Art.14, art.15 – Legea nr.554/2004
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta la data de 24.08.2010, sub nr.10470/118/2010, reclamantul P.D a solicitat, in contradictoriu cu AJOFM Constanta, anularea Dispozitiei nr.4113/29.06.2010 si a Deciziei de imputare nr.428/30.07.2010, precum si suspendarea executării actelor administrative invocate până la solutionarea definitivă si irevocabilă a cauzei.
In subsidiar, a formulat cerere de chemare in garantie a AJOFMsi obligarea acesteia la plata sumei imputate reclamantului.
In motivarea actiunii, reclamantul a arătat că in data de 01.12.2007 a fost numit in functia publică de director executiv adjunct la Directia Managementul Pietii Muncii din cadrul AJOFM Constanta. Prin Ordinul nr.281/24.04.2009 s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu. În aceste conditii, potrivit Legii nr.76/2002 reclamantul a beneficiat de indemnizatie de somaj. Ca urmare a dispozitivului Sentintei civile nr.577/CA/2009 a fost emis Ordinul nr.348 din 24.06.2010, prin care s-a dispus reintegrarea, începând cu data de 24.06.2010 in functia detinută anterior.
La data de 28.06.2010 a fost emisă Dispozitia nr.4113/2010 si Decizia de imputare nr.327/2010 prin care s-a dispus încetarea plătii indemnizatiei de somaj retroactiv si obligarea la restituirea sumei încasate.
Fată de motivele de nelegalitate ale Dispozitiei nr.4113/29.06.2010, a sustinut că nu este motivată, nu se specifică in nici un fel motivul pentru care reîncadrarea reclamantului ar constitui motiv de revocare retroactivă a acordării indemnizatiei de somaj, in conditiile in care se poate dispune încetarea plătii doar de la data încadrării. Totodată, prin această decizie, in mod nelegal s-a dispus încetarea acordării indemnizatiei in mod retroactiv de la data de 11.06.2009, ceea ce constituie o anulare mascată a deciziei prin care s-a dispus initial acordarea indemnizatiei de somaj, desi aceasta intrase in circuitul civil si produse efecte juridice. Reîncadrarea reclamantului in functia detinută anterior s-a dispus prin Ordinul nr.348/24.06.2010. In aceste conditii data de la care urmează a înceta plata indemnizatiei este data reîncadrării definitive, potrivit art.44, lit.a.
Referitor la Decizia de imputare nr.327/28.06.2010, aceasta nu este motivată si nu sunt îndeplinite conditiile art.47 din Legea nr.76/2002; fată de dispozitiile art.106 din legea nr.188/1999 raportarea cuantumului despăgubirilor materiale la salariile de care ar fi beneficiat functionarul public nu schimbă caracterul acestora si nu conduc la asimilarea acestor salarii. În subsidiar, solicită admiterea cererii de chemare in garantie a ANOFM, in calitatea sa de emitent a ordinului nr.281/24.04.2009 cu consecinta obligării la plata sumei imputate reclamantului, in temeiul art.998 Cciv.
A apreciat reclamantul că sunt îndeplinite conditiile prevăzute de art.15 din Legea nr.554/2004: cazul bine justificat fiind determinat de lipsa motivării actelor administrative, încălcarea principiului retroactivitătii, încălcarea art.44 si 47 din Legea nr.76/2002. Cu privire la notiunea de pagubă iminentă apreciază că sumele acordate prin hotărârea judecătorească vor fi achitate in trei transe, începând cu anul 2012, in îngrijirea reclamantului se afla tatăl acestuia, bolnav de cancer si necesita îngrijiri speciale, o eventuală a actelor atacate fiind de natură a produce grave prejudicii si familiei sale.
Pârâta AJOFM Constanta a formulat întâmpinare, prin care a invocat exceptia necompetentei materiale a Sectie comerciale si administrativ, fată de dispozitiile art.119 din Legea nr.76/2002, exceptia prematuritătii cererii de suspendare, fată de dispozitiile art.34, lit.a si b din Ordinul nr.279/2004.
Cu privire la fondul cauzei s-a arătat ca, dispozitia nr.4113/3010 a fost dată in mod legal, motivat de faptul că perioada pentru care a primit indemnizatia de somaj a fost 11.06.2009-31.05.2010, iar restituirea indemnizatiei se face începând cu data nasterii dreptului de acordare. Această motivare a dus la îndeplinirea unei duble calităti : de somer si salariat; fată de dispozitiile art.44 si 47 decizia de imputare nr.327/2010 a fost emisă in mod legal.
Chemata in garantie AJOFM a formulat întâmpinare, prin care a invocat exceptia inadmisibilitătii cererii de chemare in garantie. În cauză nu sunt îndeplinite conditiile răspunderii civile delictuale, Ordinul nr.281/24.04.2009 fiind emis in aplicarea OUG nr.37/2009. Totodată actele administrative contestate de reclamant nu au avut temei ordinul nr.281/2009. Nu se poate stabili o legătura de cauzalitate intre îndeplinirea obligatiilor stabilite in sarcina ANOFM si emiterea de către această institutie a dispozitiei 4113/2010 si deciziei de imputare nr.428/30.07.2010. Cu privire la debitul constatat a fi produs la bugetul asigurărilor de somaj, nu poate constitui un prejudiciu cauzat de ANOFM, suma mentionată reprezentând indemnizatie de somaj acordată in mod necuvenit.
S-a invocat lipsa calitătii procesual pasive a ANOFM, fată de capetele de cerere privind anularea si suspendarea executării actelor administrative, fată de dispozitiile art.1 alin.1, art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.202/2006, art.18 lit.j si art.24 alin.5 din HG nr.1610/2006, art.38 si 39, art.47 alin.1 si alin.2 din Legea nr.76/2002.
Pe fondul cauzei, a arătat că, fată de redobândirea de către reclamant a statutului de salariat, ca urmare a reintegrării acestuia in functia publică de conducere detinută anterior, s-a făcut aplicarea art.44 lit.a privind încetarea indemnizatiei de somaj. Cu privire la cererea de suspendare nu există elemente de natură a determina îndoieli serioase asupra legalitătii actelor administrative si nici existenta unei pagube iminente, actele medicale depuse la dosar nefiind in măsură să conducă la ideea ca tatăl reclamantului nu ar beneficia de asistentă medicală gratuită, in conditiile legii.
Din oficiu, s-a dispus atasarea documentatiei ce a stat la baza emiterii actelor administrative contestate, răspunsul fiind atasat la dosar.
La termenul de judecată din 02.12.2010, instanta a respins exceptia necompetentei functionale a Tribunalului Constanta – Sectiei comerciale si de contencios administrativ; exceptia inadmisibilitătii cererii de chemare in garantie a apreciat-o ca fiind o apărare de fond ce urmează a fi avută in vedere la solutionarea cauzei, asupra exceptiei lipsei calitătii procesual pasive, fată de cererea de chemare in judecată si precizările reclamantului, instanta a constatat că ANOFM nu are calitate procesual pasivă in actiunea principală, chiar dacă poate formula apărări, ci vizează numai obligarea la plata sumei imputate reclamantului, astfel că exceptia a fost respinsă ca lipsita de obiect.
Prin Sentinta civilă nr.1554/CA/02.12.2010 Tribunalul Constanta a respins exceptia prematuritătii cererii de suspendare a actelor administrative si, în temeiul art.15 din Legea 554/2004 a admis cererea reclamantului, dispunând suspendarea Dispozitiei nr.4113/29.06.2010 si a Deciziei de imputare nr.428/30.07.2010 emise de AJPFM Constanta, până la solutionarea definitivă si irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunta această hotărâre, tribunalul a retinut următoarele:
Exceptia prematuritătii cererii de suspendare a fost respinsă pentru următoarele considerente:
In speta, a fost emisă dispozitia nr.4113/2010 si decizia de imputare nr.327/2010 prin care s-a dispus încetarea plătii indemnizatiei de somaj retroactiv si obligarea la restituirea sumei încasate. Potrivit art.34 lit.a si b din Ordinul nr.279/2004 deciziile de imputare constituie titluri executorii. Faptul că nu suntem in prezenta unei contestatii la executare nu are nici o relevantă, pârâta confundând art.403 Cpc, cu art.15 din Legea nr.554/2004, ce constituie o lege cu caracter special. Suspendarea executării actului administrativ se justifică prin urgenta si caracterul provizoriu al măsurii si nu are legătură cu executarea silită a acestuia. Suspendarea actului administrativ vizează chestiuni de legalitate, pe când suspendarea executării vizează chestiuni legate de desfăsurarea procedurii, prevăzuta de art.3711 si urmat. Cpc.
Tocmai pentru că actul administrativ constituie titlu executoriu si poate fi pus oricând in executare, reclamantul are interes de a solicita suspendarea aplicării acestuia.
Cu privire la fondul cererii de suspendare s-a retinut:
Prin Ordinul nr.557/26.11.2007 reclamantul P.D a fost numit in functia publică de director executiv adjunct la Directia Managementul Pietii Muncii din cadrul AJOFM Constanta, iar prin Ordinul nr.281/24.04.2009, s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu.
Prin Decizia nr.3196/26.06.2009 s-a stabilit in favoarea reclamantului dreptul la indemnizatia de somaj începând cu 11.06.2009. Prin sentinta civilă nr.577/CA/2009 a Curtii de Apel Constanta, rămasă definitivă prin decizia nr.2358/06.05.2010, s-a dispus anularea Ordinului nr.281/2009, repunerea părtilor in situatia anterioară si obligarea pârâtei la plata de despăgubiri.
Ca urmare a acestui dispozitiv a fost emis Ordinul nr.348/24.06.2010, prin care s-a dispus reintegrarea reclamantului, începând cu data de 24.06.2010 in functia detinută anterior. La data de 28.06.2010 a fost emisă dispozitia nr.4113/2010 prin care s-a dispus încetarea plătii indemnizatiei de somaj începând cu data de 11.06.2009 si decizia de imputare nr.327/2010 prin care a fost obligat la restituirea sumei încasate.
Actul administrativ unilateral cu caracter individual se bucură de prezumtia de legalitate, fiind el însusi un titlu executoriu. Suspendarea actului administrativ, ca operatiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situatie de exceptie de la regula executării din oficiu. Astfel suspendarea actului administrativ se circumscrie notiunii de protectie provizorie a drepturilor si intereselor particularilor până la momentul la care instanta competenta va cenzura legalitatea actului, consacrata prin mai multe instrumente juridice internationale.
Din acest punct de vedere legea română răspunde recomandărilor Comitetului de Ministri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atributia instantei de a ordona măsuri provizorii de protectie a drepturilor si intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritătile publice. Însă, simpla referire la instrumentele juridice nu poate fundamenta, prin ea însăsi, luarea unei masuri provizorii, reclamantul trebuind să facă dovada existentei „cazului bine justificat” si a „pagubei iminente”.
In ceea ce priveste existenta unui caz bine justificat, potrivit art.2 lit. t din L.nr.554/2004, acesta vizează ” împrejurările legate de starea de fapt si de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinta legalitătii actului administrativ”. Îndoiala serioasă asupra legalitătii actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu usurintă, in urma unei cercetări sumare a aparentei dreptului, pentru că in cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi depuse numai măsuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.
Sub acest aspect, s-a apreciat că împrejurările concrete de fapt si de drept în care actele contestate au fost emise creează o îndoială serioasă în privinta legalitătii acestora, sustinerile reclamantului având caracterul unor indicii de natură aparente care să răstoarne prezumtia de legalitate a actelor administrative supuse controlului judiciar.
In privinta conditiei „pagubei iminente” instanta a retinut că simpla afirmare că prin executarea deciziei reclamantul a rămas fără venituri nu este suficientă si concludentă, paguba însemnând consecinta executării si nu executarea însăsi. Altfel s-ar ajunge la concluzia că cerinta referitoare la iminenta producerii unei pagube este presupusă in majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce contravine caracterului de exceptie al institutiei suspendării. Însă, faptul că desi reclamantul beneficiază de despăgubiri, egale cu salariile de care ar fi beneficiat, ce au fost amânate la plată, pe o perioada de 2 ani începând cu anul 2012, suma imputată – 11602 lei urmează a avea aplicare imediată, că are in întretinere tatăl bolnav, ce necesita îngrijiri medicale speciale, îngrijiri ce presupun eforturi financiare, dată fiind situatia precară a sistemului de sănătate si certitudinea, că faptic, asistenta medicală nu mai este gratuită. Totodată, s-a mai retinut că reclamantul este functionar public, remuneratia fiind micsorată ca urmare a efectelor crizei economice, astfel că o eventuală imputatie a sumei mentionate ar conduce la prejudicii serioase asupra existentei materiale a familiei reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta AJOFM Constanta, în temeiul art.304 pct.8 si 9 Cod de procedură civilă, criticând-o ca fiind nelegală si netemeinică pentru următoarele motive:
În mod gresit s-a retinut natura cauzei ca fiind de contencios administrativ. Având in vedere obiectul cererii de chemare in judecată, respectiv anularea unei dispozitii date in baza Legii nr.76/2002 si a deciziei de imputare prin care s-a solicitat restituirea unei sume constituind încasare necuvenita a indemnizatiei de somaj, instanta competentă a solutiona cauza este Sectia Civilă a Tribunalului Constanta – complete specializate în cauze privind conflicte de Muncă si asigurări sociale, potrivit prevederilor art.119 din Legea nr.76/2002, actualizată coroborate cu dispozitiile art.36(3) din Legea nr.304/2004 actualizată.
În mod gresit instanta de fond a admis cererea de suspendare executării Dispozitiei nr.4113/29.06.2010 si a Deciziei de imputare nr.428/30.07.2010 până la solutionarea definitivă si irevocabilă a cauzei.
Fată de prevederile art.34 lit.a si b) din Ordinul nr.279/2004, nu ne aflam in prezenta unei contestatii la executare, neexistând o executare silită în curs, ceea ce ar presupune o somatie, fie o poprire, ceea ce in speta de fată nu există, reclamantului comunicându-i-se doar un act administrativ.
Neexistând o executare silită, nu se putea cere o suspendare la executare.
Intimatul reclamant, legal citat, nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii dar si potrivit dispozitiilor art.304 pct.8 si 9 C.pr.civ. si art.3041 din Curtea constată că este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta – sectia comercială si de contencios administrativ si fiscal reclamantul a solicitat anularea a două decizii emise de AJOFM Constanta prin care s-a dispus, pe de o parte, încetarea plătii indemnizatiei de somaj iar pe de altă parte s-a stabilit în sarcina acestuia suma de 11608 lei cu titlu de indemnizatie de somaj încasată necuvenit. A mai solicitat si suspendarea executării acestor două decizii.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat exceptia necompetentei functionale a sectiei de contencios administrativ a Tribunalului Constanta în solutionarea actiunii, sustinând că potrivit dispozitiilor art.119 din Legea nr.76/2002, competenta îi revine sectiei civile, unui complet specializat în conflicte de muncă si asigurări sociale.
Prima instantă a respins exceptia invocată de pârâtă, motivând că, în spetă nu sunt incidente dispozitiile art.119 alin.2 din Legea nr.76/2002, ci sunt incidente dispozitiile art.119 alin.1 din Legea nr.76/2002, coroborate cu art.1 din Legea nr.554/2004, fără însă a arăta de ce a ajuns la această concluzie. Prin urmare a trecut la analizarea cererii de suspendare a executării actelor contestate în conformitate cu dispozitiile art.14 si 15 din Legea nr.554/2004.
Examinând exceptia necompetentei functionale a sectiei de contencios administrativ a Tribunalului Constanta, reiterată de pârâtă în motivele de recurs, Curtea constată că aceasta este fondată.
Potrivit dispozitiilor art. 119 din Legea nr.76/2002,
(1) Litigiile rezultate ca urmare a aplicării prevederilor prezentei legi se solutionează de către instantele judecătoresti competente, potrivit legii.
(2) Litigiile privind stabilirea si plata indemnizatiei de somaj se solutionează în regim de urgentă, potrivit normelor procedurale prevăzute pentru conflictele de drepturi, chiar dacă prin lege specială se prevede altfel.
Se constată că Legea nr.76/2002 contine o reglementare generală în ceea ce priveste competenta solutionării litigiilor rezultate din aplicarea celorlalte prevederi pe care le contine si o reglementare specială în ceea ce priveste competenta solutionării litigiilor referitoare la indemnizatia de somaj.
Această diferentiere nu este întâmplătoare întrucât, analizând continutul legii, se constată că aceasta reglementează atât măsurile pentru realizarea strategiilor si politicilor elaborate în vederea protectiei persoanelor pentru riscul de somaj cât si cele ale asigurării unui nivel ridicat al ocupării si adaptării fortei de muncă la cerintele pietei muncii.
Iar potrivit dispozitiilor art.110 Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea disciplinară, materială, civilă, contraventională sau penală.
Prin urmare, pe lângă reglementările specifice indemnizatiei de somaj legea cuprinde si norme cu privire la cresterea sanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă si la stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a somerilor a căror încălcare poate atrage diferite forme de răspundere, litigiile rezultate putând fi solutionate de instante diferite din punct de vedere al competentei functionale.
În virtutea acestui fapt, legiuitorul a înteles să prevadă o competentă specială în ceea ce priveste solutionarea litigiilor ce au ca obiect indemnizatia de somaj, stabilind o procedură urgentă, specifică litigiilor privind conflictelor de drepturi ce sunt solutionate de sectiile civile ale tribunalelor.
Curtea constată astfel, că instanta de contencios administrativ, prin încălcarea competentei prevăzută de lege, a procedat la solutionarea cererii de suspendare a executării deciziilor contestate.
Pe cale de consecintă, în temeiul dispozitiilor art.312 C.pr.civ., Curtea va admite recursul, va casa sentinta recurată si va trimite cauza spre competentă solutionare Tribunalului Constanta – Sectia civilă.
