Legea nr. 31/1990, republicată, nu reglementează în mod expres problema suspendării din funcţie a administratorului.
Din moment ce numirea şi revocarea se realizează prin actul constitutiv sau de către adunarea generală, şi suspendarea din funcţie este de competenţa exclusivă a adunării generale, fiind un aspect ce priveşte organizarea internă a societăţii şi o măsură ce trebuie să fie rezultatul acordului social.
Cererea formulată de un acţionar privind suspendarea din funcţie a administratorului este inadmisibilă, întrucât se solicită instanţei luarea unei măsuri care este atributul exclusiv al adunării generale.
(Decizia nr. 1184 din 15 octombrie 2002 – Secţia a V-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 10638 din 06.09.2002 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială, a fost admisă excepţia necompetenţei generale a instanţei judecătoreşti şi a fost respinsă, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta S.C. “E.” S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii V.V. şi S.C. “A.” S.A.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că, deşi dispoziţiile legale nu reglementează în mod expres problema suspendării din funcţie a administratorului, din moment ce numirea şi revocarea se realizează prin actul constitutiv sau de către adunarea generală, şi suspendarea din funcţie este de competenţa exclusivă a adunării generale, fiind un aspect ce priveşte organizarea internă a societăţii şi o măsură ce trebuie să fie rezultatul acordului social.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. “E.” S.R.L., criticând-o sub următoarele aspecte:
Instanţa a făcut în mod greşit aplicarea în speţă a art. 150 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată, care prevede că “Dacă adunarea decide să pornească acţiune în răspundere contra administratorilor, mandatul acestora încetează de drept şi adunarea va proceda la înlocuirea lor.”
Instanţele judecătoreşti sunt competente să soluţioneze cereri ce au ca obiect suspendarea administratorilor din funcţie.
Aceasta şi datorită faptului că pârâtul refuză să convoace adunarea generală a acţionarilor Societăţii Comerciale “A.” S.A.
Se arată că instanţa de judecată a soluţionat în mod greşit cauza şi se solicită casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia dezbaterilor însă, s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de ordonanţă preşedinţială, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Criticile aduse sentinţei sunt neîntemeiate.
Potrivit dispoziţiilor art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată, numirea administratorilor se face exclusiv de către adunarea generală şi, potrivit art. 189 din aceeaşi lege, adunarea generală desemnează pe administratori şi cenzori, îi revocă şi le dă descărcare de activitatea lor.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 150 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată, rezultă că suspendarea din funcţie a administratorului operează “ope legis” în măsura în care există o decizie a adunării generale a acţionarilor de promovare a unei acţiuni în răspundere.
Pe de altă parte, atât timp cât adunarea generală este singura competentă să numească administratorul, tot adunarea generală este singura în măsură să-l suspende.
Susţinerea recurentei că nu se poate convoca adunarea generală a acţionarilor din culpa pârâtului nu poate fi reţinută, câtă vreme există posibilitatea ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, să se solicite instanţei să ordone convocarea adunării generale a acţionarilor.
Faţă de toate aceste considerente, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă, considerând că s-a solicitat instanţei luarea unei măsuri care este atributul exclusiv al adunării generale.
Pe cale de consecinţă, criticile aduse sentinţei sunt neîntemeiate şi, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, recursul a fost respins, ca nefondat.
