Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Novaci, reclamantul GI a chemat in judecata parata NG, solicitand sa se constate dreptul sau de proprietate asupra terenului in suprafata de 5500 mp, situat in com. C.
In moltivarea cererii reclamantul a aratat ca, in fapt, terenulin cauza in foloseste, este imprejmuit, facand cu terenul sau un intreg. Precizeaza ca terenul a fost folosit de tatal sau ( care a decedat in anul 2009), din anul 1976.
initial, acets teren a apartinut numitului IP, care a decedat in anul 1983.
Dupa moartea tatalui sau, reclamantul a mostenit si terenul vecin, folosindu-l continuu, netulburat, sub nume de proprietar pana in anul 2016, cand a fost amenintat de parata sa il paraseasca, lucru pe c are nu l-a facut.
in drept, a invocat disp. art. 1890 C Civ.
In motivare, parata a solicitat respingerea actiunii, aratand ca terenul in litigiu a fost folosit de familia sa, ca proprietara in ultimii 30 de ani si il foloseste si acum. Terenul a fost mostenit de la bunicul sau, dupa tatal sau predecedat. Bunicul sau a platit impozite si taxe locale, iar dupa moartea sa, parata face acest lucru. De 12 ani terenul este inregistart la APIA. Terenul in cauza a facut obiectul certificatului de mostenire pe care l-a obtinut dupa moartea bunicului.
Prin sentinta civila nr. 684/2022 instanta de fond admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G I în contradictoriu cu pârâta N G . Constată că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului situat în comuna Crasna, sat Dumbrăveni, jud. Gorj, în suprafată de 5404 mp, astfel cum este acesta identificat în Raportul de expertiză tehnică judiciară .
Parata a declarat apel impotriva sentintei de fond, aratand urmatoarele:
Solutia instantei de fond este netemeinica si nelegala, nefiind îndeplinite condiţiile pentru constatarea uzucapiunii. Reţine instanţa că reclamantul invocă joncţiunea posesiei sale cu cea a tatului său, împotriva adevăratului proprietar, care in speţă ar trebui să fie apelanta parata, prin mostenire de la bunicul sau , astfel cum atesta Certificatul de mostenitor, nr.56/22.09.2006.
Joncţiunea posesiilor înseamnă unirea posesiei uzucapantului, adică a posesorului actual, cu intervalul de timp cât posesia a fost exercitată de către autorul sau.
Joncţiunea posesiilor este posibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: să fie vorba de o posesie propriu zisă şi cel ce invocă joncţiunea posesiilor să fie succesor în drepturi al autorului său.
Atata vreme cat imobilul in cauza face parte din masa succesorala a defunctului – bunicul apelantei- apreciem ca nu era posibila unirea posesiei intimatului reclamant cu cu cea a autorului meu, textul de lege facand o distinctie clara in aceasta materie- posesia uzucapantului trebuie sa se uneasca cu cea a autorului sau, nu cu cea a unui alt autor. Insanta de fond nu a dezbatut in niciun mod aceasta proba veridica a proprietatii apelantei asupra acestui imobil- desi extrasele de CF se afla depuse la dosarul cauzei.
Instanta de fond invoca in motivare raportul de expertiză tehnică topografică întocmit în cauză , raport care, insa, nu evidentiaza faptul ca intimatul ar avea vreun drept legal in a invoca uzucapiunea ci, astfel cum insasi instanta retine in sentinta pronuntata- expertul desemnat in efectuarea lucrarii, doar a identificat imobilul, fara alte referinte si fara alte obiective care lamureasca situatia de fapt;
Mai mult, prin existenta consensului partilor in sensul ca terenul identificat de catre expert este cel care face obiectul litigiului, nu echivaleaza cu o recunoastere a apelantei al dreptului pretins de catre intimat, ci pune in evidenta faptul ca apelanta parata este proprietara de drept a imobilului in cauza.Tot instanta de fond, valideaza frauda intimatului constand in edificarea unui gard prin care alipeste faptic de terenul sau imobilul apelantei- precizand in motivare „ fiind inclus in gospodaria reclamantului” – alipire pe care a facut-o in mod public.
Instanta sustine ca tatal intimatului reclamant a inceput poseia bunului cel mai tarziu incepand cu anul 1982– insa nu precizeaza in motivare pe ce probe se bazeaza aceasta constatare- in ce conditii a inceput posesia si cum s -a exercitat posesia asupra bunului- posesia se poate dovedi prin orice mijloc de proba, insa, deponentele martorilor- subiectivi, de altfel, prin relatiile de vecinatate si de prietenie cu intimatul reclamant- nu se coroboreaza cu nicio alta proba administrata in cauza.
Totodata, in timp ce tatal intimatului reclamant isi exercita posesia, cum se poate aprecia faptul ca familia apelantei parate platea taxe si impozite, a inregistrat terenul la APIA, a incheiat acte de mostenire si a intabulat dreptul de proprietate.
Mai mult, intimatul reclamant nu a dovedit intervertirea posesiei din echivocă în utilă, atâta vreme cât, din declaraţiile martorilor rezultă că aceasta a posedat împreună cu familia sa imobilul ce face obiectul uzucapiunii, deci nu poate fi vorba despre o posesie exclusivă a intimatului reclamant asupra întregului imobil.
De asemenea, intimatul reclamant nu a facut nici dovada justului titlu si nici a bunei credinte.
Conform inscrisurilor eliberate de primarie, apelanta parata plateste impozite pe terenul aflat in litigiu.
Potrivit art. 1895 C.civ., “cel care castiga cu buna-credinta si printr-o justa cauza un nemiscator determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, daca adevaratul proprietar locuieste in circumscriptia tribunalului judetean unde se afla nemiscatorul“.
Pentru a putea invoca uzucapiunea reglementata de textul legal mai sus evocat este necesara indeplinirea a doua conditii cumulative, respectiv: posesia sa se intemeieze pe un just titlu si aceasta sa fie de buna-credinta.
Intr-adevar, buna-credinta se prezuma, dar numai in situatia in care se face dovada justului titlu, acesta neputand fi decat un act juridic translativ de proprietate, precum vanzarea, schimbul, etc. care sa provina de la o alta persoana decat proprietarul
Statuarile instantei de fond cu privire la inexistenta justului titlu pot fi reevaluate de instanta de apel, si ar echivala cu o reinterpretare a probatoriului administrat, mecanism care se realizeaza de instantele devolutive (instanta de fond si de apel).
In consecinta, buna credinta nu poate fi prezumata in absenta unui just titlu, nefiind indeplinita prima conditie impusa de prevederile art. 1895 C.civ.
Prescripţia achizitivă (uzucapiunea) este modul de dobândire a proprietăţii sau a altor drepturi reale prin exercitarea posesiei asupra unui bun în condiţiile prevăzute de lege. Pentru a i se recunoaşte posesiei efectul său constitutiv de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, legea cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii:
-termenul neîntrerupt de cel puţin 30 de ani în care posesia să fi fost exercitată– in cauza de frata nu este dovedita prin niciun mijloc de proba.
-caracterul util al posesiei, în sensul ca aceasta să nu fi fost afectată de vreunul din viciile discontinuităţii, violenţei, clandestinităţii sau echivocului. Aceste condiţii se desprind din dispoziţiile legale care reglementează prescripţia achizitivă, respectiv : Art.1846 C, civ. – Orice prescripţie este fondată pe faptul posesiunii. Posesiunea este deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înşine sau de altul in numele nostru.
Art.1847 C. civ. – Ca să se poate prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole- forme de posesie nedovedite de catre intimat prin niciun mijloc de proba.
Art.1890 C. civ. – Toate acţiunile atât reale cat şi personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile şi pentru care n-a definit un termen de prescripţie, se vor prescrie prin treizeci de ani, fară ca cel ce invocă aceasta prescripţie să fie obligat a produce vreun titlu şi fară sa i se poată opune reaua-credinţă. De asemenea, în ceea ce priveşte posesia, existenţa acesteia se constată prin întrunirea de către aceeaşi persoană a celor două elemente care o compun: elementul material – corpus (care presupune contactul direct cu lucrul posedat, concretizat în acte materiale de stăpânire) şi elementul intenţional sau psihologic – animus rem sibi habendi (care constă în intenţia de a stăpâni lucrul pentru sine, ca un adevărat titular al dreptului de proprietate sau al altui drept real).
Legea recunoaşte dreptul actualului posesor de a uni posesia sa cu cea a autorului său, putând astfel să solicite recunoaşterea dreptului său de proprietate prin efectul joncţiunii posesiilor, dacă perioadele cumulate ale celor două posesii ating termenul de 30 de ani. În acest sens, art.1860 C. civ. prevede că, orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripţia, sa unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său, fiind necesar aşadar a fi îndeplinite următoarele condiţii:
-în discuţie să fie o posesie propriu-zisă, iar nu o detenţie precară;
-posesorul actual să fi dobândit bunul în temeiul unui raport juridic de la autorul cu a cărui posesie vrea să-şi unească propria-i posesie, iar nu pe căi de fapt.
În speţă, terenul in litigiu nu a fost folosit de autorul intimatului reclamant niciodata, nici cu acordul proprietarului, nici fara acordul acestuia; dupa decesul proprietarului Iovan Ion intimatul a incercat diverse forme de a ma deposeda de imobil, insa prin manevre cu violenta, nicidecum prin buna credinta.
Din cererea de chemare in judecata nu rezulta in mod cert nici data la care autorul intimatului reclamant a inceput sa foloseasca terenul, nici daca acesta a fost inscris pe rolul nominal unic al acestuia.
De asemenea, din înscrisurile ataşate de apelanta parata rezulta ca taxele si impozitele pentru terenul in litigiu au fost achitate numai de catre autorul acesteia si de catre aceasta.
În situatia in care instanta va aprecia in sensul ca posesia autorilor reclamantului corespunde cerinţelor art 1847 C.civ. incepand cu anul 1976, ramane de clarificat situatia celorlalţi moştenitori ai numitului G D, intrucat intimatul reclamant nu a depus nicio dovada de renuntare la mostenire a comostenitorilor acestuia si nici dovada ca este unicul mostenitor dupa tatal sau.
Dupa cum sustine intimatul, termenul de prescriptie s-a implinit dupa 30 ani, in timpul vieţii autorului reclamantului ( decedat in anul 2009, prescriptia implinindu-se in anul 2006- dupa cum afirma intimatul). Urmare decesului numitului G D, intimatul nu a facut dovada in fata instantei ca este unicul mostenitor dupa tatal sau sau ca exista mostenitori renuntatori.
Masa succesorala este constituita din ansamblul elementelor (bunuri şi alte valori) care, facand parte din patrimoniul defunctului, pot constitui obiectul impartelii moştenirii. In masa succesorala sunt cuprinse inclusiv acele drepturi şi obligaţii care nu au un conţinut economic (patrimonial); in speţa din masa succesorala face parte inclusiv dreptul de a solicita instantei împlinirea termenului cerut pentru invocarea prescripţiei achizitive.
In aceeaşi ordine de idei, recunoaşterea jonctiunii posesiei exercitata numai cu posesia reclamantului determina incalcarea drepturilor legitime ale celorlalţi succesori care au in egala masura dreptul la dobandirea prin uzucapiune a proprietatii asupra imobilului, indiferent de adresa de domiciliu a acestora.
În drept, uzucapiunea constituie un mod de dobândire a proprietăţii ori asupra altor drepturi reale cu privire la un lucru prin posedarea neîntreruptă a acestuia în tot timpul fixat de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 644 Cod civil de la 1864, proprietatea bunurilor se dobândeşte şi se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenţie şi prin tradiţiune iar potrivit art. 645 Cod civil de la 1864, proprietatea se mai dobândeşte prin accesiune sau incorporaţiune, prin prescripţie, prin lege şi prin ocupaţiune.
Uzucapiunea, în măsura în care apare ca un efect al posesiei prelungite în timp, despărţită de dreptul de proprietate, poate să reprezinte o sancţiune împotriva adevăratului proprietar, care dând dovadă de o anumită neglijenţă a delăsat bunul timp îndelungat- INSA, PRIN INSCRISURILE DEPUSE LA DOSAR APELANTA PARATA A DEMONSTRAT CONTRARIUL- nu a dat niciodata dovada de neglijenta, ci, dimpotriva, a fost tulburata in posesia bunului de catre imtimat.
În concepţia Codului civil român posesia presupune întrunirea de către aceeaşi persoană a celor două elemente care o compun: elementul material – corpus (care presupune contactul direct cu lucrul posedat, concretizat în acte materiale de stăpânire) şi elementul intenţional sau psihologic-animus rem sibi habendi (care constă în intenţia de a stăpâni lucrul pentru sine, ca un adevărat titular al dreptului de proprietate sau al altui drept real).
În speţă de faţă, “corpus” este suprafaţa de teren pe care reclamantul susţine că a stăpânit-o, insa, fara a proba acest lucru.
Cât priveşte cel de-al doilea element esenţial animus, este evident că interesează voinţa sub care acţionează posesorul atunci când efectuează actele materiale de stăpânire a bunului- vointa care trebuie sa demonstreze buna credinta si nu manopere violente si mincinoase in intentia de a dobandi.
Totodată, potrivit art. 1847 Cod civil, pentru ca posesia să producă efecte juridice, adică pentru a opera prescripţia achizitivă, deosebit de corpus şi animus, ea trebuie să fie utilă, adică să fie neîntreruptă, continuă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar- conditii neindeplinite in prezenta cauza.
Pentru incidenţa art. 1860 Cod civil este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii: în discuţie să fie o posesie propriu-zisă, iar nu o detenţie precară; posesorul actual să fi dobândit bunul în temeiul unui raport juridic de la autorul cu a cărui posesie vrea să-şi unească propria-i posesie, iar nu pe căi de fapt.
Cu alte cuvinte, în ceea ce priveşte cea din urmă condiţie, reclamantul trebuia să facă dovada transmiterii posesiei de la autorul său către sine pentru bunul pentru care cere să fie constatat dreptul de proprietate prin uzucapiune, joncţiunea posesiilor neputând avea loc decât în limita acestui transfer.
Coroborând intregul material probator adminsitrat in cauza, cu înscrisurile depuse de catre apelanta parata, NU rezultă că autorul reclamantului iar ulterior, reclamantul, au folosit neîntrerupt imobilul aflat in litigiu.
Sub acest aspect, din certificatele de atestare fiscală aflate la dosarul cauzei, din extrasele de CF, din chitantele care atesta cine a platit dintotdeauna taxele si impozitele pentru acest teren rezultă că apelanta parata figurează înregistrată în evidenţele fiscale cu imobilul, pentru care a achitat taxele și impozitele.
În aceste condiţii, constatând că NU sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1837, art. 1847 şi art. 1890 Cod civil de la 1864, pentru dobândirea de către reclamant a dreptului de proprietate asupra terenului în discuţie, prin efectul prescripţiei achizitive de 30 de ani, nu este întemeiată acţiunea formulată de către reclamant în privinţa constatării dreptului de proprietate asupra terenului, motiv pentru care s-a solicitat admiterea cererii de apel, desfiintarea in tot a sentintei apelate cu consecinta respingerii cererii de chemare in judecata ca neintemeiata.
Prin decizia civila nr. 401/2023 Tribunalul Gorj admite apelul formulat, desfiinteaza in tot sentinta atacata si respinge actiunea in uzucapiune ca neintemeiata.
