AUTOR: TRACHE MONICA
OBIECT: ACŢIUNE ÎN CONSTATARE
Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil la data de 14.11.2013 petenţii AB şi Comuna VC, prin Primar, au solicitat ca instanţa să consfinţească acordul de mediere nr. 52/30.10.2013 încheiat de Birou de Mediator CL şi care avea ca obiect constatarea dreptului de proprietate al AB asupra unui teren în suprafaţă de 80109 mp. situat în comuna VC, în tarlaua 1, din care teren intravilan suprafaţa totală de 8588 mp., compusă din parcelele Cc 42 (în suprafaţă de 2612 mp.) şi parcela A 72/1 (în suprafaţă de 5976 mp.), şi teren extravilan în suprafaţă totală de 71521 mp., precum şi asupra celor două construcţii edificate pe aceste terenuri (C1 Sc 322 mp şi C 2 Sc 146 mp.), în temeiul uzucapiunii de peste 30 de ani.
În cuprinsul acordului de mediere se arată că imobilele ce fac obiectul acestuia sunt în posesia AB de o perioadă mai mare de 30 de ani, figurează în Registrul agricol al comunei VC, perioada 2010 – 2014 în vol. 121, poziţia 1 şi au fost identificate în planul de situaţie întocmit de topograf ANCPI T.D., nu au făcut obiectul legilor fondului funciar sau a unor litigii în instanţa de judecată.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: acordul de mediere nr. XXX/30.10.2013 încheiat de Birou Mediator C.L. (f. 4-6), plan de situaţie (f. 7), proces – verbal de încheiere a medierii nr. 52/30.10.2013 (f. 8), adeverinţă eliberată de Primăria Comunei V.C. (f. 12).
În drept, petenţii au invocat dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 192/2006, art. 439, art. 441 C.p.c.
Acţiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit Legii nr. 455/2006.
Prin sentinţa civilă nr. 117/18.02.2014 Judecătoria Mizil a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acesteia instanţe, excepţie invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Instanţa apreciază că la soluţionarea prezentei cauze trebuie să aibă în vedere următoarele dispoziţii legale:
Art. 2 alin. 4 din Legea nr. 192/2006 potrivit căruia „Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum şi orice alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenţie sau prin orice alt mod admis de lege.”
Articolul 645 din Codul civil de la 1864 potrivit căruia „Proprietatea se mai dobândeşte prin accesiune sau incorporaţiune, prin prescripţie, prin lege şi prin ocupaţiune”, art. 1837 C.civ. 1864 în care se prevede că „Prescripţia este un mijloc de e dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligaţie, sub condiţiile determinate prin această lege”, art. 1846 C.civ. 1864 „Orice prescripţie este fondată pe faptul posesiunii. Posesiunea este deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru”, art. 1847 C. civ. 1864 „Ca sa se poată prescrie, se cere o posesiune netulburată, publică şi sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole” şi 1890 C.civ. 1864 în care se prevede că: „Toate acţiunile atât reale cât şi personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile şi pentru care n-a definit un termen de prescripţie, se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel ce invocă această prescripţie să fie obligat a produce vreun titlu, şi fără să i se poată opune reaua-credinţă”.
Din coroborarea acestor texte legale rezultă că uzucapiunea este un mod de dobândire a dreptului de proprietate, o instituţie a dreptului civil prin care starea de fapt se transformă în stare de drept. Condiţia esenţială pentru a opera uzucapiunea reprezintă justificarea unei posesii utile şi neviciate. Posesia trebuie să fie, aşadar, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar (art. 1847 C.civ.).
Aşadar, instituţia uzucapiunii se justifică, în primul rând, prin raportare la situaţia posesorului, în sensul că nevoia de stabilitate a situaţiilor şi a raporturilor juridice impune, la un moment dat şi cu respectarea anumitor condiţii prevăzute de lege, recunoaşterea unor efecte juridice aparenţei îndelungate de proprietate, până la transformarea unei situaţii de fapt într-o stare de drept. În al doilea rând, în justificarea instituţiei uzucapiunii nu se poate face abstracţie de situaţia adevăratului proprietar, în sensul că uzucapiunea constituie şi o sancţiune împotriva pasivităţii fostului proprietar, care s-a desesizat de bunul său şi s-a dezinteresat timp îndelungat de acesta, lăsându-l să se afle în posesia altei persoane care s-a comportat ca proprietar sau ca titular al unui alt drept real principal.
Potrivit art.1875 C.civil de la 1864, „Prescripţia curge în contra oricărei persoane care n-ar putea invoca o excepţie anume stabilită prin lege”. Aşadar, în principiu, uzucapiunea, poate fi invocată de posesor sau de persoanele prevăzute în art.1843 C.civ. împotriva oricărei persoane care pretinde că are un drept de proprietate cu privire la bunul posedat.
Dacă este vorba de un bun din domeniul privat, uzucapiunea poate fi invocată şi împotriva statului sau al comunităţii locale, întrucât „Statul, stabilimentele publice şi comunele, în ceea ce priveşte domeniul lor privat, sunt supuse la aceleaşi prescripţiuni ca şi particularii şi, ca şi aceştia, le pot opune” (art.1845 C.civil 1864).
Raportându-se la dispoziţiile legale anterior amintite, instanţa apreciază că pe calea unui acord de mediere nu se poate realiza constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune deoarece, deşi acest acord este supus încuviinţării instanţei de judecată, instanţa poate să realizeze doar o examinare formală a condiţiilor în care a fost încheiat acordul de mediere, neavând posibilitatea reală de a verifica dacă în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Astfel, în cauza de faţă, instanţa nu poate verifica, pe baza înscrisurilor depuse de părţi, dacă Comuna VC a fost adevăratul proprietar al imobilelor ce fac obiectul contractului de mediere, dacă imobilele fac parte din domeniul public sau din domeniul privat al statului şi dacă Comuna V.C. poate dispune cu privire la dreptul de proprietate asupra acestora, dacă AB a exercita tot timpul prevăzut de lege (30 de ani) o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar asupra imobilelor ce fac obiectul acordului de mediere.
În plus, chiar din înscrisurile depuse de părţi la dosarul cauzei, respectiv din adeverinţa nr. xxx/16.10.2013 emisă de Comuna V.C. rezultă că există inadvertenţe între suprafaţa de teren cu care A.B. apare înregistrată în Registrul Agricol al comunei V.C. (respectiv de 8,33 ha) şi suprafaţa de teren cu privire la care părţile au încheiat acordul de mediere (8,109 ha), neconcordanţe cu privire la care instanţa nu poate face verificări şi nu poate administra probe suplimentare în cadrul cererii de consfinţire a acordului de mediere cu privire la care a fost învestiră de către părţi.
Un ultim aspect ce se impune a fi precizat este că, în sistemul Codului civil de la 1864, este exclusă recunoaşterea dobândirii unui drept real prin efectul uzucapiunii altfel decât într-o procedură judiciară contencioasă. Caracterul contencios al procedurii aplicabile cererii de uzucapiune rezultă din profilul juridic al instituţie, aşa cum a fost reglementată de Codul civil de la 1864, rolul ei primordial fiind acela de a dovedi (iar nu de a constitui) dreptul de proprietate.
Pentru considerentele expuse, instanţa va respinge cererea având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate al AB asupra terenului în suprafaţă de 8,109 mp, conform Acordului de mediere nr. 52/30.10.2013 încheiat de către Birou Mediator CL, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge cererea de consfinţire a acordului de mediere nr. XXX/30.11.2013 încheiat de Birou de Mediator C.L, cerere formulată de către petenţii AB, cu sediul în XXX, şi Primăria V.C., cu sediul XXX, judeţ Prahova, ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Ploieşti
