Graţiere. Efectele revocării
( Decizia penală nr. 563/R/06.10.2005-dosar nr. 1164/P/2005)
Prin decizia penală nr. 563/R/06.10.2005 a Curţii de Apel Galaţi a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva deciziei penale nr. 365/03.06.2005 a Tribunalului Galaţi (sentinţa penală nr. 2621/29.10.2004 a Judecătoriei Galaţi).
Prin motivele de recurs formulate în cauză inculpatul a criticat hotărârile pronunţate sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată de instanţa de fond, Judecătoria Galaţi.
De menţionat că prin decizia penală nr. 363/03.06.2005 a Tribunalului Galaţi a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi, ca efect al revocării graţierii condiţionate a executării pedepsei amenzii penale în sumă de 2.500.000 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 1213/2003 a Judecătoriei Galaţi, s-a dispus executarea efectivă a pedepselor de 1 an şi 6 luni închisoare şi de 2.500.000 lei amendă penală.
Instanţa de recurs a motivat că în temeiul prevederilor art. 7 din Legea 543/2002, persoanele care în decurs de 3 ani săvârşesc cu intenţie o infracţiune vor executa pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune şi pedeapsa rămasă neexecutată ca urmare a aplicării acestei legi.
Prin urmare, reţinându-se că faptele prezente au fost săvârşite în termenul de încercare al graţierii condiţionate, a executării pedepsei aplicată prin sentinţa penală nr. 1213/2003 a Judecătoriei Galaţi şi dispunându-se revocarea acestui beneficiu, pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 uni închisoare stabilită în cauză trebuie executată în regim privativ de libertate, alături de pedeapsa de 2.500.000 lei amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 1213 a Judecătoriei Galaţi.