Taxa de primă inmatriculare. prioritatea dreptului comunitar. art. 90 paragr. 1 din tratatul ce. nelegalitatea impunerii pentru autoturismele deja înmatriculate într-un stat membru.


TAXA DE PRIMĂ INMATRICULARE. PRIORITATEA

DREPTULUI COMUNITAR. ART. 90 paragr. 1 DIN

TRATATUL CE. NELEGALITATEA IMPUNERII PENTRU

AUTOTURISMELE DEJA ÎNMATRICULATE ÎNTR-UN STAT

MEMBRU.

-art. 90 paragr. 1 Tratatul CE;

-art. 214/1 – 214/3 Cod fiscal.

Dispoziţiile art.2141-2143 Cod fiscal contravin

dispoziţiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a

Comunităţii Europene în măsura în care impun plata taxei de

primă înmatriculare în România şi pentru autoturismele

importate din alte state membre ale UE şi care au fost deja

înmatriculate în respectivele state.

înmatriculate în respectivele state.

Potrivit art. 25 TCE „între statele membre sunt

interzise taxele vamale la import şi la export sau taxele cu efect

echivalent”.

În această situaţie, dacă un autovehicul care a fost

deja înmatriculat într-un stat membru UE este impus la plata

taxei de primă înmatriculare la înmatricularea sa pentru prima

dată în România, măsura apare ca împovărătoare prin raportare

la autoturismele înmatriculate deja în România şi revândute în

această ţară şi care, la reînmatricularea ulterioară revânzării, nu

sunt taxate.

( Curtea de Apel Piteşti – s.c.c.a.f., decizia nr.

714/R-C/5 septembrie 2008)

Prin  sentinţa nr. 729/27 mai 2008, Tribunalul Vâlcea –

Secţia comercială de contencios administrativ fiscal a admis acţiunea

formulată de reclamanta S.C. A. S.A, în contradictoriu cu  pârâtele

Ministerul Economiei şi Finanţelor – Agenţia Naţională de Administrare

Fiscală,  prin Directia Generala a  Finantelor Publice Valcea,

Administratia Finantelor Publice a Municipiului Rm Valcea şi a obligat

pârâtele să restituie reclamantei suma de 11.183 lei, reprezentând taxă de

primă înmatriculare, actualizată cu dobânda legală din momentul încasării

acesteia şi până la plata efectivă.

 În termen legal, împotriva sentinţei de mai sus, a formulat

recurs pârâta DGFP Vâlcea, atât în nume propriu cât şi în numele

subunităţii sale AFP Rm.Vâlcea, şi, invocând dispoziţiile art.304 pct. 9 şi

art.3041 Cod pr.civilă, a solicitat admiterea recursului şi respingerea

acţiunii reclamantei, în principal, ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca

neîntemeiată.

Astfel, susţine că: prima instanţă nu a dat eficienţă

dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi nu a reţinut că intimata – 

reclamantă nu a respectat termenul de 30 de zile de la comunicarea

actului fiscal, pentru contestarea acestuia în justiţie. Astfel, taxa a fost

plătită la data de 29.11.2007, iar anularea actului de plată – OP 277 – s-a

cerut la data de 14.02.2008. Ca atare, acţiunea reclamantei este

inadmisibilă.

Pe de altă parte, acţiune este  inadmisibilă şi pentru faptul că

reclamanta nu se încadrează în situaţiile expres prevăzute de art.2143 Cod

fiscal, privind scutirea de la plata taxei speciale.

Instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art.90 alin.1 din

Tratatul CE şi în mod greşit nu a reţinut că taxa de primă înmatriculare

plătită de reclamant nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand, 

provenite din alte state membre ale UE, ci se aplică tuturor

autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în

România, indiferent că provin din România sau din alte state membre ale

UE. Prin urmare, criteriul „primei înmatriculări în România” conferă

taxei speciale un regim de maximă generalitate, care nu depinde de

provenienţa geografică ori naţională a autovehiculelor şi care, astfel, nu

încalcă dispoziţiile  art.90 din Tratatul CE.

De asemenea, instanţa de fond nu a reţinut în mod corect

caracterul taxei speciale plătite de reclamant, respectiv acela de taxă

specială de primă înmatriculare în România, iar nu de taxă specială

pentru fiecare înmatriculare în România sau taxă specială de

reînmatriculare în România.

În final, recurenta a arătat că, datorită modificărilor legislative

suportate de taxa de primă înmatriculare prin OUG nr.50/21.04.2008,

respectiva taxă poartă numele de taxă pe poluare pentru autovehicule, iar

diferenţa de sumă dintre taxa plătită în perioada 01.01.2007-30.06.2008 în

temeiul Codului fiscal şi cea care trebuie plătită în temeiul OUG

nr.50/2008 se restituie contribuabilului, potrivit unei proceduri stabilite

în Normele metodologice de aplicare a ordonanţei.

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate,

în raport de dispoziţiile art.304 şi art.3041 Cod pr.civilă, Curtea constată

că recursul este nefondat.

Ordinul de plată a taxei de primă înmatriculare nu poate fi

apreciat ca fiind act administrativ tipic sau asimilat în raport de care să se

formuleze plângere prealabilă. Ordinul respectiv emană de la intimata

reclamantă, iar nu de la autoritatea administrativă. Reclamanta, apreciind

că taxa solicitată de către pârâte este nelegală în raport de legislaţia

europeană, a formulat o cerere de restituire a sumei plătite cu acest titlu,

cerere care i-a fost respinsă. Refuzul de restituire a fost apreciat ca un

refuz nejustificat de a soluţiona cererea, un refuz dat cu încălcarea

dreptului reclamantei de a nu suporta o taxă exclusă de legislaţia

comunitară. Acest refuz este un act administrativ potrivit art. 2 alin. 2 din

Legea nr. 554/2004 şi în privinţa acestuia nu este obligatorie parcurgerea

procedurii prealabile, conform art.  7 alin. 5 din aceeaşi lege.

În aceste condiţii, acţiunea reclamantei trebuie privită ca fiind

formulată în temeiul art. 1 alin 1 din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004 şi este admisibilă.

În ce priveşte al doilea motiv de inadmisibilitate, mod corect

a apreciat prima instanţă că acţiunea reclamantului este admisibilă,

aceasta nefiind fondată pe îndeplinirea vreuneia dintre condiţiile

excepţionale de scutire de la plata taxei de primă înmatriculare, ci pe

caracterul nelegal al perceperii taxei în situaţiile considerate de lege

neexcepţionale.

Apreciind ca fiind nelegală măsura impunerii plăţii taxei de

primă înmatriculare în temeiul art. 2141-2143 Cod fiscal, reclamanta a

solicitat restituirea ei atât pe cale administrativă, cât şi pe cale judiciară,

potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

De asemenea, Curtea constată că în mod corect a dispus

prima instanţă restituirea către reclamant a taxei de primă înmatriculare,

întrucât dispoziţiile art.2141-2143 Cod fiscal contravin dispoziţiilor art.90

paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene în măsura

în care impun plata taxei de primă înmatriculare în România şi pentru

autoturismele importate din alte state membre ale UE şi care au fost deja

Potrivit art. 25 TCE „între statele membre sunt interzise

taxele vamale la import şi la export sau taxele cu efect echivalent”.

Intimata reclamantă a cumpărat un autoturism care a fost

înmatriculat iniţial în Belgia, stat membru UE.

În această situaţie, un autovehicul care a fost deja înmatriculat

într-un stat membru UE este impus la plata taxei de primă înmatriculare

la înmatricularea sa pentru prima dată în România, măsură care este

împovărătoare prin raportare la autoturismele înmatriculate deja în

România şi revândute în această ţară şi care, la reînmatricularea ulterioară

revânzării, nu sunt taxate.

Taxa respectivă produce astfel un efect echivalent unei taxe

vamale de import, fapt interzis de dispoziţia comunitară sus expusă.

Nu poate fi reţinut niciunul din argumentele invocate de

recurentă în ce priveşte caracterul de maximă generalitate al taxei de

primă înmatriculare în România şi, respectiv, caracterul special al acesteia

pentru prima înmatriculare în România, iar nu pentru fiecare

înmatriculare sau pentru reînmatriculare în România, nefiind de natură şi

forţă a înlătura argumentele reţinute de instanţă anterior.

De asemenea, nu poate fi reţinut argumentul ce vizează noua

reglementare a taxei şi faptul că diferenţa plătită în plus, sub incidenţa

Codului fiscal, se restituie contribuabilului, acesta nefiind de natură să

confere  taxei – îndeosebi în mod retroactiv –  legalitate în raport de

dispoziţiile art. 25 şi 90 paragraful 1 din Tratatul CE.

Pentru cele expuse, potrivit art.312 alin.1 Cod pr.civilă,

Curtea va respinge recursul ca nefondat.