însăşi, fără niciun concurs din partea instanţei, să-şi constituie un titlu executoriu, în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală. Sub acest aspect este de reţinut că, art. 141 din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, statuează că executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanţele fiscale neachitate la scadenţă, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat, precum şi accesoriile aferente acestora, stabilite în condiţiile legii. Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. Executarea silită se poate întinde asupra veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare. Executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanţelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Executarea silită se desfăşoară până la stingerea creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare (art. 142).
În alte cuvinte, prevederile art. 61 din Legea societăţilor comerciale impun ca opozantul să facă dovada existenţei unui prejudiciu, aspect recunoscut, de altfel, şi de către recurentă, a cărui recuperare să fie solicitată prin cererea astfel formulată. În situaţia în care prin opoziţie s-a solicitat obligarea numai a societăţii debitoare la repararea prejudiciului cauzat, iar acest prejudiciu ar fi putut fi recuperat prin emiterea unui titlu executoriu şi executarea silită a acestuia, fără intervenţia instanţei, opoziţia apare ca fiind lipsită de orice interes.
