Prin sentinta penala nr. 1749/12.05.2009, instanta a dispus condamnarea inculpatului C.M. la pedeapsa de doi ani închisoare, cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, pentru savârsirea infractiunii de ucidere din culpa, prevazuta de art. 178 alin. 2 si 4 Cod penal. În sarcina inculpatului s-au retinut, în esenta, urmatoarele: în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza localitatii V.L., pe banda a doua de mers, apropiindu-se de o trecere de pietoni marcata si semnalizata corespunzator, a observat-o pe partea vatamata T.C. angajându-se în deplasare pe sensul opus, si a redus viteza. La axul drumului, însa, partea vatamata s-a oprit, dându-i inculpatului impresia ca va astepta ca acesta sa treaca, pentru a se pune în miscare, în fuga, când autoturismul mai avea câtiva metri pâna la marcajul pietonal. Inculpatul a încercat sa evite accidentul tragând de volan stânga, apoi dreapta, pentru a nu intra pe contrasens, evitând o frânare brusca, având în vedere carosabilul umed. Victima a fost lovita cu partea din dreapta fata a autoturismului si a suferit leziuni care au dus la deces, la doua ore dupa ce a fost transportata la spital.
Instanta a retinut ca inculpatul nu a respectat obligatiile impuse de dispozitiile O.U.G. 195/2002 si ale Regulamentului de aplicare a acesteia în vigoare la data producerii accidentului, si nici regulile de conduita preventiva la apropierea de o trecere pentru pietoni marcata si semnalizata corespunzator. Astfel, pe lânga obligatia principala de a acorda prioritate pietonilor la traversarea prin locuri special marcate si semnalizate în acest sens, inculpatul avea, potrivit dispozitiilor art. 158 lit. m din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 în vigoare la acea data, obligatia de a reduce viteza la trecerea pentru pietoni, în cazul în care prevede un pericol. Faptul ca partea vatamata a avut o atitudine ezitanta, departe de a-l disculpa pe inculpat, ar fi constituit un motiv în plus pentru acesta sa opreasca pentru a evita orice pericol. În ceea ce priveste faptul ca pietonul circula la o distanta de aproximativ un metru dincolo de marcajul pietonal, instanta a considerat ca acesta nu influenteaza retinerea faptei în sarcina inculpatului, din moment ce, în mod clar, pietonul se deplasa în raza de actiune a indicatorului care-i acorda prioritate de trecere.
Sub aspectul laturii civile, în cauza s-au constituit parti civile, în primul rând, membrii familiei restrânse a partii vatamate, si anume sotia acestuia, T.A., cu suma de 125000 lei, din care 25000 lei reprezentând daune materiale si 100000 lei reprezentând daune morale, si copiii victimei, T.A.M., T.M., T.I. si T.C.C., fiecare cu suma de 100000 lei, reprezentând daune morale.
Potrivit prevederilor art. 41 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, în asigurarea de raspundere civila, asiguratorul se obliga sa plateasca o despagubire pentru prejudiciul de care asiguratul raspunde în baza legii fata de tertele persoane pagubite si pentru cheltuielile facute de asigurat în procesul civil. Potrivit dispozitiilor art. 44 alin. 1 din acelasi act normativ, asiguratorul plateste despagubirea nemijlocit celui pagubit în masura în care acesta nu a fost despagubit de asigurat. Prin urmare, pentru a se naste în sarcina asiguratorului de raspundere civila obligatorie obligatia de a despagubi partile civile pentru prejudiciul produs prin fapta ilicita a inculpatului, este necesar, ca situatie premiza, sa fie stabilita în sarcina inculpatului o asemenea obligatie de plata. Altfel spus, obligatia de a plati despagubirile este a inculpatului, autorul faptei prejudiciabile, abia în momentul în care o astfel de obligatie a fost stabilita, atât în ceea ce priveste existenta, cât si cuantumul, are a-si produce efectele contractul de asigurare obligatorie de raspundere civila pentru prejudiciile cauzate prin accidente auto. Obligatia asiguratorului nu este una de sine statatoare, independenta, ci soarta acesteia si producerea efectelor sale juridice este legata de cea a obligatiei inculpatului, de reparare a prejudiciului.
La dosarul cauzei a fost depusa copia unei declaratii autentificate, semnata de partile civile T.A., si T.A.M., potrivit careia înteleg sa nu se constituie parte civila fata de inculpat si au primit de la acesta suma de 85oo lei, reprezentând cheltuielile de înmormântare si daune materiale si morale, suma stabilita de comun acord, astfel încât nu mai au nici un fel de pretentii de nici o natura de la inculpat, declaratie ce are valoarea unei renuntari la dreptul pretins, prin înscris autentic, având drept consecinta respingerea, pe fond, a pretentiilor civile formulate de cele doua parti civile.
Dupa cum o arata chiar denumirea sa, în cazul acestui tip de raspundere riscul asigurat îl constituie nu producerea unui accident de circulatie cauzator de prejudicii, ci angajarea raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a celui asigurat, aceasta raspundere avându-si izvorul în accidentul produs. Doar daca sunt îndeplinite conditiile raspunderii civile delictuale în ceea ce-l priveste pe asigurat, inculpat în procesul penal, si în sarcina sa este stabilita, inclusiv în cuantumul sau, obligatia de dezdaunare, de reparare a acestui prejudiciu, îsi produce efectele contractul de asigurare de raspundere civila auto.
Instanta a constatat ca actiunea civila promovata de celelalte parti civile a fost întemeiata în parte, si anume în ceea ce priveste daunele morale solicitate. Astfel, instanta a apreciat ca repararea unui prejudiciu de ordin afectiv nu trebuie sa se transforme într-un izvor de îmbogatire pentru copiii victimei, pretentiile acestora, de 100000 lei pentru fiecare, fiind exagerate, acordarea unor despagubiri în cuantum de 20000 lei pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat fiecareia din aceste parti civile fiind de natura sa mentina obligatia de dezdaunare în limitele proportionalitatii si echitatii. Instanta a admis în parte actiunea civila formulata de aceste parti, obligând asiguratorul sa achite fiecareia suma de 20000 lei, cu titlu de daune morale, pentru inculpat.
