DOSAR Nr.443/249/C/2010
SENTINŢA COMERCIALĂ Nr.48 din data de 22.04.2010
Pe rol soluţionarea cauzei comerciale având ca obiect pretenţii, acţiune formulată de reclamanta SC I SRL, împotriva pârâţilor C N şi C F.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Instanţa ia act că s-a solicitat de către reclamantă judecarea cauzei în lipsă şi o reţine spre soluţionare.
I N S T A N Ţ A
Deliberând asupra acţiunii comerciale de faţă:
La data de 23.02.2010, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C, sub nr.1074/202/2010, cererea formulată de reclamanta SC I SRL, prin care a chemat în judecată pe pârâţii C N şi C F, solicitând obligarea acestora în solidar la plata sumelor de 702,88 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată, 364,75 lei, reprezentând penalităţi de întârziere şi 96,41 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că în baza raporturilor comerciale şi-a îndeplinit obligaţia de a livra mărfuri către C N, conform facturilor seria INF nr.236557/03.07.2009, seria INF nr.236556/03.07.2009, seria INF nr.240460/28.07.2009, principala obligaţie a pârâtei fiind aceea de a achita preţul în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii, astfel că neplata acestuia în termen, atrage după sine penalităţi de întârziere de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere.
Se arată că în speţă existenţa creanţei certe rezultă din facturile fiscale, aceasta este lichidă, acest aspect rezultând din câtimea întregii datorii a debitorului constată prin fiecare factură fiscală şi exigibilă, întrucât termenul scadent s-a îndeplinit.
Pârâta a recunoscut tacit debitul, acceptând indirect facturile în litigiu, fapt care rezultă din atitudinea sa procesuală, care prin rămânerea în pasivitate pe tot parcursul derulării procedurii de recuperare a creanţei nu a contestat cuantumul sumei datorate, deşi s-au depus diligenţele necesare în vederea rezolvării litigiului pe cale amiabilă, prin conciliere directă, însă la 07.11.2009, nu s-a prezentat nici un reprezentant din partea debitorului, acesta ignorând intenţia de soluţionare a acestui diferend financiar pe cale amiabilă, îndeplinindu-se pe această cale procedura concilierii directe prev. de art. 7201 C.pr.civ.
Contestatoarea arată că potrivit art.7 pct.3 din contractul de vânzare cumpărare încheiat între părţi, acestea au convenit ca în cazul neîndeplinirii în termen a obligaţiei de plată, debitorul să achite în afară de suma datorată, penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, determinând anticipat echivalentul prejudiciului în cazul executării cu întârziere a obligaţiei de către debitor, prevăzând astfel în contract o clauză penală conform art.1066 C.civ.
În temeiul acestei convenţii creditorul este îndreptăţit să pretindă debitorului atât executarea obligaţiei principale, cât şi clauza penală în conformitate cu prevederile art. 1069 alin.2 C.civ. potrivit căruia „nu poate dar creditorul cere deodată si penalitatea si obiectul obligaţiei principale, afara daca penalitatea nu s-a stipulat pentru simpla întârziere a executării.
Se mai arată că există o prezumţie de solidaritate şi asupra fidejusorului având în vedere prevederile art.10 alin.2 din contractul de vânzare cumpărare coroborat cu prevederile art.1652 C.civ. conform căruia „cel ce garantează o obligaţie se leagă către creditor de a îndeplini însuşi obligaţia pe care debitorul nu o îndeplineşte„ şi art. 42 alin 2 C.com. conform căruia „ prezumţia de solidaritate priveşte nu numai pe fidejusorul care are calitatea de comerciant, ci şi pe fidejusorul necomerciant.
În drept, creditoarea şi-a întemeiat acţiunea pe disp. art.3,7, 56, 42 alin.2, art.43, şi art.46 C.com., coroborat cu art.1073 şi art.1652 C.civ.
În dovedirea acţiunii reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri şi interogatoriu.
Acţiunea este legal timbrată conform ordinului de plată nr.458/18.02.2010 şi timbre judiciare în valoare de 1,50 lei.
Alăturat acţiunii reclamanta a ataşat, în xerocopie, următoarele acte: calculul penalităţilor de întârziere la data de 15.02.2010; contractul de vânzare cumpărare nr.863/31.01.2008; facturii fiscale seria INF nr.236557/03.07.2009, seria INF nr.236556/03.07.2009, seria INF nr.240460/28.07.2009; angajament de plată din data de 14.01.2010; conciliere directă nr.6150/07.10.2009 privind pe C N; conciliere directă nr.6242/08.10.2009 privind pe C F; dovezile conformărilor de primire; procese-verbale de constatare a nerealizării concilierii directe prin neonorarea convocării.
Prin sentinţa civilă nr.949/18.03.2010, Judecătoria C a dispus declinarea soluţionării cauzei, în favoarea Judecătoriei L G, motivat de faptul că debitoarea are domiciliul în raza de competenţă a acesteia.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei L G la data de 01.04.2010 sub nr.443/249/2010.
Pârâţii, deşi legal citaţi, nu au formulat întâmpinare pentru a-şi preciza apărările şi nu s-au prezentat în faţa instanţei.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri la solicitarea reclamantei.
Analizând înscrisurile aflate la dosar se reţine că între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr.863/31.01.2008 având ca obiect vânzarea de către reclamantă şi cumpărarea de către pârâtă de produse comercializate de reclamantă în sistem de vânzare directă. Durata contractului este de un an (art. 4.1) şi poate fi prelungit cu acordul scris al părţilor.
Potrivit aceluiaşi contract, livrarea produselor se face de vânzător pe baza comenzii cumpărătorului fiind livrată în 48 de ore de la transmiterea comenzii, cu obligaţia de plată a mărfurilor la termenul menţionat pe factură (art.4.4, 4.5, 7.3). În vederea garantării produselor achiziţionate de cumpărător, acesta a adus un fidejusor, în speţă pe pârâtul C F, care se obligă să-l garanteze pe cumpărător în îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate, vânzătorul putând să-l urmărească pe acesta din urmă care s-a obligat solidar cu cumpărătorul (art.9.1, 9.2)
În speţă reclamanta solicită obligarea pârâţilor în solidar la achitarea sumei de 702,88 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată conform facturilor seria INF nr.236557/03.07.2009, seria INF nr.236556/03.07.2009, seria INF nr.240460/28.07.2009. Având în vedere data emiterii facturilor, după ajungerea la termen a contractului se apreciază că relaţiile contractuale dintre părţi nu se determină în baza contractului, în lipsa dovezii cu privire la prelungirea contractului în scris, care a fost încheiat pentru o durată de 1 an începând cu 31.01.2008, dovadă care incumba reclamantei conform art. 1169 C.civ.
Prin urmare instanţa concluzionează că între reclamantă şi pârâtă s-au încheiat raporturi contractuale în condiţiile art. 36 C.com., respectiv prin executarea ofertei reclamantei de către pârâtă constând în vânzarea de către reclamantă către pârâtă a unor mărfuri în valoare totală de 702,88 lei, emiţându-se în acest sens facturile fiscale susmenţionate.
În consecinţă mărfurile prevăzute în facturi fiind cumpărate exclusiv de pârâtă, în lipsa dovezii prelungirii contractului de vânzare cumpărare nr.863/31.01.2008 contrar susţinerilor reclamantei în cauză nu operează solidaritatea pasivă a pârâţilor, întrucât fidejusorul C F s-a obligat să garanteze obligaţiile de plată asumate de cumpărătoare derivând din contractul de vânzare cumpărare. Cum mărfurile prevăzute în facturile pe care îşi întemeiază pretenţiile reclamanta au fost cumpărate de pârâtă după ajungerea la termen a contractului încheiat cu reclamanta, raporturile dintre părţi nu mai sunt guvernate de acest contract ale cărui clauze au putere între părţile contractante doar pe perioada de valabilitate a acestuia. Cum obligaţia principală de plată asumată de cumpărător în baza contractului de vânzare cumpărare s-a stins, pentru comenzile efectuate după ajungerea la termen a contractului şi obligaţia fidejusorului s-a stins pe cale de consecinţă (art. 1681 C.civ.) conform principiului accesoriun sequitur principalae. În consecinţă pretenţiile invocate împotriva pârâtului sunt nefondate atât cu privire la debitul principal, cât şi la penalităţile de întârziere şi pentru considerentele ce succed cu privire la acestea din urmă, urmând a fi respinse pe cale de consecinţă.
Însă se reţine că pârâta C N prin angajamentul de plată asumat la 14.01.2010 a recunoscut debitul datorat reclamantei în valoare de 702,88 lei conform facturilor fiscale invocate prin prezenta de către reclamantă, debit scadent întrucât termenul de plată prevăzut în facturi a fost depăşit.
Din suma totală de plată de 702,88 lei, pârâta după introducerea acţiunii a achitat suma de 400 lei astfel cum rezultă din cererea de reducere a câtimii obiectului cererii (fila 7) .
Pentru neachitarea sumei datorate reclamanta a calculat penalităţi de întârziere la suma datorată în cuantum de 364,75 lei, fără ca între părţi să existe încheiat vreun contract (cel invocat de reclamantă fiind ajuns la termen).
Potrivit art. 970 convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă, ele constituind legea părţilor contractante (art.969 Cciv.).
În speţă, din probele administrate rezultă că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a facturii, decât parţial în limita sumei de 400 lei, neexecutarea diferenţei de plată în cuantum de 57,2 lei fiindu-i imputabilă, rezultând culpa acesteia în neexecutarea ei, impunându-se, astfel, repararea prejudiciului, sub aspectul debitului principal rămas de 302,88 lei.
În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, acestea au valoarea unei clauze penale stabilite în mod arbitrar de către reclamantă. Clauza penală (art. 1066 C.civ.) este o convenţie accesorie, iar pentru a dobândi forţă obligatorie trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate ale oricărei convenţii, printre care se înscrie şi acordul de voinţă al părţilor contractante – mutuus conssensus. Ea nu este o garanţie pusă la îndemâna creditorului pentru realizarea creanţei sale, ci o modalitate de evaluare a prejudiciului suferit de creditor în cazul întârzierii în executarea obligaţiei, astfel că privită ca sancţiune, această convenţie trebuie însuşită fără echivoc de cel căruia i se adresează, respectiv debitorul obligaţiei executată cu întârziere.
Ori, în cauză reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui acord de voinţă al părţilor contractante cu privire la plata penalităţilor de întârziere conform art. 1066 C.civ. şi urm. între părţi neexistând un contract valabil prin care părţile să prevadă o astfel de clauză, penalităţile fiind stabilite în faza de a contractului. Inserarea în facturi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,3% pe zi nu au valoarea unei clauze penale pentru considerentele arătate, acestea nefiind însuşite de pârâtă.
Faţă de considerentele suarătate, instanţa apreciază întemeiată acţiunea reclamantei în parte urmând în temeiul art. 969 C.civ. a obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 302,88 lei reprezentând debit restant şi va respinge capătul de cerere privind penalităţile întârziere cât şi pretenţiile faţă de pârât.
În temeiul art.274 C.p.civ. va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 32,79 lei, cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru 4,12 lei (conform admiterii în parte) .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC I SRL, în contradictoriu cu pârâta C N.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 302,88 lei.
Respinge capătul de cerere privind penalităţile de întârziere solicitate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta.
Respinge acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul C F ca nefondată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.04.2010.
PREŞEDINTE GREFIER
(Sentinţa a rămas irevocabilă prin nerecurare)
5
