Stagiu de cotizare.Obligativitatea aplicării Deciziei nr.40/22 septembrie 2008 a Secţiilor Unite a iccj în sensul că singurele facilităţi oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa i sau ii de muncă sunt acordarea sporului de gru…


Stagiu de cotizare.Obligativitatea aplicării Deciziei nr.40/22 septembrie 2008 a Secţiilor Unite a ICCJ în sensul că singurele facilităţi oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă sunt acordarea sporului de grupă şi posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dispoziţiile art. 14 din acest act normativ neavând semnificaţia reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.

 

– Legea nr.3/1977, Legea nr.19/2000, HG nr.1550/2004

 Prin decizia nr. 40/22 septembrie 2008 a Secţiilor Unite a ICCJ. 

 care este obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, s-a constatat că pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977 iar prin data deschiderii dreptului la pensie se înţelege data la care persoana în cauză a fost înscrisă la categoria de pensie de care beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operaţiunilor de evaluare (art. 3 din normele metodologice).

(decizia civilă nr. 52/19 ianuarie 2010-Secţia de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a Curţii de Apel Ploieşti)

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa  sub nr. 2088/120/2009 reclamantul S. C. a chemat în judecată pârâta Casa Judeţeană de Pensii, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa aceasta să fie obligată să-i emită o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă conform dispoziţiilor OUG nr.4/2005, în care la stabilirea punctajului anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, cu adăugarea perioadei lucrate conform actelor depuse.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este pensionar pentru limită de vârstă în conformitate cu prevederile Legii nr.3/1977, potrivit deciziei nr. 210233/3.06.1999, pensia sa intrând în procesul de recalculare prevăzut de HG nr. 1550/2004, HG nr.733/2005 şi se încadrează în categoria pensiilor cărora li se aplică recalcularea conform dispoziţiilor OUG nr.4/2005.

În conformitate cu prevederile Legii nr.3/1977 stagiul complet de cotizare utilizat este de 20 de ani şi nu de 30 de ani cum în mod eronat a stabilit pârâta în decizia emisă.

Reclamantul a precizat că la data pensionării avea o vechime în grupa I de muncă de 13 ani, 2 luni şi 13 zile şi că după ce a depus adeverinţe din care reiese că în perioada 01.07.1990-15.04.1998 a lucrat în grupa I de muncă i s-a recalculat pensia la data de 31.05.2007, rezultând o vechime de 21 de ani în grupa I.

În drept s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 3/1977, ale Legii nr. 19/2000, ale HG nr. 1950/2004 şi OUG nr. 4/2005 şi s-au anexat în copie: decizia nr. 210233/03.06.1999, adeverinţa nr. 97/20.02.2007, adeverinţa nr. 247/18.04.2005, procesul verbal nr.1433/10.03.2005, decizia nr. 210233/26.05.2008 de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă.

Pârâta Casa Judeţeană de Pensii, fiind legal citată, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, întrucât în conformitate cu prevederile art.8 din Legea nr.3/1977 stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru bărbaţi şi 25 de ani pentru femei, astfel că drepturile reclamantului au fost calculate în mod corect şi legal.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentinţa civilă nr.1314 pronunţată la  11 iunie 2009,  Tribunalul Dâmboviţa a  admis acţiunea  obligând pârâta să recalculeze pensia reclamantului prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Împotriva sentinţei primei instanţe, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică în sensul disp.art.304 pct.8 şi 9 şi  art.3041 Cod pr.civilă.

Recurenta, reluând apărările de la instanţa de fond a susţinut că în mod  greşit a fost admisă cererea reclamantului întrucât potrivit art.2 din anexa HG nr.1550/2004, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediul anual  îl reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislaţia în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operaţiunilor de  evaluare.

De asemenea, se arată că în cazul contestatorului, drepturile de pensie s-au  deschis în anul  1993, când era în vigoare Legea nr.3/1997, stagiul complet de cotizare fiind cel reglementat de acest act normativ, iar potrivit art.8 din Legea nr.3/1977, stagiul complet de cotizare era de  30 de ani pentru bărbaţi şi 25 de ani pentru femei.

Potrivit Normelor Tehnice date în aplicarea unitară a prevederilor HG nr.1550/2004, în situaţia pensiilor de limită de vârstă stabilite în perioada cuprinsă între 1.07.1977 şi 31.03.2001 inclusiv, stagiul complet de cotizare ce se va utiliza la determinarea punctajului mediu anual este de 25 de ani pentru femei şi  30 de ani pentru bărbaţi.

Totodată, s-a mai arătat că există acte normative care prevăd condiţii specifice de pensionare pentru anumite categorii de persoane, iar pentru aceste categorii, la recalcularea pensiilor, se utilizează, în vederea stabilirii punctajului mediu, stagiul de cotizare prevăzut de aceste legi speciale, ceea ce nu este cazul reclamantului.

De asemenea, s-a arătat că în ceea ce priveşte perioada lucrată în grupa I de muncă,  legiuitorul a considerat că aceasta trebuie remunerată diferit, apărând în aceste condiţii OUG nr.100/2008, de modificare a Legii nr.19/2000, care prevede un număr suplimentar de puncte pentru perioada lucrată în condiţiile grupei I sau  II de muncă.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii şi menţinerii deciziei emise de recurentă.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele şi lucrările dosarului, de dispoziţiile legale ce au incidenţă în soluţionarea cauzei, Curtea a constatat că recursul este fondat  potrivit considerentelor care  succed:

 Reclamantului, pensionar pentru limită de vârstă, i-a fost recalculată pensia, ultima dată la 26 mai 2008, prin decizia nr.210233 din 26 mai 2008 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa.

Împotriva acestei decizii, potrivit art.87 din Legea pensiilor nr.19/2000, reclamantul avea drept de contestaţie la instanţa competentă în termen de 45 zile de la comunicare.

Cum în cauză nu s-a făcut dovada datei la care această decizie a fost comunicată reclamantului, prezenta acţiune care constituie în realitate o contestaţie a actului emis de pârâtă, a fost considerată ca fiind exercitată în termenul legal, deşi instanţa de fond avea obligaţia legală de a-i verifica natura juridică şi a stabili în raport de aceasta, calitatea părţilor şi procedura aplicabilă.

Astfel, potrivit art. 95 alin.2 şi art.169 alin.2 din legea nr.19/2000, cererea de recalculare a pensiei urmează aceleaşi reguli procedurale privind soluţionarea şi contestarea, prevăzute pentru cererea de pensionare.

În egală măsură, posibilitatea legală de contestare şi a deciziilor de recalculare a pensiei reprezintă una din componentele dreptului de acces la justiţie, prevăzut şi garantat de art.21 alin.1 şi 2 din Constituţia României şi de art.6 prf.1 al Convenţiei  Europene a Drepturilor Omului, fiind edictat în favoarea cetăţenilor pentru neîngrăditul exerciţiu al dreptului lor de a se adresa instanţelor judecătoreşti.

Drept urmare, natura juridică a acţiunii reclamantului nu este aceea a unei obligaţii de a face iar instanţa de fond avea obligaţia prevăzută de art.129 alin.4 cod pr.civ. să o califice corect, fiind de netăgăduit că orice eroare modificare sau schimbare intervenită în decizia de pensionare iniţială ori în cele emise ulterior pensionării sub aspectul modalităţii de calcul, a cuantumului sau plăţii efective a drepturilor din pensie, inclusiv urmare prezentării unor noi acte doveditoare referitoare la vechime şi perioadele de muncă şi cotizare pot fi supuse controlului de legalitate şi temeinicie al instanţelor de judecată prin intermediul contestaţiei la care asiguratul are dreptul în termen de 45 zile de la comunicarea respectivei decizii.

Curtea constată însă că pârâta, la rândul său, avea dreptul de a se apăra invocând excepţia tardivităţii depunerii contestaţiei, pe care nu l-a exercitat.

În aceste circumstanţe, Curtea va analiza soluţia primei instanţe în fondul său, reţinând că aceasta a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii, fiind incident astfel cazul de recurs prev. de art.304, pct.9 cod pr.civ.

Prin Decizia în interesul legii nr.40 din  22 septembrie 2008 a Secţiilor Unite ale ICCJ s-a decis că dispoziţiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 şi care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială.

În considerentele acesteia s-a arătat că pentru persoanele pensionate în baza Legii nr. 3/1977 stagiul de cotizare, în vederea determinării punctajului mediu, este cel prevăzut de legea în vigoare la data pensionării.

În acest sens, instanţa supremă a reţinut că, pentru persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, drepturile de pensie se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual, astfel cum se dispune prin art. 2 alin. (1) din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, norme aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004.

Potrivit acestor norme, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă, prevăzută de legislaţia în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operaţiunii de evaluare.

De asemenea, alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Prin urmare, singurele facilităţi oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă sunt acordarea sporului de grupă şi posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dispoziţiile art. 14 din acest act normativ neavând semnificaţia reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.

Ca atare, este lipsită de relevanţă împrejurarea că, potrivit dispoziţiilor art. 43 şi art. 77 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, stagiul de cotizare complet a fost stabilit la 20 de ani pentru aceste grupe de muncă.

Prin aceeaşi decizie,  care este obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, s-a mai constatat că pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977 iar prin data deschiderii dreptului la pensie se înţelege data la care persoana în cauză a fost înscrisă la categoria de pensie de care beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operaţiunilor de evaluare (art. 3 din normele metodologice).

Numai asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă, determinate ca atare prin ordine ale Ministerului Sănătăţii, şi ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 au beneficiat atât de reducerea vârstei legale de pensionare, cât şi de majorarea vechimii în muncă, deci a perioadei de contribuţie, denumită în actuala reglementare stagiu de cotizare şi este stabilit de art. 14 din Legea nr. 3/1977.

În raport de această dezlegare, Curtea constată că soluţia primei instanţe este greşită fiindcă reclamantul Sandu Constantin căruia i s-a deschis dreptul la pensie în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, nu şi-a desfăşurat activitatea în grupe speciale de muncă, pentru care sunt incidente acte normative cu caracter special((zona I şi II de radiaţii, persoanele cu handicap, personalul navigant şi cel artistic) şi drept urmare a beneficiat de dispoziţiile Legii nr.3/1977 în sensul facilităţilor acordate de acest act normativ persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă adică :

-acordarea sporului de grupă şi

-posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.

 Majorarea vechimii în muncă, deci a perioadei de contribuţie, denumită în actuala reglementare stagiu de cotizare şi respectiv reducerea acestuia la 20 ani, pe care a reclamat-o intimatul Sandu Constantin, iar prima instanţă a considerat-o îndreptăţită,  nu este un beneficiu pe care Legea nr.3/1977 l-a acordat decât categoriilor socio-profesionale arătate în actele normative cu caracter special, astfel cum au fost nominalizate de recurentă(fila 18 dosar fond) şi în care nu se încadrează reclamantul care a lucrat ca mecanic la fostul GAS Ploieşti şi apoi ca tehnician la Turnătoria SC UTCHIM SA Găieşti aşa cum rezultă din adeverinţele depuse la filele 7-8 dosar fond) iar pentru această activitate desfăşurată în grupa I de muncă i-a fost stabilit atât sporul de grupă cât şi dreptul de a se pensiona înaintea împlinirii vârstei standard, având în vedere că este născut la data de 20 februarie 1947 (fila 6 dosar fond).

În aceste circumstanţe, Decizia în interesul legii nr.40/2008 a ICCJ a fost greşit interpretată şi aplicată de prima instanţă, ceea ce a impus admiterea recursului, conform art.312 cod pr.civ. şi modificarea în tot a sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiate.