Suspendarea executării actului administrativ contestat Suspendare a executării


Legea nr. 554/2004, republicată, art. 14 şi art. 15

Aplicarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea contenciosului administrativ se face în situaţie de excepţie şi doar dacă sunt îndeplinite cumulative condiţiile cazului bine justificat şi prejudicial iminent.

Invocarea unor motive legate de fondul cauzei, care presupune o cercetare profundă a legalităţii actului, nu se încadrează în situaţia de a constata cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare, o îndoială serioasă asupra legalităţii respectivului act.

Prejudicial iminent ar putea fi dovedit prin conturarea unei perturbări grave a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, în speţă fiind vorba despre un contract de închiriere încheiat cu o autoritate publică pentru punerea în valoare a unui sector de plaje.

Invocarea lipsei posibilităţii de folosinţă a plajei închiriate, nu este suficientă pentru dovada prejudiciului iminent.

Prin sentinţa nr. 758 din 29 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia Administrativ şi Fiscal , s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. R.P.O. S.A. Constanţa, în contradictoriu cu pârâta A.N. „A.R.”, D.A. – Dobrogea Litoral.

În considerentele sentinţei s-a reţinut în esenţă că actul a cărui suspendare se solicită nu este un act administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004. Astfel că, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 din aceeaşi lege pentru admisibilitatea cererii de suspendare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. R.P.O. S.A., cu sediul în Constanţa, solicitând modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii cererii de suspendare.

În motivarea recursului se arată că prin cererea formulată a solicitat instanţei suspendarea actului administrativ reprezentat de notificarea de reziliere a contractului de închiriere nr. 615 din 28 aprilie 2006, având ca obiect transmiterea dreptului de folosinţă asupra sectorului de plajă Neptun 1, situat în Staţiunea Neptun.

Contractul încheiat între părţi are natura unui contract administrativ, întrucât este încheiat cu o autoritate publică şi are în vedere punerea în valoare a unui sector de plajă al Mării Negre, care este un bun public.

Notificarea de reziliere a contractului este un act administrativ în sensul legii, întrucât vizează executarea şi încetarea unui contract administrativ.

Competenţa de soluţionare a unor astfel de cauze revine instanţei de contencios administrativ, aşa cum a fost statuat prin art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Examinând sentinţa atacată în raport de motivele de recurs invocate şi în limitele prevăzute de art. 3041 Cod procedură civilă, curtea a constat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la data de 30 aprilie 2009 la Tribunalul Constanţa, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu A.N. „A.R.” – D.A. Dobrogea Litoral, anularea actului administrativ reprezentat de notificarea de reziliere a contractului de închiriere nr. 615 din 28 aprilie 2006 şi suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

Cererea de suspendare a fost motivată în drept pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui text legal „suspendarea actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată până la soluţionarea acţiunii în fond……”.

Din cuprinsul acestui text legal rezultă, aşadar, o primă condiţie de admisibilitate a cererii de suspendare şi anume dovada existenţei unei acţiuni care priveşte fondul litigiului pe rolul instanţei de contencios administrativ, această condiţie fiind suplimentată apoi de cele prevăzute de art. 14 din aceeaşi lege, şi anume: existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

În speţă, aşa cum s-a arătat mai sus, reclamanta a formulat cererea de suspendare odată cu acţiunea în anularea actului, această acţiune fiind pe rolul Tribunalului Constanţa, instanţă care în şedinţa publică din 12 iunie 2009 a calificat actul a cărui anulare se solicită ca fiind unul administrativ.

În această situaţie, soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii apare ca neîntemeiată, astfel că instanţa de control în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 5 din acelaşi cod, a admis recursul, a casat hotărârea primei instanţe şi a reţinut cauza spre rejudecarea cererii de suspendare.

Verificând pe fond cererea de suspendare formulată de către reclamantă, instanţa de control constată că reclamanta îşi justifică cererea de suspendare prin aceea că din momentul încheierii contractului de închiriere şi până la emiterea actului contestat a făcut o serie de investiţii, conform planului de investiţii, respectarea acestui plan fiind constatată de o comisie constituită în mod special. Valoarea investiţiilor efectuate în baza acestui contract este una destul de importantă, astfel că numai cheltuielile cu utilaje se ridică la suma de 135.765 lei, dotări cu utilaje conform planului de investiţii în valoare totală de 465.045 lei, dotări igienico-sanitare în valoare de 150.839 lei, agrement specific plajei 1.403.400 lei.

Rezilierea unilaterală a contractului şi nepredarea sectorului de plajă în discuţie creează societăţii un prejudiciu material greu de recuperat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta D.A.D.L. solicită respingerea cererii ca nefondată, susţinând că reclamanta nu a fost în măsură să dovedească că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Investiţii la care face referire reclamanta nu au fost realizate, sunt simple afirmaţii ale reclamantei, tocmai neîndeplinirea planului investiţional a fost motivul care a condus la rezilierea contractului.

În situaţia în care s-ar constata de către instanţa de fond că rezilierea unilaterală a contractului este nejustificată, reclamanta are dreptul să solicite daune, astfel că cererea de suspendare pe motiv că prin neexecutarea contractului se aduc grave prejudicii este neîntemeiată.

Examinând cererea de suspendare în raport de susţinerile părţilor şi în limitele prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, instanţa a reţinut următoarele:

Suspendarea executării unui act administrativ este o situaţie de excepţie, care poate interveni numai atunci când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cuprinse în art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, aşa cum sunt ele definite în art. 2 lit. ş şi t din aceeaşi lege.

Astfel, „cazul bine justificat „ îl reprezintă împrejurarea legată de starea de fapt şi de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ în timp ce „paguba iminentă” reprezintă în viziunea legii prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. În cauză nu s-au demonstrat îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de textul legal mai sus menţionat.

În legătură cu cazul bine justificat reclamanta invocă motive care vizează fondul cauzei, respectiv îndeplinirea planului investiţional la care s-a angajat prin contractul de închiriere, însă aceste motive presupun o cercetare aprofundată a legalităţii actului, ceea ce nu este permisă în cadrul procedurii suspendării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii. Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului trebuie să rezulte cu uşurinţă şi în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, îndoieli care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, reclamanta susţine că prin rezilierea contractului lipsa posibilităţii de folosinţă a plajei închiriate îi aduce grave prejudicii, însă nici această susţinere nu poate justifica suspendarea executării actului contestat, atâta timp cât reclamanta are posibilitatea să solicite daune în condiţiile în care instanţa de fond ajunge la concluzia că rezilierea unilaterală a contractului s-a făcut în mod abuziv.

Pentru toate aceste considerente, instanţa a respins cererea de suspendare a executării actului reprezentat de notificarea de reziliere a contractului de închiriere nr. 615 din 28 aprilie 2006.