Amânare aplicării pedepsei. Art. 83 din noul Cod penal. Comparaţie cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Art. 81 din vechiul Cod penal.
Este adevărat că ambele instituţii, atât cea a suspendării condiţionate a executării pedepsei, reglementată de vechiul Cod penal, cât şi cea a amânării aplicării pedepsei, reglementată de noul Cod penal, au ca efect imediat neexecutarea efectivă a pedepsei de către inculpat, dar nu se poate spune că noua instituţie este o preluare a celei vechi, deoarece între acestea există o deosebire de esenţă şi anume: pe când suspendarea condiţionată a executării pedepsei, reglementată de art. 81 din Codul penal, reprezintă o modalitate alternativă la executarea unei pedepsei, subsecventă unei soluţii de condamnare, amânarea aplicării pedepsei, reglementată de art. 83 din noul Cod penal, este o alternativă la condamnare, astfel cum se desprinde din dispoziţiile art. 396 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală, care tratează soluţia de amânare a aplicării pedepsei distinct de soluţia de condamnare.
Secția penală și pentru cauze cu minori – Decizia penală nr.65/A/ 27 ianuarie 2015
Prin sentinţa penală nr. 154/15.10.2014, pronunţată în dosarul nr.2207/85/2014 al Tribunalului Sibiu, s-au hotărât următoarele:
A fost respinsă cererea pentru schimbarea încadrării juridice.
În baza art.254 alin.2 Cod penal 1969 raportat la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 Cod penal şi art.375 Cod procedură penală şi art.396 alin.10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul J.S. la 3 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, c Cod penal 1969 pentru infracţiunea de luare a mită.
În baza art. 85 Cod penal 1969 a fost anulată suspendarea condiţionată pentru pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr.103 din 21.05.2014 a Tribunalului Sibiu şi au fost repuse în individualitatea lor pedepsele de: 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr.78/2000 raportat la art. 248 Cod penal 1969 cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal 1969; 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 52 alin. 3 Cod penal raportat la art. 321 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal 1969 şi 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 325 Cod penal.
În baza art. 34 lit. b Cod penal 1969 şi art. 35 alin. 1 Cod penal 1969, au fost contopite cele trei pedepse de câte 2 ani închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b, c Cod penal 1969 şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, c Cod penal 1969.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal 1969 i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, c Cod penal 1969.
În baza art.861 Cod penal 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe o durată de 5 ani ce constituie termen de încercare.
Pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere :
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune S.;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;
În baza art.71 alin.5 Cod penal 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării sub supraveghere prevăzute de art.864 Cod penal 1969
În baza art. 257 alin.1 Cod penal 1969 raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 375 Cod procedură penală şi art. 396 alin.10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul G.V. la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă.
În baza art. 255 alin. 1 Cod penal 1969 raportat la art.6 din Legea nr.678/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art.375 Cod procedură penală şi art. 396 alin.10 Cod procedură penală a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an închisoare pentru infracţiunea de dare de mită.
În baza art.34 lit.b Cod penal 1969 au fost contopite pedepsele de 2 ani închisoare şi 1 an închisoare şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art.71 alin.2 Cod penal 1969 i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b Cod penal 1969
În baza art. 81 Cod penal 1969 s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare.
În baza art.71 alin.5 Cod penal 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării sub supraveghere prevăzute de art. 83 Cod penal 1969.
În baza art. 257 alin.2 Cod penal 1969 raportat la art.256 alin.2 Cod penal 1969 s-a confiscat de la inculpatul G.V. suma de 2.200 lei.
A fost obligat fiecare inculpat să plătească statului câte 2.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul D.N.A. – Serviciul Teritorial A.I. din 20 mai 2014 au fost trimişi în judecată inculpaţii J.S. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr.78/2000 raportat la art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal şi G.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi dare de mită prev. de art. 6 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 255 alin. 1 Cod penal 1969 cu aplicarea art.5 Cod penal, şi art. 33 lit. a, art. 34 Cod penal 1969.
În actul de sesizare se arată că inculpatul J.S., în cursul lunii iunie 2013, în calitate de preşedinte al comisiei de bacalaureat organizată la nivelul Centrului Zonal de Examen 300 – Colegiul Tehnic „C.” S., a acceptat direct, pentru sine, promisiunea remiterii unei sume de bani pentru a asigura promovarea frauduloasă a examenului de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2013 de către numitul S.T.Ş., ceea ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art.6 din Legea nr.78/2000 raportat la art.289 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal.
De asemenea, cu privire la inculpatul G.V., se mai arată că în cursul lunii iunie 2013, a pretins direct, pentru sine şi pentru altul, remiterea unei sume de bani de la numitul Stanca Toma Ştefan, afirmând că are influenţă asupra unui membru al comisiei de bacalaureat organizată la nivelul Centrului Zonal de Examen 300 – Colegiul Tehnic „C.” S. şi promiţându-i că îi va asigura promovarea frauduloasă a examenului de bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2013, ceea ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art.6 din Legea nr.78/2000 raportat la art.291 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal. Tot în ce-l priveşte pe acelaşi inculpat, se arată că, în cursul lunii iunie 2013, a promis inculpatului J.S., preşedinte al comisiei de bacalaureat organizată la nivelul Centrului Zonal de Examen 300 – Colegiul Tehnic „C.” S., că îi va remite o sumă de bani provenită de la S.T.Ş., pentru a-i asigura promovarea frauduloasă a examenului de bacalaureat în sesiunea iunie – iulie 2013, ceea ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prev. de art.6 din Legea nr.78/2000 raportat la art.255 alin.1 Cod penal 1969 cu aplicarea art.5 Cod penal, şi art.33 lit.a, art.34 Cod penal 1969.
În cauză au fost ascultaţi inculpaţii, au fost audiaţi martorii S.O., M.M., V.M., R. M., R.F.M., D.L.D., F.M.G., C.C., F.B.M., M.A.Ş., S.R.N., C.M.A., C.G., O.C.C., L.O., G.S.D., au fost depuse probele scrise ale candidaţilor în discuţie, procese verbale de percheziţie, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice, alte înscrisuri.
Mai înainte de începerea cercetării judecătoreşti inculpaţii au solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în timpul urmăririi penale.
Faţă de această împrejurare judecata în primă instanţă a avut loc în condiţiile art.375 Cod procedură penală.
Din probele administrate în cauză în timpul urmăririi penale prima instanţă a reţinut următoarele:
În sesiunea august – septembrie 2012 a examenului de bacalaureat, prin decizia nr.602/24.08.2012 a Inspectoratului Şcolar Judeţean S., la Centrul Zonal de Examen 300 – Colegiul Tehnic „C.” S. a fost numită comisia de examen în următoarea componenţă : J.S. – preşedinte, C.E.– vicepreşedinte, S.L.– secretar şi V.M., S.D., M.L. şi N.M. – membri.
Potrivit metodologiei de desfăşurare a examenului de bacalaureat, astfel cum a fost stabilită prin Ordinul MECTS nr.4799/31.08.2010, comisia din centrul zonal de evaluare are ca principale atribuţii următoarele:
– primirea, în zilele în care se susţin probele scrise, cu proces verbal semnat de preşedinte şi vicepreşedinte/secretar/un membru, lucrările scrise aduse de delegaţii din fiecare centru de examen arondat, spre a fi evaluate;
– asigurarea securităţii şi integrităţii lucrărilor scrise, pe perioada în care acestea se află asigură evaluarea lucrărilor scrise, respectând baremul de evaluare şi notare;
– înregistrarea în catalogul electronic a notelor la fiecare probă scrisă pentru fiecare candidat arondat centrului;
– calcularea mediilor generale şi înregistrarea în catalogul electronic;
– predarea, prin preşedinte şi vicepreşedinte, cu proces verbal, a catalogului electronic şi două exemplare din forma tipărită a catalogului electronic completat, semnat de către profesorii evaluatori şi ştampilat, către delegaţii Centrului de examen.
În concret, după fiecare probă scrisă, delegaţii din centrele de examen arondate aduceau şi predau cu proces-verbal lucrările scrise la comisia zonală pentru corectare. Membrii comisiei zonale de evaluare primeau lucrările din toate centrele de examen şi le repartizau, după ce în prealabil erau amestecate, profesorilor evaluatori desemnaţi pentru corectare. Fiecare lucrare era corectată de 2 profesori evaluatori, pe rând fiecare, în săli diferite, fără să cunoască nota pusă de celălalt corector. Nota aplicată de un profesor era trecută mai întâi într-un borderou, fiecare evaluator primind un borderou separat, iar după terminarea corecturii se aplică cele două note efectiv pe fiecare lucrare în parte. Preşedintele comisiei calculează apoi media finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de profesorii evaluatori, fără rotunjire, care este trecută de asemenea pe lucrare, preşedintele semnând alături de evaluatori fiecare lucrare pentru conformitate. La terminarea corecturii tuturor lucrărilor de la o disciplină de examen, în prezenţa profesorilor evaluatori şi a tuturor membrilor comisiei se deschideau lucrările, respectiv colţul sigilat cu numele candidaţilor, iar apoi notele erau introduse imediat în catalogul electronic de către secretarul comisiei. La final, după toate probele de examen, catalogul complet se tipăreşte, cu notele de la probele scrise şi media generală, se semnează de profesorii evaluatori, de preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul comisiei şi se predă delegaţilor comisiei din fiecare centru de examen arondat pentru afişare.
În ceea ce priveşte verificarea realităţii datelor înscrise în catalogul informatic, potrivit metodologiei de desfăşurare a examenului preşedintele comisiei avea obligaţia expresă de a verifica dacă toate notele au fost transcrise corect de pe lucrări pe catalog, obligaţie pe care cu ştiinţă inculpatul Joantă Sorin nu şi-a îndeplinit-o , rezultatul fiind că un număr de 8 candidaţi au promovat în mod fraudulos examenul de bacalaureat.
Astfel, pentru lămurirea aspectelor sesizate legat de fraudarea examenului de bacalaureat, au fost verificate toate lucrările candidaţilor din sesiunea august – septembrie 2013, lucrări corectate la CZE 300 „C.” S., constatându-se că în cazul a 9 candidaţi, toţi absolvenţi ai Colegiului tehnic „I.”, notele aplicate efectiv pe lucrări sunt mai mici decât cele din catalogul tipărit şi afişat în centrul de examen, pentru 8 dintre aceste persoane fiind eliberată apoi şi diploma de bacalaureat.
Mai mult, cercetările efectuate au stabilit faptul că după introducerea notelor în mod corect în catalogul electronic, ulterior, dar înainte de tipărirea şi afişarea catalogului final, acestor candidaţi le-au fost modificate în mod fraudulos calificativele obţinute, astfel că au fost declaraţi admişi.
În concret este vorba despre numiţii :
– C.G., notele obţinute la disciplinele fizică – 1,30 şi matematică -1,00, au fost modificate în baza de date informatică în 6.90 şi respectiv 5,90. Cu notele astfel modificate acest candidat a fost declarat admis cu media 6,03. Ulterior i s-a eliberat şi diploma de bacalaureat seria Y nr…, iar în prezent este student la facultatea de jurnalism din cadrul Universităţii „L.B.” din S. în anul II de studii.
– C.M.A., notele obţinute la disciplinele limba română – 3,70; matematică – 1,00 şi chimie – 2,35 au fost modificate în baza de date informatică în 5,80; 5,50 şi 6,90. Cu notele astfel modificate acest candidat a fost declarat admis cu media 6.06. Ulterior i s-a eliberat şi diploma de bacalaureat seria Y nr…
– G.S.D., nota obţinută la disciplina limba română – 3,00 a fost modificată în baza de date informatică în 7,30. Cu nota astfel modificată acest candidat a fost declarat admis cu media 6,08. Ulterior i s-a eliberat şi diploma de bacalaureat seria Y nr…
– H.M., nota obţinută la disciplina matematică – 1,30 a fost modificată în baza de date informatică în 6,60. Nu a fost declarat totuşi admis la examenul de bacalaureat întrucât a fost absent la proba de fizică.
– L.O., nota obţinută la disciplina limba română – 5,00 a fost modificată în baza de date informatică în 6,70. Cu nota astfel modificată acest candidat a fost declarat admis cu media 6,20. Ulterior i s-a eliberat şi diploma de bacalaureat seria Y nr…
– M.A.Ş., nota obţinută la disciplina limba română a fost modificată în baza de date informatică din 5,10 în 7,60. Cu nota astfel modificată acest candidat a fost declarat admis cu media 6,05. Ulterior i s-a eliberat şi diploma de bacalaureat seria Y nr…
– O.C.C., nota obţinută la disciplina limba română – 5,00 a fost modificată în baza de date informatică în 6,90, nota obţinută la disciplina chimie -2,10 a fost modificată în 5,30, iar nota obţinută la disciplina matematică -1,85 a fost modificată în 5,85. Cu notele astfel modificate acest candidat a fost declarat admis cu media 6,01. Ulterior i s-a eliberat şi diploma de bacalaureat seria Y nr…
– P.M.F., nota obţinută la disciplina limba română – 1,40 a fost modificată în baza de date informatică în 6,40, iar nota obţinută la disciplina matematică -1,00 a fost modificată în 6,70. Cu notele astfel modificate acest candidat a fost declarat admis cu media 6,05. Ulterior i s-a eliberat şi diploma de bacalaureat seria Y nr…
– S.R.N., nota obţinută la disciplina biologie a fost modificată în baza de date informatică din 5.00 în 8.00. Cu nota astfel modificată acest candidat a fost declarat admis cu media 6,03. Ulterior i s-a eliberat şi diploma de bacalaureat seria Y nr…, ia la acest moment este student la facultatea de inginerie din S. în anul II de studii.
Trebuie subliniat că pentru a obţine diploma de bacalaureat un candidat trebuie să obţină media 6.00 şi o notă de minim 5.00 la fiecare disciplină de examen.
Pentru sesiunea inie – iulie 2013 a examenului de bacalaureat, prin decizie nr.2515/28.06.2013 a Inspectoratului Şcolar Judeţean S., la CZE 300 – Colegiul Tehnic „C.” S. a fost desemnată comisia de examen în următoarea componenţă : J.S. – preşedinte, V.M. – vicepreşedinte, S.L. – secretar şi D.D., R.M., R.F. şi F.G.M. – membrii.
În această calitate de preşedinte al comisiei, inculpatul J.S., în schimbul promisiunii unei sume de bani, a modificat în baza informatică de date nota 1.00 obţinută de S.T.Ş. la prima probă a examenului, limba şi literatura română, în nota 7,55, ceea ce a dus la promovarea frauduloasă a examenului de bacalaureat.
Legătura între cei doi inculpaţi s-a realizat prin intermediul inculpatului G.V., care a pretins şi a primit de la S.T.Ş. suma de 2.200 lei, echivalentul a 500 euro, pretinzând că are influenţă asupra unui membru din comisie şi că în schimbul banilor va interveni pe lângă acesta pentru a-l ajuta să obţină diploma de bacalaureat.
Din aceşti bani inculpatul G.V. urma să remită, conform înţelegerii prealabile, suma de 300 euro inculpatului J.S., care a acceptat promisiunea primirii acestor bani pentru a asigura nota de trecere la bacalaureat pentru inculpatul S.T.Ş., remitere care nu a mai avut loc datorită intervenţiei organelor judiciare.
Această stare de fapt rezultă din declaraţiile de recunoaştere date în cauză de inculpatul S.T.Ş., care se coroborează cu discuţiile telefonice şi în mediul ambiental purtate în perioada respectivă de inculpaţi, interceptate şi înregistrate cu autorizaţia prealabilă a instanţei, a reţinut prima instanţă.
În drept, prima instanţă a reţinut următoarele:
Fapta inculpatului J.S., în calitate de preşedinte al comisiei de bacalaureat, a acceptat în luna iunie 2013, promisiunea remiterii unei sume de bani pentru promovarea frauduloasă a examenului de bacalaureat de către numitul S.T.Ş. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, aşa cum este reglementată atât în art. 259 Cod penal şi în art.254 alin.2 C.pen.1969, în ambele ipoteze şi prin raportare la art. 6 din Legea nr.78/2000.
Fapta inculpatului G.V., care în luna iunie 2013 a pretins pentru sine şi pentru altul o sumă de 2.200 lei de la învinuitul S.T.Ş., spunându-i că are influenţă asupra unui membru al Comisiei de bacalaureat şi promiţându-i că îi va asigura promovarea frauduloasă a acestui examen întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, aşa cum este reglementată în art.291 alin.1 Cod penal şi în art.257 alin.1 Cod penal 1969, în ambele ipoteze şi prin raportare la art.6 din Legea nr.78/2000.
Fapta aceluiaşi inculpat care în cursul aceleiaşi luni i-a promis inculpatului J.S. că îi va da o sumă de bani pentru promovarea frauduloasă a examenului de bacalaureat de către numitul S.T.Ş., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită aşa cum este reglementată în art.290 alin.1 Cod penal şi în art.255 alin.1 Cod penal 1969, în ambele ipoteze şi prin raportare la art.6 din Legea nr.78/2000.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul J.S., prima instanţă a arătat că trebuie avută în vedere şi o altă împrejurare.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 103 din 21 mai 2014 a acestei instanţe, rămasă definitivă la data de 11 iunie 2014, s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei intervenit între acesta şi Ministerul Public. În consecinţă a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr.78/2000 raportat la art. 248 Cod penal 1969 cu art. 41 alin. 2 Cod penal 1969, 2 ani pentru participaţie improprie la fals intelectual prev. de art.52 alin.3 Cod penal raportat la art.321 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal 1969 şi 2 ani pentru fals informatic prev. de art.325 Cod penal.
S-a dispus, în urma contopirii conform art.34 alin.1 lit.b Cod penal 1969, că execute 2 ani închisoare. Conform art.83 Cod penal s-a dispus amânarea executării pedepsei rezultante pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
Din considerentele acestei sentinţe mai reiese că cele trei infracţiuni sunt concurente cu infracţiunea pentru care inculpatul este judecat în dosarul de faţă.
Revenind la dosarul de faţă, pentru motivele arătate, prima instanţă i-a condamnat pe inculpaţi astfel cum mai sus s-a arătat.
La individualizarea pedepselor prima instanţă a avut în vedere situaţia procesuală a fiecăruia, faptul că au fost sinceri şi cooperanţi, dar şi pericolul concret al infracţiunilor, reieşit din faptele concrete şi din poziţia deţinută de fiecare.
În cauză prima instanţă a reţinut că se mai pune problema şi a aplicării legii penale mai favorabile conform art. 5 Cod penal având în vedere că de la data comiterii infracţiunilor şi până la momentul judecării au fost în vigoare succesiv codul penal din 1969 iar de la 1 februarie 2014 actualul Cod penal.
În opinia primei instanţe legea penală mai favorabilă pentru cei doi inculpaţi este Codul penal din 1969 prin prisma aplicării mai multor instituţii. Este vorba de pedepsirea concursului de infracţiuni (în codul anterior fiind prevăzută doar sporirea facultativă a pedepsei rezultante şi nu obligatorie ca în cazul celui în vigoare), conţinutul pedepselor accesorii şi complementare (mai restrâns în codul anterior decât în cel actual), conţinutul mai puţin restrictiv al supravegherii în cazul suspendării sub supraveghere şi posibilitatea aplicării suspendării condiţionate care, de asemenea, are un caracter mai puţin restrictiv decât amânarea aplicării pedepsei din actualul Cod.
Aşa fiind, în conformitate cu prevederile art.5 Cod penal la stabilirea în concret a răspunderii penale pentru cei doi inculpaţi prima instanţă a avut în vedere prevederile Codului penal din 1969.
În acest context mai prima instanţă a arătat că trebuie avută în vedere şi cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de Ministerul Public. Analizând conţinutul normelor de incriminare, corespunzătoare infracţiunilor deduse judecăţii, din ambele reglementări, prima instanţă a constatat că nu există deosebiri, ceea ce face ca, cererea menţionată să fie neîntemeiată. De altfel, aplicarea dispoziţiilor art. 5 Cod penal cu privire la legea penală mai favorabilă face inutilă o asemenea operaţie, a mai precizat prima instanţă.
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art.254 alin.2 Cod penal 1969 raportat la art.6 din Legea nr.78/2000 şi cu aplicarea art.375 şi art.396 alin.10 Cod procedură penală (reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă) inculpatul J.S. a fost condamnat la 3 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b şi c Cod penal pentru infracţiunea de luare de mită.
Este de la sine înţeles, a menţionat prima instanţă, că această pedeapsă trebuie contopită cu cele trei la care s-a făcut referire mai sus, fiind vorba de infracţiuni concurente.
Contopirea, în cazul inculpatului, presupune două operaţiuni care să o preceadă şi anume: anularea amânării aplicării pedepsei rezultante de 2 ani şi repunerea în individualitatea lor a pedepselor componente, a mai reţinut prima instanţă.
Temeiul legal al anulării aplicării pedepsei, în viziunea primei instanţe, îl constituie prevederile art. 89 Cod penal, care nu este însă aplicabil în cauză pe considerentul că sunt aplicabile doar dispoziţiile Codului penal din 1969. A face aplicarea concomitentă a unor dispoziţii din ambele coduri înseamnă a crea pe cale judiciară lex tertia, ceea ce este inadmisibil aşa după cum a arătat şi Curtea Constituţională prin decizia nr.265 din 6 mai 2014.
Ieşirea dintr-un asemenea impas se poate face, a arătat prima instanţă, printr-o comparaţie raţională a unor instituţii similare din cele două Coduri. Este vorba de suspendarea condiţionată din Codul penal din 1969 şi amânarea aplicării pedepsei din actualul Cod care în esenţa lor semnifică aceeaşi idee, cea a neexecutării pedepsei închisorii pe o anumită durată de timp şi în anumite condiţii. Odată ajuns la o asemenea concluzie şi apreciind că amânarea executării pedepsei este tot o suspendare condiţionată este posibil a se face aplicarea prevederilor art. 85 Cod penal 1969 în sensul că se va anula suspendarea condiţionată pentru pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr.103 din 21.05.2014 a Tribunalului Sibiu şi se va repune în individualitatea lor pedepsele de: 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.248 Cod penal. 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal. 1969; 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art.52 alin.3 Cod penal raportat la art.321 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal 1969 şi 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art.325 Cod penal, a conchis prima instanţă.
Conform art. 34 lit. b Cod penal 1969 şi art.35 alin.1 Cod penal 1969 prima instanţă a contopit cele trei pedepse de câte 2 ani închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b, c Cod penal 1969 şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, c Cod penal 1969.
Potrivit art.71 alin.2 Cod penal 1969 prima instanţă a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, c Cod penal 1969.
În raport de prevederile art.861 Cod penal 1969 prima instanţă a apreciat că scopul pedepsei în cazul acestui inculpat poate fi atins şi dacă nu va fi efectiv privat de libertate şi a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante pe o perioadă de 5 ani, care constituie termen de încercare şi a făcut aplicare art. 863, art. 864 şi art. 71 alin. 5 din vechiul Cod penal, astfel cum mai sus s-a arătat.
Şi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.V. prima instanţă a făcut aplicarea ca lege mai favorabilă în conformitate cu art.5 Cod penal a dispoziţiilor Codului penal din 1969 pentru aceleaşi considerente ca şi în cazul celuilalt inculpat.
De asemenea, prima instanţă a reţinut că îi sunt aplicabile şi dispoziţiile art.375 şi 396 alin.10 Cod procedură penală privind reducerea cu o treime a limitelor legale de pedeapsă.
Drept urmare şi pentru considerentele arătate, prima instanţă l-a condamnat şi pe acest inculpat la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art.257 alin.1 Cod penal 1969 şi la 1 an închisoare pentru infracţiunea de dare de mită prev. de art.255 alin.1 Cod penal ambele prin raportare la art.6 din Legea nr.78/2000.
În baza art.34 lit.b Cod penal 1969 prima instanţă a contopit pedepsele de 2 ani închisoare şi 1 an închisoare şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.
Conform art.71 alin.2 Cod penal 1969 prima instanţă a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b Cod penal 1969.
Fiind îndeplinite cerinţele art.81 Cod penal 1969 şi apreciind că reeducarea inculpatului se poate asigura şi fără privarea acestuia de libertate, prima instanţă a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare, făcând şi aplicarea art. 71 alin. 3 din vechiul Cod penal şi punând în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 din vechiul Cod penal.
În acelaşi timp suma de 2.200 lei a fost confiscată de către prima instanţă de la inculpatul G.V. conform art.257 alin.2 Cod penal 1969 raportat la art.256 alin.2 Cod penal 1969
În final, prima instanţă l-a obligat pe fiecare inculpat să plătească statului câte 2.000 lei cheltuieli judiciare, potrivit art. 274 Cod procedură penală.
Împotriva acestei sentinţe au declarat, în termen, apel DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢI – SEVICIUL TERITORIAL A.I. şi inculpatul J.S.
Prin apelul său DNA a solicitat desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare,
-a se înlătura dispoziţiile art. 85 din vechiul Cod penal cu referire la inculpatul J., cu motivarea, în esenţă, că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile deoarece pedeapsa aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 103/21.05.2014 a Tribunalului Sibiu nu a fost suspendată condiţionat ci a fost amânată la executare conform art. 83 din Codul penal, între cele două instituţii existând diferenţe de regim juridic;
-a se aplica inculpatului J. o pedeapsă îndestulătoare în sensul majorării ei şi al executării în regim de detenţie, cu motivarea, în esenţă, că trebuie avută în vedere întreaga activitate infracţională a acestuia, astfel cum aceasta a fost conturată şi în dosarul în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 103/21.05.2014 a Tribunalului Sibiu;
-a se majora şi pedeapsa aplicată inculpatului G. şi a se dispune executarea în regim de detenţie, cu motivarea că activitatea lui infracţională impune această majorare de pedeapsă şi executarea în regim de detenţie.
Prin apelul său inculpatul J. a solicitat desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare,
-a se dispune reducerea pedepsei aplicate în cauză la minimul special obţinut prin reducerea cu o treime potrivit art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, cu motivarea, în esenţă, că prima instanţă trebuia să admită cerere de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de luare de mită incriminată de vechiul Cod penal, din moment ce a aplicat pedeapsa potrivit acelei legi şi cu motivarea că prima instanţă nu a dat cea mai potrivită aplicare criteriilor de individualizare a pedepsei;
-a se înlătura dispoziţiile art. 85 din vechiul Cod penal, cu motivarea, în esenţă, că nu a fost condamnat, prin sentinţa penală nr. 103/21.05.2014 a Tribunalului Sibiu, la o pedeapsă cu suspendarea condiţionată ci a fost condamnat la o pedeapsă cu amânarea executării, conform art. 83 din Codul penal actual, amânare care poate fi anulată numai în condiţiile art. 89 din acelaşi cod, condiţii neîndeplinite deoarece infracţiunea care să atragă anularea a fost descoperită concomitent cu cele pentru care s-a dispus amânare şi nu în termenul de amânare.
Inculpatul G. şi-a exprimat poziţia procesuală în sensul respingerii apelului DNA, cu motivarea că prima instanţă a ţinut cont de activitatea infracţională redusă şi de atitudinea sinceră de recunoaştere dar şi de concluziile referatului de evaluare.
Analizând sentinţa primei instanţe pe baza motivelor invocate în cele două apeluri dar şi în acord cu dispoziţiile art. 417 alin. 2 din Codul de procedură penală, curtea reţine următoarele:
Cu titlu general
Prima instanţă a reţinut o corectă stare de fapt, astfel cum aceasta rezultă din ansamblul materialului probatoriu al dosarului şi cum a fost, de altfel, recunoscută de inculpaţi.
Astfel, rezultă din probele dosarului, fără putere de tăgadă, că inculpatul J.S., în calitate de preşedinte al comisiei de bacalaureat, organizată la nivelul Centrului Zonal de Examen 300 – Colegiul Tehnic „C.” S., a acceptat, în luna iunie 2013, promisiunea primirii unei sume de bani pentru promovarea frauduloasă a examenului de bacalaureat de către numitul S.T.Ş., iar inculpatul G.V., în luna iunie 2013, a pretins pentru sine şi pentru altul o sumă de 2.200 lei de la învinuitul S.T.Ş., spunându-i că are influenţă asupra unui membru al Comisiei de bacalaureat (inculpatul J.) şi promiţându-i că îi va asigura promovarea frauduloasă a acestui examen şi a promis inculpatului J.S. că îi va da o sumă de bani pentru promovarea frauduloasă a examenului de bacalaureat de către numitul S.T.Ş.
Cu privire la critica referitoare la încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul J., critică formulată prin apelul acestui inculpat.
Prima instanţă a realizat o corectă încadrare juridică a faptei inculpatului Joantă în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. 2 din Codul penal din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr.78/2000, efectuând şi o justă analiză a celor două legi penale succesive cu vocaţie de aplicare la speţă.
Deşi inculpatul a solicitat ca prima instanţă să încadreze fapta în infracţiunea prevăzută de aceleaşi texte de lege, prima instanţă nu a procedat greşit atunci când nu a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de luare de mită, astfel cum aceasta este incriminată în noua legislaţie penală (inculpatul fiind trimis în judecată sub această încadrare juridică), în aceeaşi infracţiune, dar în incriminarea prevăzută de legea veche, deoarece, atunci când cele două legi păstrează condiţiile din incriminare şi conţinutul constitutiv al infracţiunii, nu este necesar procedeul schimbării încadrării juridice, în astfel de ipoteze fiind suficient a instanţa să constate că o altă lege decât cea la care s-a oprit procurorul în actul de trimitere în judecată este mai favorabilă inculpatului.
Cu privire la critica referitoare la temeinicia pedepselor aplicate inculpaţilor, critică formulată prin apelul DNA şi al inculpatului J.
Curtea nu poate reţine ca valid argumentul DNA prin care se arată că prima instanţă ar fi trebuit să aplice inculpatului J. o pedeapsă mai aspră şi în regim de executare prin raportare la întreaga s-a activitate infracţională, astfel cum aceasta a fost conturată şi în dosarul în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 103/21.05.2014 a Tribunalului Sibiu.
Este adevărat că fapta inculpatului J. este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost definitiv condamnat, ca urmare a admiterii unui acord de recunoaştere, prin sentinţa penală nr. 103/21.05.2014, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 1970/85/2014, însă pentru respectivele fapte, care nu fac obiectul prezentului dosar, în sarcina inculpatului au fost stabilite pedepse cu închisoarea, dispunându-se amânarea aplicării lor pe temeiul art. 83 din Codul penal.
Această modalitate de individualizare a sancţiunilor penale stabilite în sarcina inculpatului J. pentru faptele care nu fac obiectul prezentului dosar a fost considerată de către DNA ca fiind legală şi temeinică, direcţia alegând să nu exercite apelul împotriva sentinţei penale nr. 103/21.05.2014 a Tribunalului Sibiu. A solicita, în prezenta cauză, în care acelaşi inculpat este trimis în judecată pentru o altă faptă, este adevărat, concurentă cu cele din dosarul nr. 1970/85/2014, ca instanţa să aibă în vedere, la individualizarea sancţiunii pentru prezenta faptă şi faptele din amintitul dosar definitiv soluţionat, înseamnă a solicita ca instanţa să depăşească limitele învestirii prevăzute de art. 371 din Codul de procedură penală.
De altfel, curtea mai consideră că dacă DNA ar fi dorit ca întreaga activitate infracţională a inculpatului J. să fie dedusă judecăţii într-un singur dosar, ar fi trebuit să nu aleagă calea disjungerii faptei făcând obiectul prezentului dosar de cele făcând obiectul dosarului nr. 1970/85/2014 al Tribunalului Sibiu şi a încheierii unui acord de recunoaştere pentru aceste din urmă fapte.
Desigur, în ipoteza în care curtea a constatat existenţa concursului între prezenta infracţiune şi infracţiunile din dosarul nr. 1970/85/2014 al Tribunalului Sibiu şi ar fi posibilă aplicarea regimului sancţionator al concursului de infracţiuni, curtea ar putea (sau chiar ar fi obligată, potrivit noului Cod penal) să aplice un spor de pedeapsă, dar nu ca urmare a luării în considerare a „întregii activităţi infracţionale” ci ca un echivalent al pedepselor care nu se execută.
Curtea este, în schimb, de acord cu argumentele inculpatului apelant în sensul că pedeapsa aplicată în prezenta cauză este prea aspră prin raportare la criteriile de individualizare prev. de art. 72 din vechiul Cod penal.
În condiţiile în care inculpatul este o persoană fără antecedente penale, care a absolvit studii superiore şi care este bine integrată în societate, în condiţiile în care fapta de luare de mită săvârşită este de o periculozitate medie prin urmările ei şi prin raportare la modul neelaborat de comitere şi în condiţiile în care inculpatul a avut o atitudine sinceră de recunoaştere pe tot parcursul procesului penal, aplicarea unei pedepse cu un an peste limita minimă obţinută prin reducerea prev. de art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală nu este justificată, mai potrivită fiind, pentru asigurarea dezideratelor de prevenţie specială şi generală, o pedeapsă mai redusă, de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În ceea ce priveşte regimul de suspendare a executării pedepsei, curtea s-a oprit asupra suspendării condiţionate a executării pedepsei astfel cum acesta este prevăzut de art. 81 din vechiul Cod penal, apreciind că, dată fiind pregătirea şcolară superioară a inculpatului, acesta prezintă resursele de inteligenţă apte să-i asigure reeducarea şi fără executarea efectivă a pedepsei, simpla pronunţare a acesteia şi riscul revocării suspendării fiind suficiente pentru a atrage în mod eficient atenţia inculpatului că astfel de comportamente sunt reprobabile şi ele nu trebuie repetate.
Cu privire la inculpatul G., curtea a apreciat că prima instanţă a realizat, în acord cu criteriile prev. de art. 72 din vechiul Cod penal, o justă individualizare judiciară a pedepselor aplicate, atât sub aspectul duratei cât şi sub aspectul modalităţii de suspendare a executării pedepsei, curtea fiind încredinţată că şi acest inculpat, caracterizat de lipsa antecedentelor penale şi de o pregătire şcolară medie, se poate reeduca fără executarea pedepsei rezultante în regim de detenţie.
Cu privire la critica referitoare la nelegalitatea aplicării dispoziţiilor art. 85 din vechiul Cod penal, critică formulată prin apelul DNA şi al inculpatului J.
Curtea a reţinut ca fiind întemeiată critica referitoare la nelegalitatea aplicării de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 85 din vechiul Cod penal.
Dispoziţiile art. 85 din vechiul Cod penal reglementează instituţia anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei, suspendare prevăzută de art. 81 din acelaşi cod.
Dispoziţiile art. 83 din Codul penal actual reglementează o instituţie cu totul nouă, intitulată „Amânarea aplicării pedepsei”.
Este adevărat că ambele instituţii, atât cea a suspendării condiţionate a executării pedepsei, reglementată de vechiul Cod penal, cât şi cea a amânării aplicării pedepsei, reglementată de noul Cod penal, au ca efect imediat neexecutarea efectivă a pedepsei de către inculpat, dar nu se poate spune că noua instituţie este o preluare a celei vechi, deoarece între acestea există o deosebire de esenţă şi anume:
-pe când suspendarea condiţionată a executării pedepsei, reglementată de art. 81 din Codul penal, reprezintă o modalitate alternativă la executarea unei pedepsei, subsecventă unei soluţii de condamnare,
-amânarea aplicării pedepsei, reglementată de art. 83 din noul Cod penal, este o alternativă la condamnare, astfel cum se desprinde din dispoziţiile art. 396 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală, care tratează soluţia de amânare a aplicării pedepsei distinct de soluţia de condamnare.
Această deosebire de esenţă dintre cele două instituţii face să fie nelegală anularea amânării aplicării pedepsei pe temeiul dispoziţiilor art. 85 din vechiul Cod penal.
De altfel, noul Cod penal, în art. 89, prevede sancţiunea anulării amânării aplicării pedepsei, însă numai dacă infracţiunea care atrage anularea ar fi descoperită pe parcursul termenului de supraveghere al amânării, condiţie care nu este îndeplinită în speţă deoarece toate infracţiunile săvârşite de inculpat, atât cea din prezenta cauză, cât şi cele făcând obiectul dosarului nr. 1970/85/2014 al Tribunalului Sibiu, au fost descoperite în acelaşi timp, fiind chiar cercetate, până la momentul disjungerii, în acelaşi dosar de urmărire penală.
În ipoteza neîndeplinirii condiţiei de incidenţă a art. 89 din Codul penal actual, curtea consideră că amânarea aplicării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, dispuse prin sentinţa penală nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu, nu poate fi anulată pe temeiul dispoziţiilor art. 85 din vechiul Cod penal, urmând ca cele două termene (cel de supraveghere de 2 ani, prev. de art. 84 alin. 1 din Codul penal actual, dispus prin sentinţa penală nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu şi cel de încercare, prev. de art. 82 alin. 1 din vechiul Cod penal, dispus în prezenta cauză) să curgă în paralel, fiecare cu efectul şi condiţionările care-i sunt asociate.
Verificând cauza şi sub celelalte aspecte de fapt şi de drept, în acord cu dispoziţiile art. 417 alin. 2 din Codul de procedură penală, curtea a mai descoperit o singură nelegalitate, constând în neprecizarea de către prima instanţă a conţinutului dreptului interzis ca şi pedeapsă complementară pe temeiul art. 64 alin. 1 lit. c din vechiul Cod penal.
Având în vedere că inculpatul s-a folosit de funcţia de preşedinte de comisie de bacalaureat pentru a comite fapta, curtea a considerat că exercitarea acestei funcţii ar fi trebuit precizată în mod expres ca fiind interzisă.
Pentru toate aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală, curtea a admis apelurile declarate de DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢI – SEVICIUL TERITORIAL A.I. şi de inculpatul J.S. împotriva sentinţei penale nr. 154/15.10.2014, pronunţată în dosarul nr. 2207/85/2014 al Tribunalului Sibiu, pe care o va desfiinţa numai sub aspectul dispoziţiei intitulate „de anulare a suspendării condiţionate pentru pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului J.S. prin sentinţa penală nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu” şi al individualizării pedepsei aplicate aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea din prezenta cauză şi, rejudecând în aceste limite:
A descontopit pedeapsa rezultantă principală de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului J.S., în elementele ei componente, astfel:
-2 ani închisoare, pedeapsă aplicată prin sentinţa penală nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu, pentru infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 248 din Codul penal din 1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 din acelaşi cod, cu aplic. art. 5 din noul Cod penal;
-2 ani închisoare, pedeapsă aplicată prin sentinţa penală nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu, pentru infracţiunea prev. de art. 52 alin. 3 rap. la art. 321 din noul Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, cu aplic. art. 5 din noul Cod penal;
-2 ani închisoare, pedeapsă aplicată prin sentinţa penală nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu, pentru infracţiunea prev. de art. 325 din noul Cod penal, cu aplic. art. 5 din noul Cod penal;
-3 ani închisoare, pedeapsă aplicată în prezenta cauză pentru infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. 2 din Codul penal din 1969 rap. la art. 6 din Lg. 78/2000, cu aplic. art. 5 din noul Cod penal, în condiţiile art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală.
A înlăturat dispoziţia intitulată „de anulare a suspendării condiţionate pentru pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului J.S. prin sentinţa penală nr. 103/2014 a Tribunalului Sibiu”.
A menţinut dispoziţia de condamnare a inculpatului J.S. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. 2 din Codul penal din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 5 din noul Cod penal, în condiţiile art.396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală şi a redus pedeapsa principală aplicată pentru această infracţiune de la 3 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare.
A menţinut pedeapsa complementară a interzicerii exercitării pe timp de 1 an a drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, b şi c din Codul penal din 1969 şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, cu precizarea că interzicerea dreptului prev. de art. 64 alin. 1 lit. c se referă la dreptul de a ocupa funcţia de preşedinte de comisie de bacalaureat.
În temeiul art. 81 alin. 1 şi art. 82 alin. 1 din Codul penal din 1969, a suspendat condiţionat pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni.
În temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal din 1969, pe durata termenului de încercare a suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
Curtea a atras atenţia inculpatului J.S. asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal din 1969, conform cărora suspendarea condiţionată a executării pedepsei se revocă în cazul săvârşirii de noi infracţiuni.
Curtea a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Curtea a acordat onorariul parţial în sumă de 50 lei doamnei avocat N.V., pentru asistenţa inculpatului J.S. în apel, onorariu stabilit conform art. 5 şi art. 6 din Protocolul privind onorariile apărătorilor din oficiu şi care, potrivit art. 272 din noul Cod de procedură penală, s-a avansat din fondul special destinat al Ministerului Justiţiei.
