Somaţie de plată. Calculul penalităţilor de întârziere în raport de rata dobânzii de referinţă a B. N. R.
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 16.08.2010, SC F. T. SRL a solicitat emiterea unei somaţii de plată în contradictoriu cu debitoarea SC E. SRL, prin care aceasta din urmă să fie obligată la plata sumei totale de 2.199,7 lei, actualizată cu rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii efective, din care suma de 1.718,7 lei, reprezintă contravaloare marfă livrată, suma de 441 lei, penalităţi de întârziere, şi 40 lei, reprezintă cheltuieli de judecată.
În motivare, creditoarea a arătat că în urma relaţiilor comerciale desfăşurate în formă simplificată cu debitoarea a livrat acesteia mai multe mărfuri, însă debitoarea nu şi-a onorat obligaţia de plată a contravalorii facturilor emise, astfel că la data introducerii acţiunii valoarea totală a creanţelor înregistrate în contabilitatea creditoarei era de 1.718,7 lei. De asemenea, a precizat că potrivit înţelegerii intervenite între părţi, debitoarea avea obligaţia să achite obligaţiile respective în termen de 30 de zile, fiind notificată în repetate rânduri pentru plata debitului restant. Totodată, creditoarea a menţionat că penalităţile de întârziere au fost calculate în raport de prevederile Legii nr.321/2009, dobânda de referinţă a B.N.R. aplicată fiind de 6,25%, arătând că deţine împotriva societăţii debitoare o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, care totalizează suma de 2.199,7 lei.
În drept, creditoarea a invocat prevederile O.G. nr.5/2001 privind procedura somaţiei de plată, cu modificările şi completările ulterioare, şi dispoziţiile şi ale Codului de procedură civilă.
În dovedirea celor susţinute, au fost anexate la cererea de emitere a somaţiei de plată, copii ale facturilor fiscale emise pentru mărfurile livrate.
Cererea a fost legal timbrată.
Creditoarea a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.
Fiind legal citată, debitoarea nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
În fapt, în baza relaţiilor comerciale desfăşurate în formă simplificată între părţi, creditoarea a livrat către societatea debitoare mai multe mărfuri, iar aceasta din urmă nu a achitat contravaloarea acestora în termen de 30 de zile, aşa cum au convenit părţile prin menţiunile inserate în cuprinsul facturilor fiscale.
Din datele consemnate în înscrisurile prezentate la dosarul cauzei de către creditoare, reiese că pentru mărfurile livrate au fost emise facturi fiscale în valoare totală de 1.718,7 lei, înscrisurile respective fiind însuşite la plată de către societatea debitoare prin semnătură şi prin aplicarea ştampilei societăţii în cauză.
Faţă de dispoziţiile legale care reglementează somaţia de plată solicitată a fi emisă în cauză, instanţa a reţinut că procedura respectivă poate fi folosită numai dacă sunt întrunite strict condiţiile de admisibilitate prevăzute de art.1 alin.(1) din O.G. nr.5/2001, şi anume, existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament ori alt înscris însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.
Examinând înscrisurile depuse de creditoare în dovedirea pretenţiilor deduse judecăţii, instanţa a constatat că acestea se încadrează în condiţiile prevăzute de procedura somaţiei de plată numai în privinţa sumei de 1.718,7 lei, reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate societăţii debitoare, analiza conţinutului acestora relevând existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile.
Drept urmare, instanţa a admis capătul de cerere privind plata debitului restant reprezentând preţ neachitat pentru mărfurile livrate, cu consecinţa obligării debitoarei să achite creditoarei suma de 1.718,7 lei, actualizată în raport cu rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii efective, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a ordonanţei cuprinzând somaţia de plată, termenul acordat fiind necesar pentru a da posibilitate societăţii debitoare să procure resursele financiare necesare achitării facturilor fiscale în cauză.
Referitor la penalităţile de întârziere solicitate de creditoare, instanţa a reţinut că părţile au inserat în cuprinsul facturilor fiscale emise o clauză penală, stabilind de comun acord că nerespectarea termenului de plată de 30 de zile pentru achitarea sumelor datorate va atrage penalităţi potrivit dispoziţiilor Legii nr.321/2009 privind comercializarea produselor alimentare. Faţă de această clauză contractuală, instanţa a reţinut că părţile au evaluat convenţional prejudiciul produs prin neachitarea în termen a sumelor datorate pentru mărfurile livrate, inserând în facturile fiscale emise o clauză penală valabilă potrivit art. 1066 şi urm. din Codul civil.
În conformitate cu prevederile art.10 din Legea nr.321/2009, în cazul în care plata nu se efectuează la termenul stabilit, debitorul este pus în întârziere fără nicio altă formalitate şi plăteşte de la acel termen o penalitate zilnică egală cu dublul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, calculată la suma datorată.
Raportând situaţia de fapt existentă în cauza dedusă judecăţii la dispoziţiile legale mai sus invocate, s-a constatat că societatea creditoare nu a calculat penalităţile de întârziere pretinse prin acţiune potrivit dispoziţiilor legale mai sus citate, încălcând astfel convenţia părţilor referitoare la modul de calcul al penalităţilor.
Astfel, sub aspectul procentului de penalitate luat în calcul de creditoare, s-a constatat că aceasta s-a raportat la o rată a dobânzii de referinţă a B. N. R. de 6,25 %, deşi pe parcursul întregii perioade pentru care a calculat penalităţi nivelul acestei dobânzi a înregistrat valori diferite de la o lună la alta, după cum rezultă din informaţiile furnizate de (februarie 2010-7,50% p.a.; martie 2010-7,25% p.a.; aprilie 2010-7,00% p.a.; mai 2010-6,50% p.a.; iunie 2010-6,25% p.a.; iulie 2010-6,25% p.a.; august 2010-6,25% p.a.).
De asemenea, şi în ceea ce priveşte modul efectiv de calcul, s-a constatat că societatea creditoare nu a ţinut seama de faptul că rata dobânzii de referinţă a B. N. R. este stabilită pe an, iar nu pe zile sau luni, astfel că rezultatele obţinute de creditoare prin calculul realizat au fost distorsionate, conţinând erori generate de determinarea incorectă a procentului de penalitate zilnică, care ar fi trebuit să antreneze valori mult mai mici ale penalităţilor calculate pentru fiecare factură, faţă cele stabilite de creditoare, şi care era diferit de la o lună la alta, în funcţie de fluctuaţiile înregistrate de rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României.
Pentru motivele de fapt şi de drept expuse, instanţa a considerat că pretenţiile creditoarei referitoare la plata penalităţilor de întârziere în cuantumul solicitat sunt nejustificate şi, în consecinţă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de O.G. nr.5/2001, a respins acest capăt de cerere.
Faţă de dispoziţiile art.7 teza finală din O.G. nr.5/2001 privind procedura somaţiei de plată, cu modificările şi completările ulterioare, societatea creditoare va avea posibilitatea să introducă pentru recuperarea creanţelor respinse cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.
Având în vedere dispoziţiile art.274 C. pr. civ. şi ţinând seama de faptul că la art. 1 alin.(2) din O.G. nr.5/2001 este prevăzut în mod expres că actualizarea cu rata inflaţiei se realizează doar în cazul sumelor prevăzute la alin.(1) al aceluiaşi articol, instanţa a admis în parte capătul de cerere privind cheltuielile de judecată şi a obligat debitoarea la plata către creditoare a sumei achitată ca cheltuieli de judecată, fără să se dispună şi actualizarea acestora cu rata inflaţiei, aşa cum solicitase societatea creditoare.
