a) Revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Aplicarea art. 86 ind.4 C. pen. din 1969 după intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
b) Procedura abreviată. Normele procesuale aplicabile după intrarea în vigoare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
c) Condamnare pronunţată după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală din 2010. Suportarea cheltuielilor judiciare ocazionate de remunerarea avocaţilor desemnaţi din oficiu
C. pen. din 1969, art. 864
C. pen. din 2009, art. 5
Legea nr. 187/2012, art. 15 alin. 2
Curtea Constituţională, decizia nr. 265/2014
C. pr. pen., art. 374 alin. 4 şi 396 alin. 10
a) Dacă legea penală nouă este reţinută ca fiind în ansamblu mai favorabilă inculpatului, nu se ajunge la o îmbinare pe cale judecătorească a dispoziţiilor din cele două coduri penale, ca urmare a revocării suspendării sub supraveghere a unei pedepse aplicate anterior inculpatului. Aceasta, întrucât art. 864 C. pen. din 1969 este incident în cauză nu ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, ci pentru că art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 reprezintă o normă expresă de extraactivitate a dispoziţiilor Codului penal din 1969 care tratează revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
b) În cazul în care judecata în prim grad a avut loc după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală adoptat prin Legea nr. 135/2010, iar inculpatul a uzat de procedura simplificată, sunt aplicabile dispoziţiile art. 374 alin. 4 şi 396 alin. 10 C. pr. pen. şi nu prevederile art. 3201 alin. 7 C. pr. pen. din 1968.
c) Exceptând dispoziţiile exprese cuprinse în Legea nr. 255/2013, normele procesual penale sunt de imediată aplicate. În legea de punere în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală nu există dispoziţii tranzitorii referitoare la suportarea cheltuielilor judiciare. Conform art. 274 alin. 1 C. pr. pen., „în caz de …, condamnare…., inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepţia cheltuielilor privind avocaţii din oficiu…”. Astfel, chiar dacă procesul penal a fost declanşat sub imeriul Codului de procedură penală din 1969, nu cade în sarcina inculpatului condamnat după data de 1 februarie 2014 plata onorariului avocatului desemnat din oficiu.
Prin sentinţa penală nr. 53/20 martie 2014, Judecătoria reghin:
-în conformitate cu art. 5 cod penal şi art. 386 alin. 1 Cod procedură penală a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, alin. 2 ind. 1 lit. a Cod penal din 1968 în infracţiunea prevăzută de art. 233, 234 alin. 1 lit. d Cod penal, pentru inculpaţii T. M. şi T. I..
-l-a condamnat pe inculpatul T. M. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 233, 234 alin.1 lit. d cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală, din 1968, şi art. 37 lit. a Cod penal din vechiul Cod penal şi a art. 5 din Noul Cod penal, în dauna părţii civile C. F., la pedeapsa de 2 ani şi 7 luni închisoare.
-în baza art. 83 din vechiul Cod penal a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. nr. 1/10.01.2012 a Judecătoriei Marghita definitivă prin decizia penală nr. 214/R/21.02.2012 a Curţii de Apel Oradea, şi a adăugat această pedeapsă la pedeapsa aplicată, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani şi 7 luni închisoare.
-în baza art. 72 Cod penal, art. 404 alin. 4 lit. a cod procedură penală a dedus perioada reţinerii şi a arestării preventive de la data de 29.11.2013, la zi, şi a menţinut starea de arest a inculpatului, conform art. 399 cod procedură penală.
-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. 1 cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b cod penal.
-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. 1 cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b cod penal.
-l-a condamnat pe inculpatul T. I. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 233, 234 alin.1 lit. d cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 cod procedură penală, din 1968, şi a art. 5 din Noul Cod penal, în dauna părţii civile C. F., la pedeapsa de 2 ani şi 7 luni închisoare.
-în baza art. 91 Cod penal suspendat executarea pedepsei sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş pe un termen de supraveghere de 2 ani, ce urmează a fi calculat de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.
-pe durata termenului de supraveghere, instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 93 Cod penal, a impus inculpatului următoarele obligaţii:
-să se prezinte, la date fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş,
-să anunţe, în prealabil, orice schimbare de locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile,
-să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa,
-să comunice schimbarea locului de muncă,
-să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă,
-să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională, la alegerea inculpatului, în funcţie de aptitudinile sale,
-să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizare în colaborare cu instituţiile din comunitate.
-a dispus ca aceste informaţii să fie comunicate Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş.
-văzând acordul inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 91 lit. c cod penal, a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în conformitate cu dispoziţiile art. 93 a lin. 3 Cod penal, pentru următoarele servicii: întreţinerea parcurilor, a zonelor verzi şi a drumurilor, curăţarea şanţurilor, întreţinerea zidurilor de susţinere, păstrarea curăţeniei şi igenizarea localităţii, curăţirea pârâurilor interioare ale localităţii desfăşurarea de activităţi de muncă calificată, având în vedere Ordinul nr. 2355/C din 11.09.2008 pentru aprobarea procedurii privind supravegherea executării obligaţiei persoanei condamnate de a presta o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public conform listei cu instituţiile de interes public de la nivelul local pusă la dispoziţia instanţei de către Primăria Reghin.
-conform art. 93 alin. 5 cod penal, a atenţionat inculpatul să îndeplinească integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cel mai târziu cu trei luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 91 alin. 4 Cod penal referitoare la atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
-în temeiul art. 397 Cod procedură penală, raportat la art. 1349 noul Cod civil, l-a obligat pe inculpatul T. M. la plata sumei de 300 euro şi 2500 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă C. F., conform precizării făcute la acţiunea civilă formulată în cauză.
-a constatat că inculpatul T. I. a predat suma de 400 lei, iar inculpatul T. M. a predat telefonul mobil şi suma de 200 euro şi 88 lei.
-în temeiul art. 398 şi art. 274 alin. 2 din Codul de procedură penală, i-a obligat pe inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cauză în cuantum total de 1600 lei, din care suma de 1000 lei este aferentă fazei de urmărire penală, suma de 900 lei reprezentand onorariul avocaţilor din oficiu urmând să se avanseze din fondurile Ministerului de Justitie către Baroul Mures.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că în seara datei de 23 noiembrie 2013, persoana vătămată C. F. se afla în satul Căcuci, fiind în vizită la sora sa, B. D.. În jurul orelor 20,3o, persoana vătămată s-a deplasat la barul din localitate unde s-a întâlnit cu martorul D. C. L. . În jurul orelor 21,oo cei doi s-au hotărât să se deplaseze la barul din satul Șerbeni. Aici martorul şi persoana vătămată s-au întâlnit şi au stat la masă cu numitul A. A. P. şi cu prietena acestuia, martora L. K. B. consumând fiecare bere, energizant sau coniac. S-a arătat faptul că în jurul orei 22,oo, martorul D. C. L. a plecat din bar, iar în jurul orelor 22,30 persoana vătămată a cumpărat un flacon cu bere şi o tavă cu pastă de mici după care împreună cu A. A. P. şi L. K. B. s-a deplasat la locuinţa inculpatului T. M. (necunoscut până la acea dată).
Inculpatul T. M. l-a sunat pe inculpatul T. I. cu care persoana vătămată, A. A. P. şi L. K. B. s-au deplasat la discoteca din Dedrad. Persoana vătămată a achitat inculpatului T. I. pentru transport suma de 40 lei iar la intrarea în discotecă i-a dat inculpatului T. M. suma de 20 lei pentru biletul de intrare, inculpatul T. M. observând că persoana vătămată are o sumă mare de bani în portmoneu.
Persoanei vătămate i s-a făcut rău la discotecă, iar la un moment dat inculpatul T. M. a chemat-o pe persoana vătămată pentru a pleca. De la discotecă autoturismul a fost condus pe un drum lateral unde şoferul, inculpatul T. I. a oprit. Acolo persoana vătămată a fost lovită de făptuitorii G. F. S., G. D., G. A., S. M. F., T. I. A..
După acest incident persoana vătămată, martora L. K. B., A. A. P. şi cei doi inculpaţi s-au deplasat cu autoturismul spre mun. Reghin.
S-a reţinut în actul de acuză faptul că în dealul Dedradului inculpatul T. I. i-a cerut Persoanei vătămate suma de 400 lei pentru că din cauza lui i s-a spart parbrizul, în caz contrar va vedea ce va păţi. Astfel persoana vătămată i-a dat inculpatului T. I. suma de 400 lei.
Pe drum, spre Reghin, cei doi inculpaţi T. I., T. M. au purtat discuţii în şoaptă, conform declaraţiei martorei L. K. B.
La un moment dat conducătorul autoturismului, inculpatul T. I. a virat pe un drum lateral. Cei doi inculpaţi i-au cerut Persoanei vătămate să coboare trăgând-o din autoturism. Inculpatul T. M. l-a lovit cu palma peste faţă cerându-i Persoanei vătămate telefonul şi banii. Inculpatul T. I. a lovit-o pe persoana vătămată cu piciorul în spate iar de frică acesta le-a dat inculpaţilor telefonul cumpărat în noaptea respectivă de la A. A. P. şi portmoneul cu banii.
Inculpatul T. M. a luat banii din portmoneu restituindu-i portmoneul Persoanei vătămate, aruncându-i acestuia bancnota de 100 lei pe jos.
Persoana vătămată, A. A. P. şi numita L. K. B. au rămas pe jos îndreptându-se spre mun. Reghin, pe păşune. A. A. P. şi numita L. K. B. au continuat apoi deplasarea pe şosea fiind ajunşi de autoturismul condus de inculpatul T. I. şi au fost preluaţi în autoturism.
În continuare cei doi inculpaţi şi numiţii A. A. P., L. K. B. s-au deplasat la restaurantul Ix de pe str. x, din mun. Reghin. Aici numiţii A. A. P., L. K. B. au fost lăsaţi la faţa localului iar cei doi inculpaţi au plecat înspre localitatea Suseni.
În drept, fapta inculpaţilor T. M., T. I. care în noaptea de 23/24.11.2013, în jurul orelor 2,oo, au lovit-o pe persoana vătămată C. F. şi i-au sustras telefonul mobil marca Nokia şi portmoneul în care avea actul de identitate şi suma de 5.100 lei, 550 euro, în scopul însuşirii pe nedrept, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 al. 1, 2 lit. b, al. 2 ind.1 lit. a din Codul penal cu art. 37 lit. a C.pen. pentru T. M..
În ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice aceasta s-a impus datorită modificărilor legislative intervenite astfel că în conformitate cu art. 5 Cod penal şi art. 386 alin. 1 Cod procedură penală instanţa a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, alin. 2 ind. 1 lit. a cod penal din 1968 în infracţiunea prevăzută de art. 233, 234 alin. 1 lit. d Cod penal, pentru inculpaţii T. M. şi T. I..
Cu privire la operaţiunea de individualizare a pedepselor, din fişa de cazier a inculpatului T. I. rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, iar din fişa de cazier a inculpatului T. M. rezultă că acestuia i s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare sub supraveghere cu termen de încercare 8 ani pentru comiterea infracţiunii de furt calificat aplicată prin sentinţa penală nr. 1/10.01.2012 a Judecătoriei Marghita definitivă prin decizia penală nr. 214/R/21.02.2012 a Curţii de Apel Oradea.
Totodată, la individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C.pen. şi anume dispoziţiile părţii generale, limitele de pedeapsă reduse cu o treime ca urmare a aplicării prevederilor pertinente în materia procedurii abreviate, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
In consecinţă instanţa văzând dispoziţiile legale în materie a dispus condamnarea inculpaţilor astfel:
-inculpatul T. M., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie faptă prevăzută de art. 233, 234 alin.1 lit. d cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală, din 1968, şi art. 37 lit. a Cod penal din vechiul Cod penal şi a art. 5 din Noul Cod penal, în dauna părţii civile C. F., la pedeapsa de 2 ani şi 7 luni închisoare.
Având în vedere faptul că inculpatului i s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare sub supraveghere cu termen de încercare 8 ani pentru comiterea infracţiunii de furt calificat aplicată prin sentinţa penală nr. 1/10.01.2012 a Judecătoriei Marghita, instanţa în baza art. 83 din vechiul Cod penal a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. nr. 1/10.01.2012 a Judecătoriei Marghita definitivă prin decizia penală nr. 214/R/21.02.2012 a Curţii de Apel Oradea, şi a adăugat această pedeapsă la pedeapsa aplicată, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani şi 7 luni închisoare.
-inculpatul T. I., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 233, 234 alin.1 lit. d cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 cod procedură penală, din 1968, şi a art. 5 din Noul Cod penal, în dauna părţii civile C. F., la pedeapsa de 2 ani şi 7 luni închisoare.
Având în vedere faptul că în ceea ce îl priveşte pe inculpat sunt întrunite condiţiile impuse de art. 91 cod penal, respectiv pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult trei ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, şi şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, conduita avută anterior săvârşirii faptei, aplicarea pedepsei fiind suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pe o perioadă determinată, instanţa în baza art. 91 Cod penal suspendă executarea pedepsei sub supravegherea Serviciului de probaţiune Mureş pe un termen de supraveghere de 2 ani, ce urmează a fi calculat de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.
Pe durata termenului de supraveghere, instanţa a impus inculpatului măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. 1 C. pen. şi obligaţia prevăzută de art. 93 alin. 2 C. pen.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa a reţinut că persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 350 euro, 4612 lei reprezentând suma de bani nerecuperată şi suma de 5000 lei daune morale, prejudiciul cauzat fiind recuperat doar parţial. În cursul cercetării judecătoreşti instanţa a reţinut faptul că partea civilă a solicitat ca inculpaţii să fie obligaţi la plata sumei de 300 euro şi 2500 lei sume de bani ce nu i-au fost restituite.
Având în vedere soluţia pronunţată în cauză, precum şi principiul de drept conform căruia cel ce cauzează altuia un prejudiciu este obligat al repara, instanţa în temeiul art. 397 Cod procedură penală, raportat la art. 1349 noul Cod civil, l-a obligat pe inculpatul T. M. la plata sumei de 300 euro şi 2500 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă C. F., conform precizării făcute la acţiunea civilă formulată în cauză. În ceea ce priveşte suma sustrasă instanţa a reţinut din cuprinsul rechizitoriului precum şi din cuprinsul actelor aflate la dosarul de urmărire penală că inculpatul T. M. a luat banii iar în parcarea Izvor i-a dat numitului A. A. suma de 1500 lei iar inculpatului T. I. nu i-a dat nimic. De altfel din nici o probă nu rezultă faptul că inculpatul T. I. ar fi beneficiat de bani în urma faptei comise astfel că în mod firesc se impune obligarea doar a inculpatului T. M. la restituirea sumelor sustrase.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin şi inculpatul T.M.
În motivarea apelului, procurorul contestă legalitatea şi temeinicia hotărârii Judecătoriei Reghin sub următoarele aspecte:
-cu toate că inculpaţii T. M. şi T. I. au comis împreună infracţiunea de tâlhărie dedusă judecăţii, în calitate de coautori, în mod greşit prima instanţă l-a obligat doar pe inculpatul T. M. să suporte singur prejudiciul cauzat părţii civile C. F.;
-prima instanţă a omis să computeze din pedeapsa aplicată inculpatului T. I. durata reţinerii şi a arestării preventive, începând cu data de 29 noiembrie 2013 până la data de 12 februarie 2014.
În motivarea apelului său, inculpatul T. M. critică temeinicia sentinţei primei instanţe, susţinând că în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu persoana sa, este prea grea pedeapsa de 5 ani şi 7 luni închisoare aplicată. Totodată, în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.
Analizând apelurile pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 3684/289/2013 al Judecătoriei Reghin, a motivelor invocate, a înscrisurilor depuse în apel, a susţinerilor şi concluziilor reprezentantului Ministerului Public şi ale părţilor, precum şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv, s-au reţinut următoarele:
S-a constatat, pentru început, că este la adăpost de orice critică hotărârea primei instanţe, în ceea ce priveşte expunerea stării de fapt; analiza detaliată a probelor; constatarea vinovăţiei inculpaţilor în săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată; modalitatea de schimbare a încadrării juridice în cazul inculpatului T. I.; condamnarea inculpatului T. I. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată; durata pedepsei principale aplicate; suspendarea sub supraveghere a executării acesteia; obligaţiile şi măsurile impuse inculpatului pe durata termenului de supraveghere; atenţionarea inculpatului asupra dispoziţiilor art. 91 alin. 4 şi art. 96 C. pen; aplicarea pedepsei accesorii în sarcina celor doi inculpaţi; precum şi constatările privind repararea unei părţi din prejudiciul cauzat părţii civile.
Cu toate acestea, apelurile promovate în cauză de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin şi inculpatul T. M. împotriva sentinţei Judecătoriei Reghin sunt fondate şi aspectele pe care le vom dezvolta în continuare determină, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen., admiterea căilor de atac, cu consecinţele desfiinţării în parte a hotărârii penale apelate şi rejudecării în al doilea grad a pricinii, în următoarele limite:
A) Referitor la situaţia inculpatului T. M.:
a) După pronunţarea hotărârii în prim grad, a fost publicată în Monitorul oficial al României nr. 372/20 mai 2014 decizia Curţii Constituţionale nr. 265/6 mai 2014 în lumina căreia determinarea şi aplicarea legii penale mai favorabile în temeiul art. 5 C. pen. nu pot fi făcute decât după o evaluare globală a legilor complexe succedate din momentul săvârşirii infracţiunii şi până la rămânerea definitivă a hotărârii asupra fondului.
În cazul inculpatului T. M., prima instanţă a aplicat legea penală mai favorabilă după o analiză pe instituţii autonome a succesiuni de legi penale. Reanalizând situaţia acestui inculpat prin prisma celor statuate de către instanţa de contencios constituţional, s-a constatat că legea penală nouă este mai favorabilă d-lui T. M., întrucât textul art. 234 alin. 1 C. pen. prevede pentru infracţiunea de tâlhărie calificată pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, pe când art. 211 alin. 2 C. pen. din 1969 sancţiona tâlhăria comisă în timpul nopţii cu închisoare de la 5 la 20 de ani. În plus, legea nouă nu mai preia cauza de calificare a tâlhăriei comise de două persoane împreună, prevăzută de art. 211 alin. 21 lit. a C. pen. din 1969. Faptul că inculpatul T. M. este recidivist nu agravează tratamentul sancţionator al acestuia prin reţinerea în sarcina sa a tâlhăriei calificate prevăzute de art. 234 alin. 1 lit. d C. pen., întrucât în cazul lui oricum pedeapsa stabilită pentru noua faptă se adiţionează cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1710 ianuarie 2012 a Judecătoriei Marghita, ca urmare a revocării suspendării sub supraveghere a acestei sancţiuni.
În aceeaşi ordine de idei, reţinând legea penală nouă ca fiind mai favorabilă inculpatului, nu se ajunge la o îmbinare pe cale judecătorească a dispoziţiilor din cele două coduri penale, ca urmare a revocării suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare menţionate. Aceasta, întrucât art. 864 C. pen. din 1969 este incident în cauză nu ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, ci pentru că art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 reprezintă o normă expresă de extraactivitate a dispoziţiilor Codului penal din 1969 care tratează revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În acest context, prin încheierea din 11 iunie 2014, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d C. pen., cu reţinerea art. 37 lit. a C. pen. din 1969 şi a art. 5 C. pen., în aceeaşi infracţiune, prev. de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d C. pen., cu reţinerea art. 41 C. pen. şi art. 5 C. pen.
Reiterând criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, prevăzute de art. 74 C. pen., s-au avut în vedere:
-gravitatea ridicată a infracţiunii comise, ilustrată în împrejurări care compun conţinutul constitutiv al tâlhăriei calificate, dar şi extrinseci acestuia, cum sunt în esenţă circumstanţele concrete în care a avut loc activitatea inculpatului, faptul că inculpatul a fost cel care a planificat această activitate; actele lui susţinute în realizarea rezultatului urmărit şi dorit; numărul participanţilor; valoarea importantă a pagubei cauzate părţii civile şi atingerea serioasă adusă integrităţii corporale şi sănătăţi subiectului pasiv;
-persoana inculpatului, subliniind aici perseverenţa deosebită pe care a demonstrat-o în executarea actelor specifice infracţiunii de tâlhărie calificată; faptul că demersurile sale în repararea prejudiciului au fost minime, precum şi antecedenţa penală a acestuia –el fiind condamnat aşa cum subliniam mai sus de Judecătoria Marghita pentru o altă infracţiune îndreptată împotriva patrimoniului, noua faptă fiind comisă în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, ceea ce demonstrează că o condamnare anterioară şi creditul care i s-a acordat de către o instanţă s-au dovedit ineficiente în vederea resocializări d-lui T. M.. În legătură cu persoana inculpatului, mai observăm gradul redus de şcolarizare a acestuia, precum şi faptul că nu are o ocupaţie şi un loc de muncă. Nu omitem nici împrejurarea că inculpatul şi-a asumat responsabilitatea faptei sale, a manifestat regret faţă de cele întâmplate şi în faţa instanţei a uzat de procedura abreviată.
În lumina acestor criterii, pornind şi de la limitele reduse cu o treime potrivit art. 396 alin. 10 C. pr. pen. s-a stabilit în sarcina inculpatului similar Judecătoriei Reghin o pedeapsă de 2 ani şi 7 luni închisoare, neidentificându-se nici un motiv care să justifice reducerea acesteia.
Cum judecata în primă instanţă a avut loc sub imperiul Codului de procedură penală adoptat prin Legea nr. 135/2010, iar normele procesual penale sunt de imediată aplicare, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 374 alin. 4 şi 396 alin. 10 C. pr. pen. care reglementează judecata după procedura simplificată şi nu ale art. 3201 C. pr. pen. din 1968 invocat de Judecătoria Reghin în sentinţa apelată.
În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 864 cu referire la art. 83 C. pen. din 1969, s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului T. M. prin sentinţa penală nr. 1/10 ianuarie 2012 a Judecătoriei Marghita, s-a adăugat această pedeapsă la pedeapsa de 2 ani şi 7 luni închisoare stabilită prin prezenta şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 5 ani şi 7 luni închisoare, care este proporţională şi satisface în concret şi în mod eficient nevoile reeducării. Reamintim aici că durata ridicată a pedepsei se datorează şi revocării suspendării sub supraveghere a executării sancţiunii de 3 ani închisoare, risc asupra căruia inculpatul a fost atenţionat în momentul aplicării condamnării anterioare şi pe care şi l-a asumat odată cu săvârşirea noii infracţiuni înăuntrul termenului de încercare.
Din cauza condamnării anterioare, a reiterării conduitei infracţionale, a naturii şi duratei pedepsei aplicate şi a faptului că infracţiunea de tâlhărie a fost săvârşită în timpul termenului de încercare al suspendării sub supraveghere, inculpatul va trebui să execute pedeapsa în detenţie, nefiind eligibil pentru aplicarea unei noi suspendări sub supraveghere a acesteia.
b) În pricina finalizată cu sentinţa penală nr. 1/10 ianuarie 2012 a Judecătoriei Marghita, inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în perioadele: 23 august 2011-25 august 2011 şi 1 septembrie 2011-21 februarie 2012. Cum pedeapsa aplicată prin hotărârea Judecătoriei Marghita a devenit componentă din pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, potrivit art. 72 C. pen., din durata pedepsei de 5 ani şi 7 luni închisoare vom scădea timpul petrecut în reţinere şi arest preventiv în cadrul procedurilor epuizate cu sentinţa penală nr. 1/2012. Totodată, inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în prezenta cauză de la 29 noiembrie 2013 până la 14 mai 2014, perioadă care, de asemenea, va fi computată din pedeapsa închisorii care îi este aplicată.
B) Referitor la situaţia inculpatului T. I.:
a) Similar inculpatului T. M., cu toate că judecata în prim grad a avut loc după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală adoptat prin Legea nr. 135/2010 şi regulile procesual-penale sunt de imediată aplicare, prima instanţă s-a referit la prevederile art. 3201 alin. 7 C. pr. pen., în loc de dispoziţiile art. 374 alin. 4 şi 396 alin. 10 C. pr. pen. relative la judecata potrivit procedurii abreviate. În rejudecare, s-a înlăturat din hotărârea atacată referirea la dispoziţiile art. 3201 alin. 7 C. pr. pen. din 1968 în cazul inculpatului T. I. şi vom reţine în privinţa acestuia prevederile art. 374 alin. 4 şi 396 alin. 10 C. pr. pen.
b) Inculpatul T. I. a fost reţinut preventiv şi apoi arestat preventiv în cauză în perioada 29 noiembrie 2013-12 februarie 2014. Judecătoria nu a dat eficienţă imperativelor prevăzute de art. 72alin. 1 C. pen. şi nu a computat din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reţinerii şi al arestării preventive. Omisiunea va fi complinită în apel şi în rejudecare, în baza art. 72 C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului T. I. perioada reţinerii şi a arestării preventive, începând cu data de 29 noiembrie 2013 până la data de 12 februarie 2014.
b) Potrivit art. 92 alin. 1 C. pen., în cazul în care instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei, termenul de supraveghere este cuprins între 2 şi 4 ani, fără a putea să fie mai mic decât durata pedepsei aplicate. Judecătoria a aplicat inculpatului T. I. pedeapsa de 2 ani şi 7 luni închisoare, însă contrar prevederilor art. 92 alin. 1 C. pen., a fixat un termen de supraveghere de 2 ani. În rejudecare, s-a corectat neregula prin stabilirea în cazul inculpatului T. I. a termenul de supraveghere de 3 ani, în loc de 2 ani, cât a fost reţinut prin hotărârea apelată.
c) Judecătoria Reghin a încredinţat supravegherea inculpatului T. I. Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, neobservând faptul că în baza art. 26 alin. 1 din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, serviciile de probaţiune funcţionează în fiecare municipiu reşedinţă de judeţ şi în municipiul Bucureşti, prin reorganizarea serviciilor de probaţiune de pe lângă tribunale. Eroarea a fost corectată în apel, în rejudecare dispunându-se înlocuirea denumirii „Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş”, utilizată în hotărârea atacată, cu denumirea „Serviciul de probaţiune Mureş”.
C) Referitor la situaţia ambilor inculpaţi:
a) În cauză, a fost determinată legea nouă de incriminare ca fiind mai favorabilă inculpaţilor, prim urmare sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit acestei legi.
Conform art. 65 alin. 1 C. pen., aplicarea pedepsei accesorii este condiţionată de impunerea pedepsei complementare corelative. Mai mult, potrivit art. 234 alin. 1 C. pen. aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie atunci când s-a săvârşit o infracţiune de tâlhărie calificată.
Cu toate acestea, Judecătoria Reghin a aplicat celor doi inculpaţi doar pedeapsa accesorie, omiţând să instituie în sarcina lor şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
În rejudecare, având în vedere pe de o parte, imperativele trasate de art. 234 alin. 1 C. pen., iar pe de altă parte persoana inculpaţilor, precum şi natura şi gravitatea infracţiunii comise, aceştia devin nedemni de exerciţiul drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., pe o durată de 3 ani inculpatul T. M. şi pe o durată de 2 ani inculpatul T. I.. La determinarea duratei pedepsei complementare s-a luat în calcul, pe lângă criteriile menţionate la stabilirea naturii acestei sancţiuni, şi gradul de contribuţie al fiecărui inculpat la săvârşirea tâlhăriei calificate (inculpatul T. M. având contribuţia majoritară la comiterea faptei), precum şi faptul că d-l T. M. nu se află la prima confruntare cu legea penală.
b) Cei doi inculpaţi au săvârşit infracţiunea de tâlhărie dedusă judecăţii împreună, ambii în calitate de coautori, situaţie în care, potrivit art. 1382 C. civ., ei sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat, fără să prezinte relevanţă că unul dintre inculpaţi s-a îndestulat mai mult din paguba pricinuită părţii civile. Regulile privind solidaritatea sunt edictate în favoarea celui prejudiciat, astfel că numai el poate, în temeiul principiului disponibilităţii să renunţe la această solidaritate. Partea civilă C. F. nu a renunţat în cauză la solidaritate şi a solicitat tragerea la răspundere civilă atât a inculpatului T. M., cât şi a inculpatului T. I.. Cu toate acestea, judecătoria l-a obligat doar pe T. M. la repararea prejudiciului.
Această neregulă, la rândul ei, poate fi îndreptată în apel, iar, în rejudecare, constatând că fapta de tâlhărie există, că a fost săvârşită de cei doi inculpaţi cu vinovăţie şi că a produs părţii civile un prejudiciu compus din câtimile de 2500 lei şi de 200 euro, în baza art. 397 alin. 1 şi art. 25 alin. 1 C. pr. pen., cu referire la art. 1349 şi art. 1382 C. civ. din 2009, au fost obligați inculpaţii T. M. şi T. I. să plătească în solidar părţii civile C. F. sumele de 2500 lei şi de 200 euro sau echivalentul în lei al acesteia la data plăţii, cu titlu de despăgubiri.
c) Exceptând dispoziţiile exprese cuprinse în Legea nr. 255/2013, normele procesual penale sunt de imediată aplicate. În legea de punere în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală nu există dispoziţii tranzitorii referitoare la suportarea cheltuielilor judiciare.
Conform art. 274 alin. 1 C. pr. pen., „în caz de …, condamnare…., inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepţia cheltuielilor privind avocaţii din oficiu…”. În hotărârea atacată nu s-a explicat dacă onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi cad sau nu în sarcina acestora, însă din maniera de redactare a dispozitivului rezultă că instanţa a înţeles să pună pe seama inculpaţilor şi onorariile avocaţilor din oficiu. Dispoziţia a fost corectată în apel, onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu în cursul urmăriri penale (300 lei şi 300 lei) şi al judecăţii în prim grad (300 lei) urmând să se plătească din fondurile Ministerului Justiţiei. Inculpaţii au rămas totuşi obligaţi, potrivit art. 274 alin. 1 şi 2 C. pr. pen., să suporte celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în prim grad, în cuantum de câte 400 lei fiecare –câte 200 lei fiecare pentru faza de urmărire penală şi câte 200 lei pentru judecata în prim grad, sume care acoperă suportul tehnic şi de hârtie pe care s-au consemnat actele procesuale şi procedurale necesare cauzei.
