Prin actiunea adresată Tribunalului Constanta si înregistrată sub nr.14073/118/20.10.2010, reclamantii PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANtA, CONSILIUL LOCAL CONSTANtA, MUNICIPIUL CONSTANtA si PRIMARUL MUNICIPIULUI CONSTANtA au solicitat în contradictoriu cu CURTEA DE CONTURI CONSTANtA suspendarea Deciziei nr.28/01.09.2010 a Curtii de Conturi Constanta sub aspectul măsurilor de la pct.4 si 5.
Motivând actiunea reclamantii învederează în esentă că, prin Decizia nr.28/01.09.2010 CURTEA DE CONTURI CONSTANtA a constatat că, anumite sume de bani plătite salariatilor au un caracter nelegal.
Se arată că, prin măsurile de la pct.4 si 5 s-a dispus luarea măsurilor legale pentru stabilirea măsurii si întinderii prejudiciului reprezentând plăti nelegale, în referire la: sporul de confidentialitate, spor stabilitate, indemnizatia de dispozitiv, drepturi speciale pentru mentinerea sănătătii si securitătii muncii, o primă egală cu salariul de bază la plecarea în concediu, pentru personalul contractual.
Reclamantii au formulat plângere prealabilă împotriva actului administrativ atacat, conform art.14 alin.1 din Legea 554/2009.
Cu privire la conditiile admiterii cererii de suspendare, în ceea ce priveste cazul bine justificat, reclamantii consideră nelegale constatările si dispunerile CURtII DE CONTURI, atât timp cât Acordul Unic/Contractul Colectiv de Muncă a fost înregistrat la D.M.S.S.F. Constanta si nu a fost anulat sau modificat cu privire la sporurile în discutie.
Cu privire la sporul de confidentialitate se arată că, are un caracter legal în considerarea respectării principiilor constitutionale privind nea, dreptul la plată egală pentru muncă, dreptul la salariu pentru prestată, care se coroborează cu reglementările internationale respectiv art.7 si 23 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului.
Sporul de stabilitate a fost negociat conform art.3 lit.f din Legea nr.188/1999.
La indemnizatia de dispozitiv s-a avut în vedere practica judecătorească si prevederile art.9.2 din Ordinul M.A.I. 496/2003.
Pentru celelalte drepturi au fost efectuate plăti în conformitate cu prevederile Acordului Unic/Contractului Colectiv de Muncă la nivelul de institutie.
Cu privire la măsurile dispuse la pct.5, reclamantii solicită instantei să constate că, se află în fata unui caz bine justificat, atât timp cât, actiunea cu privire la actul administrativ (hotărârea Consiliului Local Constanta) în baza căruia s-a dispus plata, nu s-a contestat nulitatea de drept prin hotărâre judecătorească definitivă si irevocabilă, asa cum dispune expres prin art.46 alin.2 din Legea 215/2001.
Măsura suspendării se impune pentru prevenirea unei pagube iminente, ce se reflectă prin aceea că, se creează un prejudiciu la nivel institutional, prin imposibilitatea desfăsurării în conditii normale a serviciilor administratiei publice locale, determinată tocmai de renuntarea angajatilor la posturile ocupate.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea actiunii, întrucât nu sunt îndeplinite conditiile de admisibilitate, respectiv existenta unui prejudiciu, caz bine justificat.
Prin Sentinta civilă nr.1507/02.12.2010 Tribunalul Constanta a admis cererea de suspendare formulată de reclamantii PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANtA, CONSILIUL LOCAL CONSTANtA, MUNICIPIUL CONSTANtA si PRIMARUL MUNICIPIULUI CONSTANtA, dispunând suspendarea executării Deciziei nr.28 din 01.09.2010 emisă de CURTEA DE CONTURI până la pronuntarea instantei de fond.
Pentru a pronunta sus-mentionata hotărâre, instanta de fond a retinut în esentă, următoarele:
Invocarea inadmisibilitătii cererii de suspendare de către pârâtă a fost calificată de instantă ca o apărare de fond, întrucât contestarea dreptului reclamantilor de a sesiza instanta cu această cerere, invocând dispozitiile ce tin de temeinicia cererii de suspendare si nu de aspecte obiective care să tindă la ideea că dreptul si pretentiile reclamantilor nu pot fi acordate de calea procesuală aleasă de acestia.
Dispozitiile art.14 al Legii nr.554/2004, la care art.15 alin.2 din aceeasi lege face trimitere, consacră posibilitatea suspendării executării actului administrativ „în cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente”.
În spetă reclamantii au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile pentru actul administrativ a cărei suspendare se solicită.
Cazurile bine justificate constau, în conformitate cu prevederile art.2 alin.(1) lit.”t” din legea contenciosului administrativ în „împrejurările legate de starea de fapt si de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinta actului administrativ”, iar paguba iminentă în „prejudiciul material viitor si previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a functionării unei autorităti publice sau a unui serviciu public (lit.”s”).
Arată instanta că, reprezentând operatiunea juridică de întrerupere provizorie a efectelor actului administrativ, suspendarea executării acestuia apare astfel ca, un instrument procedural eficient, prin care se asigură persoanelor o protectie jurisdictională vremelnică.
Având însă în vedere principiul executării din oficiu al actului administrativ, care derivă din prezumtiile de legalitate, autenticitate si veridicitate ale acestuia, suspendarea actului administrativ apare în acelasi timp ca o situatie de exceptie, care determină punerea în balantă a interesului social cu cel personal, retinerea prioritătii unuia dintre aceste interese fiind subsumată principiului legalitătii.
Se arată că, legiuitorul intern nu a definit continutul cazului bine justificat, acestuia putându-i-se circumscrie existenta unui argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului administrativ contestat, conform principiului consacrat în plan european prin Recomandarea nr.R (89)8 adoptată de Comitetul de Ministri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989 referitoare la protectia jurisdictională provizorie în materie administrativă, de care judecătorul national trebuie să tină seama, prin prisma calitătii României de membră a Consiliului Europei.
În situatia din spetă, se retine de către instantă, existenta cazului bine justificat pentru suspendarea actului administrativ, rezultând o îndoială evidentă asupra prezumtiei de legalitate a acestuia, reclamantii făcând dovada existentei cererii având ca obiect anularea Deciziei de imputare nr.8373/2009.
Cazul bine justificat este definit de art.2 lit.t din Legea nr.554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt si drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalitătii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalitătii actului administrativ, trebuie să poată fi dovedită cu usurintă, în urma unei cercetări sumare a aparentei dreptului pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării, pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nefiind permisă o prejudecare a fondului litigiului.
Instanta retine în acest sens că, drepturile si sporurile enumerate în cuprinsul deciziei CURtII DE CONTURI se regăsesc în contractul colectiv de muncă pentru care nu s-a făcut dovada că, a fost desfiintat prin hotărâre judecătorească sau prin acordul părtilor.
Prin Decizia nr.28/01.09.2010 s-a stabilit în sarcina ordonatorului de credite obligatia de a dispune măsurile legale pentru stabilirea întinderii prejudiciului, reprezentând plăti nelegale acordate sub forma unor drepturi bănesti sau în natură salariatilor unitătii si recuperarea acestora, conform prevederilor legale (la pct.1) si obligatia de a dispune măsurile legale pentru virarea sumelor reprezentând impozit pe si a celorlalte contributii (pct.2).
Fără a analiza sustinerile reclamantilor relativ la nelegalitatea acestei decizii, întrucât s-ar antama fondul cauzei având ca obiect anularea deciziei, instanta retine că, existenta unui contract colectiv de muncă valabil încheiat în urma negocierii între partenerii sociali si care, prin necontestarea sa, se impune cu putere de lege părtilor contractante, contract în baza căruia s-au efectuat plătile mentionate la punctul 1 din decizie, se circumscrie unui argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului administrativ contestat.
În ceea ce priveste conditia privind prevenirea unei „pagube iminente”, instanta a retinut si definitia la nivel comunitar dată acestei notiuni, prin Recomandarea sus-mentionată.
Astfel, se arată că, prin acest act juridic european s-a statuat că, executarea imediată si integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate, poate cauza persoanelor, în anumite circumstante, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune a fi evitat, în măsura posibilului.
Printre principiile mentionate în Recomandare referitoare la suspendarea executării unui act administrativ, ca măsură de protectie jurisdictională provizorie, se regăseste si cel conform căruia, autoritatea jurisdictională chemată să decidă o atare măsură, trebuie să aprecieze ansamblul circumstantelor si intereselor prezente.
Se arată că, astfel de măsuri pot fi acordate în special în situatia în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat.
Sustinerile reclamantilor privind prejudiciul ce urmează să se producă -constând în perturbarea gravă a functionării unui serviciu public administrativ, întrucât neplata în continuare a drepturilor de natură socială în beneficiul angajatilor este de natură a determina denuntarea contractelor individuale de muncă încheiate cu acestia, la initiativa angajatilor, determinând astfel, blocarea activitătii administratiei publice locale -, reprezintă un motiv suficient si concludent pentru a considera întrunită cerinta analizată mai sus.
Instanta a mai avut în vedere si termenul cert, până la care măsurile stabilite în cuprinsul deciziei trebuie aduse la îndeplinire, precum si posibilitatea ca în caz de nerespectare a acestui termen, să se aplice sanctiuni, chiar penale, fată de persoanele responsabile cu aducerea la îndeplinire a deciziei, aspecte care conturează iminenta unei perturbări previzibile a functionării serviciului public.
În acest context, nu a putut fi primită sustinerea pârâtelor în sensul că, un act administrativ prin care se recomandă stabilirea întinderii prejudiciului, nu poate reprezenta o pagubă iminentă, în conditiile în care, îndeplinirea obligatiilor stabilite prin decizie are, în mod logic, repercusiuni asupra situatiei angajatilor institutiei si, implicit, asupra modului de desfăsurare a activitătii acesteia.
Pe de altă parte, s-a mai retinut că, nerespectarea termenului de luare a măsurilor, poate avea, asa cum s-a arătat, repercusiuni asupra persoanelor responsabile cu aducerea la îndeplinire a deciziei, aspect ce configurează pericolul perturbării propriei activităti, arătându-se că, prejudiciul este previzibil cu evidentă, adică cert, sigur ca si producere, cunoscându-se cuantumul acestuia.
S-a mai apreciat că, suspendarea deciziei este oportună a proteja nu numai interesele patrimoniale ale reclamantilor, dar si a unei securităti juridice privind dreptul la plată a muncii prestate, evitându-se crearea unor situatii juridice noi, care să facă anevoioasă repunerea părtilor în situatia anterioară emiterii actului, deoarece va fi afectată desfăsurarea în bune conditii a serviciilor administratiei publice locale, în conditiile în care, prin anularea deciziei, autoritatea va fi obligată să restituie reclamantilor ,sume de bani retinute în urma măsurilor luate, conform dispozitiilor Curtii de Conturi.
Fată de cele sus-expuse, cererea de suspendare formulată în conformitate cu dispozitiile art.14 din Legea nr.554/2004 a fost apreciată ca fiind întemeiată, si pe cale de consecintă a fost admisă, de către instanta de fond.
Împotriva acestei hotărâri, în termen a declarat recurs CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, cu indicarea temeiurilor de drept prev.de art.304 al.1 pct.9 Cod pr.civilă, cu referire la art.3041 Cod pr.civilă, cu următoarea motivatie, în esentă:
– 1. în mod gresit instanta de fond a respins exceptia inadmisibilitătii cererii de suspendare act administrativ, hotărârea fiind pronuntată cu aplicarea gresită a disp.art.14 cu referire la art.15 din Legea nr.554/2004, neexaminând conditiile de admisibilitate ale cererii, respectiv aceea privind „producerea unui prejudiciu”;
– 2. instanta de fond nu a tinut cont de faptul că, decizia atacată a fost emisă în urma efectuării unui control prin care s-au propus înlăturarea unor nereguli constatate la sediul intimatei reclamante, în calitate de entitate controlată;
– 3.cât priveste fondul cererii de suspendare a executării actului administrativ, instanta de fond în mod gresit a apreciat că, în spetă, ar fi vorba de „un caz bine justificat” ;
– 4. instanta de fond nu a tinut seamă de faptul că, legea cere ca pe lângă „iminenta pagubei” intimata avea obligatia să înfătiseze instantei si alte împrejurări legate de starea de fapt si de drept, ce ar fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privinta legalitătii actului administrativ, deoarece:
oactul administrativ se bucură de prezumtia de legalitate;
osuspendarea acestuia este o situatie de exceptie;
onu se produce un prejudiciu intimatilor, ci bugetului local, ce este cel la a cărui prejudiciere a contribuit acordarea unor drepturi salariale ce exced cadrului legal.
Se solicită admiterea recursului, cu consecinta modificării în tot a sentintei recurate, în sensul respingerii cererii de suspendare executare, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca netemeinică si nelegală.
Examinând actele si lucrările dosarului, prin prisma criticilor aduse hotărârii recurate, si a probatoriului administrat, conform disp.art.1169 Cod civil, văzând si dispozitiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea respinge recursul formulat de CURTEA DE CONTURI ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esentă:
Instanta a fost investită cu solutionarea cererii având ca obiect suspendarea executării Deciziei nr.28/01.09.2010 emisă de către CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI – CAMERA DE CONTURI A JUDEtULUI CONSTANtA, sub aspectul măsurilor dispuse la pct.4 si 5 din decizie, până la solutionarea cauzei de către instanta de fond.
Retine Curtea că, prin măsura de la pct.4 din decizie s-a dispus luarea unor măsuri legale pentru stabilirea mărimii si întinderii prejudiciului reprezentând plăti nelegale acordate sub forma unor drepturi bănesti sau în natură, salariatilor entitătii si recuperarea acestuia conform prevederilor legale, în referire la următoarele drepturi:
-spor de confidentialitate acordat lunar în procent de 10% din salariul de bază;
-spor de stabilitate calculat la salariul de bază în transele pentru care se acordă spor de vechime;
-indemnizatia de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază;
-drepturile speciale pentru mentinerea sănătătii si securitătii muncii, în cuantum de 800 lei, neimpozabil;
-o primă egală cu salariul de bază la plecarea în concediu, pentru personalul contractual.
Prin măsura de la pct.5 din decizie, s-a dispus luarea măsurilor legale pentru stabilirea mărimii si întinderii prejudiciului adus bugetului local si recuperarea acestuia, în ceea ce priveste plata unor indemnizatii comisiilor de vânzare a terenurilor apartinând PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI CONSTANtA.
Totodată, Curtea retine că, constatarea nelegalitătii acordării drepturilor mentionate la fiecare dintre punctele sus-expuse, a fost efectuată prin Procesul verbal de constatare din 07.07.2010, iar pentru aceste măsuri CURTEA DE CONTURI a stabilit termen de realizare la data de 29.10.2010, cu mentiunea că, în total sumele cu privire la care s-au dispus măsurile vizate cuantificându-se la suma totală de 8.088.550,923 lei.
1. În referire la primul motiv de recurs privind exceptia inadmisibilitătii cererii de suspendare dedusă judecătii, pe considerentul inexistentei riscului producerii unui prejudiciu, Curtea retine în esentă că, acesta este nefondat si văzând si dispozitiile art.312 Cod pr.civilă, dispune respingerea sa, pentru următoarele considerente:
Invocarea inadmisibilitătii cererii de suspendare, pe considerentul sus-expus „inexistentei riscului producerii unui prejudiciu” este calificată ca o apărare de fond deoarece, riscul producerii unei pagube iminente este una din conditiile de admisibilitate ale cererii.
Curtea retine că, potrivit art.15 al.1 din Legea nr.554/2004 „Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art.14 , si prin cererea adresată instantei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanta poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la solutionarea definitivă si irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu actiunea principală sau printr-o actiune separată, până la solutionarea actiunii în fond”, pentru ca, potrivit art.15 al.2 legiuitorul să fi dispus „Dispozitiile art.14 al.2-7 se aplică în mod corespunzător”.
Textul de lege citat stabileste expres că, suspendarea executării actului administrativ este o operatiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, care intervine la cererea părtii interesate sau din oficiu, cu mentiunea că, măsura suspendării poate fi luată numai împotriva unui anumit tip de act si numai în anumite împrejurări.
Prin urmare, distingem ca fiind conditii ale suspendării:
b)cele care privesc actul administrativ care poate fi suspendat;
b)cele care privesc temeiul de fapt al suspendării.
a) Conditii privitoare la actul supus suspendării:
Obiectul suspendării îl reprezintă actul administrativ, definit de art.2 lit.”c” din Legea nr.554/2004 ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării, executării legii sau a executării în concret a legii, care dă nastere, modifică sau stinge raporturi juridice..”.
Asa fiind, retine Curtea că, pentru a fi suspendată executarea actului, este necesar ca acesta să fie susceptibil de executare, cu alte cuvinte să producă efecte în curs, a căror stopare să tindă a se realiza prin cerere.
Prin urmare, nu poate fi suspendat un act administrativ care si-a epuizat efectele înainte de pronuntarea instantei, fie chiar si după sesizarea acesteia, deoarece, ordinul emis de instantă se raportează la momentul pronuntării.
De asemenea, retine Curtea că, nu poate fi suspendat un act administrativ a căror efecte se produc „eo ipso” , fără un impact palpabil, material, în mediul înconjurător si fără o activitate ulterioară emiterii prin care să fie adus la îndeplinire, fiind de netăgăduit că, Procesului verbal FN/07.07.2010 este cel ce stabileste impactul palpabil material, si care urma a fi dus la îndeplinire prin emiterea Deciziei nr.28/01.09.2010.
2. În referire la motivul de recurs privind emiterea deciziei urmare efectuării unui control, prin care s-a propus înlăturarea unor nereguli constatate, Curtea apreciază că, si acest motiv de recurs este nefondat, urmând a fi respins conform art.312 Cod pr.civilă, deoarece „îndoiala serioasă” asupra legalitătii actului administrativ, nu poate fi stabilită printr-o analiză sumară a aparentei dreptului , astfel încât, măsura suspendării să fie provizorie, stiut fiind că, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.
În contextul dat, Curtea retine că, drepturile si sporurile enumerate în continutul deciziei CURtII DE CONTURI, se regăsesc în contractul colectiv de muncă, pentru care nu s-a făcut dovada că ar fi fost desfiintat prin hotărâre judecătorească sau prin acordul părtilor, ori, prin decizie, s-a stabilit în sarcina ordonatorului de credit, obligatia de a dispune măsuri legale pentru stabilirea întinderii prejudiciului ce ar reprezenta:
-plăti nelegale acordate sub forma unor drepturi bănesti sau în natură salariatilor institutiei;
-recuperarea acestora si obligatia de a dispune măsuri legale pentru virarea sumelor reprezentând impozit pe venit si a celorlalte contributii.
Concluzionând în privinta acestui aspect, Curtea retine că, intimatii reclamanti se află în prezenta unui contract colectiv de muncă valabil încheiat în urma negocierii între partenerii sociali, si care, prin necontestarea sa se impune cu putere de lege între părtile contractante, acesta fiind mobilul efectuării plătilor, situatie ce se circ umscrie unui argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului administrativ.
3-4. În referire la motivele de recurs privind fondul cererii de suspendare a executării actului administrativ – „caz bine justificat” si „pagubă iminentă”, Curtea apreciază că, si acestea sunt nefondate urmând a fi respinse, conform art.312 Cod pr.civilă, deoarece, potrivit art.14 al.1 din lege „În cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în conditiile art.7, a autoritătii publice care a emis actul sau a autoritătii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instantei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronuntarea instantei de fond…”.
Formularea textului de lege sus-citat sugerează a fi necesare de îndeplinit următoarele conditii de admisibilitate :
-caz bine justificat;
-prevenirea unei pagube iminente,
tinând cont de toate interesele confruntate în proces.
Asa fiind, retine Curtea că, atunci când legiuitorul a avut în vedere cazul bine justificat, a urmărit ca instanta să analizeze dacă dosarul care i se prezintă spre solutionare este justificat, în măsura necesară pronuntării unei măsuri, ordin, dispozitie, pentru aplicarea imperium-ului care-i este conferit.
Formularea din textul în discutie arată doar că, examinarea temeiniciei cererii dedusă spre judecată se face, în această materie, cu o intensitate sporită si cu o chibzuire mai aprofundată, instanta trebuind să fie deosebit de atentă cu transarea provizorie a materiei litigioase.
Procedând la analizarea „cazului bine justificat” Curtea retine că, interpretarea normelor juridice de către pârâtă, la emiterea actelor administrative si care privesc: „acordarea unui anumit drept, nu poate fi acordat angajatului, chiar dacă există un contract colectiv de muncă negociat de părti”, sunt prin ele însele de natură a crea convingerea existentei unui caz bine justificat.
În atare conditii, Curtea apreciază ca fiind corectă, legală si temeinică, interpretarea instantei de fond, precum că, ne-am afla în fata unui caz bine justificat în acceptiunea art.2 lit.”t” coroborat cu art.14 din Legea nr.554/2004, deoarece, prezumtia de legalitate a actului administrativ este o prezumtie relativă, care poate fi răsturnată prin proba contrarie.
Astfel, Curtea constată că, instanta de fond s-a aflat în situatia de a „pipăi fondul cauzei” nu să-l solutioneze în întregime, în acest sens, statuându-se în doctrină si jurisprudentă că, nu vor fi admise probe care presupun o tergiversare a procesului, însă singurele apărări permise pentru ca instanta să poată verifica „aparenta în drept” sunt argumentele legale, apărări pe care instanta trebuie să le ia în considerare.
Asa fiind, luând în considerare aparenta dreptului în spetă, Curtea apreciază în sensul îndeplinirii sus-mentionatei conditii privind cazul bine justificat, ca unul dintre cazurile de admisibilitate a cererii, asa după cum legal si temeinic a retinut si instanta de fond.
De altfel, în aprecierea făcută, în mod legal instanta de fond a avut în vedere principiul consacrat în plan european prin Recomandarea nr.R/(89)8 adoptată de Comitetul de Ministri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989 referitoare la protectia jurisdictională provizorie în materie administrativă, de care judecătorul national trebuie să tină seama, prin prisma calitătii României de membră a Consiliului Europei.
În ceea ce priveste conditia privind paguba iminentă, Curtea retine că, institutia suspendării actului administrativ este singura care foloseste această notiune, pe care o defineste în art.2 lit.”s” din Legea nr.554/2004, definitia fiind elaborată special pentru această procedură, toate caracteristicile surprinse în ea referindu-se la ipoteze care pot fi întâlnite în practică si care impun constatarea pagubei iminente.
Astfel, paguba iminentă este prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidentă sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a functionării unei autorităti publice ori a unui serviciu public.
Sus-mentionatele retineri sunt în deplină concordantă cu aceeasi Recomandare europeană sus-citată, care a statuat că, „executarea iminentă si integrală a actelor administrative contestate sau a fi susceptibile contestate, poate cauza persoanelor, în anumite circumstante, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune a fi evitat în măsura posibilului”, ori, în spetă, este de netăgăduit că instanta de fond, în mod legal a apreciat că suspendarea executării actului administrativ, este o măsură de protectie jurisdictională provizorie, ce a fost dispusă prin examinarea ansamblului circumstantelor si intereselor prezente.
Având în vedere caracterul provizoriu al măsurii, în mod legal si temeinic instanta de fond a apreciat ca fiind un motiv suficient si concludent pentru a considera întrunită cerinta „pagubei iminente”, urmare constatării că, neplata în continuare a drepturilor de natură socială în beneficiul angajatilor, este de natură a determina denuntarea contractelor individuale de muncă, încheiate cu acestia la initiativa angajatorului, determinând astfel blocarea activitătii administratiei publice locale si perturbarea gravă a functionării unui serviciu public administrativ, cu consecinte directe si imediate.
De altfel, notiunea de „prejudiciu iminent” , astfel cum este cuprinsă în continutul art.2 lit.”s” din Legea nr.554/2004 prevede două sensuri alternative ale conceptului de prejudiciu iminent, după cum urmează:
-primul sens se referă la „prejudiciu material viitor si previzibil”;
-al doilea sens se referă la „perturbarea previzibilă gravă a functionării unei autorităti sau a unui serviciu public”,
astfel că, Curtea apreciază îndeplinirea în spetă a ambelor sensuri ale notiunii, atât timp cât, salariatii vizati de măsură ar suporta un prejudiciu material viitor si previzibil, iar din punct de vedere economic ar apare o perturbare gravă a functionării autoritătii ai căror salariati sunt.
Sus-mentionata apreciere a Curtii, este justificată si prin împrejurarea că, notiunea de „perturbare” nu este definită de lege, ceea ce înseamnă că, aceasta este folosită în întelesul său din limbajul obisnuit si care înseamnă, conform Dictionarului explicativ al limbii române „deranjament, tulburare în starea sau în mersul firesc al unui lucrul, al unui fenomen”.
Cu alte cuvinte, la fel ca si în cazul primei ipoteze, cea a prejudiciului material viitor previzibil cu evidentă, este apreciată de Curte ca un început de perturbare a functionării autoritătii, deci o distorsionare în curs , ce amenintă însăsi functionarea autoritătii publice, iar nu simpla sa activitate.
Celelalte argumente ale recurentei privind actul administrativ, suspendarea actelor administrative ca o situatie de exceptie, precum si aspectele privind crearea unui prejudiciu bugetului local, apar ca fiind nepertinente în raport cu argumentele sus-expuse, ele nefiind de natură a modifica aprecierile instantei.
Pentru toate considerentele arătate, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate, Curtea văzând si dispozitiile art.312 Cod pr.civilă, respinge recursul dedus judecătii, ca nefondat.
În referire la cheltuielile de judecată privind activitatea procesuală desfăsurată, Curtea retine:
Pornind de la împrejurarea că, cheltuielile de judecată reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părtile în legătură cu activitatea lor procesuală, si văzând si dispozitiile art.274 Cod pr.civilă, potrivit cărora „Partea, care cade în pretentii, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, Curtea apreciază în sensul obligării recurentei la plata sumei de 372 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatelor, reprezentând onorariu de avocat.
La baza aprecierii sus-expuse, stă împrejurarea că, obligatia de restituire a cheltuielilor de judecată derivă din culpa procesuală a părtii ce a generat-o, altfel spus partea din vina căreia s-a purtat procesul, trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat de partea câstigătoare, pentru că, cheltuielile de judecată nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sanctiune procedurală.
Retine Curtea că, cheltuielile de judecată au si rolul de a despăgubi partea care a câstigat procesul si care nu este vinovată de declansarea activitătii judiciare, astfel că, ele au fost acordate de către Curte deoarece, nu există posibilitatea cenzurării lor, astfel cum solicită recurenta, pe considerentul că „si-a îndeplinit atributiile prevăzute de lege”.
De altfel, potrivit dispozitiilor Legii nr.51/1995 republicată, privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat, contractul dintre avocat si clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului, iar onorariul se stabileste prin negociere, astfel că, instanta nu este îndreptătită să reducă cuantumul acestuia.
În spetă nu pot fi aplicabile nici disp.art.274 al.3 Cod pr.civilă, deoarece, acestea reglementează un aspect al raportului juridic de drept procesual civil dintre părtile litigante, textul stabilind modalitatea de calculare a sumei datorate cu titlu de cheltuieli e judecată de către cel ce a căzut în pretentii, părtii care le solicită.
Asa fiind, Curtea dispune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, în sumă totală de 372 lei, reprezentând onorariu avocat.
