Suspendarea executării autorizaţiei de construcţie Autorizare


Legea nr. 554/2004, republicată, art. 14

Condiţia cazului bine justificat trebuie analizată, în situaţia în care se invocă nereguli legate atât de eliberarea certificatului de urbanism cât şi de întocmirea documentaţiei şi afectarea exercitării dreptului de proprietate, nu numai prin simpla prezumţie de legalitate ci şi prin efectele care se produc prin actul executării construcţiilor. Argument în plus în conturarea cazului bine justificat ar fi şi aparenţele legate de nerespectarea distanţei între proprietăţi şi lipsa acordului vecinilor.

Prin Sentinţa nr. 785 din 30 iunie 2010, Tribunalul Mureş, Secţia Administrativ şi Fiscal, a respins cererea reclamanţilor L.G.I. şi L.G.D., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Târgu-Mureş, S.I.A. şi S.H., având ca obiect suspendarea executării autorizaţiei de construcţie nr. 87 din 27 februarie 2009 emisă de Primăria Târgu-Mureş pentru imobilul situat în Târgu-Mureş, str. Aluniş, pe numele pârâţilor – persoane fizice.

Instanţa a reţinut că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată şi prin urmare, trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text legal.

Analizând cele două condiţii, instanţa de fond a apreciat că nu rezultă suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ atacat pentru a se putea reţine existenţa unui caz bine justificat şi nici existenţa vreunui prejudiciu viitor, cert, iminent, acesta neputând fi confundat cu un prejudiciu eventual.

Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de reclamanţi, care au solicitat modificarea în sensul admiterii cererii de suspendare, motivând că sunt proprietarii imobilului situat în Târgu – Mureş, str. Aluniş, iar beneficiarii autorizaţiei de construcţie nr. 87/2009, sunt proprietarii imobilului teren situat administrativ pe aceeaşi stradă. Recurenţii au precizat că pentru obţinerea acordului vecinilor intimaţii le-au comunicat trei adrese, fiecare fiind însoţită de o altă schiţă a viitorului imobil, niciuna din ele nerespectând prevederile PUG-ului şi PUZ-ului pentru zona Corneşti, privind distanţa legală de 3 m faţă de gardul imobilului reclamanţilor şi nici adâncimea maximă admisă a construcţiei, de 1,5 m. S-au prezentat pe larg argumentele pentru care recurenţii consideră că, în realitate construcţia intimaţilor nu respectă niciunul din planurile de situaţie şi cu atât mai puţin PUG-ul şi PUZ-ul din zonă, cu referire expresă la textele art. 6 şi 5, precizându-se că recurenţii sunt vătămaţi în dreptul privind exercitarea liberă în limitele legale, a dreptului de proprietate, urgenţa fiind justificată prin faptul că intimaţii se grăbesc să finalizeze construcţia în ideea că odată finalizată se va obţine mai greu demolarea. S-a mai precizat că prejudiciul material viitor este cât se poate de previzibil deoarece valoarea de circulaţie a imobilului recurenţilor va fi în mod neîndoielnic redusă ca urmare a nerespectării limitelor de distanţă.

Municipiul Târgu-Mureş, prin Primar, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, susţinând că nu sunt îndeplinite cele două condiţii de suspendare prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată, că actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate şi că, în proiectul prezentat de beneficiari au fost respectate condiţiile prevăzute în Planul urbanistic zonal iar lucrările efectuate la imobilul în litigiu, respectă prevederile autorizaţiei de construcţie nr. 87/2009.

Intimatul a precizat că nu se impune acordul vecinilor, dacă sunt respectate prevederile cuprinse în documentaţiile de urbanism din zonă.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate şi ţinând cont de incidenţa prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanţa a constat că recursul reclamanţilor este fondat.

Într-adevăr, în cauză este incident art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată şi trebuie întrunite cumulativ cele două condiţii privind cazul bine justificat şi prejudiciul iminent.

De asemenea, o cerere de suspendare nu implică o cercetare a fondului cauzei, însă actul administrativ vizat este o autorizaţie de construcţie în baza căreia se execută lucrări şi în legătură cu care se invocă nereguli legate atât de condiţiile de eliberare a certificatului de urbanism cât şi de întocmirea documentaţiei în raport de prevederile legale, susţinându-se o afectare a exercitării dreptului de proprietate. Cazul bine justificat în asemenea situaţii trebuie analizat nu numai prin simpla prezumţie de legalitate ci şi prin efectele lui, efecte care se produc prin actul continuării procesului de construire iar în situaţia în care, în urma analizării fondului cererii, s-ar constata că într-adevăr nu este respectat dreptul de proprietate al reclamanţilor în limitele legale, prejudiciul este iminent prin executarea respectivei construcţii, relevante sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de suspendare, fiind cel puţin aparent, până la o cercetare amănunţită ce implică administrarea de probe în analiza fondului cauzei, actele aflate la dosar, în speţă şi planşele fotografice, dar şi faptul că până la emiterea autorizaţiei de construcţie, însăşi intimatul Municipiul Târgu-Mureş în întâmpinare precizează că, iniţial, planul de situaţie prezentat de beneficiari nu respectă distanţa faţă de vecinul de la nr. 42, că li s-a pus în vedere să revină cu o altă cerere de certificat de urbanism şi cu o altă documentaţie.

În plus, recurenţii reclamanţi invocă şi lipsa acordului vecinilor, aspect care nu numai că nu este contestat, dar este recunoscut de către emitentul autorizaţiei, cu precizarea că nu se impune obţinerea lui, dacă s-au respectat condiţiile din documentaţia de urbanism zonal. Verificarea acestui aspect ţine de fondul cauzei, excede cadrului procesual dedus judecăţii, dar până la a se stabili dacă în raport de prevederile legale în cazul în speţă era sau nu necesar, este un argument în plus care să contureze cazul bine justificat.

Pentru considerentele arătate, văzând şi prevederile art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, instanţa a admis recursul şi a modificat hotărârea în sensul că a admis cererea reclamanţilor şi a dispus suspendarea autorizaţiei de construcţie nr. 87/2009 până la pronunţarea instanţei de fond.