Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub nr.10575/118/2010 reclamantul S.S. Constanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judetean Constanta suspendarea executării Hotărârii nr. 3/31/07.2010 a Consiliului de Administratie a Spitalului Clinic Judetean Constanta, prin care a fost aprobată organigrama Spitalului Clinic Judetean Constanta.
Reclamantul si-a motivat in fapt cererea arătând că, la data de 19.07.2010 a avut loc sedinta Consiliului de Administratie din cadrul Spitalului Clinic Judetean Constanta, ocazie cu care s-a adoptat hotărârea nr.1/19.07.2010. In temeiul acesteia s-a aprobat proiectul de reorganizare a Spitalului Clinic Judetean Constanta si s-a hotărât o nouă structură organizatorică Spitalului Clinic Judetean Constanta sectiilor pe paturi.
În temeiul Hotărârii nr.1/19.07.2010 s-a adoptat Hotărârea nr.3 din 31.07.2010- act administrativ prin care angajatii vizati sunt prejudiciati de adoptarea noii organigrame.
S-a arătat că în conditiile art.7 din Legea nr.554/2004, a fost formulată plângerea prealabilă, rămasă fără finalitate.
A sustinut reclamantul că Hotărârea nr.3/31.07.2010 a Consiliului de Administratie a Spitalului Clinic Judetean Constanta este nelegală întrucât noua organigramă nu are avizul Ministerului Sănătătii, iar normarea personalului s-a făcut în baza unui proiect de act normativ care la momentul adoptării hotărârii se afla încă în discutie publică, nefiind aprobat printr-un Ordin al Ministrului Sănătătii, asa cum în mod imperativ impun dispozitiile art.174 alin.5 din Lg.95/2006, modificată prin O.G. nr. 48/2010, potrivit cu care „ structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului si a denumirilor pentru spitalele publice din reteaua proprie a altor ministere si institutii publice cu retea sanitară proprie se aprobă prin ordin al ministrului, respectiv prin act administrativ al conducătorului institutiei, cu avizul Ministerului Sănătătii”.
În temeiul Hotărârii nr.1/19.07.2010 s-a adoptat Hotărârea nr.3/31.07.2010 a cărei suspendare se solicită în prezenta cauză, s-a aprobat noua organigramă, fără avizul Ministerului Sănătătii, iar normarea personalului s-a făcut în baza unui proiect de normativ care la momentul adoptării hotărârii în cauză se afla încă în dezbatere public Spitalului Clinic Judetean Constanta, nefiind emis un ordin sau un aviz al ministerului de resort.
Numărul maxim de personal trebuia calculat în baza Ordinul Ministerului Sănătătii Publice nr. 1778/2006, în vigoare la acest moment si pe organigrama aprobată prin Ordinul Ministerului Sănătătii nr.844/2.06.2010.
Cazul bine justificat rezultă din nelegalitatea adoptării hotărârii.
Prejudiciul iminent rezultă din afectarea gravă a actului medical prin măsuri ce au ca consecintă diminuarea nefundamentată legal si cu impact social deosebit prin numărul mare de salariati afectati.
Prin sentinta civilă nr.1377/CA din 01.11.2010 a Tribunalului Constanta s-au respins exceptia lipsei calitătii procesuale active, a lipsei de obiect si lipsa de interes; a fost respinsă cererea de suspendare a Hotărârii Consiliului de Administratie nr.3/2010 formulată de reclamantul S.S Constanta în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Urgentă Constanta.
Pentru a dispune astfel a retinut în esentă prima instantă următoarele:
Instanta a apreciat că nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a celor două conditii.
„Cazul bine justificat” , desprins din împrejurările legate de starea de fapt si de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinta legalitătii actului administrativ nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce tin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează doar în cadrul actiunii în anulare.
Chiar în ipoteza în care ar fi apreciat că există o aparentă de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se cere, fată de disp. art.174 alin.5 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, cu modificările si completările ulterioare, potrivit căruia structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului si a denumirilor pentru spitalele publice din reteaua proprie a altor ministere si institutii publice cu retea sanitară proprie se aprobă prin ordin al ministrului, respectiv prin act administrativ al conducătorului institutiei, cu avizul Ministerului Sănătătii, si fată de Ordinul Ministerului Sănătătii Publice nr.1778/2006 privind normativul de personal pentru asistenta medicală spitalicească, în vigoare la data adoptării Hotărârii nr. 1/19.07.2010, cererea de suspendare nu poate fi primită.
Reclamantul nu a făcut dovada necesitătii prevenirii unei pagube iminente, astfel cum aceasta este definită în art.2 lit.s din Lege, respectiv prejudiciul material viitor si previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a functionării unei autorităti publice sau a unui serviciu public, greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul administrativ ar fi ulterior anulat.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată s-a constatat că reclamantul apreciază că paguba iminentă constă în afectarea gravă a actului medical prin măsuri ce au ca consecintă diminuarea nefundamentată legal si cu impact social deosebit prin numărul mare de salariati afectati.
Ori, iminenta unei asemenea perturbări a serviciului medical nu a fost dovedită printr-un minim de probe si nici nu se arată în ce ar consta această perturbare, care nu poate fi prezumată ca o consecintă directă a actului a cărui se cere a fi suspendată.
Astfel, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada iminentei producerii unui prejudiciu material viitor si previzibil, greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care Hotărârea nr. 31/31 .07.2010 ar fi ulterior anulată, instanta de judecată a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării actului administrativ .
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs S.S Constanta criticând-o sub aspectele:
A criticat Hotărârea Consiliului de Administratie nr.3/2010 adoptată de intimată motivat de faptul că procedura de reorganizare a spitalului, procedura care a stat la baza adoptării hotărârii nr.3/2010 nu a fost în prealabil aprobată de către ministerul de resort asa cum impun conditiile art.174 alin.5 din Legea nr.95/2006 modificată prin OUG nr.48/2010.
Prima instanta a apreciat că există o aparentă de nelegalitate a actului administrativ fată de dispozitiile art.174 alin.5 din Legea nr.95/2006 si fată de Ordinul Ministerului Sănătătii Publice nr.1778/2996 privind normativul de personal pentru asistentă medicală spitalicească, în vigoare la data adoptării hotărârii CA nr.3/2010, dar a considerat că nu au produs probe din care să rezulte iminenta producerii unui prejudiciu în raport de dispozitiile art.2 lit.s din Legea nr.554/2004.
Consideră recurentul că instanta de fond a apreciat în mod nefondat faptul că nu se face dovada unui prejudiciu iminent conform dispozitiilor art.2 lit.s din Legea nr.554/2004, apreciind în mod eronat faptul că adoptarea acestei hotărâri nu este de natură a produce o perturbare previzibilă gravă a functionării unei autorităti publice sau serviciu public ; a mai considerat totodată faptul că nu s-au administrat probe în dovedirea unui prejudiciu iminent.
Astfel, a învederat prin cererea introductivă, prin concluziile orale si prin concluziile scrise faptul că diminuarea nejustificată a numărului de paturi la nivelul unei institutii sanitare de mărimea Spitalului Clinic de Urgentă Constanta si pe cale de consecintă noua organigramă cu numărul de personal redus este în mod clar de natură să aducă o gravă perturbare a activitătii acestei autorităti.
Totodată a învederat faptul că în urma reducerii numărului de paturi, personalul aferent acestora urmează să presteze activităti în limita maximă de normare a serviciului, impunând angajatilor spitalului care rămân pe posturi o muncă suplimentară.
Astfel, prejudiciul iminent, ca si conditie de admitere a cererii de suspendare, raportat la situatia de fapt învederată, respectiv reducerea numărului de posturi, rezultă implicit, nefiind necesare a fi făcute alte probe în acest sens.
Mai mult, fiind vorba de un prejudiciu iminent si nu unul deja produs, nici nu se pot face probe asupra unei situatii viitoare. Ori, probe concrete asupra perturbării activitătii din institutie pot fi făcute la momentul în care, urmare a încetării activitătii salariatilor ca urmare a normării muncii în limita maximă, se vor produce erori în actele medicale cu consecinte dintre cele mai grave.
Apreciază astfel că iminenta prejudiciului rezultă implicit din conditia cazului bine justificat, deoarece structura organizatorică a spitalului stabilită prin hotărârea CA nr.1/2010 nu a fost verificată de Ministerul Sănătătii, iar pe cale de consecintă nici hotărârea CA nr.3/2010 nu se bucură de legalitatea impusă de această verificare.
În ceea ce priveste cheltuielile de judecată la care a fost obligat recurentul, solicită să se aibă în vedere diminuarea lor în raport de termenele limitate acordate la instanta de fond (3 termene) si în raport de faptul că recurentul este o organizatie sindicală care apără drepturile si interesele membrilor săi fără a realiza activităti economice profitabile care să permită achitarea acestor cheltuieli.
Analizând criticile aduse Curtea va retine că acestea sunt nefondate pentru considerentele:
Actul administrativ cu caracter unilateral se bucură de prezumtia de legalitate si se execută din oficiu, însă de la această regulă există o situatie de exceptie, când efectele acestuia sunt vremelnic întrerupte prin suspendarea executării actului, în temeiul art.14 alin.1 teza a I-a sau, după caz, în temeiul art.15 din legea nr.554/2004.
Însă, în ambele ipoteze legea impune îndeplinirea cumulativă a două conditii: cazul bine justificat si paguba iminentă, prin caz bine justificat întelegându-se, potrivit art.2 alin.1 lit.t din Legea nr.554/2004, împrejurările legate de starea de fapt si de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinta legalitătii actului administrativ, iar prin pagubă iminentă întelegându-se, conform art.2 alin.1 lit.s din acelasi act normativ, prejudiciul material viitor si previzibil sau, după caz perturbarea previzibilă, gravă a functionării unei autorităti publice ori a unui serviciu public.
Într-adevăr, suspendarea actului administrativ este reglementată în scopul acordării unei protectii provizorii a drepturilor si intereselor particularilor până la momentul în care instanta competentă va cenzura legalitatea actului, protectie consacrată prin mai multe instrumente juridice, atât în sistemul Consiliului Europeni, cât în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere legea română corespunde recomandărilor Comitentului de Ministrii din cadrul Consiliului Europeni invocată de reclamant pentru că prevede atributia instantei de a ordona măsuri provizorii de protectie a drepturilor si intereselor particularilor, însă simpla invocare a prevederilor legale care reglementează institutia suspendării si la recomandările Comitetului de Ministri din cadrul Consiliului Europei nu poate fundamenta prin ea însăsi luarea unei măsuri provizorii pentru că suspendarea nu intervine de drept, ci în fiecare caz în parte trebuie prezentate de către partea interesată indicii suficiente de răsturnare a prezumtiei de legalitate si care să facă verosimilă iminenta producerii unei pagube.
Pentru a suspenda executarea unui act administrativ nu este suficient doar ca partea interesată să sustină că sunt îndeplinite conditiile prevăzute de lege, ci trebuie să prezinte indicii pe baza cărora să se poată realiza o analiză în concret a cazului bine justificat si a iminentei unei pagube în raport cu natura si amploarea măsurii dispuse prin actul contestat si datele economice ale contribuabilului.
Referitor la critica privind gresita retinere de către prima instantă a nedovedirii conditiei referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente imposibil de reparat ulterior, se retine că aceasta este nefondată.
Aceasta pentru că cererea de suspendare a executării efectelor actului administrativ a fost formulată de către S.S Constanta, în numele membrilor săi, invocându-se perturbarea previzibilă gravă a functionării unei autorităti publice sau a unui serviciu public.
În concret, s-a arătat că măsura dispusă este de natură să ducă, urmare a diminuării numărului de paturi a spitalului la diminuarea numărului personalului, cu consecinta prestării de către personalul rămas pe posturi de muncă suplimentară.
Ori, fată de modalitatea de justificare a îndeplinirii conditiei referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, Curtea retine că în mod judicios a statuat prima instantă că această cerintă nu este îndeplinită, întrucât prestarea de muncă suplimentară ca urmare a desfiintării posturilor nu poate fi asimilată cu perturbarea gravă a functionării autoritătii publice – Spitalul Clinic judetean Constanta, în sensul avut în vedere de legiuitor prin Legea nr.554/2004 art.2 lit.s.-
Pe de altă parte, această perturbare este invocată de către sindicat si nu de către autoritatea publică care este cea mai în măsură să aprecieze dacă activitatea sa va fi afectată sau nu ca urmare a actului administrativ emis; ori în spetă serviciul public, pretins afectat, este cel care a hotărât reorganizarea sa prin adoptarea unei noi organigrame, în raport de dispozitiile OUG 162/2008 privind transferul de atributii si competente exercitate de Ministerul Sănătătii către autoritătile publice locale, măsură ce a avut ca si consecintă diminuarea numărului de paturi.
În ce priveste sustinerea conform cu care iminenta producerii unei pagube rezultă implicit din conditia cazului bine justificat, aceasta nu poate fi primită întrucât potrivit dispozitiilor legale incidente, rezultă că cele două conditii trebuie dovedite si întrunite cumulativ.
În ceea ce priveste conditia cazului bine justificat se retine că aspectul potrivit cu care Hotărârea nr.3/2010 nu a fost în prealabil aprobată de ministerul de resort, conform art.174 alin.5 din Legea nr.95/2006, modificată prin OUG nr.48/2010, este un element ce poate fi valorificat în judecata pe fond a actului administrativ pretins nelegal, si nu în această procedură specială de apreciere a oportunitătii suspendării efectului acestui act, procedură în care judecătorul este tinut să facă doar o cercetare sumară a aparentei drepturilor pretinse a fi încălcate de către reclamantul vătămat.
Referitor la critica privind cuantumul exagerat al cheltuielilor de judecată la care a fost îndatorat recurentul, se retine că aceasta nu poate fi primită întrucât reclamantul a căzut în pretentii iar fată de complexitatea litigiului, nu se impune diminuarea cheltuielilor de judecată făcute de pârât cu ocazia procesului initiat de reclamant împotriva celui dintâi .
Fată de cele arătate în temeiul dispozitiilor art.312 Cod pr.civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat.
