Dacă s-ar accepta ideea, potrivit căreia o persoană are posibilitatea să considere dacă o procedură este legală sau nu, fără să apeleze la autoritatea judecătorească, s-ar ajunge la situaţia de neacceptat ca măsurile dispuse de reprezentanţii autorităţilor statului să nu aibă niciun efect şi să fie ignorate de orice persoană.
Prin sentinţa penală nr.124 din 13 noiembrie 2013, Judecătoria Balş, în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 alin.1lit.d C.p.p. a achitat pe inculpata T. L. pentru infrscţiunea prevăzută de art.244 alin.1,2 C.p.
In baza art.346 alin.2 C.p.p. s-a respins cererea de repunere in situaţia anterioara formulata de partea civila C. C. B. S.A. si cererea formulata de executor judecătoresc M. C. I. cu privire la sumele reprezentând cheltuieli de executare prevăzute in procesul verbal de cheltuieli nr.956/O/2011 din data de 14.07.2011.
Cheltuielile judiciare au rămas in sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că rin rechizitoriul parchetului s-a arătat ca fapta inculpatei T. L., care a sustras de sub sechestru un bun legal sechestrat prin înstrăinarea si valorificarea acestuia, având calitatea de custode, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sustragere de sub sechestru, fapta prevăzuta de art.244 alin.1,2 C.p.
La data de 22.02.2012, executorul judecătoresc s-a deplasat la imobilul din B., , unde a procedat la punerea sub sechestru a autoturismului marca D. L., reţinând ca acesta era proprietatea SC M. N. SRL.
Bunul a fost lăsat in custodia numitei T. L., desi numitul T. G. i-a prezentat executorului o factura in baza căreia autoturismul ar fi fost proprietatea custodelui, fiindu-i vândut de către societatea debitoare.
Executorul judecătoresc a considerat ca factura nu are data certa, astfel încât ii este inopozabila creditorului urmăritor si in consecinţa a procedat la punerea sub sechestru a autoturismului, ca fiind proprietatea debitoarei SC M. N. SRL.
Instanţa a reţinut ca autoturismul cu pricina ii fusese vândut de către SC M. N. SRL inculpatei T. L. la data de 09.01.2012, la preţul de 8.000 lei, asa cum rezulta din factura nr.8/09.01.2012 si din chitanţa nr.7343295/09.01.2012 – fila 53 dosar urmărire penala, precum si din balanţa de verificare pe luna ianuarie 2012 – fila 58 dosar urmărire.
De asemenea, din adresa nr.845/05.03.2012 comunicata executorului judecătoresc, la cererea acestuia, de către biroul impozite si taxe locale din cadrul P. B. – fila 43 dosar urmărire, a rezultat ca SC M. N. SRL a figurat in evidentele fiscale ale biroului respectiv cu un autoturism D. L. pana la data de 09.01.2012, când acesta a fost înstrăinat catre T. L., de unde rezulta ca acesta isi declarase deja intrarea in proprietate a autoturismului la acelaşi birou.
Instanţa a constatat ca vânzarea autoturismului in cauza către inculpata a fost valabila din momentul emiterii facturii si chitanţei menţionate mai sus, ambele din data de 09.01.2012, data de la care a operat transferul proprietăţii de la vânzătoarea SC M. N. SRL către inculpata.
Altfel spus, de la acea data autoturismul a ieşit din proprietatea SC M. N. SRL si a intrat in proprietatea inculpatei, care era libera sa-l înstrăineze mai departe.
Faptul ca inculpata nu a formulat o contestaţie la executare înainte de a înstrăina autoturismul, prin care sa solicite anularea formelor de executare pe motiv ca a fost pus sub sechestru un bun ce-i aparţinea, nu o împiedica sa itereze in cadrul procesului penal pentru prima data aceste aspecte, instanţa investita cu judecarea cauzei penale având obligaţia sa verifice daca bunul a fost legal sechestrat. Unul dintre aspectele supuse analizei in stabilirea legalităţii aplicării sechestrului este apartenenţa proprietăţii bunului sechestrat la momentul aplicării sechestrului.
In considerarea celor expuse, instanţa a constatat ca executorul judecătoresc a aplicat sechestrul pe un bun care nu era proprietatea debitoarei SC M. N. SRL, in consecinţa sechestrul aplicat nefiind legal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş.
În motivare a arătat că în mod greşit a fost achitată inculpata, în condiţiile în care erau realizate elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art.244 alin.1 şi 2 Cod penal din 1968. Bunul era legal sechestrat, iar inculpata era sub custode, situaţie în care nu trebuia să vândă bunul.
Trebuie avut în vedere faptul că autoturismul a fost vândut în mod succesiv pentru a nu fi supus executării silite.
Prin decizia penală nr.746 din 02 iunie 2014 a Curţii de Apel Craiova s-au dispus următoarele:
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş
Desfiinţează sentinţa.
În baza art.244 alin.1, 2 Cp din 1968 cu aplic art.5 Cp
Condamnă pe inculpata T. L. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art.71 alin.1 Cp din 1968;
Interzice inculpatei drepturile prev de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b Cp din 1968 pe durata prev de art.71 alin.2 Cp din 1968.
În baza art.81 Cp din 1968;
Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, compus din cuantumul pedepsei la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
În baza art.71 alin.5 Cp din 1968;
Pe durata suspendării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.83 Cp din 1968.
În baza art.397 alin.3 Cpp;
Dispune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.
Respinge cererea BEJ M. C. I. privind obligarea inculpatei la cheltuielile de executare prevăzute în procesul verbal de cheltuieli nr.956/O/2011 emis de BEJ la 14.07.2011.
Obligă inculpata la 300 lei cheltuieli judiciare efectuate la instanţa de fond şi la 70 lei cheltuieli judiciare efectuate la urmărirea penală.
În motivarea deciziei s-au arătat următoarele:
Instanţa de fond în mod greşit a dispus achitarea inculpatei, considerând că nu sunt realizate elementele constitutive ale infracţiunii.
În mod eronat a apreciat că sechestrul era nelegal aplicat, în condiţiile în care executorul judecătoresc a urmat procedura prevăzută de lege.
În acest sens, semnificativ este faptul că nici inculpata, nici SC M. N. SRL nu au formulat contestaţie la executare, împotriva procedurii de instituire a sechestrului.
Ori, în cazul în care, fie inculpata, fie reprezentantul SC M. N. SRL ar fi considerat că nu se impunea aplicarea sechestrului ar fi avut posibilitatea să contesta această măsură, potrivit dispoziţiilor legii civile.
De altfel, executorul judecătoresc i-a spus atât inculpatei, cât şi numitului T. G., că nu-i este opozabilă factura, prin care cei doi susţineau că autoturismul a fost vândut de către SC M. N. SRL către inculpată, în condiţiile în care nu exista o dată certă care să-i fie opozabilă.
Pe de altă parte, din relaţiile solicitate Primăriei oraşului B. inculpata a depus declaraţia fiscală privind stabilirea impozitului pe mijloacele de transport la data de 24 februarie 2012, după ce executorul judecătoresc instituise sechestrul la data de 22 februarie 2012.
Totodată, Serviciul Public Comunitar – Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt a precizat că la data de 28 februarie 2012 a fost radiat autoturismul de la SC M. N. SRL, ca urmare a transferului de proprietate către T. L.
Aşa cum se observă atât înregistrarea în registrele fiscale, cât şi cea în evidenţele Serviciului Public Comunitar au avut loc după instituirea sechestrului asigurator.
Numai aceste date puteau fi opozabile persoanelor care nu au fost părţi ale convenţiei prin care s-a transferat dreptul de proprietate al autoturismului.
În altă ordine de idei, nu trebuie ignorat faptul că inculpata este soţia asociatului SC M. N. SRL , fiind evidentă intenţia acesteia de a-l ajuta pe soţul său, în sensul împiedicării executării silite a autoturismului marca D. L..
În acest sens sunt şi înscrisurile depuse cu ocazia judecării apelului de către T. G.. Astfel, Curtea i-a solicitat acestuia să prezinte întreg facturierul din care face parte factura prin care a fost înstrăinat autoturismul.
S-au efectuat copii xerox atât de pe factura anterioară, cât şi de pe factura ulterioară, facturi prin care s-a înstrăinat autoturismul.
Aşa cum se observă după factura nr.8 din 9 ianuarie 2012, prin care s-a înstrăinat autoturismul, nu s-a emis nicio factură.
Acest aspect întăreşte concluzia că atât factura, cât şi chitanţa au fost întocmite după instituirea sechestrului pentru a împiedica executarea silită a autoturismului.
În condiţiile în care procesul-verbal prin care s-a instituit sechestrul nr.956/O/2011 din 22 februarie 2012, ora 10:00 a fost semnat de inculpată, autoturismul fiind lăsat în custodia inculpatei, iar acest proces-verbal nu a fost anulat de vreo instanţă judecătorească, inculpata nu avea dreptul să înstrăineze autoturismul pe motivul că, în opinia sa, sechestrul nu era legal aplicat.
Dacă s-ar accepta ideea, potrivit căreia o persoană are posibilitatea să considere dacă o procedură este legală sau nu, fără să apeleze la autoritatea judecătorească, s-ar ajunge la situaţia de neacceptat ca măsurile dispuse de reprezentanţii autorităţilor statului să nu aibă niciun efect şi să fie ignorate de orice persoană.
În acest context, Curtea apreciază că fapta inculpatei de a vinde autoturismul care i-a fost lăsat în custodie, după ce în prealabil asupra acestuia se instituise sechestru, realizează elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art.244 alin.1 şi 2 Cod penal din 1968.
Prin sentinţa penală nr.124 din 13 noiembrie 2013, Judecătoria Balş, în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 alin.1lit.d C.p.p. a achitat pe inculpata T. L. pentru infrscţiunea prevăzută de art.244 alin.1,2 C.p.
In baza art.346 alin.2 C.p.p. s-a respins cererea de repunere in situaţia anterioara formulata de partea civila C. C. B. S.A. si cererea formulata de executor judecătoresc M. C. I. cu privire la sumele reprezentând cheltuieli de executare prevăzute in procesul verbal de cheltuieli nr.956/O/2011 din data de 14.07.2011.
Cheltuielile judiciare au rămas in sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că rin rechizitoriul parchetului s-a arătat ca fapta inculpatei T. L., care a sustras de sub sechestru un bun legal sechestrat prin înstrăinarea si valorificarea acestuia, având calitatea de custode, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sustragere de sub sechestru, fapta prevăzuta de art.244 alin.1,2 C.p.
La data de 22.02.2012, executorul judecătoresc s-a deplasat la imobilul din B., , unde a procedat la punerea sub sechestru a autoturismului marca D. L., reţinând ca acesta era proprietatea SC M. N. SRL.
Bunul a fost lăsat in custodia numitei T. L., desi numitul T. G. i-a prezentat executorului o factura in baza căreia autoturismul ar fi fost proprietatea custodelui, fiindu-i vândut de către societatea debitoare.
Executorul judecătoresc a considerat ca factura nu are data certa, astfel încât ii este inopozabila creditorului urmăritor si in consecinţa a procedat la punerea sub sechestru a autoturismului, ca fiind proprietatea debitoarei SC M. N. SRL.
Instanţa a reţinut ca autoturismul cu pricina ii fusese vândut de către SC M. N. SRL inculpatei T. L. la data de 09.01.2012, la preţul de 8.000 lei, asa cum rezulta din factura nr.8/09.01.2012 si din chitanţa nr.7343295/09.01.2012 – fila 53 dosar urmărire penala, precum si din balanţa de verificare pe luna ianuarie 2012 – fila 58 dosar urmărire.
De asemenea, din adresa nr.845/05.03.2012 comunicata executorului judecătoresc, la cererea acestuia, de către biroul impozite si taxe locale din cadrul P. B. – fila 43 dosar urmărire, a rezultat ca SC M. N. SRL a figurat in evidentele fiscale ale biroului respectiv cu un autoturism D. L. pana la data de 09.01.2012, când acesta a fost înstrăinat catre T. L., de unde rezulta ca acesta isi declarase deja intrarea in proprietate a autoturismului la acelaşi birou.
Instanţa a constatat ca vânzarea autoturismului in cauza către inculpata a fost valabila din momentul emiterii facturii si chitanţei menţionate mai sus, ambele din data de 09.01.2012, data de la care a operat transferul proprietăţii de la vânzătoarea SC M. N. SRL către inculpata.
Altfel spus, de la acea data autoturismul a ieşit din proprietatea SC M. N. SRL si a intrat in proprietatea inculpatei, care era libera sa-l înstrăineze mai departe.
Faptul ca inculpata nu a formulat o contestaţie la executare înainte de a înstrăina autoturismul, prin care sa solicite anularea formelor de executare pe motiv ca a fost pus sub sechestru un bun ce-i aparţinea, nu o împiedica sa itereze in cadrul procesului penal pentru prima data aceste aspecte, instanţa investita cu judecarea cauzei penale având obligaţia sa verifice daca bunul a fost legal sechestrat. Unul dintre aspectele supuse analizei in stabilirea legalităţii aplicării sechestrului este apartenenţa proprietăţii bunului sechestrat la momentul aplicării sechestrului.
In considerarea celor expuse, instanţa a constatat ca executorul judecătoresc a aplicat sechestrul pe un bun care nu era proprietatea debitoarei SC M. N. SRL, in consecinţa sechestrul aplicat nefiind legal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş.
În motivare a arătat că în mod greşit a fost achitată inculpata, în condiţiile în care erau realizate elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art.244 alin.1 şi 2 Cod penal din 1968. Bunul era legal sechestrat, iar inculpata era sub custode, situaţie în care nu trebuia să vândă bunul.
Trebuie avut în vedere faptul că autoturismul a fost vândut în mod succesiv pentru a nu fi supus executării silite.
Prin decizia penală nr.746 din 02 iunie 2014 a Curţii de Apel Craiova s-au dispus următoarele:
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş
Desfiinţează sentinţa.
În baza art.244 alin.1, 2 Cp din 1968 cu aplic art.5 Cp
Condamnă pe inculpata T. L. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art.71 alin.1 Cp din 1968;
Interzice inculpatei drepturile prev de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b Cp din 1968 pe durata prev de art.71 alin.2 Cp din 1968.
În baza art.81 Cp din 1968;
Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, compus din cuantumul pedepsei la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
În baza art.71 alin.5 Cp din 1968;
Pe durata suspendării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.83 Cp din 1968.
În baza art.397 alin.3 Cpp;
Dispune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.
Respinge cererea BEJ M. C. I. privind obligarea inculpatei la cheltuielile de executare prevăzute în procesul verbal de cheltuieli nr.956/O/2011 emis de BEJ la 14.07.2011.
Obligă inculpata la 300 lei cheltuieli judiciare efectuate la instanţa de fond şi la 70 lei cheltuieli judiciare efectuate la urmărirea penală.
În motivarea deciziei s-au arătat următoarele:
Instanţa de fond în mod greşit a dispus achitarea inculpatei, considerând că nu sunt realizate elementele constitutive ale infracţiunii.
În mod eronat a apreciat că sechestrul era nelegal aplicat, în condiţiile în care executorul judecătoresc a urmat procedura prevăzută de lege.
În acest sens, semnificativ este faptul că nici inculpata, nici SC M. N. SRL nu au formulat contestaţie la executare, împotriva procedurii de instituire a sechestrului.
Ori, în cazul în care, fie inculpata, fie reprezentantul SC M. N. SRL ar fi considerat că nu se impunea aplicarea sechestrului ar fi avut posibilitatea să contesta această măsură, potrivit dispoziţiilor legii civile.
De altfel, executorul judecătoresc i-a spus atât inculpatei, cât şi numitului T. G., că nu-i este opozabilă factura, prin care cei doi susţineau că autoturismul a fost vândut de către SC M. N. SRL către inculpată, în condiţiile în care nu exista o dată certă care să-i fie opozabilă.
Pe de altă parte, din relaţiile solicitate Primăriei oraşului B. inculpata a depus declaraţia fiscală privind stabilirea impozitului pe mijloacele de transport la data de 24 februarie 2012, după ce executorul judecătoresc instituise sechestrul la data de 22 februarie 2012.
Totodată, Serviciul Public Comunitar – Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt a precizat că la data de 28 februarie 2012 a fost radiat autoturismul de la SC M. N. SRL, ca urmare a transferului de proprietate către T. L.
Aşa cum se observă atât înregistrarea în registrele fiscale, cât şi cea în evidenţele Serviciului Public Comunitar au avut loc după instituirea sechestrului asigurator.
Numai aceste date puteau fi opozabile persoanelor care nu au fost părţi ale convenţiei prin care s-a transferat dreptul de proprietate al autoturismului.
În altă ordine de idei, nu trebuie ignorat faptul că inculpata este soţia asociatului SC M. N. SRL , fiind evidentă intenţia acesteia de a-l ajuta pe soţul său, în sensul împiedicării executării silite a autoturismului marca D. L..
În acest sens sunt şi înscrisurile depuse cu ocazia judecării apelului de către T. G.. Astfel, Curtea i-a solicitat acestuia să prezinte întreg facturierul din care face parte factura prin care a fost înstrăinat autoturismul.
S-au efectuat copii xerox atât de pe factura anterioară, cât şi de pe factura ulterioară, facturi prin care s-a înstrăinat autoturismul.
Aşa cum se observă după factura nr.8 din 9 ianuarie 2012, prin care s-a înstrăinat autoturismul, nu s-a emis nicio factură.
Acest aspect întăreşte concluzia că atât factura, cât şi chitanţa au fost întocmite după instituirea sechestrului pentru a împiedica executarea silită a autoturismului.
În condiţiile în care procesul-verbal prin care s-a instituit sechestrul nr.956/O/2011 din 22 februarie 2012, ora 10:00 a fost semnat de inculpată, autoturismul fiind lăsat în custodia inculpatei, iar acest proces-verbal nu a fost anulat de vreo instanţă judecătorească, inculpata nu avea dreptul să înstrăineze autoturismul pe motivul că, în opinia sa, sechestrul nu era legal aplicat.
Dacă s-ar accepta ideea, potrivit căreia o persoană are posibilitatea să considere dacă o procedură este legală sau nu, fără să apeleze la autoritatea judecătorească, s-ar ajunge la situaţia de neacceptat ca măsurile dispuse de reprezentanţii autorităţilor statului să nu aibă niciun efect şi să fie ignorate de orice persoană.
În acest context, Curtea apreciază că fapta inculpatei de a vinde autoturismul care i-a fost lăsat în custodie, după ce în prealabil asupra acestuia se instituise sechestru, realizează elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art.244 alin.1 şi 2 Cod penal din 1968.
