Dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002 nu sunt în măsură să înlăture prevederile art. 134 din Legea nr. 31/1990, referitoare la conducerea şi administrarea societăţilor comerciale.
Prin urmare, şi societăţile deţinute public pot fi administrate fie de un consiliu de administraţie, fie de un administrator unic, voinţa societăţii în acest sens fiind exprimată de adunarea generală a acţionarilor, prin actul constitutiv.
Prevederile art. 86 şi ale art. 110 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002 se referă strict la cazurile în care societatea are un consiliu de administraţie, dar nu pot fi interpretate şi în sensul că ar statua obligativitatea acestuia şi imposibilitatea legală a înlocuirii cu un administrator unic.
(Decizia nr. 1539 din 14 noiembrie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin cererea înregistrată la 9.07.2002 la Tribunalul Bucureşti – Secţia comercială, reclamanta SIF “T.” a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. “B.” S.A., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună:
1) anularea hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor societăţii pârâte din data de 25.04.2002, referitoare la punctele 1, 3 şi 5 de pe ordinea de zi, materializată prin hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor, prin care se înlocuieşte consiliul de administraţie cu un administrator unic, publicată în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, nr. 1050 din 19.06.2002;
2) suspendarea executării dispoziţiilor hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor din 25.04.2002, conform celor arătate anterior, până la soluţionarea definitivă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 10189, pronunţată la 22.08.2002 în Dosarul nr. 12824/2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia a Vl-a comercială a admis acţiunea reclamantei, anulând hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor a societăţii pârâte din data de 25.04.2002, referitoare la punctele 1, 3 şi 5, şi respingând, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării hotărârii menţionate.
Pentru a pronunţa această sentinţă civilă, tribunalul a reţinut că societatea pârâtă este o societate deschisă, conform Legii nr. 55/1995, şi referitor la care art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1997, prevede reglementarea, prin modificarea statutului, a reprezentării acţionarilor privaţi în consiliul de administraţie. De asemenea, prin art. 86 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002, se prevede administrarea unor astfel de societăţi printr-un consiliu de administraţie, iar potrivit art. 110 din cap. 2 “Reguli speciale privind societăţile deţinute public” din titlul IV, cel puţin unul dintre membrii consiliului de administraţie poate fi ales prin metoda votului cumulativ, alegerea pe baza acestei metode făcându-se obligatoriu la cererea unui acţionar semnificativ. Hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor în discuţie este nelegală în raport cu cele arătate.
împotriva acestei sentinţe civile, pârâta S.C. “B.” S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Prin motivele de recurs formulate s-a arătat, în primul rând, că pe ordinea de zi a adunării generale extraordinare a acţionarilor în discuţie, astfel cum rezultă din convocatorul efectuat, nu există punctele 1, 3 şi 5, invocate de reclamantă, iar tribunalul trebuia să verifice hotărârea adunării generale a acţionarilor care s-a solicitat a fi anulată, în condiţiile în care la dosar s-a depus doar publicarea efectuată în Monitorul Oficial.
în raport cu Hotărârea nr. 1 din 25.04.2002 a adunării generale extraordinare a acţionarilor, care prevede înlocuirea, în actul constitutiv, a sintagmei “consiliul de administraţie” cu expresia “administratorul unic”, dispoziţiile art. 99 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002, singurele care ar putea avea incidenţă în cauză, prevăd că administrarea şi conducerea societăţilor deţinute public se vor face conform Legii nr. 31/1990, republicată, iar dispoziţiile acesteia nu interzic înlocuirea consiliului de administraţie cu administratorul unic, ci, dimpotrivă, reglementează ambele instituţii, edificator în acest sens fiind art. 134 pct. 1, aceeaşi opinie fiind exprimată în cauză şi de către C.N.V.M. Existenţa consiliului de administraţie nu este obligatorie pentru societatea deţinută public, aceasta putând fi gestionată şi de un administrator unic, hotărârea în acest sens fiind voinţa adunării generale a acţionarilor. Motivul lipsei de informare invocat de reclamantă pentru situaţia existenţei administratorului unic nu se justifică, în raport cu prevederile art. 106 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002, potrivit cărora acţionarii deţinând cel puţin 5% din capitalul social pot solicita adunării generale a acţionarilor rapoarte trimestriale sau sesiza cenzorii.
De asemenea, potrivit art. 26 din actul adiţional la actul constitutiv al societăţii, acţionarii au dreptul de a se informa asupra gestiunii societăţii, iar administratorul unic este obligat să răspundă sesizărilor lor.
Tribunalul a apreciat în mod greşit că s-ar fi încălcat prevederile art. 110 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002, în condiţiile în care în structura acţionariatului pârâtei nu exista un acţionar semnificativ în înţelesul conferit de actul normativ respectiv, iar aplicarea votului cumulativ este o prevedere legală care urma să opereze după publicarea reglementărilor C.N.V.M. Prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1997, au fost reţinute în mod trunchiat de către tribunal, iar dispoziţiile art. 86 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002 au fost invocate în mod eronat.
Pârâta SIF “T.” S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, având în vedere, în esenţă, că punctele 1, 3 şi 5 din hotărârea contestată există, după cum rezultă din extrasul publicat, iar tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 99 şi 110 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002, fiind obligatorie administrarea pârâtei doar printr-un consiliu de administraţie.
Faţă de lucrările dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este fondat, în raport cu următoarele considerente:
Formularea primului capăt de cerere din acţiunea reclamantei a fost suficient de lămuritoare în ceea ce priveşte aspectele în legătură cu care s-a solicitat anularea hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor din 25.04.2002, aspecte la care se referă pct. 1 din ordinea de zi menţionată în convocare şi pct. 3 şi 5 din anexa la aceeaşi convocare, astfel cum a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 610 din 9.04.2002, şi care vizează în concret înlocuirea consiliului de administraţie cu un administrator unic. Tribunalul a avut în vedere pentru judecată aspectele menţionate dar, în mod eronat, a indicat în dispozitivul sentinţei anularea hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor, sub aspectul unor puncte (1, 3 şi 5), inexistente din punct de vedere formal, din moment ce nici una din cele două hotărâri ale adunării generale extraordinare a acţionarilor din 25.04.2002 nu este structurată în sensul respectiv.
Cu toate că tribunalul nu a fost în eroare în ceea ce priveşte obiectul judecăţii, Curtea constată însă că sentinţa pronunţată este, în ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere menţionat, netemeinică şi nelegală, ca urmare a aplicării greşite a prevederilor legale incidente în cauză.
Reclamanta a susţinut, în esenţă, că adunarea generală extraordinară a acţionarilor din 25.04.2002 a hotărât în mod nelegal înlocuirea consiliului de administraţie cu un administrator unic, la societatea pârâtă, deoarece în raport cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002, în primul rând cu art. 98- 100 şi art. 110 din aceasta, pentru conducerea şi administrarea respectivei societăţi, este obligatoriu consiliul de administraţie, fără posibilitatea alternativă a administratorului unic, prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 31/1990, republicată.
Or, o astfel de susţinere este neîntemeiată. Astfel, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002 nu sunt în măsură să înlăture prevederile art. 134 din Legea nr. 31/1990, referitoare la conducerea şi administrarea societăţilor, ci dimpotrivă, după cum rezultă expres din art. 99 alin. (1) din primul act normativ menţionat. Prin urmare, şi societăţile deţinute public, cum este cazul pârâtei, pot fi administrate fie de un consiliu de administraţie, fie de un administrator unic, voinţa societăţii în acest sens fiind exprimată de adunarea generală a acţionarilor prin actul constitutiv.
Prevederile art. 86 şi ale art. 110 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002 se referă strict la cazurile în care, în mod efectiv, societatea are un consiliu de administraţie, dar nu pot fi interpretate şi în sensul că ar statua obligativitatea acestuia şi imposibilitatea legală a înlocuirii cu un administrator unic.
De asemenea, în raport cu Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 4106 din 24.12.1999, referitor la gradul de privatizare al societăţii pârâte, acesteia nu îi sunt aplicabile prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1997, iar invocarea de către reclamantă a art. 99 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002 prezumă în mod nejustificat lipsa de transparenţă în conducerea societăţii.
în consecinţă, având în vedere considerentele arătate, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 – 3, art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, va admite recursul şi va modifica sentinţa civilă atacată, în parte, în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii, referitoare la cererea de suspendare a executării hotărârii adunării generale a acţionarilor, luând act totodată că recurenta nu solicită cheltuieli de judecată.
