Obligativitatea aplicării pedepsei accesorii. Neagravarea situaţiei în propria cale de atac.
C. pen., art. 71
C. pr. pen., art. 3858
Potrivit art. 71 alin. 2 Cod penal, condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viata sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lil. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. Aşadar, aplicarea pedepsei accesorii în aceste situaţii este obligatorie.
Potrivit art. 71 alin. 2 Cod penal, condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viata sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lil. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. Aşadar, aplicarea pedepsei accesorii în aceste situaţii este obligatorie.
Omisiunea primei instanţe de a aplica inculpatului pedeapsa accesorie nu mai poate fi remediată în recurs, întrucât hotărârea pronunţată a fost apelată şi apoi recurată doar de către inculpat, nu şi de procuror, iar potrivit art. 3858 Cod procedură penală, instanţa de recurs, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat recurs.
Prin sentinţa penală nr. 271 din 08.04.2009, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, în baza art. 87 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 195/2002-R, art. 37 lit. a Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul A.B.L., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşire infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică în sânge ce depăşeşte limita legală.
În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002-R, art.37 lit. a Cod penal, l-a condamnat pe acelaşi inculpat A.B.L., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.
In baza art. 89 alin. 1 din O.U.G. 195/2002-R, art. 37 lit. a Cod penal, l-a condamnat pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
In baza art. 208 alin. 1, 4 art. 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal, art. 37 lit. a Cod penal, l-a condamnat pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, constatându-se că faptele au fost săvârşite în condiţiile art.33 lit. a Cod penal.
În baza art. 61 Cod penal s-a revocat liberarea condiţionată privind restul de pedeapsă rămas neexecutat de 549 zile din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pin sentinţa penală nr.1096 din 28.09.2005 a Judecătoriei Miercurea Ciuc.
În baza art. 34 lit. b 39 alin.2 Cod penal a contopit pedepsele urmând ca inculpatul să execute pedeapsa ceea mai grea de 4 ani închisoare.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile S.A. 5005,60 lei, despăgubiri civile.
In baza art. 191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, înregistrat la data de 17.11.2008, a fost trimis în judecată în stare de libertate şi s-a solicitat condamnarea inculpatului A.B.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prev. de art.208 alin.1 şi 4 209 alin.1 lit.g, i Cod penal, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o imbibaţie alcoolică ce depăşea limita legală, prev.de art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2004-R, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prev.de art. 86 alin.1 din O.U.G. 195/2004-R şi părăsirea locului accidentului prev. de art.89 alin.1 din din O.U.G. 195/2004-R cu aplicarea art. 33 lit. a şi 37 lit. a Cod penal.
În considerentele actului de sesizare în fapt s-a arătat că la data de 4 iulie 2008, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul a sustras autoturismul părţii vătămate S.A. pe care l-a condus pe D.E.578, fără a poseda permis de conducere la kilometrul 47+900 m, a intrat în coliziune cu parapetul de pe partea stângă a sensului de mers Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc, după care a părăsit locul accidentului.
Inculpatul s-a prezentat în faţa instanţei la un singur termen de judecată, când a solicitat amânarea cauzei, în vederea angajării unui apărător după care a manifestat dezinteres faţă de soluţionarea cauzei sale.
Instanţa de fond a constatat că în declaraţiile date în cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
Partea vătămată S.A. s-a constituit parte civilă în cauză cu 5005,60 lei daune materiale reprezentând contravaloarea reparaţiei autoturismului.
S-a mai constatat că martorul K.G. a văzut autoturismul avariat şi abandonat în faţa hotelului Fortuna din localitatea Tuşnad, inculpatul fiind descoperit pe str. Oltului, având leziuni vizibile pe faţă şi la mâna stângă şi a fost condus la Spitalul Judeţean Harghita în vederea recoltări de probe biologice.
În urma recoltării probelor biologice s-a constatat că inculpatul avea în sânge la prima recoltare o alcoolemie de 1,30 g% respectiv 1,20 g % la a doua recoltare, potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 406 /186/A-2 din 16.07.2008, rezultat necontestat de către inculpat.
La dosar s-a depus adresa Serviciului Public Comunitar, prin care s-a arătat că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicul.
În drept, fapta inculpatului a întrunit elementele constitutive ale infracţiunilor de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 şi 4, art. 209 alin.1 lit.g, i Cod penal, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o imbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, prev. de art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2004-R, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev.de art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2004-R şi părăsirea locului accidentului, prev. de art. 89 alin. 1 din din O.U.G. 195/2004-R cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.
Instanţa de fond a mai constatat că inculpatul este recidivist postcondamnatoriu, faţă de o condamnare de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.1096/2005 de Judecătoria Miercurea Ciuc din care s-a liberat condiţionat cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 549 zile.
În ce priveşte pedeapsa ce s-a aplicat inculpatului s-au avut în vedere prevederile art. 72 Cod penal şi dispoziţiile art.52 Cod penal.
Prin comiterea unei noi infracţiuni la o dată apropiată datei la care inculpatul s-a liberat condiţionat a rezultat că inculpatul a persistat în activitatea infracţională, iar pericolul social al faptei raportat la gradul ridicat al alcoolemiei, distanţa parcursă de către inculpat, sporit de faptul că a fost implicat într-un accident rutier, este unul considerabil.
Pentru aceste considerente instanţa de fond a procedat în modul arătat în dispozitivul sentinţei penale descris mai sus.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul care, prin apărătorul ales, a solicitat admiterea căii de atac şi reducerea cuantumului pedepsei aplicate, avându-se în vedere că a recunoscut săvârşirea faptei şi regretă.
Prin decizia penală nr.43/18.03.2010 Tribunalul Harghita în baza art. 379 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, a admis apelul declarat de apelantul A.B.L., pe care a desfiinţat-o parţial în latura penală şi rejudecând cauza în limitele desfiinţării:
În baza art. 208 alin.1, 4, art. 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal l-a condamnat pe inculpatul A.B.L. la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, urmând ca în final să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, iar baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, au rămas în sarcina statului.
Analizând sentinţa apelată sub toate aspectele, tribunalul a constatat că apelul este fondat sub următoarele aspecte:
Inculpatul a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, luând autoturismul părţii vătămate, fără drept, fapt recunoscut şi regretat de acesta, motivul însuşirii bunului, având cauză de natură sentimentală, după cum a susţinut acesta.
Cu toate că fapta prezintă un grad de pericol social destul de ridicat, fiind vorba despre însuşirea unui bun de valoare pentru partea vătămată, tribunalul a considerat că aplicarea minimului pedepsei prevăzut de lege, respectiv 3 ani închisoare, poate duce la rezultatul scontat în ceea ce priveşte reeducarea inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa în regim privative de libertate.
Pentru aceste motive, tribunalul în baza art. 379 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, a procedat în modul arătat în dispozitivul deciziei penale descris mai sus.
Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs inculpatul, în termenul prevăzut de art. 3853 Cod procedură penală, însă acesta nu este motivat.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate Curtea apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Inculpatul nu şi-a motivat recursul aşa cum prevăd dispoziţiile art.38510 alin.2 Cod procedură penală, astfel că instanţa va analiza cauza doar prin prisma dispoziţiilor art.3859 alin.3 Cod procedură penală.
Astfel, având în vedere că nici unul din cazurile prevăzute de art.3859 alin.1 pct. 1-7, 10, 13, 14, 19 şi 20 Cod procedură penală, care pot fi luate în considerare de instanţă din oficiu, nu sunt incidente în cauză, pentru că s-au respectat toate dispoziţiile legale privind competenţa, compunerea şi sesizarea instanţei, publicitatea şedinţei, participarea procurorului, dreptul la apărare, faptele sunt prevăzute de legea penală, individualizarea pedepselor s-a făcut cu respectarea disp.art.72 Cod penal, Curtea apreciază că hotărârea atacată este legală şi temeinică.
Totuşi, instanţa de control judiciar constată o nelegalitate a hotărârii primei instanţe în legătură cu aplicarea pedepsei accesorii.
In privinţa drepturilor electorale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 3 din Protocolul 1 la Convenţie ca urmare a interzicerii ope legis a dreptului de a alege a persoanei condamnate la pedeapsa închisorii, arătându-se că interzicerea dreptului de a alege, automată, generală şi fără nicio restricţie pentru cei condamnaţi la pedeapsa închisorii este în afara marjei de apreciere a statelor şi în consecinţă incompatibilă cu art. 3 din Protocolul 1 (Hirst contra Marea Britanie, 6 octombrie 2005).
In speţă, se constată că prima instanţă după ce a condamnat inculpatul la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare nu a aplicat şi pedeapsa accesorie, care potrivit art. 71 alin. 2 Cod penal, trebuia aplicată în mod obligatoriu.
Această nelegalitate nu mai poate fi îndreptată în recurs, întrucât hotărârea pronunţată a fost apelată şi apoi recurată doar de către inculpat, nu şi de procuror, iar potrivit art. 3858 Cod procedură penală, instanţa de recurs, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat recurs.
