DOSAR NR. …..
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREŞTI
SECŢIA A II-A – CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
SENTINŢA CIVILĂ NR. …..
ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.10.2015
Tribunalul constituit din:
PREŞEDINTE: Gabriela Sîrbu
GREFIER: Ioana-Maria Broboană
Din partea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a participat domnul procuror Mocanu Mihai.
Pe rol se află soluţionarea acţiunii de contencios administrativ având ca obiect vânzări spaţii comerciale – Legea nr. 550/2002, formulată de reclamanta ….., în contradictoriu cu pârâtul ……
Dezbaterile si cuvantul pe fond au avut loc in sedinta publica din data de …. si au fost consemnate in incheierea de sedinta de la acea data care face parte integranta din prezenta hotarare si cand instanta, având nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea in cauza la data de …. şi …., cand;
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal la data de …., sub nr……, reclamanta …., în contradictoriu cu pârâtul …., a solicitat obligarea paratului la semnarea contractului de vânzare cumpărare in forma autentica, pentru spaţiul comercial situat in ….., in suprafaţa utila de 60,28 mp, cu cota parte indiviza de teren de 14,32 mp.
În motivarea acţiuni a arătat că potrivit sentinţelor civile nr….. pronunţata in dosarul nr. ….. respectiv, nr. …. pronunţata in dosarul nr. …. de Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX- Contencios Administrativ si Fiscal, ramase definitive si irevocabile, Comisia pentru aplicarea Legii nr.550/2002 din cadrul … …, a fost obligata sa demareze procedura de vânzare către subscrisa …. prin procedura negocierii directe prevăzuta de Legea 550/2002, a spaţiului comercial situat in …..
La data …., potrivit procesului verbal nr……, …. Comisia pentru aplicarea Legii nr.550/2002 ….. si …. au convenit vânzarea- cumpărarea spaţiului comercial in suprafaţa utila de 60,28 mp, cu cota parte indiviza de teren de 14,32 mp, situat in ….., la preţul negociat in cuantum de 57.000 Euro fara TVA, împuternicit sa semneze contractul de vânzare cumpărare fiind ….., in baza HCGMB nr…… si art.10 alin.1 din Legea 550/2002.
Potrivit punctului 11 din procesul verbal enunţat mai sus, părţile au negociat plata preţului astfel: avansul de 25% din preţul stabilit, respectiv … Euro fara TVA in termen de 15 zile de la semnarea procesului verbal, iar diferenţa, respectiv …. Euro fara TVA, in 36 rate lunare la cursul BNR in lei din ziua efectuării plaţii, fara acordarea unor termene de gratie.
Conform punctelor 4 – 7 din acelaşi procesul verbal, părţile s-au angajat sa incheie contractul de vânzare cumpărare cu plata in rate, in termen de 15 zile de la data semnării procesului verbal, cu posibilitatea de decalare a acestuia in situaţia in care din motive obiective, termenul pentru efectuarea documentaţiei cadastrale si inscrierea imobilulului in cartea funciara, nu poate fi respectat, cu menţiunea ca documentaţia de carte funciara si cadastru se va efectua prin grija cumpărătorului si pe cheltuiala sa, desi potrivit art.14 din Legea 550/2002 „Cheltuielile ocazionate de organizarea si desfăşurarea procedurilor de vânzare a spaţiului comercial sau de prestări servicii, inclusiv publicitatea si intocmirea raportului de evaluare, sunt suportate de vânzător din bugetul propriu si, in cazul incheierii contractului de vânzare cumpărare, cheltuielile se deduc din încasările obţinute”.
Precizează ca la data de …., ….., in calitate de cumpărător, a achitat avansul de 25% din preţul stabilit, adică …. lei reprezentând …. euro, prin virament bancar, iar diferenţa de …. euro a fost achitata integral, in lei, in 36 de rate lunare, in perioada …., conform situaţiei pe care o ataşează prezentei acţiuni.
Dupa semnarea procesului verbal, reclamanta sustine ca s-a adresat de nenumărate ori, atat Comisiei pentru aplicarea Legii nr.550/2002 …. cat si direcţiilor de specialitate din cadrul …. pentru a-i pune la dispoziţie documentele necesare in vederea obţinerii numărului cadastral si înscrierii spaţiului comercial in cartea funciara, insa toate demersurile au rămas fara răspuns.
Reclamanta ….., in calitate de mandatar, a obţinut documentaţia cadastrala, insuficienta insa pentru ca Oficiul de cadastru si publicitate imobiliara sector …. sa procedeze la intabulare .
Potrivit dispoziţiilor art.27 alin. 1 din Legea nr.7/1996- privind legea cadastrului si a publicităţii imobiliare „Cel care s-a obligat sa strămute sau sa constituie in folosul altuia un drept real asupra unui imobil este dator sa ii predea toate inscrisurile necesare pentru inscrierea acelui drept,”deci …. …. prin Comisia pentru aplicarea Legii nr.550/2002 din cadrul …..avea obligaţia sa-i puna la dispoziţie toate inscrisurile privind spaţiul comercial supus vânzării.
Prin urmare, solicita instanţei sa constate, ca si ….. avea obligaţia semnării contractului de vânzare cumpărare in cel mult 30 de zile de la data de …., obligaţie pe care paratul nu a indeplinit-o, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat de a rezolva o cerere privitoare la un drept conferit de Legea 550/2002, fiind indeplinite, astfel, condiţiile art.2 al.2 din Legea nr.554/2004 si, in consecinţa, si cerinţele art.l al.l si 8 din aceeaşi lege.
Considera ca prin refuzul ….. de a semna contractul de vânzare cumpărare in termenul de 30 de zile, …., a fost vătămata in dreptul sau conferit de Legea 550/2002 de a i se vinde spaţiul comercial situat in ….., pe care-l deţine in posesie si pe care l-a achitat cu eforturi financiare foarte mari, pentru care in acest moment nu are un titlu valabil.
Având in vedere considerentele de fapt si de drept expuse mai sus, cu completarea disp.art. 18 al.l din Legea nr.554/2004, solicită instanţei sa se admită cererea asa cum a fost formulata si sa se dispună obligarea paratului Ia semnarea contractului de vânzare cumpărare in forma autentica, pentru spaţiul comercial in suprafaţa utila de 60,28 mp, cu cota parte indiviza de teren de 14,32 mp, situat in ……
In drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr.554/2004 modificata.
In susţinerea acţiunii, a fost administrata proba cu înscrisuri.
Legal citat pârâtul a înţeles să formuleze întâmpinare prin care invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului … …., solicitând admiterea excepţiei invocate si respingerea actiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuală pasivă ; pe fondul cauzei, in situaţia respingerii excepţiei, solicită respingerea acţiunii reclamantei ….. – ca neîntemeiată.
A arătat pârâtul că prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligat pârâtul …..la încheierea, în formă autentică, a contractului de vânzare-cumpărare a spaţiului comercial situat în ….
In ceea ce priveşte excepţia invocată, consideră că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă în această cauză, întrucât:
Potrivit art. 4 litera a) din Legea nr. 550/2002, vânzător al unui spaţiu comercial sau de prestări servicii este “‘consiliul judeţean, consiliul local ai comunei, oraşului, municipiului, sectorului municipiului Bucureşti sau regia autonomă de interes local care are în administrare, respectiv în patrimoniu,spaţii comerciale sau de prestări de servicii”.
Astfel, calitatea de vânzător al acestui spaţiu comercial, nu poate aparţine decât ….., din următoarele motive:
-potrivit art. 4 litera a) din Legea nr. 550/2002-rep, vânzător este consiliul municipiului care are in administrare, respectiv in patrimoniu, spaţiul comercial respectiv;
-spaţiul comercial situat in …., nu s-a aflat niciodată in administrarea sau in patrimoniul Sectorului ….., astfel că sunt neîntemeiate susţinerile potrivit cărora calitatea de vânzător o are ….;
-in mod evident spaţiul face parte din domeniul privat al …., iar nu al Sectorului …..
…. are doar calitate de împuternicit să semneze contractul respectiv, pentru şi în numele …., conform HCGMB nr. …..
Pentru aceste motive, solicita admiterea excepţiei invocate si respingerea actiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Pe fondul cauzei, acţiunea este neîntemeiată, întrucât:
Potrivit procesului-verbal nr. ….., s-a convenit vânzarea către reclamantă a imobilului cu destinaţie comercială situat în ….., în suprafaţă construită de 60,28 m.p., la preţul de …. EURO.
Învederează instanţei faptul că, prin procesul-verbal nr. ….. s-a consemnat finalizarea procedurii de vânzare a spaţiului comercial, conform art. 9 alin 1 din Legea nr. 550/2002.
Potrivit punctului 5 din procesul-verbal, “de comun acord, părţile convin decalarea termenului de 45 de zile stabilit pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare. în situaţia în care procedura de obţinere a cărţii funciare provizorii şi a intabulării depăşeşte, din motive obiective, termenul stabilit în articolul precedent.”
Cumpărătorul a fost informat că, în conformitate cu decizia Comisiei de coordonare pentru aplicarea Legii 550/2002 constituită la nivelul ….., îi revine obligaţia să obţină numărul cadastral şi să intabuleze spaţiul comercial în numele ….. pe baza unei împuterniciri eliberate de …..
A mai arătat că instituţia pârâtă şi-a îndeplinit cu bună credinţă obligaţiile ce-i revin în baza Legii nr. 550/2002 şi pe cele asumate prin negocierea finalizată prin procesul-verbal, însă încheierea contractului de vânzare cumpărare nu este posibilă fără întabularea spaţiului, iar întabularea nu poate fi făcută de instituţia pârâtă, ci numai de reclamantă sau de primăria …..
Documentele necesare în vederea întabulării, nu sunt deţinute de instituţia pârâtă ci de …..
Având în vedere cele menţionate mai sus, solicita admiterea excepţiei invocate si respingerea acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuală pasivă ; pe fondul cauzei, in situaţia respingerii excepţiei, solicită respingerea acţiunii reclamantei …. – ca neîntemeiată.
In drept au fost invcate prevederile art.205 Cod procedură civilă, Legea nr. 550/2002 modif..
Analizând actele si lucrările dosarului, tribunalul reţine ca prin procesul verbal de negociere nr…… incheiat de partile din dosar, s-a consemnat finalizarea procedurii de vânzare a spaţiului comercial situat in ….. conform art. 9 alin 1 din Legea nr. 550/2002 modif.
Potrivit punctului 5 din acest proces-verbal, “de comun acord, părţile convin decalarea termenului de 45 de zile stabilit pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare pana la obtinerea cartii funciare provizorii si a intabularii, daca procedura depaseste din motive obiective termenul stabilit in articolul precedent”, respectiv de 15 zile de la data prezentului proces verbal.
Totodata, instanta retine ca potrivit mentiunilor din procesul verbal de negociere, analizat, vanzatorul spatiului comercial este mentionat a fi …. prin Consiliul ….., conform art. 4 lit. a din legea nr. 550/2002, iar imputernicit sa semneze contractul de vanzare cumparare este ….., conform HCGMB nr. …… si art. 10 alin. 1 din lege, dupa cum este consemnat chiar in respectivul document. Ori, prin raportare la aceste prevederi si la obiectul cererii de chemare in judecata, instanta constata ca in speta, ….. are calitate procesuala pasiva, astfel ca va respinge exceptia invocata sub acest aspect prin intampinare, ca neintemeiata.
Cat priveste cauza pe fond, tribunalul constata ca actiunea este neintemeiata intrucat in speta nu s-a facut dovada indeplinirii de catre reclamanta a obligatiei asumate prin procesul verbal de negociere, de a obtine cartea funciara provizorie si implicit de a intabula spatiul comercial vizat de negociere si pentru care doreste incheierea contractului de vanzare cumparare in forma autentica, conditie fara de care nu se poate vinde spatiul respectiv.
In plus, din actele dosarul nu rezulta ca ….. se afla in culpa de a nu fi predat documentele necesare inscrierii imobilului in cartea funciara, intrucat asa cum reiese din adresele depuse chiar de reclamanta, nu s-a facut dovada ca aceste documente sunt in posesia ….. si nici nu se poate stabili cine are in proprietate sau administrare respecivul imobil, pentru a putea fi obligat sa predea actele in vederea intabularii acestuia.
Ori, in raport de cele retinute, instanta constata ca in mod justificat ……, in calitate de imputernicit a refuzat semnarea contractului de vanzare cumparare pentru spatiul comercial situat in ….. desi reclamanta a achitat integral pretul negociat, in conditiile in care nu a fost indeplinita conditia ca acesta sa fie intabulat, anterior incheierii respectivului contract, motiv pentru care instanta va respinge actiunea ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, ca neîntemeiată.
Respinge acţiunea formulată de reclamanta ….. în contradictoriu cu pârâtul ……, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.10.2015.
PREŞEDINTE, GREFIER,
Gabriela Sîrbu Ioana-Maria Broboană
Prin decizia civilă nr. ….. pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal a fost respins recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. ……. pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal.