Suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare. Nemotivarea de către instanţă a măsurii dispuse. Achitarea cauţiunii nu constituie o condiţie unică de admisibilitate a cererii de suspendare


Prin încheierea din 2 octombrie 2002 pronunţată de Tribunalul Braşov a fost admisă cererea formulată de contestatoarea societate comercială, dispunându-se suspendarea executării silite ce constituie obiectul dosarului execuţional până la soluţionarea contestaţiei la executare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 403 C. proc. civ., precum şi dovada plăţii cauţiunii.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sens în care a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

în dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea a susţinut că, deşi potrivit art. 255 alin. 3 C. proc. civ., şi încheierile pronunţate de instanţe sunt hotărâri, fiindu-le aplicabile dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., măsura dispusă de instanţa de fond nu este rezultatul unei activităţi de judecată, atâta vreme cât nu cuprinde motivele de fapt pe care se sprijină şi care au determinat-o să admită cererea de suspendare.

Maniera de soluţionare a chestiunii supuse judecăţii constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 403 C. proc. civ., care nu instituie o obligaţie a instanţei, ci doar o formulă de a dispune suspendarea unei executări silite şi care trebuie justificată pe motive temeinice, care trebuie să se regăsească în cuprinsul încheierii.

Necesitatea unei motivări convingătoare derivă din aceea că prin măsura dispusă se încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii pusă în executare.

Cauţiunea la care se referă instanţa reprezintă o garanţie a recuperării prejudiciului pricinuit creditorului, în situaţia respingerii contestaţiei la executare.

Dimpotrivă, din ansamblul materialului probator administrat în cauză rezultă caracterul nefondat al susţinerilor contestatoarei, motiv pentru care, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi modificarea încheierii atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării silite.

Examinând hotărârea atacată faţă de motivele de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele, conform art. 304 C. proc. civ., curtea a constatat fondat recursul pentru următoarele considerente.

Obiectul cauzei îl constituie, potrivit titulaturii cererii şi temeiului de drept invocat, dispoziţiile art. 400 alin. 2 C. proc. civ. – o contestaţie la privind lămurirea întinderii sau aplicării titlului executoriu – sentinţa civilă nr. 1891/S/3.06.2002 a Tribunalului Braşov.

Din analiza actelor dosarului şi a motivelor invocate în cuprinsul cererii introductive în susţinerea cererii privind suspendarea executării silite s-a constatat că măsura dispusă de instanţe, care constituie o măsură excepţională, dată fiind necesitatea ca titlurile executorii să fie aduse la îndeplinire într-un termen cât mai scurt, nu este conformă dispoziţiilor legale ce reglementează această facultate a instanţei.

Simplul fapt al achitării cauţiunii nu constituie o condiţie unică de admisibilitate a cererii de suspendare, aceasta fiind una dintre condiţiile prealabile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii, instituită de lege în vederea recuperării pagubei pricinuite creditorului urmăritor, esenţială fiind analiza utilităţii luării unei asemenea măsuri. Or, în cauză, nu s-a justificat în vreun fel necesitatea luării acestei măsuri, întemeiată pe împrejurări de natură a constitui un motiv considerat de lege ca fiind excepţional şi care să permită aplicarea dispoziţiilor art. 403 C. proc. civ.

Prin urmare, constatându-se că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza art. 312 C. proc. civ. recursul a fost admis, hotărârea modificată în tot şi, în urma rejudecării cauzei, constatând netemeinicia acesteia, cererea de suspendare a executării silite a fost respinsă.

C.A. Braşov, decizia nr. 908/R/22.11.2002